Silvia Launeanu - "Sunt romanca, dar din Timisoara"

(DE LA VEGAS)

Cea mai sigura recomandare e ca s-a nascut in Banat. Si cum Banatul e "fruncea", nici ea nu poate fi altfel. Adica in fata. Printre castigatori

Fata cu parul de-un metru

- De cate ori apari pe micul ecran, aduci cu tine si primavara: frumusete, prospetime, firesc... Nimic strident sau fals, nici urma de fite. Care e secretul iradierii tale?

- A, ce ma bucur ca-mi spui toate astea! E un mare compliment pentru mine. Si inseamna ca n-am gresit atunci cand am ales sa fiu eu insami pe scena. Pentru ca naturaletea de care ai pomenit e chiar reala. Vine din interiorul meu. Asta e firea mea: sunt vesela, optimista, sincera si increzatoare in fortele mele. De aceea nici nu-mi pregatesc coregrafia pentru scena. Fac totul din instinct. Sigur ca in felul asta poti sa si gresesti. In sensul ca o miscare poate sa nu arate atat de spectaculos pe cat ti-ai dori sau, din contra, e mult prea "zbenguita". Dar mi-am asumat riscul asta. Mai ales in concerte, tactica asta functioneaza extraordinar de bine. Pentru ca lumea simte sa sunt 100% acolo si asta ne apropie foarte tare. La concertele DE LA VEGAS, oamenii canta si danseaza cu noi, cum nu se intampla la concertele altor artisti. Cred ca asta e secretul: implicarea reala in ceea ce faci. Sa fii cinstit nu e niciodata o atitudine paguboasa. Asta e, pana la urma, nu numai felul in care cred ca trebuie sa traiesti ca artist, ci si felul in care trebuie sa traiesti in general. Din tot sufletul si pe fata. Cu drag si bucurie pentru ceea ce faci. Omul ar trebui sa-si pastreze ingenuitatea si puritatea din anii copilariei, sa le ascunda adanc in suflet. Uite, eu sunt de aproape zece ani pe scena, dar nu m-am schimbat deloc ca om. Peisajul meu sufletesc e acelasi. In exterior sigur ca timpul a trecut si asta se vede, m-am mai maturizat, dar in interior ma simt tot o copila. Sufletul tanar are o abilitate fantastica de regenerare, fiindca pana si in cele mai dificile momente, pana si in cele mai teribile situatii, copilul din tine gaseste partea luminoasa a lumii, partea de frumos si de bine. Un om cu suflet tanar nu poate fi infrant. Un astfel de om va considera intotdeauna ca lectia pe care o invata de pe urma unei greseli e valoroasa. In felul asta, treci peste esecuri cu fruntea sus si cu optimism, iar asta se reflecta si-n exterior. Prospetimea care se vede nu e aceea pe care o gasesti in cutiutele de farduri, ci aceea care exista in suflet. Si asta dureaza cateodata pana la batranete. Daca e ceva ce mi-as dori sa ramana in urma mea, pe langa muzica, e acest senin sufletesc. De-a lungul anilor, au venit la mine multe fete care mi-au spus: eu vreau sa fiu ca tine, vreau sa arat ca tine, vreau sa-mi las parul lung ca tine. E flatant cand auzi astfel de marturisiri, dar mai important decat aspectul exterior - eu chiar nu sunt o sclava a modei - e sufletul si felul in care intelegi sa-ti traiesti viata. Modelele estetice se schimba, modelul omului curat la suflet, cu inima deschisa pentru tot ce-i frumos, modelul omului sincer cu el si cu ceilalti nu se demodeaza niciodata. Sa-ti mai dau un exemplu: eu am parul foarte lung si au fost destui stilisti care m-au dojenit, mi-au spus ca nu se poarta, ca trebuie sa-l tund, sa-l coafez. I-am refuzat, pentru ca parul lung nu e un moft pentru mine. Asta sunt eu: fata cu parul de-un metru. Pana la urma, probabil ca e tot o dovada a copilariei din sufletul meu: toate fetitele isi doresc sa aiba parul lung, precum Cosanzeana.

