Sunt maghiar, dar fanul vostru inca de la primele editii, si chiar citesc toate articolele, inclusiv cele dedicate infrumusetarii doamnelor, pe care aratandu-le unor colege, v-am facut si cateva abonate la "Formula AS" in decursul anilor. Sunteti singurul ziar care se adreseaza concomitent si sufletului, incercand si chiar reusind sa ne mobilizati constiinta, sa luam atitudine impotriva nerusinarii cu care unii incearca sa distruga tot ce-i valoros si reprezentativ pentru noi, de la credinta pana la cultura, traditii, ba unii chiar si trupul tarii. Cei care afirma - citez: "Nu ne vindem tara", sa stiti ca nu mint, deoarece au vandut-o de mult. De 17 ani asistam la mascarada votarii in parlament a unor legi care franeaza dezvoltarea democratiei autentice, deservind grupe de interese jecmanitoare ale avutiei nationale si care prin faptele lor isi bat joc de noi, inducandu-ne sentimentul ca sunt intangibili. Analistii dvs. politici, Tia Serbanescu, N.C. Munteanu si Toma Roman, ne ajuta sa vedem clar si corect in paienjenisul mascaradelor politicii autohtone, iar redactorii, in articolele lor, ne invata cum merita sa traim, ne cultiva dorinta de dreptate si frumos, ne alinta sufletul.
Bunul Dumnezeu mi-e martor ca va stimez si respect atat de mult, incat nu pot sa descriu aceasta stare in cuvinte. Totusi, consider ca nu ne cunoasteti pe noi, maghiarii, suficient de bine, cel putin acest lucru denota din articolele scrise despre "problema maghiara". Tin sa va asigur ca majoritatea noastra nu doreste ruperea Ardealului din trupul tarii, ci doar aplicarea si, daca-i cazul, crearea unor legi care sa ne garanteze - nu numai verbal - pastrarea identitatii nationale, fara sa fim expusi, cum s-a mai facut, prin mutarea masiva a romanilor acolo unde traiau doar maghiari, la o romanizare fortata. Nu exista problema maghiara, exista doar romani turbati si maghiari turbati, cu spuma la gura, bolnavi de sovinism. Aceste fiinte nu ar mai exista daca nu ar reusi sa mentina o stare de tensiune interetnica artificiala. Patria mea este pamantul unde m-am nascut: Romania. Daca vizitez o alta tara, am pasaport romanesc si sunt tratat cum suntem noi vazuti in tara respectiva. Ca atare, ma doare tot ceea ce ne face sa fim nedoriti, dupa cum ma bucura orice lucru de lauda. Numai un imbecil isi murdareste patria. Nu sunt un lider maghiar si nici nu as vrea sa fiu, dar am simtit nevoia sa va impartasesc sentimentele si resentimentele pe care le am fata de fauritorii "problemei maghiare" de orice nivel, pe care le simte un om simplu care, vrand-nevrand, trebuie sa traiasca cu ele.
Dragii nostri, un intelept a spus: "Dumnezeu, daca nu ar fi existat, trebuia inventat. Parafrazand aceasta afirmatie, ea este valabila si pentru "Formula AS". Din toata inima mea bolnava si batrana, va doresc multa sanatate, succese si tot ce va doriti. Dumnezeul Atotputernic sa va binecuvanteze!
Cu deosebita stima,
CERESS JANOS - str. Cozia nr. 20,
ap. 1, Timisoara, cod 300580
27.01.2008, 08:13Mircea Munteanu
Numai ca.......Din pacate,exista unele mici probleme.Nu va contrazic.In principiu aveti dreptate.Dar umilul de subsemnat, a indraznit sa se opuna 'celor cu spume la gura'. Cind am luat atitudine impotriva falsurilor stiintifice (arheologie) romanesti, articolele mele au fost publicate (in reviste de specialitate).Cind am luat atitudine impotriva 'celor cu spume la gura' din tara vecina si prietena, cartulia mea a fost 'trasa pe dreapta'.Cum va explicati? Curios este ca nici un roman nu indrazneste sa ma sponsorizeze.Dar nici straini care afirma sus si tare ca lupta cu toti extremistii.Deocamdata, eu sunt singurul roman care a avut curajul sa ia atitudine, in scris, si impotriva unora si impotriva altora. Concluzia: eu sunt ostracizat,fara slujba,cu afacerea blocata si cu cartea in asteptare de 15 ani.De politica nu are rost sa vorbim,caci ea constituie un capitol aparte.Oricum,si aici sunt marginalizat.Cred ca cele doua curente extremiste sunt dirijate dintr-un singur centru.Exterior Romaniei.Ceea ce ma uimeste este ca cei care ar fi trebuit sa ia atitudine,stau in admirare.Si de la noi, si de aiurea.Asta arata ca cei care ocupa functiile de raspundere sunt aerieni sau cumparati. Sau vorba cuiva: "Valoarea unei armate (chiar si din umbra,zic eu) consta in valoarea capitanilor ei"(Capitanii sunt comandantii ce intra in contact nemijlocit cu inamicii si au si responsabilitatea instruirii,intretinerii si comenzii propriilor soldati.)
29.01.2008, 05:43Kalo Kalo
Foarte bine zis Janos. Foarte bine zis. Cred cu tarie ca nici romanii nu sunt dusmanii maghiarilor si nici maghiarii nu sunt dusmanii romanilor. Si, nici unii nici altii nu trebuie priviti ca dusmani. Si romanii si maghiarii au un "dusman comun": SARACIA. Cu totii trebuie sa ne luptam ca sa scapam de saracie.
