Asul zilei: Teodor Baconsky - Ambasadorul Romaniei in Franta

[sapou]"Viata politica seamana mai mult cu o jungla
decat cu o trapeza de manastire"[/sapou]
Reprezentant de exceptie al intelectualitatii crestine, a atins excelenta in tot ce a facut: teologie, eseistica, diplomatie. Doctor in antropologie religioasa si istorie comparata a religiilor la Sorbona, fost ambasador la Vatican si Lisabona, fost secretar de stat la Externe si ex-consilier prezidential, numirea sa in functia de ambasador al Romaniei in Franta reabiliteaza imaginea aflata in grea suferinta a diplomatiei romanesti.

"Am inteles devreme ca nu poti descifra
istoria Europei daca nu ai acces la dimensiunea religioasa"

- Faceti parte dintre intelectualii crestini cei mai respectati si apreciati in tara si peste hotare. Cum v-ati apropiat de credinta? Cine v-a dus prima oara la o icoana?

- In copilaria oricui, femeile din apropiere sunt cele care transmit credinta. Am avut la randul meu parte de bunici sau matusi care si-au asumat aceasta misiune, pe fond de parastase familiale si sarbatori imparatesti. Mama mi-a vorbit despre Dumnezeu cu discretie, fara sa mi-L impuna. Se baza pe discernamantul meu si stia totodata ca sunt destul de rebel. Dupa moartea tatalui meu, poetul A. E. Baconsky, care s-a prapadit la 52 de ani, in cutremurul din '77, m-am apropiat sufleteste de bunicul patern, preot la Calimanesti. El era din Nord, dinspre Hotin, refugiat in Regat din cauza invaziei sovietice. Ii placea sa se prezinte, glumind, ca "oltean de peste Prut".

- De ce ati ales sa urmati teologia, intr-o epoca de ateism agresiv, in care acesta era politica de stat?

- La terminarea liceului, prima optiune a fost pentru facultatea de Filozofie. Eram deja credincios, in urma unei revelatii launtrice, petrecute fulgerator, pe la 16 ani, dar nu ma imaginam in odajdii preotesti. Ma fascina insa teologia, ca univers intelectual. Citeam nonstop, neavand oricum ceva mai bun de facut. Am inteles devreme ca nu poti descifra istoria Europei si nici marile creatii din trecut daca nu ai acces la dimensiunea religioasa. Din fericire, am inteles la timp si faptul ca un student la Filozofie din acei ani nu putea sa "fenteze" ideologia comunista... Cum n-aveam deloc chef sa inghit patru ani de "socialism stiintific", mi-am retras dosarul de admitere si m-am inscris la teologie. Fosta mea diriginta de la liceu, o "tovarasa" de nadejde, ma critica de zor in fata promotiilor ulterioare... Asta mi s-a parut foarte stimulant, pentru ca, la 19 ani, te simti excelent ca erou negativ.

- Orice ucenicie are nevoie de indrumator. In ce va priveste, ati marturisit ca rolul acesta l-a jucat candva Parintele Bartolomeu Anania, astazi Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. Ce anume v-a ramas pregnant din aceasta experienta?

- Inainte de examenul la teologie, am lucrat cateva luni la Editura Institutului Biblic, condusa pe atunci de arhimandritul Bartolomeu Anania. Mitropolitul de azi, caruia ii spun, in privat, tot "Parintele Anania", mi-a devenit mentor spiritual. Dansul mi-a incredintat lecturi majore si sfaturi esentiale. Tot dansul mi-a relatat, primul, grozavia gulagului romanesc. Acest om exceptional mi-a marcat pozitiv intregul drum. Dupa ce s-a pensionat, pentru ca nu conlucra fluent cu fostul patriarh Justin Moisescu, parintele s-a retras la Varatec. Am continuat sa avem, si acolo, indelungate colocvii care m-au imbogatit nespus de mult. Ma consider pana astazi fiul sau duhovnicesc, desi nu apucam sa ne revedem cu anii.

