Tara gunoaielor

Inca de la inceputul marii si lentei privatizari a fost clar ca romanii nu stiu si nu vor sa scape de gunoaie, fie ele tehnologice, casnice sau politice.

Propaganda postdecembrista referitoare la bunurile intregului popor le-a incurajat delasarea. Nu voiau sa-si vanda tara si pace. Mai cu seama ca erau incurajati sa recicleze tot soiul de gunoaie politice. Iar acestea isi atarnau de programele politice tot felul de brelocuri ruginite, vedetele planurilor cincinale, care le puneau oamenilor cate o paine neagra de fum pe masa. Valtoarea vremurilor a scos pe mal marile ctitorii tot mai ponosite si toxice ale propagandei comuniste. Frumoasele economiei centralizate au devenit slutele economiei de piata. S-au pus taxe pe mediu, iar contractele de vanzare contineau clauze postprivatizare care ar trebui sa-i oblige pe cumparatori la investitii serioase in protectia mediului si reciclarea gunoaielor. Vanzarile s-au facut, cumparatorii au uitat de angajamente si nici o autoritate nu s-a ostenit sa-i cheme la ordine. Asa se face ca nu trece saptamana sa nu aflam ca mizeria din apele nationale e in crestere si e pe punctul sa depaseasca nivelul de alarma.
Unul dintre criteriile de aderare in clubul european a fost si acela referitor la protectia mediului. Si pentru a nu strica proasta impresie pe care si-au facut-o unii despre noi, protectia mediului continua sa fie doar o vorba pe hartie. Sute de intreprinderi continua sa-si verse amarul si mizeria in albiile raurilor. Pasivitatea institutiilor de stat e un branci inainte dat marilor poluatori. Insa adevarata problema, pare-se, nu sunt acestia. In judetul Gorj, cei mai mari poluatori sunt oamenii obisnuiti pentru care cea mai la indemana groapa de gunoi este albia raului. Prefectura a amendat mai multe primarii, insa nu a reusit sa opreasca circulatia navala a gunoiului prin natura. La fel si in Maramures, Iasi, Dambovita sau Timis, unde controalele de zilele trecute au pus pe lista neagra zeci de localitati a caror mizerie a sufocat albia raurilor. Se dau amenzi cu sutele de mii, insa oamenii s-au obisnuit sa plateasca amenda si li se pare mai comod asa. E si asta o investitie in mizerie. Altminteri ar trebui sa cheltuiasca bani pentru incinerarea sau depozitarea gunoaielor, adica taxa de salubritate. Si nu e nimeni dispus sa dea banii astia. Asa se face ca albiile raurilor au ajuns nu doar cea mai uzitata spalatorie de masini, ci si cea mai extinsa groapa de gunoi. Dar nu numai ele. Aproape ca nu exista margine de drum national, judetean sau comunal care sa nu fie sufocata de resturi menajere. La fel si terenurile din marginea oraselor, devenite, de-a lungul anilor, cele mai vii si nocive pete de culoare de pe centura.
Romanii ori cel putin alesii locali nu stiu ce e de facut cu gunoaiele. Sunt frati cu codrul doar in folclorul de specialitate, iubesc doar natura din carpetele cu cerbi de pe pereti si in florile de plastic stropite cu parfum de la sticla. Pentru ei mediul nu e altceva decat natura moarta de pe zidul casei sau menajeria de sticla din eterna vitrina din sufragerie.
Lenevie, prostie sau nostalgie? Nu exista un raspuns clar. Ar trebui serioase investitii umane si financiare pentru a starpi focarele de infectie de pe malurile celor mai multe ape din Romania. Urmele pe care le lasa muntii de mizerie sunt greu de sters. Cu toate acestea costurile medicale si sociale sunt, probabil, cu mult mai mari decat cele pentru o salubrizare generala. Filosofia oamenilor simpli, incurajati de ezitarile, mutenia si idiotenia autoritatilor de mediu, este ca ce nu te-omoara te intareste, ca natura e generoasa si ca e loc sub soare pentru toata lumea, inclusiv pentru mormanele de gunoi pe care le produce. Asa ca, probabil, prostia este mediul cel mai fertil pentru mizeria inconjuratoare. Pentru ca mizeria izvoraste din cartile necitite.