Roman get-beget, medic, emigrat in Italia in anul 1969, Petru Emil Ratiu si-a facut un scop in viata din a incerca sa salveze o comunitate de frati ai nostri de limba veche: istro-romanii. I-a vizitat, le-a invatat dialectul si a inceput sa atraga atentia lumii asupra lor. Dr. Ratiu a infiintat o asociatie pentru cultura istro-romana, a fondat o revista prin care acest dialect sa ramana, a publicat zeci de articole despre istro-romani in presa din Italia, Elvetia si Romania, a participat la congrese internationale si a sustinut cauza istro-romana la Consiliul Europei. In demersurile sale nu a fost ajutat niciodata de autoritatile de la Bucuresti. Dr. Petru Emil Ratiu ne-a aratat de ce este important ca dialectul roman sa nu piara si ce se poate face pentru salvarea lui.
- Domnule Petru Ratiu, cand i-ati cunoscut pe istro-romani si de unde pasiunea aceasta a dvs. pentru graiul lor?
- Intai am fost interesat de aromani, despre care am inceput sa citesc pe la sfarsitul anilor '70, iar in anul 1988 am participat la un congres al lor la Freiburg. Acolo am intalnit un eminent profesor ceh, Carlo Lavacek, care era preocupat in cel mai inalt grad de istoria si cultura romanilor de la sud de Dunare. A mers in toate locurile unde i-a putut gasi pe aromani, megleno-romani si, in cele din urma, a ajuns si la istro-romani. Avea documentari impresionante despre aceste ramuri ale romanitatii; a si scris o carte despre aromani. La acelasi congres, am cunoscut si un tanar german, foarte interesat de romani, Ted Kahl, care citise mult din istoria noastra si stia cateva cuvinte romanesti. Dupa zece ani, l-am reintalnit in Istria. Era insurat cu o aromanca, vorbea perfect romaneste si mergea din casa in casa de istro-roman, pentru a le afla istoria si a le patrunde nuantele dialectului. Fusese pe urmele megleno-romanilor, pana in Asia Mica, si a publicat o carte despre ei. Ted Kahl este cercetator la Institutul pentru Europa Orientala din Viena.
- Doi straini, un ceh si-un german, v-au deschis ochii asupra istro-romanilor...
- De fapt, profesorul Lavacek, cu care am stat nopti in sir de vorba. Am fost acasa la el si mi-a aratat cartile unor autori straini si romani scrise despre istro-romani, documentele, inregistrarile si fotografiile pe care le stransese. Atunci am inteles ca istro-romanii fusesera cercetati lingvistic si istoric, dar ca mai important decat asta era sa facem ceva sa nu dispara dialectul lor, pentru ca deja mai erau putini istro-romani. Astazi, mai sunt cateva sute.
- Si ce-ati facut?
- Profesorul Lavacek m-a calauzit, in toamna lui 1990, prin Istria. Mergeam pentru prima oara, nu stiam dialectul istro-roman, nici sarbeste sau croata, nu stiam nici drumurile. Asa ca profesorul Lavacek, care mai batuse drumurile pe aici, m-a ajutat enorm.
"Scrisore catre frat rumeri"
- Cum a fost primul dialog cu un istro-roman?
- Prima casa in care am intrat era a doamnei Elena Marmilici, care vorbeste un dialect foarte curat si destul de usor de inteles de un roman. Cum istroromanii sunt primitori, doamna Marmilici m-a servit cu o cana de lapte cald (in istro-romana se spune "lapte coad") si imi trebuia o lingurita, sa-mi pun putin zahar, dar nu stiam cum sa-i spun. Pana la urma, m-am trezit spunand: "Va rog, dati-mi o lingurita!". Spre uimirea mea, doamna Marmilici mi-a adus imediat o lingurita - ca tot asa se cheama si in istro-romana. Am fost bucuros si impresionat de mica mea descoperire.
- Si de la lingurita ati ajuns sa scrieti o revista in istro-romana...
- Eu stiu sa vorbesc istro-romana ca in carti; nu mi-am insusit o limba vie, ci o limba pe care am cunoscut-o pe cale livresca. Am invatat dupa textele pe care le-au publicat Iosif Popovici, Traian Cantemir, Lecca Morariu si dupa gramatica profesorului croat August Covacec, "Istro-romana actuala". Dar ma pot intelege bine cu un istro-roman.
