Citesc cu interes revista dvs. si va admir pentru continutul rubricilor in care puneti atata suflet. Asta ma indeamna sa mi-l descarc si eu pe al meu. Va spun o poveste trista...
O zi frumoasa de toamna, o loterie castigata si o viza pentru America pe pasaport, extaz, lacrimi, bucuria mea de mama care isi trimite fiica intr-o lume mai buna, gandul ca peste cativa ani va fi realizata, fericita, va vedea lumea si va fi cu noua ei familie, intr-o tara a "tuturor posibilitatilor". Avea 20 de ani, o facultate neterminata. Am smuls-o de langa noi si am trimis-o singura in lumea larga, cu speranta ca va avea o viata mult mai buna, va scapa de saracie si ne va ajuta si pe noi (pe mine si pe fratele ei). Mare greseala, scump platita, cu lacrimi de mama, regrete, remuscari. Dupa 10 ani de despartire, singura bucurie a fost venirea ei acasa sau vizita mea acolo. Un lucru e sigur: singuratatea departe de casa, de prieteni si familie e cumplita, apasatoare. Acolo iti pierzi identitatea, nu mai stii incotro s-o apuci, aparentele sunt inselatoare, dezamagirile si frustrarile mari. Acum e in Statele Unite, intr-un oras de pe coasta de est, unde nu e picior de roman sau european. A facut armata in cadrul Marinei militare, in paralel cu facultatea, o viata mai mult decat dura, munca asidua, garzi fara sarbatori, cu putine momente de relaxare. Acum e profesoara, si in loc sa culeaga roadele sacrificiului facut, s-a trezit singura printre straini, intr-un loc unde se simte izolata, desi face tot posibilul sa fie acceptata si sa se integreze. Se poarta frumos cu cei din jur, incearca din rasputeri sa-si faca prieteni, o familie, dar i se intoarce spatele politicos. Pretul platit e prea scump, sufletul nu are pret. Nici o vorba romaneasca, nici o biserica ortodoxa, in care sa te regasesti spiritual, nici un preot si duhovnic la care sa-ti mai descarci sufletul. Numai straini, raceala, indiferenta egoista. Si asta doare! Goana dupa bani, dupa pozitie sociala si atat. Nu asta am asteptat si sperat cand mi-am trimis fata singura, departe. Acum o vreau inapoi, cam tarziu, dar nimic nu e imposibil. Ma rog pentru asta la Cel de Sus si la Sf. Anton. Vin sarbatorile cu tristete in suflet. Acolo toti se reunesc in familie, noi, cei ramasi, ne adunam, aici, iar ea e singura, departe, cu amintirea zapezilor copilariei si a bradului impodobit de acasa. Acum am inteles ca sunt lucruri mai importante decat a avea o masina sau posibilitatea de a manca la un restaurant. Ei nu vor trai si nu vor simti niciodata ca noi, e alta lume. Un telefon, o urare de "sarbatori fericite", un e-mail, si iarasi pustiu in casa si in sufletul ei si al meu. Dar vine Craciunul si lasa o raza de speranta sa renasca. Poate va veni si vremea ei, sa fie fericita si implinita acolo sau aici, unde si cand va vrea Dumnezeu. Poate nu va mai exista oceanul intre noi, oceanul cel mare si rau. Poate, poate... Tot ce pot face e sa ma rog la Dumnezeu sa-i indrume pasii, sa faca alegerea cea mai buna, sau sa-i scoata in cale un om bun, sa nu-i moara sufletul inecat in dor si deznadejde. Speranta moare ultima. O mama care a gresit. Poate ma ajuta cineva care a trecut printr-o experienta similara. Cu multumiri si urari de "sarbatori fericite".
