Nicolae Voiculet - "Traiesc intens si ma daruiesc"

A cantat peste tot in lume, din Kuweit pana in catedralele pragheze, unde acordurile doinei romanesti au smuls lacrimi de emotie. S-a intors acasa, in Romania, pentru ca se simte roman si pentru ca vrea sa cante pentru romani. Elev al lui Gheorghe Zamfir, naistul Nicolae Voiculet pregateste o serie de spectacole explozive, in care muzica se va marita cu teatrul, dansul si poezia

Cand muzica urca in cer

- Intr-o epoca a muzicii pe computer, naiul pare un instrument anacronic si desuet...

- Naiul este intr-o necunoastere totala aici, in Romania, desi, paradoxal, cel mai mare naist al lumii este roman. Peste tot in lume exista scoli de nai, in Olanda, Elvetia, Japonia... In 1993, la Chicago, am infiintat prima scoala de nai din Statele Unite, care a functionat cativa ani, pana cand a trebuit sa ma intorc in Romania. Naiul e doar aparent un instrument nepopular, in Occident are o faima extraordinara. Maestrul meu, Gheorghe Zamfir, a iesit acum cateva luni pe locul intai intr-un top muzical al popularitatii, realizat in tarile nordice, la mare distanta de Wagner, Mozart si altii. Zamfir a vandut mai multe discuri decat Beatles. Nu e un instrument depasit, din contra. Indraznesc sa spun ca vremea naiului nu a sosit inca. Oamenii nu sunt inca pregatiti sa-l asculte, pierduti in agitatia lumii contemporane. Are un sunet de o puritate si de o coloristica deosebite, mai bogate cu mult decat ale viorii. Este un instrument care are o sonoritate foarte apropiata de cea a vocii umane, asa cum se naste ea in plexul solar, ca un vant, ca o adiere. Vedeti, naiul nu inseamna sa canti hora si sarba doar. Pare un instrument simplu, dar e mult mai complex. Alaturi de orga de biserica, e singurul instrument din care muzica pleaca in sus, spre ceruri. Are propensiunea spre inalt, are o transcendenta, e un instrument codat. Prejudecata aceasta, ca e un instrument depasit, vine si din faptul ca televiziunile nu promoveaza cantaretii la nai. Dar eu ma simt foarte bine stiind ca am un instrument la care nu multi au acces.

- Cand ai descoperit naiul?

- Naiul te alege el pe tine, cum si copiii isi aleg parintii intr-un fel neinteles. Perioada mea de initiere a inceput pe la patru ani, cu tatal meu, caruia ii datorez totul, legat de spiritul de renuntare totala si de daruire pentru oameni. Tata a fost preot. Catva timp inainte sa ma nasc eu, s-a imbolnavit foarte grav de plamani, erau plini de caverne, iar medicii ii spusesera ca va muri. Cu o vointa extraordinara a renuntat la tot, si-a luat familia si s-a mutat la Sinaia. A facut somnoterapie si s-a rugat neincetat pentru salvare. Dragostea de Dumnezeu si de viata l-a vindecat. Si asa, nasterea mea a venit pe fundalul supravietuirii lui. Mi-a marturisit mai tarziu ca nu fusesem un copil dorit, dar ca nasterea mea fusese in schimb un semn. "De cand ai aparut, Dumnezeu mi-a spus clar ce trebuie sa fac cu tine". Imi repeta asta de mic, dar eu nu aveam minte inca sa inteleg ce e cu daruirea asta totala fata de oameni.Tata si-a dorit mereu sa faca medicina pentru a aduce alinare semenilor. Dar nu a reusit. Si atunci, tot altruismul asta si toata neputinta si frustrarile lui le-a bagat in mine. In consecinta, am avut o copilarie groaznica, pentru ca m-a chinuit cu regimul lui spartan. Era foarte riguros. La 5 ani aveam un program de studiu de 10 ore. El imi canta vocal 4, 5 ore si ma uitam la el fara sa scot un cuvant. Apoi cantam eu. La 5 ani, cantam vocal din repertoriul Mariei Tanase vreo cinci piese, perfect. La 5 ani si jumatate, deja cantam la Arenele Romane, la radio, in diverse spectacole. O faceam insa destul de mecanic. Momentul acela senzational, cand mi-am dat seama ca vreau si ca sunt facut pentru arta, muzica si cultura, a venit in clasa a cincea. Eram elev la Liceul de muzica si trebuia sa trecem la instrumente de suflat si sa alegem o clasa. Eu am auzit intamplator naiul si sansa mea a fost sa-l ascult chiar pe Zamfir, care e cel mai mare din lumea intreaga. Fara sa-mi dau seama, el a fost cel care m-a initiat. Cand am ascultat prima oara naiul, am simtit toata bucuria si toata tristetea neamului meu. Si nu exagerez. Aveam placi, erau unele pe care le ascultam pana la epuizare. Apoi, cand a trebuit sa decid clasa, i-am spus tatalui meu ca vreau la nai. El visa sa devin dirijor, i s-au naruit toate visele. A fost prima oara cand m-am ridicat si am pus piciorul in prag. M-a ascultat, m-a lasat doua saptamani, timp in care mi-a adus tot felul de contraargumente, si daca a vazut ca asta e dorinta mea, m-a lasat. Inca nu aveam instrument. Erau lutieri putini in Romania, si dura 4-5 saptamani pana faceau o comanda. Eu nu eram din Bucuresti, stateam la camin si, ca sa pot canta la nai, mergeam la un prieten sa dorm, iar noaptea ii luam naiul si cantam. Apoi, cand mi-a sosit instrumentul, vreo o luna de zile am dormit cu el in pat, asa de drag imi era. Nu stiam inca sa suflu in el, dar nu exista placere mai mare decat sa dau cu ochii de el, de indata ce se mijeau zorile.

