Iubire, numele tau e plictiseala

De ce moare dragostea inainte de termen?

DANA PREDA, psiholog
"Dragostea nu se poate cuceri in papuci"

Cu putine exceptii, cuplurile cu o casnicie indelungata par mai degraba plictisite si indiferente decat fericite si afectuoase. De ce?

De cele mai multe ori, cand se indragostesc, oamenii cred ca asta va dura toata viata, desi ceea ce urmeaza este mai degraba un razboi de intaietate. Unii se napustesc literalmente intr-o relatie, ca si cum s-ar apuca sa escaladeze un munte in papuci de casa. N-au nici cea mai mica idee despre ce inseamna in fond viata in doi si, in consecinta, sunt total nepregatiti pentru inevitabilele deceptii.

Ce fel de deceptii?

In prima faza, cuplul e strans unit. Cei doi parteneri se simt "unul" si se imbata de acest sentiment. Totusi, intr-o buna zi, ei vor incepe, pe rand, sa se desprinda din contopire si s-o porneasca pe un drum propriu. Independenta este o etapa necesara din evolutia unui cuplu, insa ea inspira intotdeauna teama ca vom ramane singuri, asa incat incercam sa-l "imobilizam" pe cel care incepe sa se desprinda.

Ar trebui sa invatam, prin urmare, sa devenim mai ingaduitori?

Cuplurile ar trebui sa fie pregatite pentru aceasta etapa. In special tinerii nu se asteapta la acest moment al dezmeticirii, al nevoii de spatiu vital, si tind sa exagereze gravitatea problemei. In plus, oamenii nu se cunosc foarte bine pe ei insisi: daca ma cramponez de sotul sau de iubitul meu, inseamna ca e ceva in neregula cu mine. Rareori ne analizam pe noi insine, de regula ne uitam doar la celalalt.

De ce oamenii indragostiti sunt atat de vulnerabili?

Noi, toti, traim cu ideea ca indragostitii trebuie sa fie un trup si un suflet. O imagine idilica, ce porneste din aspiratia noastra spre comuniune, o stare pe care n-am mai cunoscut-o de cand am parasit pantecele mamei. La inceputul unei iubiri adevarate, ne aflam foarte aproape de o asemenea contopire si, desigur, am dori sa pastram acest sentiment minunat. Facem greseala sa uitam ca partenerul nu este totusi pantecele mamei, ci un alt om. A accepta asta este extrem de important pentru modul cum va decurge relatia in viitor. Daca fac din cand in cand efortul sa-l privesc pe celalalt ca pe o persoana independenta, iar nu ca pe ceva ce face parte din mine ori se afla in proprietatea mea, voi fi in stare sa-mi dau seama ca el are, eventual, alte aspiratii decat mine dar ca ele nu se indreapta impotriva mea, nu sunt un motiv de suferinta si dezamagire.

De ce ne vine asa de greu sa manifestam o asemenea atitudine toleranta?

Pentru ca povestile de iubire cu care suntem alimentati sunt totdeauna perfecte, iar cei aflati langa noi nu suporta comparatie cu ele. Nu ne implinesc asteptarile. In general, e vorba de lucruri minore, care capata proportii enorme in ochii nostri: un telefon care intarzie, o floare care uita sa soseasca, gesturi de afectiune care dispar.

"Asteptam mult prea mult de la dragoste"

Mi se pare esential ca partenerii sa discute deschis despre experienta lor de viata de pana atunci. De unde vii? Cum ai devenit ceea ce esti? Cum te-ai simtit in copilarie? Ce dificultati ai avut in familie? Se constata frecvent ca problemele si conflictele de fiecare zi ale unui cuplu isi au punctul de pornire in familiile din care provin cei doi. De multe ori, simpla recunoastere a faptului ca fiecare a adus in relatia prezenta bagajul sau de trairi din trecut poate dezamorsa o problema acuta.

Asteptam de la o relatie altceva decat s-ar cuveni?

Ne concentram in exclusivitate asupra prezentului, a sentimentelor pe care le nutrim unul pentru celalalt si asteptam ca ele sa ne faca fericiti pana la sfarsitul vietii. E o povara prea greu de purtat, atat pentru noi, cat si pentru partener. Asteptam mult prea mult de la dragoste.

Exista un talent, care sa asigure reusita vietii in doi?