IULIANA - e-mail: lir2400sibiu@yahoo.com
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
14.12.2007, 12:16Veronica Badaluta
E dureros ca dupa10 ani sa realizezi ca ai ramas tot singura intr-o tara straina,si totusi......fata ta ar trebui sa-si invinga esecul de a nu reusi sa -si faca prieteni ,probabil socializeaza intr-un fel sau altul.Este adevarat ,ca americanii au stilul acesta de viata ,mai glacial.dar nu din putere ci din teama,sau din pragmatism,.Am si eu rude ,colegi plecati peste ocean care au trecut prin acest chin.Biserica si multa iubire de DUMNEZEU I-AU SALVAT.dar trebuie ca gaseasca comunitatea romaneasca sa fie indrazneata si sa -i contacteze.Eu am 2 adrese ,poate -i va folosi:IONEL TARANU-presedinteleASOCIATIEI ROMANILOR DIN CANADA,care-i poate face legatura si cu romani din state,Alta adresa DR.ING.CLAUDE G.MATASA PROFESOR LA UNIVERSITATEA ILINOIS -CHICAGO DIRECTORUL BIROULUI FUNDATIEI NATIONALE A ROMANILOR DE PRETUTINDENI DIN SUA SI CANADA.Aceaste adrese le am tot din formula -as,ramane la atitudinea ei sa-i contacteze ,probabil pe internet.Eu o sa caut niste adrese ,una ti-o trimit acum[ asboghian@hotmail.com,plecata de cativa ani la sotul ei ,cu fata studenta ,care a terminat in america medicina si s-a si casatorit acolo[are in jur de 23 ani ],si mama fetei a trecut prin aceeasi incercare ptr.ca nu cunostea limba ,si din acest motiv ,ajutati de un prieten au plecat din missuri ,unde au stat cam 5 ani ]in texas si le merge bine.Deci trebuie sa fie puternica si sa lupte ,sa fie indrazneatasi sa nu clacheze.sa incerce la adresele respective caci romanii se ajuta intre ei .dar mai ales in scriroarea din formula-as trebuia sa-i dai si adresa de pe mes sau e-mail,si era contactata de multi romani.Deci daca are o inhibitie ,trebuie sa treaca peste ea si deviza....sa nu ne temem de america , ba eu in locul tau iuliana mi-as lua copilul celalalt si nu m-as mai intoarce din america.Daca s-ar putea ,normal...,stiu" ca nu-s cainii cu colacii pe coada,"trebuie s-o inncurajezi.Scrie povestea ta unui preot din suceava ,chiar daca e ortodox,IRIMESCU ION sat. RADASENI ,judSUCEAVA,SI AI SA VEZI CA LUCRURILE SE VOR SCHIMBA IN BINE.DUMNEZEU E MARE .iti dau adresa mea de i e-mail ,si chiar vreau sa tinem legatura,te rog, mothera_n@yahoo.com .iti doresc sarbatori fericite.Daca pot face rost si de adrese de la alte cunostinte ti le trimit, pe e -mail.numai bine.
15.12.2007, 00:21Carmen Costea
Buna ziua,
este prima data cind comentez la vreo scrisoare din revista. As vrea sa raspund, comentez cumva pe marginea scrisorii saptaminii O mama care a gresit.
Si fac asta pentru ca nu este prima data cind citesc scrisori triste trimise de romani din strainatate sau despre romani care au ales sa traiasca in alte parti.
Eu sint unul din acei romani. am emigrat acum 10 ani in Canada si sint extrem de fericita, singurul meu regret este ca am crezut ca lucrurile se vor schimba la noi in tara si am asteptat pina in 1997 in loc sa plec imediat dupa revolutie.
Sint un roman fericit, un roman canadian perfect integrat aici. Mi-am ales sa traiesc intr-unul din cele mai frumoase orase din lume, Vancouver. Lucrez in profesia mea, contabilitate, pentru Simon Fraser University, a doua ca amrime universitate din vancouver. Merg inca la scoala, dupa zece ani de Canada, pentru ca oricum in societatea de azi trebuie sa inveti continuu ca sa iti mentii nivelul profesional.
Mi-am ajutat restul familiei sa vina aici, fratele meu, sora mea, parintii. Ne pregatim pentru Craciun, cu brad adevarat care miroase a rasina, cu sarmale si pifite si ciorba de burta si toba si cirnati si cozonaci. Repetam pentru concertul de colinde care va avea loc in 21 decembrie. Ne pregatim pentru Mosul care va veni pe 24 si copilasii stiu deja poezioare si cintecele, pe care le spun inca in romaneste. Vom fi inconjurati de familie si de nenumarati prieteni, canadieni romani, canadieni chinezi, canadieni canadieni !
Viata este frumoasa !
Cunosc desigut si romani tristi, care tinjesc dupa Romania, carora nu le place nimic aici. Si cunosc sio romani cae s-au intors in Romania si care acum tinjesc dupa Canada.
"Acasa" este in suflet, noi facem "acasa". Noi alegem sa vedem partea frumoasa a lucrurilor, jumatatea plina a paharului.
Iuliana spune: "Acolo iti pierzi identitatea, nu mai stii incotro s-o apuci, aparentele sunt inselatoare, dezamagirile si frustrarile mari." Eu spun: Aici mi-am gasit identitatea, aparentele sint inselatoare oriunde, nu numai aici iar cit despre dezamagiri....depinde ce astepti ca o sa ti se intimple !
"s-a trezit singura printre straini, intr-un loc unde se simte izolata, desi face tot posibilul sa fie acceptata si sa se integreze. Se poarta frumos cu cei din jur, incearca din rasputeri sa-si faca prieteni, o familie, dar i se intoarce spatele politicos." Ce poti spune ? Inteleg durerea unei mame, copilul e nefericit....dar, pare ca durerea vine si din faptul ca fata e "singura". Si cunoastem toti cum sint parintii cind copilul implineste 30, 35, 40 !! de ani si e inca necasatorit, nu "in rindul lumii. " Sigur ca un sot, prieten te ajuta, nu numai aici, oriunde ai fi in lumea asta.