- De ce ati vrut neaparat sa invatati istro-romana?
- Pentru ca imi era mai usor sa ma documentez pe teren. Voiam efectiv sa fac ceva pentru a nu se pierde acest dialect al limbii romane. Dupa ce am invatat sa-l vorbesc, am venit de mai multe ori in Istria, am adunat informatii si m-am dumirit cam ce ar fi de facut pentru istro-romani. Intre timp, l-am cunoscut pe domnul Ervin Curtis, pe atunci directorul pentru relatii externe al portului Trieste, care a inceput sa ma insoteasca, fiind la fel de interesat de istro-romani. In noiembrie 1993, mi-a venit in minte sa institutionalizam calatoriile noastre, sa facem o asociatie culturala istro-romana. Mi s-au alaturat imediat d-l Curtis, sotia sa, care e romanca, un istro-roman, Franjo Belulovici, o istro-romanca, Marina Stroligo, cu sotul ei italian. Si, in aprilie 1994, la Trieste, am legalizat asociatia, careia i-am dat numele marelui patriot istro-roman Andrei Glavina. Cativa ani am scos o revista, "Scrisore catre frat rumeri", intr-o limba istro-romana in care am introdus mai multe elemente latine, pe care le pierduse limba vie, din pricina slavizarii. Veneam si o distribuiam gratuit printre istro-romani.
- Dupa ce i-ati cunoscut pe istro-romani prin intermediul unui ceh si le-ati invatat limba dupa gramatica unui croat, ati facut o organizatie pentru ei, alaturi de doi italieni inimosi. S-au ocupat mai mult strainii de istro-romani decat cei care ar fi trebuit sa se simta intaii chemati, romanii?
- Ce stiu despre ei insisi istro-romanii? Isi recunosc radacinile romanesti?
- Ei stiu ca sunt diferiti de croati, dar numai dupa limba. Nu-si pun problema ca ar fi alt popor. Iar despre romani stiu ce le-au spus unii si altii, si mai putin din traditie. Ei isi spun "vlaschi" sau "jaianschi", dar nu romani. Batranii vorbesc despre stramosii lor, care ar fi venit din Transilvania, acum cinci, sase sute de ani. Insa mai exista o teorie, dupa mine mai bine argumentata, care sustine ca istro-romanii provin dintr-o mare masa latina, care se intindea dincolo de muntii Coastei Dalmate, o populatie cu origini in tracii romanizati. Sextil Puscariu i-a numit "romani occidentali". Oamenii acestia, care vorbeau limba istro-romanilor de azi, se numeau morlaci. In anumite documente din secolele XIII - XIV, mai erau numiti "vlahii negri" si "vlahii buni si credinciosi". O parte din aceasta populatie a fugit de ciuma in anul 1347 si au urcat spre zona muntoasa a peninsulei Istria, la Susnievita. La 1502 - 1504, un feudal din Istria i-a chemat tot din regiunea morlacilor pe stramosii istro-romanilor care sunt acum la Jaiani.
- Care este explicatia pentru disparitia acestei mase uriase latine? De ce si-au pierdut limba?
- Cred ca au fost doua cauze majore. Prima: n-au avut atingere cu romanitatea, n-au tinut legatura de limba, obiceiuri, cu locuitorii de pe teritoriul Romaniei de azi, iar presiunea sarbilor asupra lor a fost mai mare si asa s-au slavizat. Apoi, n-au avut slujba la biserica in limba lor. Liturghia era in slava. Biserica Greaca nu le-a permis sa aiba slujire in latina, ca sa nu existe apoi o influenta catolica asupra lor, dar in timp, istro-romanii au trecut la catolicism, caci toti croatii sunt catolici. Deci, masurile de prevedere ale grecilor n-au functionat dupa ce si-au schimbat vatra.
In lipsa unei elite, n-a existat constiinta nationala
- Probabil ca nu au avut nici intelectuali care sa le intretina o constiinta nationala.
