A fost, de aceea, o revolutie pentru Fiinta, in sensul profund al cuvantului; o revolutie contra "teroarei istoriei", a istoriei care siluise sufletul, datinile unui popor stravechi. In viata planificata de catre partid a Romanilor de atunci, a erupt navalnica, ca dintr-un vulcan care se credea stins, flacara Fiintei unui popor, din adancurile sale ancestrale, neintinate si necorupte. In decembrie 1989, s-a aratat ca un fulger, pe cerul de iarna al Romaniei, partea eroica a sufletului romanesc. "Vom muri si vom fi liberi!", a fost refrenul mioritic al acelor zile. "Vom muri si vom fi liberi"! Unde s-au mai auzit in Europa asemenea lozinci? In Occident se auzisera multi, multi ani la rand, cugetari de felul "besser roht als toht" -"mai bine rosu decat mort"-, intr-o vreme cand la noi temnitele gemeau de detinuti politici si cete de tarani, studenti, fosti militari, intelectuali, multi imbracati inca in neaosul port strabun, mai luptau in munti. De aceea, explozia izbucnita la 16 decembrie 1989 la Timisoara, in pofida fortelor de represiune care au tras in popor, au zdrobit cu tancurile oameni care le ieseau in cale cu flori si cruci, a fost in fata lumii un spectacol neobisnuit, de o maretie tragica. Daca judecam diferenta intre teroarea dintr-o dictatura totalitara comunista si un regim monarhic, ca cel al blandului Ludovic al XVI-lea sau al tarului pravoslavnicei Rusii, care nu a omorat nicicand milioane de oameni ca "tarii rosii", ne dam imediat seama ca in comparatie cu ceea ce s-a petrecut la Timisoara si Bucuresti in 1989, caderea Bastiliei sau a Palatului de Iarna la Petrograd, cu toate urmarile lor istorice de netagaduit, par, totusi, niste serbari vesele pentru copii.
Desigur, Revolutia romana s-a stins repede. Ultimele ei manifestari din Piata Universitatii au fost lichidate de mineriada din iunie 1990. Romania nu a avut forta si prestigiul Frantei, a carei limba in secolul XVIII era limba culturii europene, nu a avut teritoriul nemarginit, populatia si forta Rusiei, si de aceea, Revolutia romana nu a avut ecoul "evenimentelor" de la 1789 si 1917. Revolutia romana nu a avut "enciclopedistii" care au pregatit in deplina libertate, timp de aproape un veac, ideile revolutiei franceze, caci ea venea dupa 45 de ani de feroce dictatura comunista, in care nici disidenta unui Havel, unui Sacharov, sau Geremek, la noi nu ar fi fost posibila, un Paul Goma sau Parintele Calciu-Dumitreasa, pentru a da doar doua exemple, fiind inchisi si apoi expulzati peste granite. Revolutia romana, ca si celelalte revolutii din toamna anului 1989, a inchis insa un ciclu, acela al revolutiilor ideologice incepute la 1789 de Revolutia franceza, din iacobinismul, "marea teroare" a careia, deschizand imperialismul ideologic, s-au alimentat Trotki si Lenin in 1917, apoi Stalin. Revolutiile din toamna lui 1989 au fost revolutii ale popoarelor, nu ale unei clase (tiers etat, proletariat, etc.) contra unei alte clase. Ele au fost o revolta contra revolutiei esuate a modernitatii - care a creat tiranii mai mari decat monarhiile absolute -, contra inlaturarii iluministe a religiei, care a erupt la noi cu forta neimblanzita a unei religiozitati nedomesticite ca in Apusul secularizat, dar a fost repede zagazuita. La Malta, marile puteri s-au inteles la fel ca la Yalta? Cine a tras in noi dupa 22? Raman intrebari deschise. Dupa 45 de ani de comunism, statelor din rasaritul Europei nu li s-a oferit un plan Marshall ca Europei de vest in 1945, dar li s-a impus o "privatizare" in ritm fortat, la presiunea FMI si a Bancii Mondiale, pentru acordarea, in cazul Romaniei, a unor imprumuturi insignifiante. Astfel, in lipsa unor ajutoare adevarate pentru retehnologizare, a fost distrusa in Romania -si nu numai in Romania - industria, deoarece aceasta, retehnologizata, ar fi fost un obstacol pentru ca tarile din Rasarit sa fie transformate in piata de desfacere. S-a creat astfel o Europa in doua cercuri, aceea a statelor care conteaza si aceea a statelor de centura, care au devenit piete de desfacere si rezervor de mana de lucru ieftina, pentru delocalizarea industriilor din Occident si importul de oameni care sa faca lucrul subplatit, pe care cei din Vest nu mai sunt dispusi, sau nu mai pot sa-l faca. In acest fel, tara ni s-a golit de oameni, de capitalul cel mai pretios, avand azi o economie mai mult de consum decat de productie, asemeni tarilor lumii a treia, sustinuta de remizele celor care au emigrat, riscand intr-un termen istoric foarte scurt - cateva decenii - sa disparem din cauza scaderii populatiei. Adica sa avem acelasi sfarsit ca si al tarilor "bogate" din Occident.
