Pr. Mihai Ciuhat "Mi-as da viata pentru credinciosii mei"

Cateva sate: Luncani, Ursici, Alunu, Cioclovina, Tarsa, imprastiate de mana lui Dumnezeu, ca niste boabe de lumina, pe 40 de kilometri patrati de dealuri si munti, in Tara Hategului.

Pentru a ajunge in oricare dintre ele, iti trebuie vointa si o masina buna de teren, sau macar o caruta trasa de cai vanjosi. Taiate in munte, drumurile sunt facute mai degraba pentru catari de povara: abrupte, inguste, mocirloase, marginite de prapastii adanci.
Cam 120 de familii, adica vreo 400 de suflete, mai traiesc acolo, la marginea lumii, sub mana Maicii Domnului, cultivand un pamant plin de relicve dacice si ingrijind nesfarsite turme de oi si cirezi de vaci. Nu sunt bogati, nu sunt nici de tot saraci, ci doar singuri si uitati. Ultimii supravietuitori ai unei lumi dupa care nu mai urmeaza nimic. Izolati in casele lor risipite pe varf de munte, muncesc pana cad in branci si imbatranesc devreme, traindu-si vietile cu un fel de resemnare buna, ca asa le-au fost date de Dumnezeu. Credinciosi, desi plini de superstitii mostenite direct de la stramosii lor, isi tin mortii in iarba din curtea casei, sub cruci albastre, pictate cu ingeri si flori. Mersul la biserica e un drum aproape initiatic pentru cei din Ursici, de pilda, vreo 18 km de povarnis, ce trebuie strabatuti cu piciorul, pentru ca pe atata amar de pajisti si poieni nu sunt decat doua biserici: la Luncani si la Tarsa. La oricare ar merge, fac doua ore la coborare si patru ore la intoarcerea acasa. Ai tineri se descurca, dar batranii vin la biserica doar in marile sarbatori. In rest, parintele Mihai Ciuhat urca la ei sus, pe culme, sa-i spovedeasca, de cate ori au trebuinta, sa-i impartaseasca pe patul de moarte, sa le faca sfestania casei ori cate o slujba pentru sanatatea animalelor. Preot tanar, el strabate la pas, apostoleste, zecile de kilometri, cu un rucsac in spate, in care-si tine reverenda, potcapul, patrafirul, o cruce, o icoana si ce-i mai trebuie. Cand ajunge la cel care are nevoie, abia isi trage sufletul de oboseala, dar nici atunci nu i se sterge de pe chip seninatatea aceea a omului care stie ca-l are cu el pe Domnul. Este preot la Luncani si Tarsa de trei ani si nu se gandeste sa plece, desi parohia aceasta este una de tranzit, de multa vreme. Nici un preot nu rezista mai mult de cativa ani. Dar parintele Mihai are doar 33 de ani si tinteste spre sfintenie.

O pace coborata din cer

- Parinte, cum ati ajuns paroh in locul acesta, atat de salbatic si cu enoriasi atat de putini?

- Acum trei ani am absolvit Facultatea de Teologie din Arad si am fost hirotonit preot. Am auzit ca intr-un sat aproape de orasul Hateg, unde sunt nascut, e o parohie libera. Si mi-am depus dosarul la episcopie, fara sa vin sa vad ce fel de parohie este, incredintat ca Dumnezeu imi va da exact ce e mai bine pentru slujirea la care m-am angajat. N-am cautat confort, bani sau alte avantaje, ci un loc unde sa-mi fac misiunea de preot, caci preotia e vocatie si misiune, nu o meserie din care sa scoti bani, cum isi inchipuie multi.

- Daca ati fi stiut dinainte ce parohie grea va asteapta, veneati?

- Sunt convins ca da. Cand am venit prima oara aici, dupa ce mi-am facut practica liturgica obligatorie la o manastire, mi-a placut foarte mult. E o liniste, o pace coborata parca din Rai. Peste tot paduri. Oamenii sunt aspri la purtare, dar au credinta. Si, peste toate, suntem in grija Preacuratei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, caci biserica din Luncani are hramul Adormirea Maicii Domnului, iar cea din Tarsa - hramul Nasterea Maicii Domnului.

