Recent, Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR), filiala Bucuresti, a dat publicitatii un comunicat cu privire la starea urbanistica dezastruoasa a Bucurestiului si la cauzele care au generat-o. Din pacate, nu a aratat si care este raspunderea sa, in fata propriilor membri, conform statutelor.
Adrian Bold, Viorel Hurduc et comp.
Comunicatul incepe cu un gest colegial: scoaterea partiala din culpa a arhitectului-sef al Capitalei, Adrian Bold, si a Comisiei de Urbanism, conduse de arhitectul Viorel Hurduc. OAR sustine ca ziaristii i-au acuzat de toate relele, fara justificari. Deoarece ma numar printre cei care au scris de multe ori despre ispravile respectivilor domni, ma vad obligat sa precizez: poate noi, presa, am exagerat, iar perceptia asupra functiei de architect-sef al Capitalei a fost eronata. Dar nu i-am auzit nici pe d-l Bold, nici pe d-l Hurduc, ca sa nu mai vorbesc de domnii Damian sau Marin, responsabili cu structura urbana si de patrimoniu, sa se razvrateasca impotriva deciziilor Consiliului General, sa iasa in fata presei si sa divulge presiunile la care au fost supusi ori metodele neortodoxe prin care li s-a smuls semnatura pe atatea proiecte scandaloase. Dimpotriva, d-l Hurduc a fost proiectantul sef al celor doua blocuri de sticla ce ar fi trebuit sa distruga Piata Revolutiei si Piata Ateneului Roman! Acelasi domn a motivat copilareste plantarea a patru zgarie-nori in jurul Cismigiului cu cuvintele: Aceste blocuri vor fi puncte de reper pentru cei ce se plimba in parc. Pe de alta parte, nu putem ignora ca semnatura d-lui Bold se regaseste pe blocul de otel din coasta Catedralei Sfantul Iosif si pe atatea alte proiecte care i-au scandalizat pe bucuresteni. Iar daca hurducii lui Videanu, cum scriam in urma cu cateva luni, vor deveni peste noapte hurducii lui Oprescu, va fi un semn ca nici Oprescu, nici Consiliul General nu urmaresc cu adevarat schimbarea lucrurilor.
Derogarile, principala cauza a haosului urbanistic
Comunicatul OAR contine acuzatii intemeiate aduse legislatiei urbanistice si administrative din Romania: Legislatia privind urbanismul si amenajarea teritoriului este incompleta, confuza si necorelata. Practic, legiuitorul somnoros din Parlament, ocupat cu propriile afaceri, n-a bagat de seama ca, in materie de urbanism si constructii, a introdus in lege o descentralizare stupida. Acest model gresit de descentralizare, precizeaza OAR, a facut imposibila o dezvoltare coordonata si echilibrata a orasului. Alaturi de pulverizarea deciziei urbanistice, derogarea de la prevederile PUG (Planul de Urbanism General) constituie principala cauza a haosului urbanistic din Capitala. Din pricina acestui sistem aberant, a aparut o adevarata industrie a PUZ-urilor derogatorii (planuri de urbanism zonal), care incurajeaza constructia speculativa a terenurilor si compromit dezvoltarea echilibrata a Bucurestiului.
Dreptul proprietatii, mai puternic decat dreptul urbanismului!
OAR atrage, pe buna dreptate, atentia ca dreptul proprietatii este mai puternic in Romania decat dreptul urbanismului, ceea ce ne face de ras in fata Europei. n baza legii, orice proprietar sau investitor care doreste alte reglementari urbanistice decat cele prevazute in PUG (adica in legea de dezvoltare urbanistica a localitatii) are dreptul de a initia un PUZ care sa-i sustina propriile interese, altele decat interesele orasului.
Comunicatul OAR, desi aparut cam tarziu, atrage atentia si asupra altor cauze ale catastrofei din Bucuresti, dupa cum urmeaza: 1. Contrar legii, Consiliul General a aprobat PUZ-uri derogatorii fara avize tehnice. 2. Prefectura este pasiva. 3. Controlul in constructii este ineficient. 4. Cladirile inalte sunt prevazute in PUG (exista un studiu urbanistic ce sustine oportunitatea amplasarii cladirilor inalte, circa 100 la numar, in centrul Bucurestiului! Autorii studiului sunt un colectiv al Facultatii de Urbanism. Unele din cele mai controversate cladiri inalte sunt concretizari ale acestui studiu). 5. Patrimoniul istoric este amenintat de propria-i legislatie (numeroase cladiri vechi sunt mutilate sau demolate, de cele mai multe ori cu acoperirea data de o legislatie incompleta si confuza). Ce s-ar mai putea adauga iresponsabilitatii la patrat a Parlamentului si a Consiliului General? Poate doar speranta ca noul Consiliu General, noul Primar General si noul Parlament de la toamna vor introduce mai multa ordine si reguli clare de urbanism. Iar OAR va deveni ceea ce a fost intre razboaie Corpul Arhitectilor...
21.07.2008, 22:01Aurel Macelaru
Draga redactie,
Anomaliile arhitectonice pornesc probabil de la sistematizare.Eu locuiesc in Brasov si cei ce dau avizele probabil ca sunt plini de "angoasele"puterii si stimulati de argumentele moderne I si S.I de la Indiferenta si S de la stiti Dvs.de la ce.In cei 18 ani am asistat la noi in oras la multe anomalii.Poate voi face un serial cu observatiile proprii,controlabile,daca cineva condus de reperele ce le voi da,va dori sa se convinga de realitatea cruda ce se intampla si la noi(probabil ca in toata tara).
1.Pe strada Mihai Viteazul,fata in fata cu Plevnei si Farmacia Santa,e o cladire imensa,ascunsa in curte(Langa posta veche).In ea locuieste Directorul Comercial(sau Economic)-dupa cum mi s-a spus,de la Televiziune pe cablu.Demult,inca din timpul Domniei D-lui Ghise Ioan(pe atunci Primar"ales"al Brasovului)n continuarea portii,care era cam cis,fata de aliniamentul cladirilor vecine,s-a construit un gard. frumos din ciment(turnat).Amplu si hotarat acest gard a largit curtea numitei locuinte prin includerea in curte si a stalpului de electricitate.pe atunci dipus pe trotuar.Din trotuar a ramas o fasie infima.Astfel e si acum,iar terenul cu care s-a AUToimproprietarit numitul Director,s-a luat din domeniul public.Vecinul de dupa colt,care sta pe strada Nicopole(un cetatean maghiar),alaturat cu palatul D-lui Director,dupa un timp si-a aliniat si el gardul la strada Mihai Viteazul.Deci alt teren subtilizat din domeniul public.Poate va trimit si o imagine foto in zilele urmatoare,pentru edificare.
Am zis.
Cu stima
macelaruaurel@yahoo.com