La o iesire de o asemenea duritate nu se asteptau nici dusmanii din media ai presedintelui. D-l Basescu a condamnat "analistii-tonomat" din presa, care "canta" ce li se comanda contra unor sume in euro, platite de "mogulii media" la care sunt angajati. Presedintele s-a simtit lezat de reluarea in media a unor "dosare" (Flota, casa din str. Mihaileanu etc.) pe care le-a lamurit inca de la primele puneri in discutie si s-a simtit jignit de comentariile acide pe seama nefericitului debut politic al fiicei sale mai mici, Elena. Condamnarea presei in ansamblu pentru aceste atacuri a socat, chiar si sustinatorii mediatici ai presedintelui declarandu-se consternati. D-l Basescu nu a reactionat, uneori, in nici un fel la acuze mult mai grave. Dusmanii sai, in special cei grupati in trustul de presa al lui Dan Voiculescu, au jubilat pentru ca, in fapt, tocmai asta au urmarit: sa-l faca pe presedinte sa reactioneze nervos pentru a putea fi, apoi, dur amendat.
D-l Basescu este un presedinte atipic. Cand a declarat, dupa alegeri, ca va fi un presedinte-jucator, stia foarte bine ce spune. Toate interventiile lui ulterioare pe scena politica au provocat replici exacerbate, ca undele seismice. Presedintele nu s-a sfiit sa declare pe fata ca formarea aliantei de guvernare propusa de el a presupus acceptarea "solutiei imorale" (PC-ul lui Dan Voiculescu). D-l Basescu si-a atacat primul ministru (numit de el pe baza Aliantei DA) pentru sustinerea unor "grupuri de interes". Seful statului a fost de acord sa condamne comunismul, desi a stiut la ce trebuie sa se astepte din partea "mostenitorilor" lui. Traian Basescu a dat unda verde urmaririi demnitarilor corupti, inclusiv din propria tabara, ceea ce predecesorii lui nu au indraznit. Aceasta sinceritate brutala intr-o lupta, practic, inegala, cu un "sistem" extins pe toate domeniile vietii publice, era sa-l coste chiar mandatul prezidential, Parlamentul suspendandu-l (prin cei 322 de "alesi" din toate partidele). Referendumul care a urmat l-a reconfirmat cu o coplesitoare majoritate in functie, naucindu-i pe cei ce tipau in gura mare ca vrea sa devina dictator, ca a luat calea lui Lukasenko (presedintele etern ales al Bielorusiei), ca nu are nici un respect pentru Constitutie etc. Pentru electorat, d-l Basescu a devenit un om la care "ce-i in gusa e si-n capusa", adica singurul politician care nu se fereste sa spuna ce are de spus. Votul la referendum a fost, din aceasta perspectiva, proba exemplara.
Acum se apropie alegerile. Locale si parlamentare. In fata unui "partid prezidential", PDL-ul, exclus de la guvernare, ceilalti, adica PNL-ul guvernamental, UDMR-ul, dar si asa-numita "opozitie de stanga" (PSD-ul si PRM-ul) au facut front comun, pregatindu-se de o posibila, noua si surprinzatoare alianta de guvernare, condusa de cuplul PSD-PNL. Dusmanii de moarte de ieri, de stanga si dreapta, isi dau mana, inca o data, pentru a bloca tentativele "dictatorului" de a zdrobi "sistemul ticalosit" ce s-a impus Romaniei dupa 1989. Or, tocmai o asemenea alianta contra naturii indica unitatea transpartinica a emanatiei "sistemului", oligarhia. "Stanga" si "dreapta" devin, prin cuplarea in cauza, concepte vidate de sens, vorbe goale pentru un electorat care s-a saturat de mult timp de vorbe. Pentru blocarea "instrumentului prezidential" al viitoarei batalii finale cu "sistemul", PDL-ul, trebuia atacat dur chiar inspiratorul lui, d-l Basescu. Zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa, cum zicea Lenin. Si daca "varful de lance" al atacului a fost (si este) retrasul din politica (dar razbunatorul) Felix, ceilalti "moguli" nu puteau sa nu se implice pentru ca o (probabila) actiune contra sistemului ar putea avea consecinte neplacute pentru averile intemeiate peste noapte. Principiul stravechi aplicat de "oamenii lui Felix" (calomniaza, calomniaza, tot va ramane ceva!) a fost preluat si de alte concerne mediatice, demonstrandu-se ca interesul primeaza si ca media romaneasca este plina de "tonomate". Ce mandat lin ar fi avut d-l Basescu daca nu se amesteca in "afaceri politice"!
Reactia presedintelui la ultimele atacuri (cotidiene) ale "varfului de lance" a parut viscerala. S-o fi saturat omul, si-au spus, desigur, unii alegatori, mai ales ca i-au atacat si familia. La romani, se stie, familia e sfanta. Pentru cetateanul obisnuit, replica d-lui Basescu a fost chiar normala. Presedintele nu trebuia sa-si iasa din rol, au sustinut insa chiar si "prietenii din presa" ai lui Traian Basescu. Adica, "taci Basescule si incaseaza"! Eventual, da-i in judecata si asteapta. Cum a facut, de exemplu, Sarkozy, presedintele Frantei. Numai ca Sarkozy este abia la inceputul mandatului si nu are in fata o batalie esentiala pentru tara sa. In Franta, democratia este reala si functionala. D-l Basescu si-a jucat, cu siguranta, reactia. El a preluat tinta reala a atacurilor, posibila guvernare a PDL-ului, avand de acum toate atuurile pentru a se amesteca, justificat, in campania electorala. Aparent intempestiva, reactia sa a vizat si verificarea "adevaratilor prieteni", luati cu totii pe nepregatite. Sigur, a corectat ulterior presedintele, el n-a vizat ansamblul mediei, ci anume practici ale ei. Raspunsul "tonomatelor" a fost monumental. Jubiland, "analistii Antenei 3" au exacerbat atacurile, mergand pana la scormonirea in gunoaie. La dezgroparea unor "chestiuni" deja rezolvate. Si multi "prieteni" s-au luat dupa ei. Desi d-l Basescu a afirmat ca accepta sa incaseze, raspunzand la fiecare atac. D-l presedinte a declarat aproape sibilinic: "Familia Basescu isi plateste intotdeauna datoriile". Deturnand spre el atacurile la adresa PDL-ului (si atragand atentia asupra acestora), el s-a anuntat ca pregatit sa o faca. Datoria unui presedinte ales prin vot direct este sa isi tina promisiunile electorale.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
