Salvati orasele de monstrii de sticla si otel!

Printul Charles of Wales

Mostenitorul Coroanei Britanice

"Ce vreti sa faceti din Capitala noastra? De ce totul trebuie sa fie pe verticala?"

Asa cum spunea esteticianul britanic Roger Scruton in interviul publicat in numarul trecut al revistei noastre, arhitectii sunt cei care, bolnavi de megalomanie si plini de importanta profesiei lor, se supun fara scrupule lacomiei si lipsei de moralitate a investitorilor, acceptand sa distruga centrele vechi ale oraselor, prin implantul hidos de zgarie-nori de otel si sticla. Somitate mondiala in materie de critica de arhitectura traditionala si urbanism, printul Charles, mostenitorul Coroanei Britanice, este considerat un pionier al "Noului Urbanism" curent care anunta sfarsitul erei cladirilor inalte in mijlocul oraselor si primatul constructiilor la scara umana. Conceptia sa despre orasul modern, fara cladiri inalte, a fost transpusa in practica in oraselul Poundbury, de catre arhitectul luxemburghez Leon Krier. Printul a dorit sa arate lumii ca se poate, iar in acelasi scop, a infiintat chiar un institut privat de arhitectura la Londra. Fara exagerare, lectiile de urbanism modern ale Printului ar trebui sa fie predate in fiecare universitate de arhitectura din lume, inclusiv la Bucuresti. Iata, pe scurt, cum vede Alteta Sa ceea ce pe noi, bucurestenii, ne scandalizeaza in fiecare zi: poluarea si alienarea provocate de cladirile inalte de birouri si locuinte, amplasate in cele mai nepotrivite locuri din centrul Capitalei. Reproducem mai jos fragmente din cuvantarile Printului, ale caror semnificatii credem ca i-ar interesa si pe urbanistii bucuresteni.

"Suntem ceea ce construim"

"Suntem ceea ce construim, asa cum suntem ceea ce mancam, si cu toate ca vietile noastre sunt mult mai complicate si mai putin fixe decat erau odinioara, inca avem nevoia fundamentala a unei localitati, a unui loc care este al nostru, pe care sa-l impartim cu altii.A crea un astfel de loc inseamna a crea ceva care ne spune unde ne aflam, in ce tinut traim, iar prin extensie, ne spune si mai mult despre noi ca societate. Cu toate acestea, atat de mult din ceea a fost construit in ultima vreme si continua sa se construiasca ignora regulile de baza ale "locului" (...). Casele sunt edificate intr-o dezordine haotica sau sunt segregate de ziduri si fundaturi. Magazinele sunt inghesuite in mari centre comerciale sau in mall-uri, iar locurile de munca se afla la distanta, in asa-numitele "parcuri de afaceri". Toate acestea submineaza interactiunile dintre oameni, intalnirile firesti care sustin o viata comunitara de calitate si corodeaza caracterul vecinatatii. Oamenii nu mai merg pe jos, pentru ca fiecare are nevoie de o masina sau, cel putin, trebuie sa ia un autobuz ca sa ajunga la serviciu. De aici rezulta si mai multa poluare si mai multa congestie in trafic. In aceste circumstante, dezintegrarea fizica si sociala este aproape inevitabila. Pentru a evita toate aceste nenorociri, solutia este sa construim orase in care sa existe mai mult respect pentru dimensiunile umane in constructii si proiectari. Asta nu inseamna ca promovam numai orasele de provincie slab populate. Sunt o multime de orase mari, aglomerate, dar care sunt "locuibile". Fiind orase istorice, cu fondul de case vechi bine conservat, au o foarte dezvoltata scara a proportiilor si geometriei, astfel incat, in ciuda aglomerarii, domeniul public ramane confortabil, functional si adesea antrenant. (Cuvantare intitulata "Cladiri pentru un viitor mai bun", Brighton, 1999)

