De Sambra oilor, in Maramures

Sarbatoare ciobaneasca in Valea Muntelui.

Este vremea Sambrei oilor! In inima spatiului mioritic, ciobanii isi dau intalnire sub semnul crucii, masoara laptele, numara oile si caprele, le impreuna in turme, cer binecuvantarea Celui de Sus, si-o pornesc spre pajistile din munti. Cu toate ca si-au lepadat portul si casele vechi, din lemn, maramuresenii mai pastreaza traditiile milenare legate de oierit

"Dragu-mi-i vara la lucru..."

Sus, la stana din munti, la Hici, pe pajistea lui Lenghel din Valea Muntelui (Barsana, Maramures), la inceputul lui mai se aduna toti stapanii de oi din zona, ca sa serbeze masura laptelui. In ceaune imense, tocana de oaie fierbe la foc domol. Sticle cu horinca trec din mana-n mana. Hardaie de fag, proaspat spalate si frecate cu bureti de sarma, isi asteapta laptele cald, spumos si strecurat. Pe firul vaii, siruri de intarziati iutesc pasul. Pe coasta, la poale de padure, turmele ies pe rand in luminis. Ciobanii asteapta semnul sa porneasca spre strunga. Clopotele agatate la gatul capritelor umplu muntii de larma. In scurt timp, poiana se albeste cu sute de animale, ceterasii ridica arcusul, bacitele de la ceaune prind sa strige cu voci inalte: "Dragu-mi-i vara la lucru/ Cu mandra cand canta cucul.../ Si mi-i drag vara pe vai/ Cu mandra sa facem clai..." .
Parintele Ion Urda, un fel de popa Balint al Barsanei, isi indeamna comunitatea sa iuteasca pregatirile. Verifica cununa de flori de camp agatata de crucea de mesteacan in urma careia vor defila turmele. Crucea sta infipta in dreptul strungii, unde mulgatorii s-au apucat de treaba. Un sir de barbati, cu galetile tinute strans intre genunchi, iau in primire animalele manate de strungari. Mulg si rad cand unul dintre ei zice: "Oti vedea voi pe dracu la anul, cand ne-or pune astia de la Ue aparatele de muls in mana!...". "Nu ti teme", raspunde Lenghel, amestecat si el printre mulgatori. "Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Nu s-o nascut ala om sa-mi spuie mie cum sa mulg mioara. Tune dracu in legile lor!"
Cei fara treaba cauta umbra subtire de mesteacan. Fete si baieti de scoala au venit cu parintii sa praznuiasca datina pastorala. Numai vorbele se poarta altfel decat acum o mie de ani. Maria Stefanca e eleva la Sighet. De cand se stie, n-a lipsit niciodata la Sambra oilor. Chiar daca o fi sa se marite in Anglia (unde o asteapta un iubit din sat), nici atunci n-o lipsi. Ii va fi dor deplaiurile natale: Plaiut, Dosul Mare, Curmatura, Valea Ierului. Daca n-ar fi fost plecarile astea ale baietilor in tari straine, Maria s-ar fi maritat la stana, i-ar fi placut sa fie bacita. Ii place mirosul de oaie, de care "nu s-o imbolnavit nimen veci". Fetele rad, gandind ca Maria suguieste. "La munte e frumos", intra in vorba si "mitataca", Maria Pralea, o fatuca de 15 ani, "dar sa stai, nu sa muncesti". Totusi, copiii de azi se jura ca nu vor renunta la sambra oilor si la celelalte obiceiuri legate de oierit. "Poate generatiile urmatoare si-or pierde capul, da noi nu", spune si Vasalie, cel mai tanar strungar la oi, in varsta de 11 ani, angajat cu 10 milioane de lei pe luna.

