D-l dr. DIMITRIE BOGDAN NICULAE, medic specialist dermatolog, directorul Centrului Medical LASERMED, ne dezvaluie cateva din secretele tineretii eterne.
"Sa traim batranetea cu demnitate si intelepciune, cu bucurie si pofta de viata"
- De curand v-ati intors din America, unde v-ati specializat intr-o noua si revolutionara ramura medicala: medicina anti-aging. Ce presupune acest program?
- Programul anti-aging include foarte multe aspecte - atat medicale, cat si cosmetice. Trebuie sa intelegem in primul rand ce inseamna anti-aging. Tradus romaneste doar ca anti-imbatranire, esenta programului este minimalizata, pentru ca el presupune nu numai ajustarea infatisarii noastre exterioare, ci si imbunatatirea proceselor fizice din interiorul organismului. Din acest motiv, in cadrul medicinei anti-aging tratam si organele interne, care imbatranesc odata cu noi, uneori, chiar mai repede decat noi. Asadar, noi trebuie sa atingem aceste doua obiective: imbunatatirea aspectului exterior, dar si tratarea organelor interne, pentru a le aduce la statusul functional al unui organism tanar, de 25-30 de ani. Nici un program anti-aging nu poate fi demarat inaintea unor investigatii temeinice de medicina interna. Daca starea lor este buna, atunci vor fi prescrise doar cateva produse adjuvante, care sa le mentina in forma sau sa le stimuleze functionalitatea. Fenomenul imbatranirii apare, de obicei, odata cu scaderea nivelului de hormoni din organism, dupa varsta de 30-40 de ani. Pentru a nu permite acest lucru, recomandam anumite tratamente hormonale, strict individualizate, care ajuta la pastrarea tonusului vital al organismului, dar si la un aspect fizic mult mai placut al pacientului.
Dar baza tratamentului anti-aging consta in schimbarea stilului de viata. In afara de faptul ca invatam pacientii sa manance corect si sanatos, printr-un consum mai mare de fructe si legume proaspete, prin mancaruri fara grasimi, cu un nivel scazut de colesterol, aditivi si conservanti chimici, noi ii indrumam si spre activitatea fizica, in functie de capacitatea de efort a fiecaruia, pentru a mentine acest status hormonal si functional al organismului. Un om sanatos, echilibrat, care depune un efort fizic sustinut, este si un om bun, eliberat de stres, care nu cedeaza psihic usor, care isi poate folosi capacitatea de munca la potential maxim.
- Cate specialitati medicale sunt implicate in acest program?
- Programul anti-aging presupune un consult medical multidisciplinar: pacientul trebuie vazut de medicul specialist ginecolog, endocrinolog, psihiatru, dermatolog, chirurg estetician, chirurg generalist, ORL-ist, oftalmolog, dentist etc. Pe langa consultatii, se fac si cateva analize complexe, care descopera eventuale probleme functionale sau hormonale. Acest set de analize se face pe niste kituri speciale, pe care noi le trimitem in Germania pentru analizare. Cand avem rezultatele analizelor, medicul specialist anti-aging va initia un program medical special pentru pacientul respectiv, strict individualizat.
Desigur ca o parte foarte importanta a acestui program o reprezinta si tratamentele estetice si cosmetice, care dau un aspect exterior foarte placut pacientului. Dar pentru a fi mentinute aceste rezultate, trebuie sa ajutam si cu tratamente hormonale de mentinere. Altfel, atat noi, cat si pacientul, vom face eforturi mari pentru a arata bine, dar daca in interior organismul este dereglat, aceste rezultate nu se vor mentine prea mult. Numai dupa ce am pus la punct statusul biologic si pe cel fizic, putem sa intervenim asupra esteticului, care este un factor foarte important pentru orice individ.
Problema cea mare este ca un tratament serios anti-aging poate sa dureze 2-3 ani, iar controlul anti-aging poate sa dureze chiar pana la sfarsitul vietii, pentru ca pacientul trebuie vazut de medic cel putin o data pe an, sa i se urmareasca modificarea valorilor biologice, pentru a le analiza si a ajusta programul.
- Oferiti si tratamente estetice fara bisturiu?
- Prima optiune pe care o oferim pacientilor este tratamentul cosmetic fara bisturiu. Acesta consta in tratamente cu laser, impotriva multor aspecte estetice negative, cum ar fi ridurile tenului, "caderea" pielii, cearcanele, fara sa ardem pielea si fara sa traumatizam in vreun fel pacientul. Exista si produse naturale care, odata injectate, dau rezultate pe loc, atenuand ridurile fruntii, cutele de la colturile ochilor, ridurile nazo-labiale, buzele subtiate etc.