- Au mai fost si alte personalitati care v-au ajutat sa va formati?

- Nu prea m-am livrat eu. Am avut, desigur, cativa profesori care mi-au castigat respectul. Insa eram destul de orgolios, foarte exigent, oarecum singuratic, recalcitrant... Cat eram la Sibiu (in primii ani la teologie - n. red.), de pilda, nu am facut pelerinajul de rigoare la Paltinis, pentru a-l asculta pe Noica. Privind in urma, pot spune ca am fost un autodidact productiv, sever cu el insusi, dar ostil "modelor" intelectuale. Am preferat compania unor autori, morti sau vii, pe care i-am descoperit si cultivat prin lectura.

"Imi displac fariseii, cucernicii de vitrina,
marii moralisti oficiali ai natiei"

- Absolvirea unei facultati de teologie nu-ti garanteaza si dialogul cu Dumnezeu si nici nu te pastreaza mereu in legatura cu El. Pentru aceasta, este nevoie de un efort personal permanent. Cat timp ii mai lasa teologului care sunteti, indeletnicirea de diplomat si cea de scriitor?

- Va spun sincer ca, in acest sens, resimt un soi de pudoare, pe care o socotesc pe deplin normala. Imi displac fariseii, cucernicii de vitrina, marii moralisti oficiali ai natiei. Ma simt limitat, pacatos, imperfect, pentru ca asa si sunt. Nu uitati ca Biserica a conferit rangul de "teolog" de numai trei ori in doua milenii. Prin urmare, nu orice absolvent de teologie e "teolog", in acceptiunea mistica a termenului. Sustin ca relatia cu Dumnezeu ramane cel mai adanc secret al fiecarui suflet si ca acest secret se deschide numai in rugaciunea personala sau la spovedanie. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa dialogam pe teme religioase sau ca experientele noastre spirituale sunt incomunicabile. E insa preferabil ca marturisirea publica sa se faca doar in biserica, prin rostirea Crezului.

- Ati cautat sa va implicati de mai multe ori in viata cetatii. Ati fost membru al Grupului de Reflectie pentru innoirea Bisericii in anul 1990; ati gandit apoi proiecte editoriale care sa ajute la coagularea unei intelectualitati crestine, care sa propuna romanilor un model de viata. Ce v-a impins la aceste initiative?

- In decembrie '89 am participat la "evenimente", dar n-am avut tupeul de a pretinde un asa-numit "certificat de revolutionar". Cunoasteti paradoxul: "Putini am fost, multi am ramas...". Am fost acolo, in strada, si am devenit de atunci incoace un adept al implicarii in viata comunitatii. Pentru mine, alegerea patriarhului Daniel dovedeste, printre altele, ca timpul a dat dreptate Grupului de Reflectie pentru innoirea Bisericii, al carui mezin eram, la inceputul lui 1990. Grupul nostru a reinstituit spontan conlucrarea dintre laicat si cler, a reusit sa propuna, cu succes, reintroducerea religiei in scoala si a pus, cel putin in teorie, problema unei primeniri a BOR, prin separarea radicala de trecutul comunist. Ma intrebati ce m-a impins in aceasta angajare civico-religioasa. Mi-am dorit, pur si simplu, ca poporul nostru sa se elibereze in profunzime de urmarile catastrofale ale dictaturii bolsevice, aduse cu tancul sovietic. Am sperat, poate naiv, ca putem scapa de influenta malefica a Securitatii, ca ne putem reinventa elitele, ca vom sti sa ne revigoram natiunea, orientandu-i fortele catre slujirea binelui comun. Desi evolutiile de pe teren imi arata ca m-am cam inselat, nu regret nici una dintre optiunile facute sau din bataliile purtate.

"Noul Patriarh are enorm de facut
pentru a duce Biserica Ortodoxa in secolul XXI"

- Care au fost reactiile ierarhiei bisericesti fata de aceste initiative?

