Autor celebru de romane politiste, ne-a acordat un interviu in exclusivitate, cu prilejul aparitiei la editura "Nemira" a ultimelor sale volume
Peter James este unul dintre cei mai aclamati scriitori de romane politiste din Anglia ultimilor ani. Volumele lui, 17 la numar, au castigat multe premii de prestigiu si au fost traduse in 36 de limbi. Cel mai recent succes al sau il constituie seria de romane care il au ca personaj principal pe detectivul Roy Grace, de la politia din Brighton, orasul de nastere al autorului, unde locuieste si in prezent.
"Nu cred ca Internetul va inghiti cartile tiparite pe hartie"
- Sunteti pentru prima data in Romania, cu prilejul lansarii celor trei romane din seria "Roy Grace", publicate de editura "Nemira". Va insotiti mereu cartile pe drumul lor catre cititori?
- Pentru mine e o mare bucurie sa fiu tradus in limbi straine. Mi se pare minunat ca oameni pe care nu-i cunosc citesc ceea ce am scris eu in Brighton, la mine acasa. Si ca ma citesc in limba lor. Asa ca am venit aici pentru ca eram interesat sa-mi cunosc o parte din noii mei cititori. Apoi, trebuie sa marturisesc ca inca din copilarie am fost fascinat de Romania, si asta din cauza romanului "Dracula", al lui Bram Stoker. Pe masura ce-am crescut, am mai aflat si alte variante ale povestii vampirului din Transilvania. Iar in ultimii ani, am citit si articolele despre Romania aparute in presa britanica. Din pacate, toate erau negative si descriau o atmosfera cat se poate de mohorata, ba chiar terifianta. Ca sa spun adevarul pana la capat, mi-am propus ca o parte din actiunea celui de-al cincilea roman din seria Roy Grace sa se petreaca in Romania. Iar eu sunt genul de scriitor care se documenteaza foarte riguros, asa ca, si din perspectiva asta, o calatorie in Romania se impunea.
- Si v-ati schimbat impresia despre Romania?
- Sincer sa fiu, venind incoace eram destul de temator. Ma gandeam c-o sa fiu atacat pe strada de caini vagabonzi, c-o sa fiu jefuit, ba imi faceam chiar griji sa nu cumva sa fiu tarat prin vreun canal, unde vreun om al strazii sa ma faca friptura pe-o conducta de apa calda. Din nefericire, asta te astepti sa gasesti aici daca nu ai alta sursa de informatie decat articolele din presa englezeasca. Cand colo, cand am ajuns aici, am fost uluit sa descopar ca Romania e o tara moderna, plina de energie, articulata, care functioneaza la fel ca oricare alta tara civilizata, ca Bucurestiul e un oras asemenea Londrei si ca nimeni nu te ataca pe strada, decat daca mergi prin cartiere rau famate. La fel cum se intampla si in Anglia. Ieri am fost si la Brasov, unde am fost incantat de cladirile istorice si am vizitat si castelul Bran. L-am cautat pe prietenul meu din copilarie, Dracula, dar am inteles ca trebuie sa fac niste cercetari mai aprofundate ca sa-l gasesc, fiindca, de fapt, el n-a prea avut legatura cu Branul. (rade)
- Sa vorbim despre carti. Cum va explicati succesul romanelor scrise de dvs. intr-o epoca a Internetului, care ameninta sa inghita tipariturile pe hartie?
- Eu cred ca oamenii sunt inca atrasi de povesti. Sigur ca pe Internet exista un ocean de informatie, dar nu cred ca exista pericolul ca tipariturile pe hartie sa dispara in totalitate. Probabil ca vor merge in paralel cu noile inventii tehnologice. Si cand spun asta, ma gandesc la faptul ca orice om care a depasit varsta de 10 ani si care a facut deja cunostinta cu savoarea cartilor, nu mai poate sa uite mirosul hartiei, al tusului... Eu, de pilda, sunt innebunit dupa mirosul de carti din librarii. Si niciodata nu ies dintr-o librarie fara sa fi cumparat macar 2-3 volume.
- De ce ati ales sa scrieti carti politiste? De ce nu v-ati aplecat asupra unui alt gen de literatura?
- Dupa parerea mea, chiar si autorii celebri acum 300 de ani, dac-ar scrie azi, ar alege tot genul politist.
Asteptandu-l pe Dracula
- Credeti ca romanele politiste comunica mai usor, mai pe intelesul tuturor, adevarurile despre lumea in care traim?
- Da, pentru ca in romanele politiste povestile reprezinta o imbinare dintre bine si rau. E ca in basme. Acolo ii aveai pe Fat-Frumos si pe Zmeu, aici ai, pe de-o parte, lumea politistilor, care, chiar daca nu e perfecta, are un scop nobil, iar, pe de alta parte, ai lumea infractorilor, a railor. Insa, esentialmente, mesajul e simplu si de aceea se transmite mai usor decat in cazul altor genuri literare. In asta rezida cheia succesului acestor romane: mesajul simplu si realismul. Eu intotdeauna ma documentez temeinic si nu-mi permit sa fantazez prea mult. Cam o data la doua saptamani, petrec o zi cu politistii din Brighton. Intr-o astfel de zi, chiar inainte de Craciunul trecut, am plecat la 7 dimineata si prima oprire a fost la casa unei familii al carei copil de 6 luni murise in conditii suspecte. Apoi, la 11, un student turc a fost lovit de un autobuz in centrul orasului. Am mers la locul accidentului, apoi am insotit victima si pe prietenii acesteia - care nu vorbeau engleza - la spital, am asteptat traducatorul, apoi am luat depozitiile. La ora 13, l-am arestat pe soferul unei masini al carei portbagaj era burdusit cu droguri. La ora 16 am mers sa ajutam o batrana care-si cocotase masina pe un morman de ciment si nu mai reusise s-o dezlipeasca de-acolo. Apoi am raspuns unui apel venit de la o femeie care il reclama pe sotul ei ca incercase s-o omoare, dupa care, la ora 21, fugeam in urmarirea unei masini furate, care era condusa de un pusti de 15 ani, drogat de nici nu mai stia pe ce lume este. Ganditi-va, deci, cata viata vede intr-o singura zi un politist! Mi-ar fi placut sa fiu politist, dar uite c-am ajuns scriitor! (rade)
- Stiu ca Roy Grace, personajul principal al celor mai recente trei romane ale dumneavoastra, v-a fost inspirat de o persoana reala, un politist din Brighton, pe care l-ati cunoscut in urma cu 12 ani. Dar celelalte personaje cum s-au nascut?