"Numai unu la suta din populatie doreste sa traiasca in cladiri de sticla si otel"

"Se spune ca ideile mele sunt mai degraba de moda veche, prafuite, dar sunt incantat sa va spun ca, de cate ori ma uit la aceste planuri, vazand cum arhitectii continua sa creeze plicticoasele cladiri de otel si sticla ale ultimilor 50 de ani, ei, bine, doamnelor si domnilor, va asigur ca ma simt facand parte din categoria avangardistilor. Serios vorbind, cred ca ar trebui sa ne intrebam: ce este cu adevarat modern in zilele noastre? Sunt oare geometriile metalice de acum un secol? Este cumva notiunea lineara a unui singur arhitect (Le Corbusier n.red.) care si-a impus marea sa viziune asupra unei lumi utopice? Sau poate este notiunea complexa a inteligentei colective, concentrate in secole de traditie? Poate modernitatea inseamna programarea masinii sa lucreze pentru noi, impunandu-ne estetica ei rece? Stim deja ca numai unu la suta din populatie doreste sa traiasca in cladiri de sticla si otel. Atunci, de ce spunem ca arhitectii sufera, pentru ca nu sunt incurajati sa persevereze in aceasta arta, a cladirilor inalte, deja scoasa din uz? Ati observat, din intamplare, cati arhitecti locuiesc in cladiri traditionale? Aproape nici unul nu doreste sa traiasca in zgarie-norii pe care-i proiecteaza. Iata de ce, constienti de forta si bogatia trecutului, de oportunitatea de a exploata minunata complexitate a structurilor naturale, cred ca traditiile sunt baza modernitatii, adevarata arhitectura "moderna". Este foarte important sa continuam aceste traditii vii din orasele noastre si trebuie sa accentuez ca traditia nu este un stil, e pur si simplu inteligenta colectiva a secolelor, a cunoasterii rafinate care ne ofera schita dupa care putem depasi moda momentului." (Cuvantare la Conferinta "Urbanismul Traditional in Practica Contemporana", Londra, 2003)

"Extraordinara diversitate culturala a Romaniei este un bun de o valoare inestimabila a umanitatii"

"Speram ca am invatat ceva din experienta altora. Este groaznic cand vedem ca o intreaga societate, si nu numai cateva districte, isi pierde radacinile si vechile comunitati rurale. Acest lucru se intampla intr-un colt al Europei de Est, in Romania. Acolo, presedintele Ceausescu si-a propus distrugerea mostenirii culturale a tarii sale, prin politica numita "sistematizare".Circa 8000 de sate ar urma sa fie demolate si create 500 de "complexe agro-industriale". Practic, se doreste resaparea identitatii nationale, pentru a crea un nou tip de persoana, omul nou. Astfel, Ceausescu si-a propus sa distruga orasele si satele tarii, pentru a le inlocui cu blocuri o repetitie a "ingineriei sociale" din Occidentul anilor 1960. Este momentul sa va amintesc, doamnelor si domnilor, ca secolul al XX-lea a cunoscut cateva aberatii stranii ale spiritului uman. Extraordinara diversitate culturala a Romaniei nu este numai parte a sanatatii ei naturale, dar si un bun de o valoare inestimabila a umanitatii. Pe scurt, doamnelor si domnilor, ceea ce le lipseste romanilor este societatea civila care sa se opuna acestor distrugeri (adevar valabil, din pacate, si in ziua de azi n.red.). (Cuvantare rostita la deschiderea expozitiei "Sa construim o Anglie mai buna", aprilie 1989)

"Arhitectura de azi, cu turnurile ei de sticla plantate in centrele istorice ale unor orase, a devenit mai degraba "modificata genetic", decat "organica""