- Ei bine, ierarhia vremii nu a reactionat cu ovatii si urale. Eram priviti cu ostilitate, am fost chiar tratati ca un soi de grup antiortodox, care strica "randuielile". Din pacate, Sinodul nostru a batut, cu mici exceptii, pasul pe loc. Multe pacate ascunse... Inertie... Puterea obisnuintei de a lucra la comanda puterii seculare, toate s-au combinat pentru a paraliza innoirea veritabila pe care o asteptam.

- Daca e adevarat ca "oamenii se afla sub vremuri", dupa cum spunea cronicarul, iar ele sunt astazi parca mai tulburi ca niciodata, Biserica nu se poate, nici ea, sustrage schimbarilor. In contextul acesta de permanenta reasezare, ce putem astepta de la noul patriarh?

- Stiu, din proprie experienta, ca fortele unui singur om nu pot schimba tot ce se cere schimbat intr-o anumita institutie. Noul Patriarh are enorm de facut pentru a duce BOR in secolul XXI. Are nevoie de fortele sanatoase ale elitei intelectuale mirene, cu care nu s-a lucrat efectiv, in anii de tranzitie. Sper sa actioneze astfel incat principiul "o Biserica libera, intr-un stat liber" sa capete forma si substanta. Pe de alta parte, noul arhipastor trebuie sa inspire decizii menite sa evite criza economica a Bisericii, un fenomen deja profilat, din cauza faptului ca populatia rurala, de unde se culegeau vocatiile monahale si preotesti, scade an de an, la rand cu populatia generala a Romaniei. As fi bucuros, de asemenea, sa vad ca noul patriarh adopta o doctrina sociala a Bisericii. Asa cum catolicii din vremea lui Leon al XIII-lea au dat raspunsuri limpezi cu privire la locul crestinului in lumea sociala a veacului XIX, tot asa trebuie sa facem si noi, macar acum. Bioetica, sexualitatea, schimbarile climatice, relatia dintre adevarul revelat si "adevarurile" opiniei, ecumenismul si limitele sale, iata subiecte pe care o BOR innoita ar trebui sa le dezbata, asociindu-si laicatul si pastrand, creativ, datele Traditiei.

"Un comportament crestin inseamna pacatosenie asumata"

- In cartile si articolele dvs. din presa continuati sa propuneti o perspectiva crestina asupra realitatii imediate, intr-un secol al desacralizarii, al relativizarii si-al consumismului. Nu va simtiti stingherit de "lumescul" atat de vulgar al lumii politice cu care aveti de-a face?

- Va intreb la randul meu: ce inseamna o perspectiva crestina asupra lumii? Inseamna sa faci tot binele pe care-l poti face, fara a te crede mai presus de cei care fac tot raul posibil. E greu, nimeni nu are puterea continua de a se mentine intr-o atare tensiune de viata launtrica si comunitara. Cum spune apostolul, "credinta fara fapte" moare. In Romania, spiritul mioritic e forma noastra genuina de protestantism, adica de fatalism al predestinarii. Ideal ar fi sa scapam de el, pentru ca ne-a adus in situatia de a nu mai discerne corect intre bine si rau. Daca "ce ti-e scris, in frunte ti-e pus", ne autocondamnam la pasivitate civica si chiar la imbecilitate colectiva... Revenind la perspectiva crestina asupra lumii, cred ca un comportament crestin inseamna pacatosenie asumata, constiinta a marginirii personale, incredere adanca in Dumnezeu, ca Parinte iubitor, aflat dincolo de binele si raul care-si disputa rolul de protagonist in istoria umana. In ce-i priveste pe politicieni, nu stiu ce sa va spun. Sunt si printre ei oameni de seama si buna crestere, asa cum sunt destule persoane fara caracter, pe care puterea le deformeaza, care se cred eterne sau care inteleg politica nu ca pe o vocatie de slujire a binelui comun, ci mai curand ca mijloc de imbogatire, in detrimentul electoratului "prost".

