Satul cu printese

Malancrav e un sat de poveste. Pare neschimbat de sute de ani. Timpul a facut parca o bucla si a ocolit aceasta zona mai putin cunoscuta a Transilvaniei: Valea Hartibaciului, care leaga Sibiul de Sighisoara. Si pentru ca totul sa fie chiar ca in povesti, intr-o buna zi, locuitorii din Malancrav s-au trezit in mijlocul satului cu insusi Printul Charles de Wales, mostenitorul Coroanei Britanice, insotit de cateva rude de rang regal

Seara pe deal

O batrana apasa cu nadejde pe coarnele plugului, in timp ce-un copil, urcat pe spinarea unui cal roscovan, da pinteni usor si-l struneste din haturi. Pe dealuri, in gradini ce formeaza o pictura abstracta enorma, oamenii muncesc in tacere, ascunsi sub palarii uriase de paie, inaintand sisific pas cu pas.
Malancravul este traversat de un rausor cu maluri inverzite. De-a lungul sau, casele sasesti isi aliniaza fatadele colorate. Pe coasta dealului din spatele lor, gradinile lungi se termina in padure, ca si cum casele tocmai ar fi coborat de-acolo, lasand urme de melci uriasi. Padurea de pini. Apoi pe costise, fara nici o ordine, paduri, tufe, gradini si ierburi crescute in libertate creeaza o atmosfera plina de romantism.
Cum privesti de langa biserica fortificata, veche de 500 de ani, satul pare undeva jos. Se aud cosasii ascutindu-si cu piatra lama de fier, copiii rad si tipa. Canta un cocos. Fluturi, greieri, flori mici, necunoscute, si-au pastrat toate frumusetea salbatica neatinsa. Pare ca Malancravul a fost dintotdeauna asa, ca a crescut intre dealuri, odata cu padurile si tufele. Totul este armonios si curat. Cu cat soarele coboara mai jos, in spatele dealurilor, cu atat tigla de pe acoperis devine mai rosie, iar verdele campurilor mai profund.
Oamenii se intorc de la camp. Un tanar sta intins in caruta plina cu fan proaspat cosit. E descult si mesteca un fir de iarba. Ma priveste curios, dar cumva de sus, ca si cum m-ar compatimi pentru statutul meu de orasean. Un nor auriu de praf se apropie dinspre marginea satului, si din el razbat mugete si tropait de copite. Oamenii stau deja in fata portilor, pe bancute sau pietre incalzite de soare, locurile prestabilite ale spectacolului de seara. Si dupa ce primul val de colb s-a ridicat ca o cortina suflata de aerul racoros, in fata ochilor apare cireada satului. Vaci baltate, cu gene lungi si coarne rasucite, bivolite cu noroiul uscat pe coapse, mai negre decat noaptea ce va veni in cateva ore, tauri care rasufla greu si repede trec prin sat in sunetul clar al talangilor. "Ioi", imi spune Zivet Anna, privind de pe podet, "acuma spectacolul dureaza doar o jumatate de ceas, dar cand eram eu tanara si satul era plin de sasi, cand mergeam la biserica in port national si dansam in poienita cu fanfara, cireada trecea si in trei ore. Era bogatie mare atunci, erau alte timpuri".