- Sa le luam pe rand, din cap pana-n picioare...
Ridurile fruntii
- In dermatologia estetica, ne bazam intotdeauna pe un principiu de baza al medicinei anti-aging: nu poti trata ridurile fara sa aranjezi si textura pielii, calitatea acesteia. Cred ca ati vazut de multe ori femei cu pielea intinsa, dar cu textura tenului imbatranita. Din punctul meu de vedere, este o greseala de tratament; nu poti sa intinzi ridurile, fara sa-ti pese daca tenul are pete, iar pielea este deshidratata. Asadar, trebuie sa tratam imbatranirea pielii in paralel cu corectia ridurilor. Imbatranirea pielii se poate trata prin multiple metode. Mezoterapia consta in injectarea la nivelul fetei a unor substante precum acidul hialuronic sau colagenul (de fapt, un precursor de colagen), anumite vitamine si minerale. Aceasta metoda este deosebit de benefica in micile corectii estetice necesare la o persoana de peste 50 de ani. S-a dovedit foarte clar faptul ca acele creme pe care le aplica femeile pe obraz nu penetreaza bariera pielii, care este cea mai buna arma de aparare a organismului. Orice crema aplicata pe fata, indiferent cat este de scumpa, nu penetreaza decat stratul superficial, nu poate actiona la nivel profund, pentru a produce acel efect de lifting amintit in reclame. Si atunci, se poate face mezoterapie, o data la 3 saptamani, timp de doua luni, cu o pauza de 6 luni.
Laba-gastei
Pentru acest tip de riduri, noi folosim tot un precursor de colagen, dar care are o densitate mult mai mica, pentru ca ridurile sunt foarte fine, pielea este foarte subtire in acea zona, si daca se introduc substante cu densitate mare, mai gelatinoase, exista riscul sa se vada in transparenta. De asemenea, pentru atenuarea acestor riduri se foloseste si toxina botulinica, dar si un anumit tip de laser, cu lumina pulsata, care face asa-numitul "photo-rejuvenation", adica foto-intinerirea pielii. Aceasta procedura estompeaza petele de batranete pe pe ten, ridurile fine, vasele de sange, inchide porii, da un aspect al pielii mult mai tanar, fata se lumineaza si se coloreaza uniform. Se face o sedinta pe luna, timp de 10 luni cel putin. Are avantajul ca fata nu se invineteste si nu se umfla.
Cearcanele
Aspectul inestetic al cearcanelor este produs, insa, si de pielea lasata, mai inchisa la culoare. Tratamentul la nivelul respectiv se face cu un laser special, care face un stretching (o intindere) al pielii (se stie ca pielea are proprietati elastice). Dupa 5-6 sedinte, pielea de sub ochi incepe sa arate foarte bine. Culoarea trebuie tratata cu un alt tip de laser, care actioneaza strict asupra pigmentului, distrugandu-l. Acea culoare este data de productia mai mare de melanina, din cauza faptului ca se produce o inflamatie zilnic (umflarea de dimineata). Coloratia se poate trata si printr-o solutie aplicata seara, la nivelul pleoapei. Astfel, reusim sa tratam si edemul, si pielea lasata, si pigmentarea din jurul cearcanelor. De asemenea, si pe pleoapa superioara se produce o cadere a pielii. Exista o procedura destul de simpla pentru a ridica sprancenele, prin injectarea a doua puncte de botox intr-o anumita zona a fruntii. Prin ridicarea spancenelor se ridica si pleoapa, iar astfel se obtine un aspect mult mai tanar al ochiului. Uneori, observati ca femeile cu aceasta cadere de pleoape superioare au un aspect mai imbatranit si par vesnic obosite.
Pometii
Pentru pometii "cazuti" se folosesc niste fire absorbabile, care actioneaza timp de 6-9 luni, dupa care rezultatul estetic se mentine 5-6 ani.
Dupa o anumita varsta, pometii nu mai sunt bine definiti, iar cele doua linii care pornesc de la radacina nasului spre colturile gurii se adancesc. Aceste aspecte se pot trata foarte usor cu o procedura speciala, prin care se injecteaza un anumit tip de acid hialuronic. Rezultatul este imediat, nu are efecte secundare, injectarea fiind facuta cu un produs natural. De asemenea, masajul zilnic al fetei este foarte benefic, dar si procedurile de stimulare electrica a musculaturii fetei, care ridica pometii fara sa fie nevoie de operatie estetica. Ca orice alt muschi antrenat, acesta incepe sa se umfle si apare un efect de lifting, pentru ca practic pometele cade din cauza musculaturii imbatranite, slabite.
