Festivalul international de Jazz de la Garana (judetul Caras-Severin) se afla anul acesta la a douasprezecea editie. Pentru cunoscatori, este un eveniment-reper in peisajul festivalurilor de muzica de gen din Romania. Anul trecut, numarul celor prezenti a depasit pragul de 10.000. Este limpede ca festivalul si-a facut un nume, a capatat recunoastere si traditie si se bucura de aprecierea artistilor, a criticilor si a publicului cunoscator. Impreuna cu domnul MARIUS GIURA, directorul festivalului, am incercat sa dam contur unei manifestari de exceptie, care imbina frumusetea naturii cu muzica.
- Ce ar trebui sa stie cititorii revistei noastre despre Garana?
- Garana este un mic sat de vacanta, undeva in Muntii Banatului, la vreo 30 de kilometri de Resita, pe drumul care duce spre Semenic. Sat parasit de nemti, in urma cu vreo 20 de ani si redescoperit de timisoreni, care si-au cumparat case aici, este, in prezent, infloritor. Prin preajma sunt trei lacuri: Trei Ape, Valiug si Secu. In rest... paduri cat vezi cu ochii, parauri, tabara de sculptura, parc de aventuri si peste 20 de pensiuni.
- Cum s-a nascut ideea festivalului ? Cum ati ales locul?
- Locul a fost ales in urma cu 12 ani de cativa timisoreni ce au case de vacanta acolo. La inceput a fost mai mult o idee glumeata. S-a cantat intr-un sopron. Dupa doi ani, ideea a prins si au inceput sa vina si spectatori, se canta in curtea hanului "La Rascruce". Dupa editia a sasea curtea a devenit neincapatoare si ne-am mutat in Poiana Lupului. Am ales-o pentru brazii ce o inconjoara, pentru paraul ce curge pe langa scena si multumita proprietarului locului, care a fost dispus sa permita Festivalului sa se desfasoare pe terenul sau.
- Pe ce a mizat echipa de entuziasti care a dat startul proiectului?
- In primul rand pe frumusetea locului si pe ideea unui festival atipic: se sta pe busteni, uneori ne ploua, se canta pana spre dimineata. Apoi, pe apetitul banatenilor pentru jazz, gen muzical de mai mult timp vitregit in asta parte a tarii, si pe dorinta de a atrage tinerii spre muzica de calitate. Ei vin la inceput pentru ineditul evenimentului, apoi se indragostesc de jazz si devin dependenti de cultura, pentru ca aici au loc si alte evenimente: lansari de carte, lansari de CD-uri si DVD-uri, expozitii de pictura nationale si internationale, spectacole de teatru neconventional, concerte in biserica.
- Cine va canta pe scena festivalului anul acesta?
- Va fi cea mai mare densitate de artisti celebri la un festival din Romania: Miroslav Vituos (membru fondator al supergrupului Weather Report), Lars Danielsson (unul dintre cei mai mari bassisti europeni), alaturi de Leszek Moszder (liderul jazzului polonez), intr-un proiect (Passodouble), castigator al premiului Grammy in 2007. Victor Wooten (numarul unu al lumii in bassul electric), legendarul grup Yellow Jackets cu un invitat pe masura: Mike Stern, Dominique Di Piazza (bassistul ce canta adeseori alaturi de John McLaughlin), Charles Lloyd (legenda vie a jazzului mondial), care va canta in duet cu Jason Moran (un pianist aflat, incepand cu 2005, pe locul intai in topul celor mai valorosi pianisti ai lumii). Vor mai concerta Jaroslaw Smietana - un ghitarist polonez, al carui nume se regaseste pe mai mult de 80 de albume, The Lituanian Jazz Trio - grup format din cei mai mari muzicieni ai Lituaniei si, nu in ultimul rand, Djabe - un valoros grup din Ungaria, ce-l are ca invitat pe nimeni altul decat Steve Hackett, membru fondator al grupului Genesis. Din Romania vor fi prezenti Harry Tavitian & Orient Expres, Nightlosers, un tanar grup de studenti timisoreni numit @ Hawk Coolture Band, Tavi Scurtu si Horea Crisovan.
- Aveti un cuvant pentru cititorii revistei noastre?
- Le transmit, in primul rand, multa, multa sanatate. Apoi fericire si iubire. Si, daca sunteti doritori de cultura si vreti sa va simtiti bine, sa veniti la Garana.