Jertfele sfinte pentru Tara ale tinerilor din decembrie 1989 au adus poporului roman libertatea; dar au fost repede confiscate de o lume straina, pe cale de omogenizare si de globalizare, a carei slabiciune sta tocmai in ceea ce aparent este puterea ei: imperiul economic mondial peste capul natiunilor, construit pe instrumentele unei inginerii financiare instabile, care risca sa se cutremure la primele oscilatii mai serioase ale valutelor sau la cererea de plata a principalilor creditori.
Revolutia romana este un semn nu al trecutului, ci a fost si este, in egala masura, un semn al viitorului, al acelei zile in care - cum spunea un filosof - "clopotele amiezii vor restitui pamantului demnitatea si omului speranta". Acesta este mesajul ei unic, transmis in decembrie 1989. Sa-i tinem vie speranta si memoria!
Emil Petru Ratiu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
26.12.2007, 12:42Mihaela Cartis
In 21 decembrie 1989, cum serviciul la care lucram se afla exact langa Sala Palatului, iar sefii de la serviciul respectiv nu ne scosesera la meetingul lui Ceausescu, un coleg, prieten foarte bun inca de pe atunci cu Petre Roman, a adus la serviciu un televizor mic ca sa urmarim meetingul. M-am intrebat atunci in sinea mea, tin foarte bine minte, ce i-a venit sa aduca televizorul? Nu am sa uit niciodata ce mina satisfacuta avea. Pur si simplu exulta, si asta chiar inainte ca meetingul sa inceapa. Cand participantii la meeting au inceput sa fuga speriati care incotro, vazandu-i de la etajul unde aveam birourile, m-am speriat si am inceput sa tip. Nu am sa uit niciodata cat de prompt am fost pusa la punct de colegul respectiv, care mi-a spus cu un ton extrem de glacial: "Da' stapaneste-te, ce naiba, ca doar nu stai rau cu nervii!" Cand am iesit de la serviciu, m-am dus sa iau tramvaiul de la capatul liniei, in dreptul Catedralei Sf.Iosif. Nu stiam la ora aceea nimic mai mult despre ceea ce se intampla in piata decat ceea ce tocmai vazusem, adica oameni fugind ingroziti de ceva anume, care se aruncau pur si simplu in fata taxiurilor pentru ca acestea sa opreasca si sa ii ia, ajuntandu-i parca sa evadeze. Decisesem sa ma duc la serviciul sotului meu, care nu avea cum sa stie ceea ce se intampla si caruia ardeam de nerabdare sa ii povestesc cum oamenii fugisera speriati de la meeting. Exact la intersectia Nuferilor (G-ral Berthlot) cu Theodor Aman l-am vazut in fata mea pe actorul si regizorul Sergiu Nicolaescu. Era singur, imbracat in uniforma militara de camuflaj si cu bocanci militaresti in picioare. L-am urmarit cu privirea cateva minute bune exact cu sentimentul aceleia care da cu nasul pe strada de vreun actor cunoscut, costumat, aflat in drum spre sau de la filmari. Nicio clipa nu m-am gandit ca ar putea fi altceva decat asta. Si totusi era ceva mai mult. Era mult, extrem de mult cinism!
02.01.2008, 11:50Mihaela Cartis
Dintotdeauna mi-am pus intrebari de ce sunt asa cum sunt, adica de ce fac ceea ce fac si nu stau dracului sa citesc cat e ziua de lunga, sa dezleg rebus, sa merg sau sa primesc vizite, sa bat bulevardele si magazinele de moda, sa vizionez telenovele sau sa tricotez.
De 18 ani ma tot intreb ce mi-a venit sa le vorbesc oamenilor din generatia mea despre marea noastra culpa in comunism si colaborationism, despre necesitatea de a ne-o asuma, de a cere iertare si de a ne cai, pentru ca altfel nimic bun nu vom putea cladi pe nisipurile miscatoare ale complicitatii noastre tacite.
De 18 ani ma intreb ce mi-a venit sa fac Piata Universitatii zile si nopti intregi, de ce m-am inscris in Alianta Civica etc.