- Intr-adevar, au fost rari intelectualii din randul lor. Pe la 1890 si ceva, Teodor Burada l-a adus in Romania pe Andrei Glavina, la studii. Glavina a devenit constient de romanitatea lor si s-a intors in Istria ca sa lupte pentru afirmarea acestei romanitati a istro-romanilor. Glavina a infiintat comuna istro-romana Susnievita de azi, si acolo a fondat o scoala istro-romana, care a functionat patru ani, intre 1921 si 1925. Cat a functionat scoala, autoritatile romane nu i-au trimis nici macar un manual. Bietul Andrei Glavina facea cursuri dupa manualele italienesti, pe care le traducea in limba istro-romana. Nu a venit nimeni de la guvernul Romaniei sa vada cum functioneaza scoala.
- In afara de Glavina, nu s-a mai incercat ridicarea unei elite istro-romane?
- A mai fost o initiativa particulara a profesorului Sever Pop din Cluj, care a luat doi copii istro-romani, pe care i-a scolit in Romania, dar care n-au reusit sa faca mai nimic pentru istro-romani.
- Desi n-au avut o constiinta nationala, au fost unii care s-au declarat romani la cateva recensaminte. Cum asa?
- La recensamantul din 1902, s-au declarat romani vreo 500. Intre cele doua razboaie mondiale, s-au declarat romani vreo 2000 de persoane. Presupun ca a jucat un rol si scoala lui Glavina, care, desi a functionat numai patru ani, a apucat sa arunce samanta constiintei de sine a istro-romanilor.
"Fara dialectul istro-roman, limba romana este ciunga"
- Va rog sa ne spuneti, pe scurt, de ce e important sa nu dispara dialectul istro-roman?
- Pentru ca am deveni toti mai saraci. Caci dialectul istro-roman este parte a limbii romane, iar fara el limba e ciunga. De asemenea, ramura istro-romanilor face parte din fiinta noastra istorica si nu ne putem dispensa de ea ca de un obiect. In plus, daca acesti oameni si-au pastrat limba, in ciuda tuturor vitregiilor istoriei, fara asistenta statului roman sau a Bisericii, este inadmisibil sa asistam la moartea limbii lor, tocmai acum, in timpuri mult mai blande, in care minoritatile sunt protejate.
- In ce fel ar putea fi salvata de la pierire limba istro-romanilor?
- Ne putem folosi de "Carta limbilor regionale si minoritare a Consiliului Europei", data in 5 noiembrie 1993, care spune ca: "Lasand la o parte calitatea de minoritate nationala sau nu a unor locuitori, daca acesti locuitori de pe teritoriul unui stat vorbesc o limba diferita de cea a majoritatii populatiei, ei au dreptul la invatamant si presa in limba lor, drept de intruniri publice etc". Deci, nu e vorba sa te declari minoritate etnica (de asa ceva nici nu vor sa auda istro-romanii, care sunt, in majoritate croati), ci sa ai alta limba, iar in cazul acesta, esti considerat minoritate culturala. Dar pentru asta, cei care trebuie sa actioneze sunt istro-romanii, eventual consiliati de organizatii neguvernamentale din Romania sau ajutati de diplomati romani. Cred ca statul croat n-ar avea nimic impotriva, pentru ca nu este pagubit de recunoasterea unei astfel de minoritati compuse doar din cateva sute de persoane. Statul roman ar putea sa finanteze fondarea unor scoli in limba istro-romana, in locurile unde mai sunt copii de istro-romani. Ar putea fi deschis un lectorat de limba romana la Pola. Apoi, in baza acordului cultural dintre Romania si Croatia din 1993 si in baza Tratatului romano-croat din 1994, ar trebui trimisi doi profesori romani care sa invete dialectul istro-roman si sa fie animatori culturali in satele de istro-romani, sa le organizeze o casa de cultura la Susnievita si una la Jaiani. Infratirea intre cele doua principale sate istro-romane - Susnievita si Jaiani - si sate romanesti de langa frontiera noastra de vest ar fi, de asemeni, benefica. Am vorbit in acest sens cu reprezentanti ai Primariei din Arad si am gasit intelegere.
Dar gestul suprem ar fi numirea ca ambasadori si personal diplomatic, in toate statele unde traiesc minoritati romanesti, de oameni cu dragoste de Romania, instruiti in istoria si graiul populatiei romanesti de acolo (sau al dialectului, in cazul istro-romanilor si al macedo-romanilor), iar nu de simpli birocrati, care in spatele Statului nu vad natiunea, ci o institutie care sa le asigure privilegiile si cariera.
Foto: BOGDANA TIHON
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