Cred ca viitorul este al tarilor multiculturale. Am petrecut cativa ani in SUA si am fost impresionat de felul in care aceata tzara utilizeaza resursele multiculturale. Traiesc acolo asiatici, europeni, sud-americani si africani. Fiecare cu specificul lor, cu preparatele lor culinare, cu traditiile, cu obiceiurile si cu cultura lor. Nimeni nu le care sa renunte la ele. Si nu numai ca se poate, dar este foarte bine. Noi de ce n-am putea? Citesc de multe femei din Romania care merg sa nasca in Ungaria. Sau de romani care merg sa se trateze acolo. Deci, se poate. Poate ca muncind si traind impreuna, putem pune capat starii de saracie din Romania si din Ungaria (mai repede ajungem sa facem afaceri intre noi decat cu americanii, nu credeti?). Putem castiga cu totii dintr-o cooperare...
29.01.2008, 14:59Florinel Maciuca
Sunt casatorit de 25 ani cu ... din Sf.Gheorghe/Covasna.O unguroaica de pus la rana.Si ca sa confirm va spun doar ca ne ocupam de batranii greu deplasabili carora le facem cumparaturile,le platim taxele,impozitele,le procuram medicamentele,ii ducem-aducem de la spital,iar la cazurile mai deosebite le preparam hrana calda saptamanala etc.Mentionez ca locuim intr-un oras dunarean si singurele donatii sunt din Covasna.Ce alt exemplu,mai concludent,se poate?
29.01.2008, 17:44Woltmann Dorina
Dragilor, cand eram mica nu stiam romaneste, caci parintii mei invatau la seral (dupa razboi) sa-si termine studiile, iar noi doua surorile eram duse la camin saptamanal unde toata lumea vorbea numai ungureste (in Cluj unde sunt si nascuta). La trei ani am inceput sa vorbesc romaneste, caci ne-am mutat datorita serviciului tatalui meu in Galati. Parintii mei au avut multi prieteni unguri si romani cu care s-au inteles minunat. Un ungur prieten i-a salvat chiar viata tatalui meu.
Ura este intretinuta artificial de cei aflati in pozitii inalte, din interese obscure, poate personale si orgolii. Noi nu trebuie sa ne lasam influentati de nimeni, ci sa ne comportam uman, civilizat, cu iubire pentru aproapele nostru, indiferent de ce natie e.
In foarte multe tari multicultura este acceptata, incurajata si benefica. Fiecare are ceva de invatat de la celalalt. Dreptul de a-si pastra fiecare traditiile si cultura este legiferat doar prin constitutie, nu? Deci nu exista nici un pericol, de niciunde, mai ales cu EU, unde modificari de granite nici nu intra in discutie, integritatea unei tari fiind de la inceput acceptata si respectata conform legislatiei.
Exista dovezi de netagaduit ca s-a trecut si la o maghiarizare fortata cu mult timp in urma nu numai romanizare, dar sa lasam totul in urma si sa privim spre viitor.
In Elvetia locuiesc asa de multe natiuni si cu toate ca este o tara mica (de 6 ori mai mica decat Romania), toate traiesc daca nu in perfecta armonie, cel putin in intelegere perfecta. Se respecta si se admira reciproc. Si ca peste tot exista casatorii mixte, fara ca cineva sa se agite ca se urmareste o eliminare a vreunei natiuni. Ba chiar au si patru limbi oficiale. Cantoanele au autonomie economica si politica, dar toate apartin Elvetiei. Nimeni nu se gandeste la o separare, autonomie pe toate planurile.Iar in plus, alegeri anuale de prezidentiat. In fiecare an , un nou presedinte, pentru a elimina orice posibilitate de frauda sau coruptie. Bineinteles ca mai exista si oi negre (neo-nazistii), care se exprima in ilegalitate, sustinuti de elemente oportuniste si instigatoare. Si apoi sa ne uitam un pic la canadieni, nemti caci despre americani a mai vorbit aici cineva. Toti au drepturi egale si depline din momentul in care obtin cetatenia. Si se inteleg cu totii mai ceva ca pe turnul Babel.
Dar sa revenim la noi. Eu locuiesc in Constanta, unde sunt turci , tatari, italieni, tigani, evrei, etc. Nu se aude nimic de vre-un conflict interetnic. In Dobrogea traiesc atatea etnii in pace si asta de secole (de la invazia turcilo). Romanii n-au fost niciodata oameni razboinici, avari dupa alte pamanturi. Din contra, i s-a luat pamant. Un vecin tatar, simpatic de felul lui, mi-a spus odata ca daca Romania va fi vreodata amenintata, el iese cu familia lui cu arma in mana s-o apere. Patriot , nu? Asa trebuie sa gandim cu totii...Romania e a celor care s-au nascut aici si simt romaneste, chiar daca sunt maghiari, turci, tatari, evrei, etc. Putem trai in pace, armonie si buna intelegere, dar inainte de toate trebuie sa luptam impreuna sa facem tara asta din nou prospera (si daca vreti un paradis pentru turism) si respectata pentru bogatiile ei.
Off, iertare, caci m-am ambalat rau !!
Sa fiti iubiti cu totii !