In privinta "acceptarii"...in primul rind trebuie sa acceptam noi ca aici este o societate deosebita, ca ei au o alta cultura ! Nu sint reci, asa sint ei. Noi ii judecam dupa principiile noastre, ei sint diferiti. Nu te invita una doua la masa, nu sint dispusi sa isi deschida sufletul si sa iti plinga pe umar. Trebuie sa gasesti oamenii care ti se potrivesc, oamenii cu care te vai imprieteni. Stiu ca nu e usor, dar NOI trebuie sa ne apropiem de ei, noi am venit in tara lor, nu trebuie sa asteptam sa fie ca noi sau sa ne potrivim noi imediat aici. Trebuie efort si mai ales trebuie sa ACCEPTAM diferentele si sa le imbratisam.
Romanii au din pacate aceasta gindire: sintem extrem de destepti dar sintem niste victime !
Iat cit despre preoti si biserica ortodoxa.....si aici ca si oriunde sint oameni si oameni. Si noi am construit o biserica romaneasca , ortodoxa, eram mindri de ea, ani de efort, si cind preotul si-a vazut sacii in caruta, proprietate frumoasa, mare si-a aratat adevaratul caracter si ne-a indepartat pe toti. Oh, well....cum ar zice canadianul ! Te scuturi si mergi mai departe. unii dintre noi s-au mutat la alta biserica ortodoxa, altii ca mine au ales sa se roage acasa, fara intermediar, altii se duc la biserica ortodoxa canadiana, altii la catolici.
Asta e viata ! Nu poti ofta dupa ce a fost o vesnicie, viata se schimba, viata e miscare. cere mai putin si ofera mai mult.
Asta este povestea mea, si a altor nenumarati prieteni romani de aici. Case care se pregatesc de sarbatoare, se face curatenie, deja ne gindim la meniul de sarbatori, ne pregatim de concert ! Si ne este bine, aici, in tara care e si a noastra pentru ca noi am ales asa.
Asa ca draga Iuliana, tu sau fata ta sinteti oricind binevenite aici, in vizita sau pentru totdeauna !
Nu stiu daca ajuta rindurile mele, sint insa din suflet si adevarate.
Un Craciun fericit si cu pace !
Carmen din Vancouver
17.12.2007, 21:28Alina Daringa
Si eu stau intr-unul din cele mai frumoase orase din lume,Montreal.Dar nu e frumos pt mine asa cum erau cele din Romania!!! Eu n-am ales sa vin aici, am venit mai mult cu sila.Asa sintem noi unii facuti, sa nu ne placa decit acolo unde am vazut lumina zilei si sa nu traim dupa principiul: "acolo e patria unde mi-e bine(unde curge lapte si miere)".
Si eu sint pe aici de vreo citiva ani buni, dar n-am vazut biserica ortodoxa canadiana! Si nici nu m-am multumit sa inlocuiesc biserica ortodoxa romana cu o alta si nici cu Concertul de Carciun, din simplu fapt ca nu se poate inlocui. In fond, daca preotul ar face astfel de figura(cum zice d.na Carmen), noi ce-am putea face decit sa ne rugam pentru el, a pacatui nu e chiar atit de rar printre oameni, iar noi ne ducem la Biserica si nu la preot.
Doamna Iuliana, sincer nu inteleg de ce socotiti ca ati facut asa o greseala cu fiica dumneavoastra, in fond ce o impiedica sa se intoarca definitiv linga familia ei din Romania?
Eu va inteleg perfect, nu cred ca sint prea multe afinitati intre noi si occidentali. Daca n-as fi avut familia mea linga mine n-as fi reusit sa traiesc printre straini, s-au... cine stie...
La ce anume atunci e greu sa renunte fiica dvs. ca nu vedeti posibila intoarcerea?
20.01.2010, 11:52Mirela Olah
Si eu am trait o astfel de experienta,aceasta lectie de viata...care mi-am insusit-o pana la urma...
si am ajuns la concluzia urmatoare:
Sunt romani care POT trai oriunde in lumea asta mare,fara nici un fel de probleme(din pct.de vedere sufletesc),si sunt romani care pot trai DOAR ACASA!
Si ori din care categorie ai face parte,cei care pleaca sa traiasca afara,se aleg cu un lucru sigur:DEZRADACINAREA SUFLETEASCA!ajungi sa vii acasa ,intr-o mini vacanta s-au un concediu,si te intrebi in sinea ta(in tara fiind):doamne,dar unde ma simt acasa?...ca nici acolo,nici aici nu mai am acel sentiment!acest aspect am vrut sa-l subliniez,pentru-ca e cel mai important intr-o viata asa de scurta...
Cei care o neaga probabil ca nu au constientizat-o...