E importanta capacitatea de a-l accepta pe celalalt. Asa cum este el. La fel de important e insa si faptul de a nu considera de la sine inteleasa prezenta lui alaturi de noi, de a ne pastra intacta pretuirea pentru el de-a lungul anilor si a exprima acest lucru in forme concrete. N-ar trebui sa insemnam pe raboj numai ce n-am primit de la el. Noi, atat femeile, cat si barbatii, obisnuim sa trecem cu vederea ce face si ce ne daruieste celalalt. Ne-ar fi poate de ajutor ca seara sa ne schitam un mic bilant, intrebandu-ne ce lucru bun a facut pentru noi partenerul in ziua respectiva, cu ce ne-a inseninat sufletul. Si sa-i multumim pentru acel lucru. Ii mai putem arata pretuirea noastra si spunandu-i cu un prilej sau altul ce ne place la el. "Ce frumos stii sa razi!", asemenea exclamatii apar spontan la inceputul unei idile, insa cu timpul devin tot mai rare.

Ce mai fortifica o relatie?

Cuplurile stabile, in care partenerii sunt multumiti unul de altul, reusesc deliberat sau nu sa dea un sens timpului petrecut impreuna. Gasesc un al treilea element, ce le serveste drept liant. Acest rol il pot juca o vreme (dar nu pentru totdeauna) copiii. Cei doi au nevoie de ceva spre care sa-si indrepte atentia impreuna: interese comune, tabieturi indragite, excursii, sport, activitati culturale, actiuni capabile sa sparga rutina cotidiana.

Ce rol joaca sexualitatea?

Apatia sexuala apare aproape totdeauna in relatiile de lunga durata. Pana la un punct, ea e normala. Exista atatea si atatea motive venirea pe lume a copiilor, suprasolicitarea profesionala sau, pur si simplu, oboseala adunata peste zi, care ne fac sa adormim indata ce am pus capul pe perna. Aceasta este insa numai una din laturi, cea normala si inofensiva. Pe de alta parte, apatia sexuala poate fi si semnul ce ne previne ca in relatia noastra s-a intamplat ceva nedorit: jigniri, infidelitati, tensiuni neclarificate. In primul caz, putem sa ne amuzam, spunand: am avea nevoie de un sfarsit de saptamana prelungit. In al doilea, avem de-a face cu un simptom, din care ar trebui sa deducem ca relatia noastra se afla in impas. Ca regula generala, sexualitatea contribuie considerabil la buna functionare a unei relatii. Nu conteaza cat de des facem dragoste si daca imbratisarile sunt pasionale de fiecare data rareori se mai petrec lucrurile astfel, in relatiile indelungate. Dar e important sa ne dorim apropierea fizica si sa ne bucuram de ea. Aceasta reconfirma si consolideaza legatura cu partenerul. Si ne face sa trecem mai usor peste obstacole.

"Amintirile sunt un teren bun de reintalnire"

Ce calitati iau nastere in relatiile durabile?

Faptul ca un alt om strabate impreuna cu noi toate suisurile si coborasurile unei intregi vieti, ca ne putem bizui pe el are o valoare inestimabila. Asa se naste increderea reciproca si cu ea putem infrunta fara teama batranetea.

Cum poate fi salvata o relatie, dupa mai multi ani de convietuire?

In sedintele mele de consiliere obtin de fiecare data rezultate foarte bune, intreband: "Cum era atunci, la inceput, cum v-ati indragostit? Ce lucruri faceati impreuna cu mare placere?". Ei se uita unul la altul, le mijeste un zambet in coltul gurii si pe urma le vin o sumedenie de idei. Rememorarea pozitiva a trecutului comun arata ca dragostea lor n-a murit inca.

Si ramasitele acelea mai sunt viabile?

Fara indoiala. Faptul ca ai ales anume pe acest barbat sau pe aceasta femeie trebuie sa insemne ceva, nu? In 90% din cazuri, merita sa te intorci in timp, sa revii la acel moment al alegerii, ca sa poti porni de acolo din nou. Amintirile ofera o foarte buna sansa pentru ca doi oameni sa se poata reintalni. O alta posibilitate este ca ei sa petreaca impreuna mai mult timp, dar nu ca sa rasuceasca nu stiu ce probleme pe toate fetele, ci ca sa intreprinda ceva placut. In orice relatie exista un filon al sentimentelor, care de multe ori e ingropat sub zgura obisnuintelor cotidiene, dar poate fi iarasi scos la lumina.