- Satele acestea din Podisul Luncanilor se afla pe varf de munte, langa cetatile dacice din Muntii Orastiei si Muntii Sureanu. Sunt credinciosi oamenii? Coboara de pe culmi la biserica, avand in vedere departarea greu de strabatut cu piciorul?

- Sunt credinciosi, asa cum sunt toti muntenii izolati. Ei cred in Dumnezeu, dar au mai mostenit si diferite superstitii de pe vremea dacilor, de care eu incerc sa-i dezvat. Mai cred in practici magice... Interesant este ca taranii care stau cel mai sus, cel mai departe de biserica, aceia din Ursici, sunt cei care vin mai des la biserica si sar imediat sa ajute biserica la nevoie, cu bani sau cu mana de lucru.

- Cati credinciosi va vin duminica la Sfanta Liturghie?

- Cam 40 - 50 de persoane aici, si cam tot atata si sus, la Tarsa, ca eu slujesc o duminica aici, in Luncani - Vale, si o duminica la Tarsa. Dar au fost si duminici in care am avut patru, cinci oameni in biserica. Insa pe mine nu ma descurajeaza asta, ca doar slujesc lui Dumnezeu. E bine ca oamenii sa vina la biserica, trebuie sa o faca, pentru mantuirea lor, dar eu fac slujba si de unul singur. La inceput, cand am venit aici, aveam planuri mari, sa bag program ca la manastire. Bateam toaca si clopotele, duminica seara, de unul singur, pentru vecernie, dar slujeam cu biserica goala. Asta e durerea mea si, de fapt, a ortodoxiei, ca nu se poate face totul cum scrie la carte, pentru ca omul nu e constient ca are nevoie de toate acestea. De la o vreme, daca am vazut ca nu vin, n-am mai facut vecernie.

- Daca oamenii vin in numar asa de mic la biserica, din ce bani tineti parohia?

- Din mila lui Dumnezeu. Si va rog sa ma credeti, nu-i in ce spun nici urma de prefacatorie, chiar din mila lui Dumnezeu traim. Mai vine cate un crestin si mai doneaza ceva, mai aduce cate un ban; sunt dari pe care le platesc din banii familiei mele. Nu din salariul meu, care este simbolic, ci din ce castiga preoteasa mea, care munceste in oras. Nu ma plang, ci spun doar realitatea. Si daca Dumnezeu ingaduie asta, desi mi-e greu, cred ca asa trebuie sa fie.

- Ce faceti pentru a-i tine pe oameni aproape de biserica, cu gandul si rugaciunea catre Dumnezeu? Traiesc izolati si salbaticiti precum vulturii, prin cuiburi de stanci...

- Fac ce trebuie sa faca orice preot. In afara de slujbe, predici si catehizare, merg la fiecare acasa - intr-o saptamana la cativa, in alta la altii, si tot asa. Merg si le duc invatatura lui Hristos, le dau Biblia, cate o iconita, le ascult pasurile, le spun cate un cuvant de folos, le dau cate un sfat. Asa i-am cunoscut pe toti si am format intrucatva o familie, in care eu, ca pastor, le stiu necazurile si bucuriile si le sunt aproape. De asta au nevoie credinciosii. Din pacate, nu pot trece mai des pe la fiecare, fiindca e mult de mers. Nu-mi ajunge nici timpul, si ma epuizez si fizic. Nu exista sosea pana la ei, nu li s-a bagat nici macar lumina electrica. Copiii din Ursici, patru-cinci, cati mai sunt, invata la lumanare.

- V-ati atasat de oameni?

- Mi-as da si viata pentru credinciosii mei! Si nu exagerez cu nimic...

- Ce va face sa-i iubiti atat de mult?

- Sunt buni crestini, ne leaga tot ce am trait in ultimii ani, dar mai important este ca orice preot ar trebui sa aiba acest sentiment: sa fii gata sa marturisesti, inclusiv cu pretul vietii daca e nevoie! Cum altfel sa-ti dovedesti mai bine credinta in Dumnezeu, nadejdea in El si iubirea fata de El si de credinciosii pe care ai fost chemat sa-i pastoresti, sa-i duci pe Calea imparateasca? Parintele Cleopa, la care eu am mare evlavie, spunea: "Ce spui sa si infaptuiesti!". Si daca propovaduiesti iubirea, trebuie sa o si dovedesti.

- Parinte, "crestinii de salon", cei care au credinta in cap, nu in inima, v-ar putea crede cam fanatic...

