ARSENIE BOCA * Raspuns la intrebarile cititorilor

Textele dedicate parintelui Arsenie Boca au starnit ecouri puternice si printre mai tinerii cititori ai revistei "Formula AS", care ne solicita amanunte legate de inceputurile monahale ale parintelui si de anii in care a fost staret al Manastirii Sambata de langa Fagaras. Raspunsul pe care-l oferim este un fragment dintr-un text publicat in 1999 si a fost alcatuit cu ajutorul parintelui Daniil Stoenescu, ucenic al parintelui Arsenie Boca

Inceputul

Parintele Arsenie Boca a vazut lumina zilei in Tara Motilor. S-a nascut in 1910, pe 29 septembrie, in localitatea Vata de Sus, singurul copil al unei familii de oameni instariti. A facut liceul la Brad, unde s-a facut remarcat prin profunzimea gandirii si simtirii sale. Dupa terminarea liceului, intra la seminarul teologic din Sibiu, dupa care isi ia licenta la Cernauti. Avand o inzestrare artistica deosebita, este trimis la Bucuresti, unde urmeaza Scoala de Belle Arte. A treia facultate pe care o urmeaza este medicina, vreme de trei ani, dupa care este trimis de mitropolitul Balan la Sfantul Munte Athos, la schitul romanesc Prodromu, al carui staret era atunci Antipa Dinescu. Se pare ca scurta vietuire aici este prilejul unor experiente spirituale de exceptie. Din franturile povestite de parintele Arsenie, stim ca aici a postit vreme de 40 de zile neintrerupt, ca a avut o experienta iluminatoare. In 1939 se intoarce de la Muntele Athos in tara si devine staretul Manastirii Sambata de Sus, veche ctitorie brancoveneasca, care ajunsese o ruina, dupa ce a fost distrusa cu tunul de catre soldatii austrieci. In cativa ani, manastirea reinvie si la poalele Muntilor Fagaras ia nastere unul din cele mai puternice curente spirituale crestine din Romania interbelica.

Pelerinaje la Sambata

Calare, cu carutele sau pe jos, puhoaie de oameni veneau intruna la Manastirea Sambata sa-l vada si sa-l asculte pe parintele Arsenie. Acesta ii ducea pe cei care veneau sa se spovedeasca si sa se impartaseasca pe un platou din preajma unui izvor cu apa sfintita si ii tinea 7 zile si 7 nopti, vreme in care mancau doar paine si miere. In timpul acesta, cu totii ascultau predici si se rugau impreuna cu parintele. Dimineata, acesta venea in chiliile unde credinciosii dormeau laolalta, ca fratii, si alegea pe cativa dintre ei. Pe acestia ii spovedea, apoi le dadea sfanta impartasanie.
In vremea razboiului, la parintele Arsenie veneau puhoi de oameni, dar mai ales baieti, inainte de plecarea pe front. Unora le spunea: "Sufletul vostru umbla pe alte drumuri, duceti-va dupa el". Ii simtea ca nu erau cu sufletul la biserica; pentru ei, pelerinajul era formal. Altora le spunea in schimb: "Da, veniti!". Ii lua in biserica si le tinea o slujba. Unora, le dadea sfanta cruce sa o sarute, altora nu le-o dadea; pe unii ii ungea cu sfantul mir, pe altii nu ii ungea. La un moment dat, unul dintre ei l-a intrebat: "Parinte, de ce la unii le dai sa sarute sfanta cruce, iar la alti nu, pe unii ii miruiesti, iar pe altii nu?". El a raspuns: "Copile, celor carora le dau sfanta cruce nu se vor mai intoarce acasa. Voi o sa va intoarceti si o sa ne intalnim din nou". Si acestia, intr-adevar, s-au intors.
Este greu de imaginat acum, dupa mai mult de cincizeci de ani, fascinatia pe care o exercita parintele Arsenie Boca, prin harul sau, asupra miilor de credinciosi. Se spune ca era cautat mai ales pentru ca se ingrijea cu adevarat de partea sufleteasca a omului. El era preocupat ca omul sa se intoarca spre credinta si sa duca o viata placuta lui Dumnezeu. Inca din timpurile acelea, de dinainte de razboi, era suspectat de regimul vremii, deoarece avea o asemenea influenta asupra oamenilor, incat credeau ca organizeaza ceva subversiv, conspira ceva. Dupa razboi, aceasta teama a capilor politici ai tarii s-a intetit.
In vremurile de restriste care s-au abatut odata cu instalarea regimului comunist, parintele si-a continuat netulburat misiunea de indrumator spiritual. Era o perioada in care era nevoie de minuni pentru a scapa de persecutiile autoritatilor de atunci, care loveau in tot ce leza stramta si imbacsita ideologie comunista, iar parintele era intr-adevar omul prin care Duhul Sfant facea minuni si de aceea era tot mai cautat. Se spune ca multi au fost ajutati de rugaciunile parintelui, atunci cand erau haituiti de securitate.