- Clasa politica de la noi este mai degraba straina de Biserica, iar contextul national si international este... indiferent, sa nu spun ostil, unei viziuni crestine asupra lumii. In aceste conditii, ce sanse credeti ca sunt pentru o veritabila politica democrat-crestina sau conservatoare?

- Clasa politica de la noi a instrumentalizat religia ca baza a propriei legitimitati, dar asta nu inseamna ca toti politicienii merg la liturghii si hramuri doar pentru "imagine". Ce-i drept, viata politica seamana mai mult cu o jungla decat cu o trapeza de manastire - unde comesenii se pretuiesc, chiar daca nu sunt de acord unii cu altii. Dupa 1990, eu unul am fost convins ca un proiect de societate modelat dupa valorile crestin-democratiei ne poate scoate din haznaua postcomunista. Pe asemenea politici s-au reconstruit Germania si Italia de dupa razboi, o asemenea viziune a fondat UE, aceasta filozofie sociala anima PPE, adica grupul majoritar din Parlamentul European... La noi, dat fiind ca BOR a confundat crestin-democratia, fie cu profanarea celor sfinte, fie cu un partizanat pe care, vezi Doamne, nu si-l permite, legatura dintre ortodoxie si politica a ramas exterioara, festivista, lipsita de orice potential. Sper ca noul Patriarh sa priceapa ca e de datoria Bisericii, nu sa se implice militant in politica, dar sa binecuvanteze "selectiv" scena politica, incurajand credinciosii catre acele partide care demonstreaza, prin platforma si actiunea lor, dorinta de a servi binele comun, reconcilierea si respectul fata de persoana umana.

"Sa cautam impreuna cu Franta, "sufletul Europei""

- V-ati facut studiile doctorale in Franta si sunteti legat afectiv de Paris, desi "orasul luminilor" este receptat mai degraba ca un buldozer ce ataca temeliile crestine ale Europei. Cum se reacomodeaza ortodoxul din dvs. si fostul ambasador la Vatican, cu un oras "al prabusirilor" spirituale?

- Vedeti, noi ne suparam ca francezii ne percep prost (orfani, romi, coruptie etc), dar persistam la randul nostru in felurite sabloane, pe care nu facem efortul de a le corecta, in functie de evolutia realitatii. Din cate observ, pe piata de idei a Frantei incep sa vina o serie de autori si de carti care pun in discutie miscarile studentesti din Mai '68, socialismul sindical, agnosticismul elitelor sau ura revolutionara fata de Vechiul Regim. Franta, fosta "fiica mai mare a Bisericii" (catolice), isi regaseste treptat radacinile propriei identitati, pentru ca numai astfel poate reveni, in forta, la timona proiectului european, rasuflat prin abuz birocratic. Dupa doua secole de laicitate militanta, e loc de nuantari, in cadrul unui bilant din care nu lipsesc notele autocritice. Trebuie sa cautam impreuna, vorba lui Jacques Delors, "sufletul Europei".

- Franta a fost un model pentru Romania in secolul XIX si, in parte, in secolul XX. Poate fi si in secolul XXI?

- Mi-ar parea rau ca romanii sa uite vreodata contributia majora a Frantei la ridicarea Romaniei moderne. Fara aceasta simbioza culturala sub semnul latinitatii, Romania de dupa 1918 n-ar fi putut figura pe harta continentului, iar faimosul nostru "parcurs european" ar fi fost mult mai lung si mai greu. Pe de alta parte, relatia de patronaj simbolic dintre Franta si Romania se preface acum, dupa ce am intrat in UE, intr-o relatie de parteneriat complex. Depinde de noi sa folosim bogatia trecutului comun, ca resort al unei cooperari, din care ambele state si natiuni sa obtina un folos real. E ceea ce voi incerca sa fac si eu, in noua mea misiune diplomatica.