Legende Rock la Bucuresti

Doua faimoase trupe britanice ale rockului anilor '70 au revenit in luna octombrie la Bucuresti, pentru a arata ca entuziasmul si bucuria de a canta nu se pierd nici dupa 40 de ani de cariera

URIAH HEEP

In vara lui 1992, au fost una din primele trupe trecute cu litere de-o schioapa in istoria rock-ului ce au concertat in Romania. Zece ani dupa show-ul de la Arenele Romane, Uriah Heep a revenit pentru concertul aniversar Iris, desfasurat in fata a 15.000 de spectatori. De atunci, britanicii au prins drag de Romania si au cantat la Arad, Oradea, Sibiu, Zalau. Pe 16 octombrie, la un an de la concertul sustinut la Sala Palatului, Uriah Heep s-a aflat pe scena clubului bucurestean "Becker Brau". Pare o retrogradare ca o trupa fondata acum aproape patru decenii, obisnuita sa cante pe stadioane sau sali mari, care a facut furori in anii '70, sa se produca intr-un club, insa este doar o aparenta. Toate marile formatii rock s-au bucurat de o astfel de experienta, de apropierea de public, de ambianta intima a unui club. Iar "Becker Brau" este un loc perfect pentru astfel de concerte: spatios, cu sunet bun, lumini... Pe scena sa, cei cinci britanici au fost radiosi, parca nici nu a fost un concert rock, ci un schimb de energie si de afectiune intre ei si public. Fara urme de vedetism, poate cele mai prietenoase vedete ce au concertat la noi, membrii trupei au ramas apoi in club acordand autografe si stand de vorba cu fanii.
Iata un scurt interviu dat revistei noastre de Mick Box, chitaristul si fondatorul trupei.

"Romanii primesc muzica cu inima deschisa"

- Anul trecut, imi povesteati ca Uriah Heep pregateste un turneu acustic. Cum a decurs?

- Fantastic, a fost o experienta extraordinara. Am cantat in biserici, sali de opera, chiar si intr-o salina, la sute de metri sub pamant. Fanii nostri n-au mai sarit in sus, ca la concertele obisnuite, au stat pe scaune sau pe jos si ne-au ascultat. A fost o stare aparte, iar din punct de vedere muzical, a insemnat o provocare pentru noi. Te simti foarte expus, fragil cand, dupa o viata de sunet si chitari electrice, stai in fata oamenilor cu o chitara acustica in maini. Dar si rasplata a fost pe masura. La fel ca si concertele in club, cand esti fata in fata, la 4 metri de spectatori. Sa nu fiu inteles gresit, imi plac concertele pe stadioane, cu multa lume, insa le iubesc pe cele in cluburi sau sali mici.

- Indiferent unde cantati, sali, cluburi, piete publice, aveti mare succes in Romania...

- Din fericire, romanii sunt printre aceia care primesc muzica cu inima deschisa si de aici vine reactia lor excelenta la muzica noastra. In seara asta, am avut in fata fani cu parul alb, dar si copii de 12-14 ani, care cantau in primul rand. Nu exista varsta atunci cand este vorba de muzica buna. Cantecele bune trec testul timpului, rezista peste ani si sunt ascultate de generatii diferite. Atunci cand am pornit cu Uriah Heep ma gandeam ca va dura 2-3 ani, si iata ca au trecut aproape 40. Am devenit muzician pe viata. Indiferent cat de trist sau de atasat as fi, muzica este cea care ma repune pe picioare.

- Ce urmeaza pentru Uriah Heep?

- Avem o serie de concerte prin Danemarca, Germania si America, alaturi de vechiul nostru prieten Alice Cooper, iar la inceputul anului urmator vom lansa primul nostru album de studio (in zece ani!)."Wake the Sleeper" are cantece grozave si abia asteptam sa le cantam in concerte.
***
Imi permit sa fac o remarca la adresa publicului. La un astfel de concert, cu o atmosfera incinsa, tinerii ce au ocupat locul din fata scenei au stat pe jos aproape tot concertul, ca si cum ar fi asistat la o cantare cu chitari reci, in fata focului de tabara. Ei ar fi tasnit de la prima piesa in picioare, dar domnii de la mese, din spate, voiau sa asiste la concert tolaniti pe scaune, sorbindu-si whisky-ul din pahare. Este o mentalitate deseori intalnita la concertele de la Sala Palatului, acolo unde spectatorii se ridica doar pentru a chema artistul la bis, insa nu mi-am inchipuit ca si in club este la fel. Oameni buni, in fotoliu puteti sta acasa, in fata televizorului! Daca simtiti nevoia, fie ca-i vorba de un concert rock, tango sau de fanfara, ridicati-va in picioare si dansati, topaiti, simtiti-va bine, nu mai fiti atat de oficiali si de comozi!