Ridurile buzelor
La o femeie de peste 45-50 de ani, calitatea buzelor scade. Acestea se subtiaza, pierd din volum si atunci este clar nevoie de intretinere. De asemenea, apar si acele riduri verticale, care cad perpendicular pe buza superioara si dau un aspect neplacut. De aceea, ridurile de la nivelul gurii trebuie gandite ca un intreg program. Spre exemplu, ridurile de deasupra buzei degeaba le umfli cu colagen, pentru ca textura din zona aceea este imbatranita si atunci trebuie aplicat si un program de refacere a texturii pielii, fie prin photo-rejuvenation, fie prin injectarea de vitamine si minerale. Trebuie sa tinem cont ca aceste proceduri au efect imediat. De regula, se fac 2-3 proceduri, in functie de cat de grava este problema. Aspectul "cret" al buzelor mai poate fi dat si de lucrari dentare care nu au fost facute perfect si care deformeaza gura, ducand la aparitia ridurilor. Fumatorii au mai multe astfel de riduri, si mai profunde. Trebuie un tratament combinat si multa rabdare din partea pacientului. Se intervine cu aport de colagen, dar pe de alta parte, trebuie ca zona respectiva sa nu se mai miste atat de mult. Asta nu inseamna sa o blochezi de tot! Ridurile apar ca urmare a miscarilor repetate ale buzelor, ceea ce antreneaza ruperea fibrelor de colagen si aparitia santului. Din acest motiv, eu recomand pacientilor sa faca o pauza de vorbire dupa efectuarea procedurii, timp de o zi, ca sa nu solicite foarte mult zona.
Nu toate femeile au timp sau chef sa-si faca gimnastica si masajul fetei. Degeaba injectam substante si facem cine stie ce proceduri, daca ele nu se intretin. De aceea, eu recomand masajul facial sau macar sa se strambe zilnic in fata oglinzii. De asemenea, este util sa mearga la cosmetica, macar de doua ori pe luna.
Petele pigmentare
Intotdeauna, pe o fata imbatranita exista pete. Ele pot fi atat pete pigmentare, cat si cheratoze, care arata tot ca niste pete, numai ca sunt putin mai elevate decat pielea si mai aspre la pipait. Aceste cheratoze au si o componenta virala si atunci exista riscul sa se si inmulteasca. Petele se rezolva foarte simplu, printr-o procedura in doi pasi. In primul rand, este foarte important ca pacientul sa nu fie bronzat, deci pielea sa fie cat mai alba. Este de preferat ca procedura sa se faca iarna, dar se poate face in orice anotimp daca pacientul se va da pe fata cu o crema cu fotoprotectie mare, peste 50, de 2-3 ori pe zi. Dupa sedintele de laser ramane o usoara roseata, care dispare in 5 minute. Sedintele se fac o data pe luna, iar intre sedinte, pacientul va aplica zilnic o solutie, inainte de culcare. Solutia are si ea rol de depigmentare, dar inactiveaza totodata noul pigment care poate sa mai apara datorita soarelui.
Pielea gatului si a decolteului
Gatul si decolteul sunt doua zone importante, tocmai datorita faptului ca noi nu am fost educati sa ne protejam de soare, si acesta are o actiune foarte puternica asupra pielii zonelor respective, care sunt relativ fine. De multe ori veti vedea pe decolteul femeilor vase de sange sparte, pete, riduri intre sani, cat si o textura mai imbatranita a pielii, decat varsta lor reala.
Sanii
Impotriva ridurilor dintre sani se poate interveni prin injectarea de botox - nu adanc, asa cum se face in alte zone, ci la suprafata - astfel incat nervii se relaxeaza si aspectul ridat al pielii dintre sani dispare rapid, in circa 10 zile.
Pentru mentinerea tonusului sanilor este recomandata stimularea musculaturii din jurul lor, de fapt a muschilor pectorali. Miscarile de fitness ajuta foarte mult, dar trebuie incepute din timp, inainte de a se produce "caderea" efectiva a sanilor. Pentru sanii deja lasati, interventia chirurgicala este singura optiune viabila, insa si injectiile cu botox pot ajuta in cazurile incipiente, prin efectul de ridicare pe care il putem crea (sanul se ridica 2-3 cm).
- Cu siguranta ca alimentatia este la loc de frunte in programele pe care le aplicati.