Vizita la castel

"Asta este scaunul pe care a stat Printul", imi spune Baias Nelutu, administratorul Conacului Apafi, si ia o atitudine respectuoasa in fata celebrului obiect de mobilier. Pe terasa care da spre gradina din spate a conacului se afla o masuta cu doua scaune.Printul Charles a stat pe cel din dreapta. La ce s-o fi uitat mostenitorul coroanei britanice? Gradina are gazonul tuns impecabil, cativa pomisori au fost plantati ca sa strajuiasca aleile cu pietris, exista chiar si o fantana in mijlocul gradinii. E o fantana de dimensiuni reduse, dar ca pentru orice conac care se respecta, trebuia sa fie acolo. Dincolo de gazon incepe fanul, care trimite parfumuri misterioase pana aici, pe terasa, printre coloanele mari, rotunjite. Opt castani gigantici, asezati in cerc, implinesc decorul de basm. Conacul e refacut simplu si riguros. Peretii sunt crem-roz cu alb. Obloanele sunt gri, ici-colo se vede caramida. imprejur sunt pietre de rau sau gresie si pietris marunt, in care sa se scurga apa de ploaie si sa te poti plimba usor, dupa furtuna. in fata e biserica veche a satului, cu brazi enormi si ziduri de piatra. "Haideti sa vizitati conacul in interior", imi spune Baias si descuie incuietori speciale, ca de vechi castel. "Toate clantele astea si manerele au fost facute special pentru conac, au fost comandate in Anglia si sunt facute manual, cu nituri, asa cum se faceau pe vremuri." Pasim in interior. Pe cat de simpla pare cladirea din exterior, pe atat este de eleganta inauntru, o eleganta ce razbeste din perfectiunea cu care au fost folosite numai materiale si obiecte vechi. Covoare de 200 de ani, pe care ti-e mila sa calci, lazi de zestre sasesti, pictate senzational, prosoape si perdele tesute manual, mobile vechi, restaurate sa arate impecabil. O atmosfera de castel in care iti pare ca auzi fosnitul rochiilor de bal, si daca esti atent, simti chiar si adierea parfumurilor princiare. Nici un detaliu nu este disonant. Toate lucrurile sunt autentice. Canapelele si fotoliile au fost aduse din Anglia, sunt din plus rosu si manerele lor sunt aurite. Ici si colo, pe cate un perete, atarna o oglinda venetiana, sfesnicele din cupru au lumanari ce par ca tocmai au fost stinse. "Au lucrat doi arhitecti la acest conac unul este sas si celalalt ungur.Au facut totul traditional, si desi nu se observa cu ochiul liber, confortul este al zilelor noastre, de la incalzire in pardoseala, pana la boilere uriase, cu apa calda, la subsol", imi spune ghidul meu, si prin lumina galbuie, discreta, ma duce sa vad "un loc special". Traversam un living urias, unde este expusa uniforma lui Raoul Bossy, ministru al Romaniei, imediat dupa Marea Unire si, ca un majordom cu vechi state, Nelutu deschide doua usi masive din lemn. Ma trezesc in fata unei biblioteci regale si am o ezitare inainte de a pasi. Rafturi inalte de carti in toate limbile pamantului, candelabre de cristal ce lumineaza pal-galbui fotoliile de catifea aurite. Langa fiecare fotoliu, un picior de lemn rosiatic, sculptat, se termina cu palaria danteluita a unei lampi, care sa iti fie partener tacut de lectura. intr-un colt, se afla si o masa cu catifea, pentru jucatorii de carti. "asta este locul preferat al Printului", imi spune Nelutu si mi s-a parut chiar ca face o plecaciune, aratandu-mi un fotoliu retras, langa un raft intesat cu carti legate in piele, cotor langa cotor. in partea opusa, o soba din teracota alba, cu blazonul familiei Apafi, un coif cu sabie si strugure. Ca si cum nu carti, ci insasi spiritele celor care le-au scris s-ar afla in aceasta biblioteca, ne retragem fara zgomot. Nelutu, cu acelasi gest de majordom, iese cu spatele si inchide incet, fara zgomot, usile bibliotecii.