La Prislop

In 1948, manastirea de la Prislop (Hunedoara) reintra in posesia Bisericii ortodoxe dupa aproape doua secole. Parintele Arsenie era deja cunoscut de la Sambata ca om care sfintea locul si care facea sa reinvie biserici si este trimis la Prislop, probabil si pentru a iesi din vizorul autoritatilor comuniste. In scurta vreme, si acest loc reinvie. Si astazi, dupa decenii, se vede cu claritate mana parintelui in aranjarea fiecarei flori si a fiecarei pietre din acest loc. Clopotnita, in stilul celor de la Meteora, micul iaz facut asa incat sa se reflecte vechea biserica in el, fragmentele de coloane romane aduse de la Ulpia Traiana, care marcheaza parcul miniatural, florile plantate pe fiecare versant din preajma manastirii, totul are armonia si echilibrul specifice fiecarei opere a parintelui Arsenie.
In scurta vreme, si aici oamenii afla de harul parintelui si vin in numar tot mai mare sa fie alinati, indrumati, tamaduiti sufleteste si trupeste. El avea timp pentru toti. Reusea sa ajute, sa aline, sa deschida constiinte. Dupa cum marturiseste o maica de la Prislop: "De la nivelul lui se cobora si putea sa vorbeasca pe limba fiecaruia. Pe de o parte, te atragea, iar pe de alta parte, iti rascolea constiinta. Te facea sa stai la locul tau, iti arata unde esti tu, fata de unde ar trebui sa fii".
Este luat de la Prislop in 1958 si dus la munca fortata in Dobrogea, de unde avea sa se intoarca dupa aproape doi ani.

Sfantul "incatusat"

Desi a ajuns la inchisoare si la Canal, desi a avut domiciliu fortat, parintele Arsenie nu a fost niciodata condamnat, pentru simplul motiv ca cei care erau maestri ai inscenarilor si minciunii nu au reusit sa-i gaseasca vreodata o vina. Judecand dupa ceea ce spun cei care l-au cunoscut in perioada de detentie si cei care au fost in preajma lui, merita sa ne intrebam daca nu cumva parintele s-a supus acestor suplicii numai pentru a-i ajuta pe cei napastuiti aflati in lagar sau dupa gratii. Unul din apropiatii parintelui povesteste:
"In Dobrogea, la Canal, unde a fost dus a doua oara parintele, era foarte greu. Aveau norma zilnica de sapat, iar ei erau oameni nevoiasi, nemancati si nu puteau sa sape. Parintele spunea: "Oameni buni, lasati, sapam noi pana la urma!". Si nu se stie cum facea cu puterea lui, ca intotdeauna reuseau sa sape, sa ispraveasca. Noaptea insa disparea, nimeni nu stia in ce fel. Gardienii incepusera sa vorbeasca intre ei: "Este unul care dispare noaptea!". Odata, cand s-a intors din afara lagarului, parintele i-a spus unui gardian: "Sa nu te temi, ca nu-ti va face nimeni nimic". Azi asa, maine asa, gardianul le-a spus si celorlalti: "Eu sunt nebun sau am vedenii, este unul care dispare". A spus si la schimbul de garda. Intr-una din nopti, s-au pus sa-l vada, caci el isi oficia sfanta liturghie in timpul noptii. L-au vazut in afara inchisorii, miscand din buze si rugandu-se. Au vrut atunci sa-l scoata din rugaciune, sa-l trezeasca. Dar nu puteau sa faca nimic, le luase Domnul puterile. Usile mari, cu lacate grele, se deschideau in fata lui, atat noaptea, cand pleca, cat si dimineata, cand se intorcea."
Din lagarul de munca parintele Arsenie Boca s-a intors cu o schita in buzunar. Era proiectul altarului care avea sa fie sculptat in lemn, la scurta vreme dupa aceea, la manastirea Prislop...