Sub paza lui Dumnezeu

Parintele Urda incepe slujba de sfintire a apei si de binecuvantare a turmei. Sutele de sateni se aduna langa stana. Casul a fost invelit in tifoane, jintita pusa la fiert. Ca prin minune, dupa primele intonatii ale Liturghiei, capre, oi, miei, iezi, vaci si vitei, porci, cai si manji - tot ce e dobitoc la stana - amutesc. De 40 de ani, de cand organizeaza sambra oilor pe pamantul sau, gazdoiul Ioan Lenghel n-a pomenit ca animalele sa faca galagie in timpul slujbei. "O turma fara binecuvantarea preotului", spune, "nu cuteaza sa plece in munte. Satenii nu si-ar da animalele pe mana unor ciobani fara Dumnezeu". In tot Maramuresul nu gasesti ciopor de oi la pascutcare sa nu fi primit cuvantul Celui de Sus. Cand ultimele binecuvantari ale preotului coboara asupra satenilor si turmei, pacurarul sef, Petru Oancea, ridica frumoasa cruce pe umar si porneste sa inconjoare strunga. Incepe "porneala", primul pascut simbolic impreuna. Urmandu-l supuse, sutele de oi pleaca intr-o procesiune tacuta, lenta, cat sa poata ciupi iarba din mers, trecand de trei ori pe langa staul. O mioara cu stea neagra in frunte iese din randuri si, in vazul tuturor, da nastere unui mielut. Ciobanii chiuie, e semn bun, e semn de belsug, de lapte gras si iarba cruda. Crucea alba, cu flori galbene si rosii, este ridicata cat mai sus, deasupra capului, sa fie vazuta si de ultimul magarus. Purtatorul ei pare un general cruciat, manandu-si trupele in lupta. E mandru ca Marea Turma a fost adunata sub sceptrul sau, de cel mai vrednic baci al comunitatii. Satenii se simt ca intr-o familie, isi impart bucatele, horinca, painea si berea. Ii unesc oile date la aceeasi stana, grijile comune timp de patru luni. Se spune ca, in timpul verii, certurile dintre locuitorii Barsanei se reduc aproape la zero. Fiecare gospodar se trezeste dimineata cu ochii si cu gandul la Valea Muntelui...
Ceterasii prind a-i chema din nou in poiana pe sateni. Cativa baieti din sat, rataciti printre ciobani, pun un disc cu manele. N-apuca sa asculte prea mult, ca baciul Vancea Petru ii pune pe fuga. "Mereti la discoteca, flacai, nu ne prostiti pe noi cu taganeala asta!..."

Trece-un car cu boi, pe drum

Vasile Gogea si-a adus familia la petrecere, cu carul cu boi, ca pe timpuri. Florea si Bodor ii cheama pe boulenii lui de cate o tona fiecare. Baciul Vasile e tare mandru de ei. N-are nimeni in sat asa boi. "Amu, am venit cu nepotii, cu nevasta si cu bagajul, ca asta-i placerea noastra, de-a veni la stana, la iarba verde, o data pe an... In rest, ma ocup cu gospodaria casii, duc balegariul in hotar, aduc fan, aduc lemne. No, tate nevoile ce ai cu ei le aduci cu boii. Ca amu o mie de ani. Mie imi place sa miroase a boi panga casa, si a vaci si a oi, nu a motorina, ca alor tineri, de azi... Boul iiputerea omului. Asa cum ii vedeti, sangur am arat cu ei. Eu nu ma-ndur sa-i vand, dar ce-or face maradicii (urmasii) nostri cu ei, numai Dumnezeu stie".
Ujina (seara) se lasa peste stana din Valea Muntelui. Petrecerea ciobaneasca va tine pana la miezul noptii. Oile au fost mulse, au mancat, au baut apa, cainii si-au ocupat locurile in jurul staulului. Mielutul nascut in timpul slujbei zburda printre cei de seama lui. Crucea de mesteacan, infipta in grinda stanii, ramane pana la anul, sa vegheze asupra bunului mers al vietii de cioban. Departe de lumea dezlantuita si plina de directive ale veterinarilor, ciobania in Carpati isi continua ritualurile ancestrale. In scurt timp, turma lui Lenghel va pleca in transhumanta, pret de 100 de kilometri, peste munti si vai. Nu e dracul chiar asa negru, cum se vrea pe la Bucuresti. Bacii vor prepara casul cum au pomenit, cu cheag din ranza de vitel, nu cu chimicale de la supermarket. Sunt increzatori ca steaua lor nu va apune, orice ar ticlui unii si altii. Petru Boila, flacau ce umbla cu turmele din copilarie, nu se-ndura sa plece la oras. In fiecare primavara, abia asteapta sa dea coltul ierbii, ca sa porneasca la munte. Pe urmele lui, va pleca eterna "mandruta", aceea pe care-o va face bacita toamna viitoare.