Lectia de libertate: America

- Cum a decurs intalnirea ta cu Gheorghe Zamfir, cel care avea sa-ti devina maestru?

- Este ceva ce nu am povestit nimanui, nici macar Zamfir insusi nu stie, caci persoana care mi-a facut cunostinta cu el este cheia acestei intalniri. Odata am sa povestesc despre intalnirea mea cu el, care este extrem de interesanta. Dar inca nu sunt pregatit pentru asta. Intalnirea noastra a survenit dupa periplul meu in America. Ne-am placut din primul moment si i-am devenit prieten, discipol, student si fiu. Am fost foarte apropiati. Aceasta legatura a noastra a durat aproape cinci ani, dupa care, din pricini exterioare, am racit relatiile. Am avut mici conflicte, nu muzicale, fireste. Acum insa suntem din nou foarte apropiati si i-am promis ca asa vom ramane.

- Ai petrecut ani multi peste Ocean si totusi ai decis sa te intorci acasa. Te-a schimbat experienta americana?

- America m-a conturat spre zona pragmatica a vietii, m-a organizat. Acolo am inteles ca muzica nu e doar arta, ca totul e o industrie, ca ai nevoie de echipa. Iubesc senzatia de libertate si exuberanta artistica pe care o emana America. Pe mine, un Sagetator, s-a mulat perfect si mi-a dat aripi care m-au ajutat sa zbor. Dar anii petrecuti in America au fost si un semiexil. Am invatat mult, dar am si pierdut foarte mult. Mi-a fost greu, au ramas niste rani care nu vor putea fi pansate niciodata, facute de oamenii care imi erau atunci cel mai aproape. Poate e vina mea ca nu am stiut sa-i apropii pe cei buni, poate ca e vina mea ca ma deschid de fiecare data total, sunt expus si vulnerabil. Fiecare pleaca cu ceva din mine si de multe ori ma lasa fara mine. Am fost si casatorit acolo, timp de doi ani. Ne-am despartit, dar nu din cauza fostei mele sotii s-a intamplat ruptura, ci din cauza familiei si a imprejurarilor. Am ramas foarte buni prieteni. America m-a coplesit, pana cand mi-am dat seama ca eu singur cu naiul meu pot la randul meu sa cuceresc lumea. Dar mi-a luat 40 de ani ca sa inteleg asta. Revenirea mea in Romania a fost printre altele si din dorinta de a ma regasi in profunzime. Timp de sase ani, cat am stat in America, nu m-am intors deloc acasa. Mi-era foarte dor de familie. Ma hraneam cu amintiri. Mi-era dor de toti dusmanii mei, ii iubeam ca pe prieteni, iertasem totul si totul mi se parea perfect. Mi se deschisese inima, aveam o pace interioara si o dorinta de lucruri simple si bune. Si acum, de cate ori plec din tara, ma intorc mai al ei, mai deplin. Indepartarile ma apropie si mai tare de radacini, de esente. Si asta e valabil si in relatiile mele sentimentale, cu iubirile din viata mea. Sunt foarte pasional, tot ce fac fac fara limite. Dau din mine celorlalti, prietenilor, familiei, iubitelor mele. Am dat de fiecare data de parca ar fi fost prima si ultima oara. Merg pana la capat in orice relatie, ard totul. Traiesc intens si ma daruiesc.

Zeul Pan are nevoie de dragoste

- Se poate impleti viata sentimentala cu cea artistica? Pana unde merge renuntarea in favoarea artei?