- Intr-adevar, alimentatia este foarte importanta. Eu recomand intotdeauna femeilor peste 50 de ani sa aiba o alimentatie bogata in legume si fructe proaspete, care aduc organismului un aport esential de vitamine, minerale, enzime etc. Consumul exagerat de carne este impropriu organismului uman (intestinul gros este lung, favorizand fenomenul de putrefactie), de aceea recomand ca dupa varsta de 45-50 de ani sa se consume mai putina carne. Fiindca organismul are totusi nevoie si de proteine animale, se va consuma carne slaba, de pui sau de peste, preparata in special la gratar. Ideal este sa consumam peste mult, pentru ca aduce aport de Omega 3, 6 si 9. Recomandarea este sa se ia Omega 3 si din suplimente alimentare, dar numai la recomandare medicala, in functie de necesitati. De asemenea, se vor evita mancarurile gatite si se va consuma mai putin lapte. Se stie ca laptele si branza, mezelurile si dulciurile nu sunt recomandate cand pielea are probleme. De aceea, femeile de peste 50 de ani, care in general au probleme cu calciul, trebuie sa ia suplimente de calciu cu vitamina D2. La fel de important este sa consumam cel putin 2 litri de apa zilnic, pentru ca pielea este in general deshidratata. Degeaba ne dam cu creme pe fata, hidratarea trebuie mentinuta si din interior. Toate procesele chimice ale organismului, pana la nivel celular, au nevoie de apa, iar organele interne functioneaza mult mai bine daca le hidratam corespunzator. Este indicata apa plata, de buna calitate, care sa nu fie bogata in carbonati de calciu, pentru ca acestia pot da probleme renale. De asemenea, este foarte important statusul mineral si vitaminic al organismului, de aceea trebuie ca pacientul sa-si faca analize de laborator periodic. Seleniul este raspunzator de caderea parului, magneziul are rol calmant, este un element antistres, controleaza miscarile musculare. Fiecare vitamina sau mineral vine cu un rol special in organism, pentru a-l mentine tanar. Eu recomand intotdeauna pacientilor peste 40 de ani suplimente alimentare. Nu exista pacient tratat in acest program care sa nu aiba nevoie de suplimente, pentru ca este practic imposibil sa mananci atat de variat, incat sa acoperi toate necesitatile de vitamine si minerale ale organismului, doar din alimentatia zilnica.
- Dupa varsta a doua, estomparea frumusetii actioneaza asupra psihicului si apar depresiile. In acest program colaborati si cu psihologi?
- Pentru problemele majore, mai ales in cazul femeilor la menopauza, noi colaboram cu un psiholog, foarte util in rezolvarea simptomelor cauzate de aceasta stare. Cert este ca odata cu imbunatatirea aspectului fizic, creste si increderea in sine a pacientelor. Daca se simt bine, sunt sanatoase si frumoase, ce-si pot dori mai mult? Poate doar un tur de cumparaturi la Mall...
- Fiindca tot veni vorba, cat costa un astfel de program?
- Costul programului anti-aging depinde de tratamentele medicale si de procedurile de infrumusetare care se impun. Din pacate, un astfel de program nu este accesibil publicului larg din Romania. Insa prin respectarea unor reguli simple de alimentatie si de viata, prin aplicarea indicatiilor pe care si dvs., prin revista "Formula AS", le puneti la indemana publicului cititor, oricine poate sa ramana frumos si sanatos, pana la adanci batraneti. Ca-n basmele populare! Este la indemana noastra, a tuturor, sa amanam imbatranirea. Pe de alta parte, batranetea-i o etapa din viata fiecaruia dintre noi, pe care ar trebui s-o traim cu demnitate si intelepciune, cu bucurie si pofta de viata.
FLORENTIN POPA
D-l dr. BOGDAN DIMITRIE NICULAE poate fi contactat la Centrul Medical "LASERMED", Str. Drumul Taberei nr. 35A, bl. 803, sector 6, Bucuresti, tel. 021.413.06.49, 021.413.49.32, 021.413.52.50, www.lasermed.ro
26.11.2008, 00:30Doina Suman
Interesante,insa inaccesibile doamnelor de 45-50 ani,tratamentele aplicate la Centrul "LASERMED"....atunci pt cine functioneaza acesta?!?
26.11.2008, 20:23Liliana Ciochina
Din pacate ,chiar acum am venit acasa de la spitalul de neurologie si am vazut acolo ce inseamna "frumusetea" si "pofta de viata" a varstei a 3-a,care se incadreaza in "publicul" pentru care LASERMED este inaccesibil!!!Ce cinica e viata ca si descrierea tuturor serviciilor acestui Centru de tratat ELITA societatii pentru a ramane VESNIC TINERI SI FERICE! Trist dar adevarat!!!