- Eu ma rog lui Dumnezeu sa ma intareasca in credinta, caci inainte de a-L cunoaste pe Domnul, l-am cunoscut pe diavol. In timpul liceului am cunoscut un om, caruia ii ziceam atunci Maestrul si care era initiat in yoga si bioenergie, levita, depista ce boli ai cu ajutorul unui pendul si te vindeca prin pase, te hipnotiza, avea mari puteri. Am citit, la recomandarea lui, zeci de carti despre yoga, fenomene paranormale, extraterestri, reincarnare. Le amesteca pe toate, ca un vrajitor. Eram fascinat de el si de invatatura lui. Mi se parea clar ca lumina zilei. Ma credeam foarte tare, eram mandru de mine, aproape ma vedeam un supraom. Aveam o dorinta de cunoastere, de desavarsire pe care mi-o hraneam gresit. Tarziu, mi-am dat seama ca este ajutat de duhuri necurate. Chiar ma ispitea necuratul! Si nici acum nu sta departe de mine. Uneori, cand slujesc singur in biserica, aud batai in geam, iar cand ies nu e nimeni. E felul lui de a-mi spune ca n-am scapat, ca nu sunt imun la ispite si caderi.

- Cum v-ati eliberat?

- Voiam sa stiu cum vede Biserica toate acestea. Am inceput sa merg la biserica mai des si pe la manastiri. Imi faceam liste de intrebari si, cum prindeam liber un duhovnic, i le puneam, ca sa ma lamuresc. Incet, incet, mi-am dat seama ca sunt sub o influenta nefasta, ca singura salvare e Biserica Ortodoxa.

"Parinte, eu vreau sa fiu sfant"

- In familie ati fost educat religios?

- Nu prea, nici nu aveam biserica la Brazi, unde am copilarit. Mi-au mai spus parintii cate ceva, bunicii m-au invatat sa ma inchin, dar priveam cu destula relaxare totul, ca pe ceva formal. Eu cred ca botezul ortodox lucreaza in fiecare si asta m-a salvat. Era o lupta in mine: cand mergeam la manastire simteam o pace, o dulceata si un drag de oameni foarte puternice, simteam ca in Biserica pot gasi toate raspunsurile. Am inceput sa citesc din Sfintii Parinti si sa-i caut pe marii duhovnici. Asa l-am cunoscut pe parintele Cleopa, care cred ca ma ajuta si acum cu rugaciunile lui, de dincolo de mormant.

- La ce manastire ati fost prima data?

- La Prislop. Pentru ca era aproape de mine si auzisem ca acolo a fost preot Sfantul Ardealului, parintele Arsenie Boca. Dar nu stiam eu prea bine cine a fost parintele Arsenie. Nici n-am cautat sa-i simt duhul acolo. Pur si simplu am fost sa-mi gasesc linistea. Acum ma duc regulat si nu lipsesc de la nici un parastas care i se face parintelui, in data trecerii sale la cele vesnice. Anul trecut, am slujit la mormantul sau 80 de preoti, doi episcopi si mitropolitul Ardealui, IPS Laurentiu. Iar intre cele cateva mii de credinciosi veniti la parastas mai erau cateva zeci de preoti care n-au slujit. Deseori ma rog parintelui Arsenie sa-mi dea cuvant de invatatura, sa vorbesc oamenilor frumos si pe inteles. A doua manastire la care am mers a fost Lainici, si acolo mi-am gasit si duhovnic.

- Cum ati devenit preot?

- In neamul meu n-a fost nici un preot. Eu il cautam pe Dumnezeu, dar n-am vrut sa ma preotesc. Voiam doar sa invat sa ma apropii de Dumnezeu. Mi-am intrebat duhovnicul: "Parinte, eu vreau sa fiu sfant, e un pacat?". Mi-a raspuns ca nu-i pacat, daca inteleg ce este sfintenia, ca a fi sfant inseamna a te rupe de pacat si a te uni cu Hristos in credinta. Ca sa inteleg care-i Calea, Adevarul si Viata, aveam nevoie de Teologie. In timpul facultatii, am vrut sa abandonez scoala, dar mi-am dat seama ca ma intareste duhovniceste si am continuat, tot fara gand de preotie. Pe cand eram in anul patru, un parinte profesor m-a intrebat: "De ce-ai facut Teologia, daca nu vrei sa te faci preot?". Si mi-am dat seama ca am datoria sa fac si pentru altii lumina, daca eu m-am dumirit. Stiu ca, in ziua de azi, daca n-ai duhovnic si nu te spovedesti, nu-l intrebi regulat, esti terminat, findca sunt foarte multe ispite si inselari. Si ce-i mai frumos si mai folositor decat sa poti sa-i indrepti si pe altii, indreptandu-te totodata pe tine?