Nebuna pofta de a canta:
DEEP PURPLE

In urma cu cativa ani, spectatorii romani se amuzau sau, dimpotriva, se infuriau, atunci cand putinii artisti pop-rock ce concertau la noi gafau si salutau in engleza: "Buna seara, Budapesta!".Acum, de cand Romania se afla pe harta marilor turnee mondiale, lucrurile s-au schimbat. Tot mai multi cantareti spun frumos: "Multumim, Bucuresti!", iar Mick Jagger a vorbit pe scena mai mult in limba romana decat in engleza. Don Airey, organistul formatiei Deep Purple, ce a concertat in ultima zi a lunii octombrie pe Stadionul Cotroceni, a interpretat un fragment din "Rapsodia romana" a lui Enescu si din "Ciocarlia"! Nu doar cateva acorduri, ci minute intregi, in uralele multimii. Cei aproape 15.000 de spectatori ce au infruntat frigul si-au demonstrat cu varf si indesat loialitatea si dragostea pentru britanicii care faceau istorie in muzica anilor '70. Mai intai, au asteptat cate 40 de minute la coada, pentru a intra pe stadion (oare de cate zeci, sute de concerte este nevoie pentru ca organizatorii romani sa respecte publicul?), apoi i-au incurajat pe rockerii de pe scena, atunci cand, de neconceput pentru acest nivel, instalatia de sunet a cedat de trei ori! Si, deloc in ultimul rand, s-au facut ca nu baga de seama ca pe Ian Gillan, posesorul uneia dintre cele mai teribile voci in anii de glorie, nu-l prea mai tine glasul. Toate acestea n-au contat: publicul a trait cu bucurie, fara regrete, acest al doilea concert Deep Purple in Bucuresti. Purtata de devotamentul fanilor, trupa merge inainte, in turnee mondiale, bazandu-se pe forta grupului si pe nebuna pofta de a canta. Privindu-i cum au inceput navalnic show-ul, cu "Pictures of Home" si "Into the Fire", topaind, razand, am avut senzatia clara ca oamenii acestia, ajunsi in pragul varstei ce incepe cu cifra 6, inca mai copilaresc.Ca asta nu-i munca, e o joaca. Ian Gillan a cantat tot concertul descult, imbracat intr-un tricou cu maneca scurta! Ian Paice continua sa fie un tobosar debordant, iar "fratele" sau din sectia ritmica, Roger Glover, este cel mai bun dintre toti. Nu doar ca ne-a oferit un solo antologic de bas, insa el este motorul si liantul trupei. Alaturi de cei trei veterani din formula de aur Deep Purple se afla Don Airey, care-si face treaba perfect, si chitaristul american Steve Morse. Acesta compenseaza prin virtuozitate lipsa originalitatii, a unui sunet propriu, fapt ce-i face pe multi fani sa-l regrete pe predecesorul sau, Ritchie Blackmore. Insa Morse a adus echilibrul in trupa, dupa ce egocentrismul, caracterul nestavilit a lui Blackmore aproape au distrus Deep Purple, trupa fondata in 1968. Acum, cand Gillan canta pe piesa "Perfect Strangers" despre otrava ce pluteste in aer atunci cand toti cei cinci sunt intr-o incapere, este vorba de trecut, de o perioada apusa. Oricat de buni actori ar fi, n-ar putea mima bucuria lor de a canta impreuna, de a fi pe scena, iar publicul simte ca emotiile sunt adevarate.
Daca tocmai vi s-a deschis pofta de concerte in aer liber, cu legende ale muzicii rock, iata urmatorul eveniment: Scorpions, 10 noiembrie, Piata Mare din Sibiu.

Fotografiile autorului

(Multumiri Fundatiei Culturale Phoenix si agentiei Star Management)