- Cateodata scapi totul de sub control, iubire, dragoste, prietenii, risti sa arunci totul in aer pentru sentimente. Uneori, renuntarea e totala. Sunt artisti egoisti, care pun arta inainte de orice. Eu sunt din categoria celor care nu pot trai fara dragoste. Dar pierderile pot fi la fel de mari. Femeile din viata mea au fost nu doar frumoase fizic, ci si spiritual. Unele m-au inaltat, altele m-au coborat. Si mi s-a intamplat si mie, de cateva ori, sa ma pierd, sa-mi abandonez identitatea. Au fost luni intregi in care nu am mai putut sa studiez, pierdut in labirintul sufletesc. Dar n-as putea sacrifica niciodata iubirile mele pentru arta. Ele merg mana in mana. Pentru a fi implinit professional, un artist are nevoie de mari iubiri, de certitudine in iubire, de echilibru. Imi doresc, in primul rand, o legatura spirituala profunda, o femeie care sa nu-mi fie doar pereche trupeasca, ci sa iubeasca si artistul din mine, nu statutul meu de artist.

- Ce simti cand canti? E o stare aparte, fata de exprimarea prin cuvinte, de pilda?

- Ceea ce exprim prin muzica nu se poate transmite in cuvinte sau in gesturi. Cant pentru ca vreau sa trezesc ceva in sufletul oamenilor prin muzica mea. Vreau sa fiu un mediator, sa fac din muzica mea un vas comunicant prin care curg iubire si bucurie. Mi s-a intamplat, de multe ori, sa fiu trist, dezamagit, mintit, inselat, furat, dar cand am pasit pe scena, m-am simtit dator ca cei care sunt in fata mea sa primeasca ce e mai bun. Deci, cant ca sa aduc bucurie oamenilor, sa-i fac fericiti. Conditia artistului nu e sa fie un circar ordinar si infatuat, care merge la nunti pe mii de euro. Nunta e cel mai frumos moment din viata a doi tineri. Eu am sa merg sa cant gratis la nunti. O sa aleg cateva, la care n-ar merge nici un alt artist, si acolo am sa merg sa aduc bucurie.

Fiecare spectacol e o afacere

- A fi artist in secolul nostru nu mai inseamna insa doar boemie, ci si mult marketing, publicitate si business.

- Nu sunt anacronic. Nu fac exceptie. Mi-am format eu insumi o echipa puternica, cu care vom produce show-uri si la nivel international. Fireste ca fara publicitate nu se poate. Dincolo de fior si emotie, la un alt palier, fiecare spectacol e si o afacere. Iar eu sunt dintre cei care nu canta pe bani putini. Cant pe bani multi, ca sa am de unde sa fiu darnic la randul meu. Dar am facut si multe concerte de caritate, in urma carora s-au strans bani pentru copii talentati si saraci, pentru victimele inundatiilor, pentru construirea unei clinici pentru muzicienii din New Orleans. Cred in datoria artistului de a schimba raul in bine, de a face lumea mai buna. Imi place sa cant acolo unde oamenii o duc mai rau, unde pot aduce alinare. Am sa cant mereu pentru pace, pentru mai bine. Oamenii au nevoie de modele, dar de modele umane, nu din carti si din filme. Virtualitatea nu duce decat la instrainare.

- Calatoresti pe toate meridianele, dar esti mai greu vizibil la tine acasa. Unde te pot asculta romanii?

- De acum incolo, ma vor asculta si romanii mai des. Am pus la cale un concept de spectacol, "Nivo World Project", un show sincretic, in care artele se vor impleti intre ele. Nu eu voi fi starul mereu, ci rand pe rand, diversi artisti internationali. Va fi mai mult decat spectacol, va fi o miscare, un curent. Pregatesc si niste discuri ce vor putea fi gasite curand pe piata. Unul cuprinde inregistrari live din concerte date in diverse colturi ale lumii, ce imbina genuri muzicale variate, folclor, muzica clasica, muzica sacra. Altul va fi un disc de world music, cu influente ale muzicii de peste tot de la diverse etnii. Acesta este viitorul muzicii si al artelor in general, de a ne intoarce spre identitate. Iar cel de-al treilea este un disc cu reinterpretari ale unor teme celebre din muzica de film, alaturi de o orchestra fabuloasa, pe care am descoperit-o aici, in Romania. Si daca ramane timp, voi scoate, poate, si un album de jazz, cantat la nai. In rest, ma pregatesc pentru Jocurile Olimpice. Am fost invitat de Ministerul de Externe sa pregatesc o serie de concerte la Beijing, in contextul reprezentarii Romaniei la Olimpiada.