- Felul asta de-a fi, mereu cu soarele pe obraz, are vreo legatura cu faptul ca te-ai nascut in Banat? E o alchimie anume pe care o mostenesti?

- E adevarat ca in Banat m-am nascut, in Banat am crescut, acolo, la Timisoara, sunt prietenii si casa sufletului meu. Si e adevarat ca ma simt banateanca din cap pana-n talpi. Acolo mi-s infipte radacinile. Dar, paradoxal, eu sunt altfel decat banateanul acela anecdotic. Prietenii imi spun ca sunt cea mai iute banateanca pe care au cunoscut-o vreodata. Banatenii sunt molcomi, calmi, asezati, echilibrati. Eu sunt ca argintul viu, intr-o continua alergatura, si nu obosesc deloc. Asa mi-e felul. Insa, lasand la o parte manifestarile astea exterioare, sunt convinsa ca Banatul si-a pus pecetea asupra mea. In primul rand ca pamantul ala a fost mereu la rascruce de vanturi, mereu au fost influente din afara. Or, asta a creat in oameni o deschidere deosebita spre nou. Banatenii si-au lepadat de mult ochelarii de cal. Asta daca i-au avut vreodata. Si asa sunt si eu. Mereu curioasa, dornica sa aflu ce e nou, dornica sa inovez. Pe de alta parte, banatenii nu si-au uitat niciodata spiritul ancestral, acel "ceva" care e numai al lor.
Omul sfinteste locul

- Si ce-i face sa fie "fruncea"?

- Eu cred ca fiecare zona a tarii si a lumii are intr-un fel "fruncea" ei. Poate ca in Banat, oamenii au stiut mai bine decat altii sa-si pastreze respectul pentru familie, au vazut mai limpede care-s valorile adevarate ale vietii, ce e alb si ce e negru, si au avut puterea sa nu renege aceste valori, de dragul unor castiguri efemere. Banatenii sunt oameni puternici, destoinici si curati. Sunt cumsecade, dar au ambitie si mandrie. Mandria ca sunt banateni si ambitia de a demonstra ca nu sunt mai prejos decat altii. Eu, cand merg in strainatate, intotdeauna spun ca "sunt romanca, dar din Timisoara" (rade). Sunt mandra de originea mea. Apoi, mandria asta se reflecta si-n portul oamenilor si-n felul in care-si ingrijesc gospodariile. Daca mergi intr-un sat din Banat, ai sa gasesti o comunitate unita, sosele asfaltate si casute curate si dichisite. Peretii sunt varuiti, gardurile vopsite, gradinile sunt maturate si, pe langa ceapa si morcovi, ai sa gasesti si flori. Daca mergi in Moldova, pe langa saracie, care e o problema mai complexa, ai sa gasesti drumuri infundate de noroi, garduri cazute, case paraginite, gradini lasate de izbeliste. Or, din punctul meu de vedere, astea sunt esecuri ale oamenilor. Ale fiecarui om in parte. Eu chiar cred in vorba aia cu "omul sfinteste locul". Poti sa fii sarac, dar asta nu inseamna ca nu poti sa pui mana pe-o matura si sa-ti faci curat in casa si-n batatura, nu inseamna ca nu poti sa-ti sapi gradina, sa mai bati doua cuie-n gard si sa-l ridici de la pamant, sa iei o carpa si sa stergi praful sau un urcior cu apa si sa-ti speli geamurile. Modestia mijloacelor materiale nu scuza dezinteresul.

- In decembrie, te-am vazut la emisiunea Iulianei Tudor, de la TVR, unde ai facut dovada unui talent ascuns pana acum: ai dansat fara gres un dans popular dobrogean extrem de dificil. Ai studiat si dansul, nu doar vioara?