Ma intrebam nu pentru ca nu imi convenea drumul pe care mi-l alesesem, ci pentru ca vedeam cum toti ceilalti imi intorceau spatele, ma combateau, se fereau de mine ca de o ciumata, incepusera sa comploteze sa fiu indepartata din mijlocul lor, iar atunci cand au vazut ca nu reusesc asta (intrebare: cum de n-au reusit? interesant cine ma sustine din umbra? dar asta ar fi alta poveste), m-au trimis la psihiatru (s-ar fi simtit tare bine daca m-as fi intors de acolo cu vreun diagnostic dubios, dar n-au avut parte de aceasta).
Paradoxal insa (atentie!), am remarcat in acesti 18 ani ca dupa ce eram privita de ceilalti ca o paria o anumita perioada, secvential, dupa ce trecea timpul, faceau toti exact ceea ce tocmai mai luptasem sa ii conving, iar ei ma combatusera (!?). In colectivul profesional, de exemplu, de la colegi si pana la sefi, la un moment dat se organizau exact asa cum ma zbatusem eu cu disperare sa le demonstrez, iar ei initial nu acceptasera.
Acum ceva vreme, vorbind cu cineva despre leadership si management politic si dorind stiu mai multe despre asta, am nimerit peste un link http://www.training.ro/test-leadership.php, si pe linkul respectiv peste un test, pe care, din joaca si din curiozitate, l-am facut si ce sa vezi?
Am aflat raspunsul la intrebarile pe care mi le puneam de atata amar de vreme.
Am aflat cu ocazia asta ca excelez in managementul de echipa si in indrumare.
Adica in managementul de echipa am preocupare ridicata atat pentru sarcini, cat si pentru oameni (colegi, in cazul meu). (Managerul cu acest stil considera ca exista o interdependenta intre realizarea sarcinii si bunastarea angajatilor, decisiva pentru viitorul organizatiei. Aceasta interdependenta conduce la relatii intemeiate pe incredere si respect si la realizarea sarcinilor prin devotamentul angajatilor. "Suntem in aceeasi echipa. Trebuie sa ne sustinem si sa ne ajutam reciproc pentru a ne realiza obiectivul"
Este in general acceptat faptul ca un manager care are ca stil de conducere "managementul de echipa" este cel mai performant, chiar daca nu toti managerii pot sa-l adopte.
Daca are un colectiv de oameni diferiti ca abilitati, incredere si dedicare, ii poate conduce folosind diferite stiluri de management.)
Cat privesc abilitatile legate de Indrumare,
dupa ce a muncit un timp in echipa, cineva poate incepe sa-si piarda increderea si chiar motivarea, considerand ca nu mai face munca pe care i-ar placea s-o faca. In acest moment, angajatul (in cazul meu, colegul) trebuie ajutat. Trebuie sa i se spuna ce are de facut, sa fie incurajat pe tot parcursul activitatii si apreciat pentru realizarea rolul important pe care il are in organizatie.
Asta este explicatia pentru care de 18 ani nu am astampar si actionez asa pe toate planurile, de la cel familial la cel profesional sau politic.
Ajungand la politic, cei 18 ani care s-au scurs de la lovitura de stat ambalata in genocid mi-au pus rabdarea greu la incercare, cu atat mai mult cu cat nu mai sunt tanara si nu mai am timp de asteptat pana sa vad Romania asa cum o visez.
Si atunci, singura mea atitudine a fost aceea a implicarii civice mai curand, adica nu am avut puterea sa stau sa astept acei 20 de ani pe care i-a propovaduit Brucan ca necesari natiei romane ca sa se destepte si m-am aruncat in munca de reeducare a "stupid people"-ului.
Am omis insa ca exista interese mari in jefuirea acestei tari de catre oameni inteligenti (de unde si "intelligence") care nu au niciun interes ca "stupid people"-ul sa se destepte si sa voteze monarhia, de exemplu.
La noi in Romania banditilor si mafiotilor politici le convine de minune republica, deoarece Presedintele este omul partidului (Iliescu al FSN-ului = jaf si dezmat; Constantinescu al CDR-ului = PNL PSD continuarea jafului si dezmatului, Constantinescu "fiind invins de Securitate" (Sanchi!); din nou Iliescu al PSD-ului = jaf si dezmat si acum Basescu al PD-ului = idem), pe cand un monarh nu.
In timp ce scriam aceste randuri am conceput un plan pentru viitor.
Im voi confectiona un alt nume cu care sa pot continua batalia, caci daca ma hazardez sa lupt sub acelasi nume, nemernicii sunt in stare sa ma faca patroana de bordel, bolnava de SIDA, legionara etc.
Ideea mea este sa nu ii las sa zburde pe paginile ziarelor incat sa ii indoctrineze si pe altii cu porcariile lor, asa cum am avut dezamagirea sa-l citesc pe tanarul de 25 de ani care scria despre Regele Mihai I aceleasi tampenii invatate de mine la scoala comunista.