La Sinaia, incantat sa gaseasca o alta Romanie decat cea descrisa de presa britanica / Foto : Nemira
- Toate personajele mele se bazeaza, macar la nivel fizic, pe o persoana pe care am cunoscut-o. Pentru ca e foarte dificil sa creezi un personaj din nimic. Personajul meu preferat e Norman Potting, care s-a nascut din intalnirea cu un politist destul de in varsta, care, timp de vreo doua ore, mi-a spus tot felul de povesti halucinante. Cand m-am despartit de el, mi-am zis ca ala e exemplul cel mai elocvent de politist "de scoala veche". Ce mai! O persoana atat de "colorata" trebuia sa se transforme intr-un personaj! Si asa a aparut Potting, care are 54 de ani, e un politist bun, care-si face treaba cu constiinciozitate, dar uraste homosexualii, e rasist, face remarci jignitoare la adresa femeilor, a fost insurat de patru ori... Daca intalnesc o persoana si un aspect al personalitatii ei ma fascineaza, atunci o folosesc ca sursa de inspiratie. Asa cum se intampla si cu persoanele care ma enerveaza: de cele mai multe ori, apar in postura de cadavre, cu eticheta legata de picior. Sau, daca omul respectiv m-a scos din sarite rau de tot, atunci, intr-o viitoare carte o sa apara pe post de violator. Stiloul e o arma mult mai periculoasa decat sabia!
- Ce inseamna viata dumneavoastra in afara scrisului? Cum arata o zi "normala"?
- Nu stiu daca am ceea ce se numeste o zi normala, pentru ca, in majoritatea zilelor, scriu. Sau fac ceva legat de asta. Sunt un tip care se trezeste dimineata devreme, apoi merge sa-si faca portia de jogging. Dupa care rezolv diverse probleme. Urmeaza pranzul, apoi dupa-amiaza... Asta e perioada zilei cand nu pot sa fac mai nimic. Eu cred ca Dumnezeu ne-a dat dupa-amiezele ca sa dormim. La ora 6, imi prepar un pahar de vodca-martini cu 4 masline, imi pun muzica preferata si ma apuc de scris. In rest, asa cum am mai spus, cam o data la doua saptamani, petrec o zi in compania politistilor din Brighton. In plus, cand nu scriu, imi place sa particip la raliuri. Sunt innebunit dupa masini! Retro sau noi. Copilul din mine mai iese din cand in cand la suprafata ca sa-si faca de cap (rade). Verile, in general, imi place sa merg in sudul Frantei si sa citesc. In total, car cu mine cam 40 de carti. Asta e marele meu rasfat: sa merg la plaja sau chiar sa stau in camera si sa citesc. Asta pentru ca, atat timp cat scriu la cartile mele, nu citesc deloc literatura de fictiune. Poti sa furi ideile sau stilul altcuiva, fara sa nici nu-ti dai seama. Deci, la capitolul asta, ma tin departe de pacat.
- Si, printre picaturi, iesiti la plimbare cu Bertie, Sooty si Phoebe, cainii dumneavoastra, carora le-ati si dedicat cel de-al doilea roman din seria Roy Grace.
- Asa e. Din pacate, Bertie si Sooty au murit. Am trecut prin niste momente... Am ramas cu Phoebe si l-am mai adoptat pe Oscar, o corcitura pe care am gasit-o intr-un adapost. Ceea ce-mi place mie la caini, prin opozitie cu pisicile, este faptul ca niciodata nu te judeca si intotdeauna te iarta. Pisicile stiu ca tu esti acolo ca sa le servesti pe ele, pe cand cainii sunt prietenii tai. Apoi, ca scriitor, petreci mult timp singur, in birou, dar ce minunat e atunci cand cainele vine si isi pune capul pe piciorul tau. De cand ma stiu, eu intotdeauna am avut caini si mereu m-am intrebat cum se vede lumea prin ochii lor, cat din informatia care noua ne este perfect accesibila e de inteles si pentru ei sau cat de multe pricep despre noi, despre starile sau sentimentele noastre, ale oamenilor, pe cale telepatica.
- Ultima intrebare, domnule James: mai exista ceva ce va doriti cu ardoare? Din exterior, pareti a fi o persoana care are deja totul...
- Visul meu de fiecare zi este sa ma trezesc dimineata si sa descopar ca noua mea carte e deja terminata si are succes. Pana acum am avut noroc si m-am bucurat de aprecierea oamenilor, dar niciodata n-am considerat ca succesul mi se cuvine sau ca nu mai trebuie sa muncesc ca sa-l obtin. Fiecare noua carte e mai greu de scris decat precedenta. Pentru ca, de fiecare data, trebuie sa ridici stacheta si mai sus, ceea ce inseamna ca si efortul e mai mare. Asuzi si speri!
Foto: ARHIVA PERSONALA A SCRIITORULUI (2)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