- Nu, n-am facut nici o ora de dans, in sensul unor cursuri profesioniste. Aceea a fost o noutate si pentru mine. In emisiunea Iulianei, oamenii vin si fac ceva absolut inedit. In cazul meu, inedit a fost si faptul c-am cantat o bucata folclorica si c-am dansat acel dans dobrogean. Niciodata pana atunci nu ma mai intersectasem cu zona folclorului. Nu pentru ca nu mi-ar placea sau pentru ca nu pretuiesc folclorul. Pur si simplu, m-am concentrat asupra muzicii clasice si asupra muzicii pop, iar folclorul nu a intrat in aria mea de interes profesional. Insa m-am simtit extraordinar cantand si dansand pe muzica populara. Desi dansul ala a fost teribil de complicat, iar eu n-am avut decat doua ore la dispozitie ca sa-l pregatesc. Insa mi-a placut mult, am fost atenta la explicatii, m-am straduit din rasputeri sa dansez corect, dar mi-am spus ca si dac-o sa gresesc n-o sa se rastoarne pamantul. Dar uite ca mi-a iesit bine. In plus, m-am gandit ca e interesant sa apar in fata publicului intr-o postura noua. Ti-am spus, banatenii sunt oameni destupati la minte, nu refuza noul, dar il cantaresc cu mare atentie si respecta lucrul bine facut.

- Nu s-au poticnit in tranzitie, cum a patit tot romanul?

- Tranzitia ne afecteaza pe toti, fara discriminari. Pana si cei mai bogati oameni nu cred ca pot sa spuna, cu mana pe inima, ca in fiecare zi le merge extraordinar de bine, ca zi de zi viata lor e roz. Din punct de vedere muzical, eu nici n-am cunoscut vreo alta stare de fapt. De cand am deschis ochii in muzica, tot in tranzitie am fost. Dar asta m-a obligat sa invat sa ma protejez. Am invatat regulile precautiei. Din acest motiv nu am cantat niciodata altceva decat muzica mea sau cea compusa pentru mine de Daniel Robu, cealalta jumatate DE LA VEGAS. N-am cautat sa lucrez cu altcineva, fiindca am ajuns la concluzia ca e greu sa gasesti oameni onesti si care sa te mai si inteleaga. Or, Daniel mi-a dovedit ca ma si intelege muzical, dar ca e si o persoana onesta in tot ceea ce face. Imi pun mare baza in el. Ma regasesc in ceea ce el compune pentru mine, iar asta e lucru mare si rar.

"Hm, ce baiat fainut!"

- Aveti succes? Dupa zece ani de prezenta pe scena va considerati impliniti profesional?

- Da, cred ca mi-am si ne-am gasit locul in muzica romaneasca. Si asta nu pentru ca radiourile ne-ar fi rasfatat, difuzandu-ne nonstop muzica, si nu pentru ca am fi beneficiat de o promovare agresiva, de care au parte alti cantareti, ci pentru ca oamenii, publicul ne solicita din ce in ce mai mult. Sigur, noul single, "Just a minute", e difuzat pe PRO FM, un post de radio cu clasa, si a prins foarte bine. Am primit multe laude si incurajari de la persoane avizate muzical, care fac parte si din generatia tanara, si dintre oamenii de muzica experimentati. Dar, pana la urma, cel mai corect barometru este publicul. Or, publicul ne cere la spectacole - avem o agenda realmente incarcata -, iar atunci cand aparem pe scena, izbucneste o explozie de bucurie, iar oamenii danseaza si canta cu noi. Majoritatea stiu toate versurile melodiilor noastre. Or, asta ce dovedeste? Ca suntem cunoscuti si apreciati. Avem deja publicul nostru fidel.

- Nu-ti da tarcoale dorinta sa-ti incerci puterile intr-o cariera solo? Sa fii doar tu in lumina reflectoarelor?