"Ce facem cu capitala noastra acum? Ce am facut cu ea dupa bombardamentele razboiului mondial? De ce totul trebuie sa fie pe verticala? (...) Este surprinzator ca arhitectii par a fi fost educati sa proiecteze cladiri la intamplare, in locul unora vechi pe care le demoleaza. Este atat de depresiv sa constati ca arhitectura de azi, cu turnurile ei de sticla din centrele istorice ale unor orase, a devenit mai degraba "modificata genetic", decat "organica" cu alte cuvinte, functionala clinic, dar nu crescuta din natura interioara a oamenilor. Este o pierdere tragica de respect pentru traditii, de cunoastere a valorii mestesugurilor si artelor de odinioara. Sa nu uitam ca arhitectura, asa cum spunea si Jefferson, este intruchiparea superioara a valorilor unei natiuni. Ea nu minte niciodata asupra prioritatilor noastre. Cateodata mi se pare ca, cu cat este un oras mai bogat, cu atat mai urate sunt vecinatatile pe care le construieste. Ceea ce este si mai rau este ca parem a nu mai avea abilitatea de a construi frumos, dar in acelasi timp, parca suntem programati sa distrugem tot ce ne-a mai ramas frumos din trecut." (Cuvantare la a 150-a aniversare a Institutului Regal al Arhitectilor Britanici, Londra, 1984)

"Turnurile de sticla arunca asupra orasului umbre prea lungi; intuneca strazile si sug viata din ele; tind sa violeze domeniul public"

"Cladirile inalte, prin geometria si proportiile lor, vor incerca intotdeauna sa se ancoreze in spatiile de care un oras are nevoie pentru a functiona cu succes. Dar nu vor reusi, pentru ca aceste turnuri arunca asupra orasului umbre prea lungi; intuneca strazile si sug viata din ele; tind sa violeze domeniul public atat de vital pentru o strada. (...) Exista o legitima ingrijorare asupra dimensiunilor acestor turnuri: cat de mari ar trebui sa fie? Incercand sa le construiasca si mai inalte decat cele deja existente, arhitectii si investitorii duc o afacere comerciala in domeniul smintelii adolescentine.Daca, pana la urma, noile turnuri trebuie construite, atunci mi se pare evident ca ar trebui sa stea toate la un loc, stabilind un regim de inaltime propriu, si nu sa concureze cu casele deja existente in centrele oraselor, asa cum deja s-a intamplat la o scara dezastruoasa.(...) Ne putem intreba: care este viabilitatea si sustenabilitatea cladirilor inalte? Pentru ca aceste constructii sunt, din diferite motive, foarte scumpe, si in mod inerent, o forma de edificii nesustenabile. Costul imens, pierderea spatiului verde, mentenanta si obligatiile de management, circulatia si atragerea de noi servicii, toate acestea anuleaza insasi viabilitatea comerciala a cladirilor inalte. Pe urma, nu exista nici un dubiu ca aceste turnuri, din cauza cerintelor lor structurale, consuma uriase cantitati de electricitate pentru a alimenta lifturile, aerul conditionat si alte infrastructuri. De regula, la aceste cladiri nu poti deschide ferestrele, deci sistemul natural de aerisire si racire nu functioneaza. Cu cat este mai inalta, cu atat o cladire pierde mai multa caldura, deoarece nu mai sunt vecinii de la sol care sa-i imprumute in mod natural din caldura lor. (...)
Asadar, doamnelor si domnilor, n-as vrea sa se inteleaga ca eu sunt impotriva cladirilor inalte, doar pentru ca sunt inalte. Ingrijorarea mea tine de faptul ca ele nu sunt construite in propriul context, adica acolo unde se potrivesc cu vecinatatile. Daca mi se spune ca o noua cladire din asta, un "fund de sac", trebuie neaparat ridicata, atunci mi se pare evident ca ea trebuie sa stea alaturi de alte surate identice, undeva la marginea orasului, ca la Paris, nu sa creeze confuzie in centru, in zona arhitecturii istorice." (Cuvantare intitulata "Cladiri inalte", Londra, 2001)

Traducere si prezentare de