Maistorasul satului

Intocmai ca la Viscri, de restaurarea Conacului Apafi s-a ocupat Fundatia "Eminescu" de la Sighisoara. Printul Charles este membru de onoare al acestei fundatii si a fost invitat sa vada Malancravul.I-a placut atat de mult, incat a ramas o zi intreaga in sat, cu toata suita sa princiara. in semn de omagiu, a primit formal drept cadou Conacul Apafi, iar rudele sale au primit cate o veche casa saseasca. Sase case vechi, restaurate, sunt la dispozitia familiei regale a Angliei. Si restul caselor sasesti din Malancrav sunt la fel de frumoase, au pe ele inca patina timpului. Oricum, de la trecerea pentru prima oara a printului prin sat, nimeni nu a mai vandut nici o casa si febra restaurarilor i-a cuprins pe toti localnicii. Sasii au inceput si ei sa se intoarca din Germania si sa isi recupereze proprietatile. Malancrav, ca si Viscri, au devenit pentru intreaga Vale a Hartibaciului modele pentru cum ar putea sa arate Transilvania si, privind cele cateva case restaurate, iti poti imagina usor stralucirea ei. Restaurarea insa nu este o treaba usoara. Am stat de vorba cu Ernst Linzing, cel ce conduce lucrarile la Malancrav. Un baiat tanar, blond, ai zice lipsit de experienta pentru varsta sa. Ernst a inteles insa mai repede decat altii ce inseamna pastrarea identitatii: "Vedeti, aceasta este casa mea. Desi ma ocup de restaurari, la mine este beton in curte, si fatada e tencuita cu ciment. Nu am avut timp sa ma ocup de ea, dar a fost cea mai mare greseala pe care puteam sa o fac. Am scos scara din lemn de stejar si am pus fier, am aruncat piatra de rau si gresia si am pus ciment pe jos, ca nici nu poti calca pe el, asa frige in zilele cu soare, si am tencuit fatada, care acum este gri, ca la orice alta casa banala. Nu am stiut, eram tanar si nu am inteles mostenirea uimitoare, valoarea uriasa a traditiilor sasesti, a satului transilvan. Apoi am mers la cursuri la Sibiu. Cand Fundatia "Eminescu" a decis sa restaureze conacul, am mers acolo. Erau experti trimisi de Printul Charles, din Anglia. Ei ne-au explicat si ne-au invatat nu doar cum sa restauram, dar de ce sa o facem, de ce merita sa pastram comoara satelor noastre. Le-am vazut uimirea si extazul in fata vechilor case sasesti si abia atunci am inteles."
Asa a ajuns Ernst sa lucreze la restaurari. Reface casele sasesti, dar respectand intru totul traditia si vechile retete. Nu exista casa restaurata de el cu ciment. Totul se face cu o pasta din var si nisip, cu multa migala si multa rabdare, pentru ca trebuie adaugat strat dupa strat. Zidul are nevoie de timp sa se usuce si sa respire. Caramizile folosite nu sunt nici ele obisnuite, sunt "caramizi tiganesti", mult mai inguste si arse anume pentru casele sasilor. in pereti se baga lana, ca sa izoleze, iar culorile sunt facute din plante. Ernst si-a facut o echipa numai din muncitori tineri, toti scoliti dupa "modelul englez". Li s-a dus vestea in satele din imprejurimi, si sasii intorsi la casele lor ii cheama sa le refaca fatadele, asa cum erau ele pe vremea parintilor sau bunicilor. "Mai mergem si prin alte sate si restauram. Dar eu pun mereu o conditie: eu aduc trei oameni, restul echipei sa fie din satul respectiv. in felul asta, ii invatam si pe altii sa faca. in felul asta ii facem sa participe si sa inteleaga valoarea unui lucru facut de ei insisi, sa inteleaga efortul si sa aprecieze altfel si rezultatul si ceea ce au deja in curtile lor."

Despre "Ciarli", la o halba de bere

La carciuma satului comand un "cafe". Cativa tarani sprijiniti de carutele lor incarcate cu fan sorb din halbele de bere aburite si ma privesc amuzati. Unul dintre clienti, "West Daniel Friederich ma numesc", coboara din caruta si striga: "Ia sa imi comand eu o bere, ca azi nu imi pune nime' fiola". Asta e vorba lui preferata, de cand a iesit la pensie. A fost sofer pe autobuz: "Mergeam de la Sibiu la Cluj, si la doi fix trebuia sa fiu acolo. Nu radeti, 40 de ani am fost sofer." Daca l-a vazut pe Print? "A stat in fata mea, cum ma vezi si cum te vad. Daca voiam, dadeam si noroc cu el.A venit si cu printesele, de au luat case aici, in satul nostru. S-a plimbat, uite-asa, de la un cap la altu' al satului a mers. Nici Iliescu, nici Basescu nu ne-au vizitat asa ca el. A stat de vorba cu oamenii, a zis ca mai vine. Acu', daca are mosie aici, normal ca mai vine, sa vada cum merg treburile", imi spune si ia un gat sanatos de bere, care ii lasa o mustata alba. "Eu sunt un cetatean din satul asta", intervine un tigan in varsta, cu doi dinti in gura. Are pantalonii legati cu o sforicica, in loc de curea, si camasa descheiata la piept. "Eu am vazut primul printesele, am stat si de vorba cu una dintre ele. Avea traducator. Mergea prin sat cu el. Ea vorbea doar engleza si germana nu prea stia. Eu i-am zis in germana, da' fara traducator nu intelegea. Doamne, da' ce maini albe si frumoase avea! Spuma laptelui! O fetisoara alba, ca lacramioarele! Ceva de-ti era mila si sa atingi. Eu am stat mai la distanta, asa, oricat. I-a placut mult in satul nostru si noi i-am zis sa vina cand pofteste. E cam praf la noi, ca primaru' nu stiu ce a facut, da' ei i-a placut si aerul si padurea, tot. E si normal! Satul nostru e deosebit!"
Un carutas slab si hatru se ridica de pe treptele birtului. isi impinge palaria mica si roasa pe frunte, prinde iapa de darlogi si, in timp ce pleaca, le striga celorlalti: "No, bine ca o venit printu' Ciarli sa ne spuna cat ii de frumos la noi, ca altfel nu stiam. Data viitoare cand mai trece, sa-l iau cu mine la coasa. Nii, Corinuta! Hai, Doamne-ajuta!". Si mirosul carului cu fan ne invaluie ca in orice sat de poveste.
(Fotografiile autorului)