- Cred ca proiectul DE LA VEGAS o sa mai functioneze inca multi ani de-acum inainte. Pentru ca desi eu si Daniel suntem niste personalitati complet diferite, ne completam excelent. Insa e adevarat ca simt nevoia sa evoluez putin si in afara acestui proiect. Simt ca am de spus si alte "vorbe" muzicale, ca mai e o parte din mine care vrea sa iasa la lumina. Cred ca am ajuns la o tehnica vocala buna - desi intotdeauna e loc de mai bine - care-mi permite sa-mi variez interpretarea. Si vreau sa-mi demonstrez si abilitatile de instrumentist - studiez vioara de-o viata! Probabil c-o sa-mi iau inima-n dinti si-o sa incerc sa colaborez si cu alti compozitori. Am in vedere niste persoane din Germania, niste baieti extrem de talentati, care au lucrat cu trupe de succes din Occident. Deci, oameni neimplicati in muzica romaneasca. Nu vreau ca piesele mele sa sune ca trase la indigo, dupa cele ale altor artisti romani. Ma intereseaza sa ies in evidenta, nu sa ma pierd in multime. N-as vrea sa recurg la mine, ca si compozitor, pentru ca am o meteahna. Din cauza anilor de studiu aprofundat al muzicii clasice, am tendinta sa-mi complic excesiv de mult compozitiile. Noi, astia, cu studii serioase, avem tentatia sa clasicizam si sa elaboram prea mult. Se ajunge la un nivel care nu mai este accesibil publicului larg.

- Spre final, te atac si cu o intrebare ceva mai delicata. Tu si Daniel aratati minunat impreuna. Atat de minunat, incat oamenii sunt surprinsi atunci cand afla ca voi doi nu formati un cuplu si in afara scenei. Emotiile romantice nu v-au dat niciodata tarcoale? Cum de ai rezistat in fata unui baiat asa de frumos ca Daniel?

- Pai, n-am rezistat! (izbucneste in ras). Cand l-am vazut pentru prima data pe Daniel, in iarna lui '98, in Timisoara, mi-am zis: "Hm, ce baiat fainut!". Mi s-a parut ca e manierat, elegant, cu bun simt, delicat si frumos pe deasupra. Ceea ce e adevarat. Daniel era complet diferit de toti baietii pe care-i intalnisem pana atunci. Dar eu aveam o relatie frumoasa, Daniel era implicat, la randul lui, intr-o relatie, si nici unul dintre noi nu este genul care-si tradeaza partenerul. Asa ca, din punct de vedere romantic, ne-am tinut la distanta, dar am inceput colaborarea profesionala. E limpede ca ne-am placut reciproc, ca intre noi a existat o "chimie", cum spun americanii, dar amandoi am ales s-o indreptam exclusiv spre fagasul muzicii. Cu timpul, am devenit cei mai buni prieteni, iar acum ne iubim, dar ne iubim asa cum se iubesc prietenii, care-si cunosc si cele mai mici secrete, nu ca doi oameni care vor sa-si intemeieze impreuna o familie.

- Bine, dar daca nu cu Daniel, atunci cu cine si cand te vezi intemeindu-ti o familie? Se spune ca, de la o anumita varsta incolo, ceasul biologic al femeii incepe sa bata mai cu foc.

- Imi doresc ca intr-o zi sa am o familie frumoasa: un sot si copii. Dar ziua aceea inca nu a venit, pentru ca mai am multe de realizat in profesie. Pana cand n-ajung acolo unde imi doresc, n-am sa ma linistesc destul ca sa ma pot dedica si familiei. Mi-ar fi placut sa fiu o mamica tanara si "de gasca", dar nu mi s-ar parea cinstit sa incep ceva ce simt ca nu pot duce deocamdata la bun sfarsit. O familie n-o poti hrani cu ore furate, cand si cand, de la inregistrari, concerte, filmari si asa mai departe. In plus, relatia mea de acum e mai complicata. Sunt impreuna cu prietenul meu de cinci ani de zile si am devenit foarte priceputi in a jongla cu timpul si cu geografia. El e pilot de avion si locuieste in Lyon, eu sunt cantareata si locuiesc in Bucuresti. Unul sau celalalt ar trebui sa renunte la tot ca sa ne intemeiem o familie in adevaratul sens al cuvantului. Eu, una, nu sunt pregatita sa fac asta. Deocamdata.

Fotografii: Arhiva artistei