Panza mortului

- Crestinii din parohia Luncani vin sa se spovedeasca? Sunt oameni deschisi, va spun tot ce au pe suflet, va asculta?

- Sunt oameni buni. Acum ma stiu cat de cat, iar celor care frecventeaza biserica le-am castigat increderea. In general, au probleme mai ales legate de animale. Daca le moare o oaie este tragedie in familie, daca ramane vreuna fara lapte sau cade beteag vreun porc, sunt suparati zile intregi. Ei din asta traiesc si animalele sunt foarte importante. Poate de aceea sunt tentati sa creada ca vecinii sau dusmanii le-au vrajit animalele.Aici cred ca am cel mai mult de munca, sa ii dezvat de practicile lor magice, sa-i linistesc cu cate o rugaciune si sa-i impac. De exemplu, de la Pasti pana la Rusalii, ei nu lucreaza martea si joia, zicand ca e pacat. Si i-am intrebat de unde au scos asta. Mi-au zis ca asa e de cand lumea. Le-am explicat ca Biserica nu are in invatatura si in traditia ei asa ceva si ca e pacat sa tina alta randuiala. Insa unii nu vor sa accepte nici in ruptul capului. Am ajuns sa le dau canon la spovedanie pentru asta. Le-am spus ca daca se tin de superstitii si vraji, ii munceste diavolul, le vin boli, le mor animale: sa nu se mai mire cand li se intampla necazuri din astea. Mai sunt unii care au obiceiul ca, inainte de a baga mortul in groapa, sa rupa din panza de la sicriu. Cand li se pare ca li s-au facut vraji, ei ard panza aceea si inhaleaza fumul, bolborosind nu stiu ce descantece. Si cred ca asa au spart vraja. La o inmormantare, unde l-am vazut pe unul ca a rupt din panza mortului, am spus: "Nu va ingrop mortul daca nu puneti bucata de panza la loc, stam aici cat vreti". Si s-au conformat dupa vreun sfert de ceas, cand m-au vazut hotarat. Din pacate, sunt alti preoti care le permit sa faca asta, ca nu doar taranii din parohia mea au astfel de obiceiuri.

- Parinte, sunteti tanar, iar satele acestea au cam imbatranit. Nu se jeneaza credinciosii sa se spovedeasca la sfintia voastra, care le-ati putea fi copil?

- Acum s-au obisnuit. Vin si plang pentru pacatele lor si imi dau seama ca sunt mai credinciosi decat mine, ca au pacate mici pentru care plang. Si sunt sinceri. Am avut si un caz de demonizare care i-a facut sa aiba incredere in mine. O fata credincioasa, Ionela, platind cine stie ce pacate din neamul ei, a fost demonizata. Saraca, isi dadea seama ca este muncita de necuratul si mi se plangea cum i se invarte in burta ca un fier incins in foc, cum ii vorbeste in urechi tot felul de porcarii si o indeamna sa le spuna tare, dar am si vazut-o in criza, cand vorbea cu alta voce, groaznica, se tavalea si nu puteau sa o tina patru barbati solizi. I-am facut slujbele cunoscute, am trimis-o pe la manastiri, i-am spus sa nu mai mearga la scoala un an, ca acolo o apuca cel mai des, si acum e mult mai bine. Le-am zis oamenilor sa se roage toti pentru Ionela si sa nu priveasca amuzati sau ca pe o scamatorie tragedia asta, ca oricare poate pati la fel.

- Sunteti decis sa ramaneti aici, parinte?

- Eu as ramane, dar sa am pentru cine. Satele se depopuleaza: unii oameni mor de batranete, cei tineri pleaca. Eu insa nu ma gandesc ce va fi la anul. Las sa se faca voia lui Dumnezeu.

Foto: Bogdana Tihon Buliga (4); Iulian Ignat (2)