Ingrediente (pentru 4 persoane): 4 cartofi mari, 15 g unt, 4 felii costita afumata taiate marunt, 4 linguri smantana, sare, piper negru macinat, 4 linguri cascaval ras, 2 linguri parmezan ras.
Mod de preparare:
Se-ncinge cuptorul la 190gr..
Se spala bine cartofii cu o perie aspra, se zvanta si se inteapa cu o furculita de jur imprejur. Se coc 1-1 1/4 ore in cuptorul incins, pana ce sunt moi la apasat. (Incercati-i cu un servet de bucatarie, ca sa nu va ardeti!)
Intre timp, topiti untul intr-o tigaie si prajiti in el, circa 3-5 minute, bucatelele de costita afumata.
Incingeti la temperatura maxima grill-ul.
Luati fiecare cartof si taiati cate o felie subtire pe latul lor. Scobiti miezul cu o lingura, lasand o margine groasa de circa 5 mm si avand grija sa nu deteriorati coaja. Zdrobiti miezul de cartof, adaugati bucatelele de costita si smantana si gustati de sare si piper. Amestecati bine si introduceti, din nou, umplutura in cartofi.
Presarati peste fiecare cartof cascaval si parmezan ras, dati-i la cuptor, sub grill, si lasati-i sa se rumeneasca impreuna cu cascavalul topit.
Telina gratinata
Ingrediente: 1 radacina de telina, sare. Pentru sos: 40 g unt, 1 lingurita mustar cu hrean, 3 linguri faina, 425 ml lapte, sare, piper negru macinat, 6 linguri cascaval ras. Pentru crusta: 2 linguri pesmet, 2 linguri parmezan ras, eventual 1 lingura patrunjel verde tocat pentru garnisit.
Se spala telina, se curata de coaja si se taie mai intai felii groase de 1/2 cm si pe urma stifturi lungi de 5 cm. Se fierbe 5 minute in apa cu sare, se lasa sa se scurga si se tine la cald.
Se incinge grill-ul cuptorului la temperatura maxima.
Se adauga si telina fiarta, se rastoarna intr-o forma termorezistenta, se presara deasupra parmezanul ras si se tine 10 minute sub grill, pana ce se formeaza o crusta maronie. Se garniseste - eventual - cu patrunjel verde tocat si se serveste imediat.
Tarta picanta cu spanac
Ingrediente: aluat fraged de tarta, copt pe jumatate, pentru o forma cu diametrul de 20 cm. Pentru umplutura: 350 g spanac congelat, 25 g unt, sare, piper negru macinat, 250 g branza de vaci (sau urda), 3 oua batute usor, 2-4 linguri cascaval ras, 6 linguri smantana, 1 varf de cutit nucsoara. Pentru garnisit: 2 oua fierte tari, decojite si taiate fiecare in 6 felii, 2 linguri unt topit.
Se aseaza aluatul in forma pusa pe tava de la aragaz si se incinge cuptorul la 180gr..
Se caleste spanacul in unt, la foc mic, se sareaza, se pipereaza, se lasa sa se scurga bine si se pune intr-un castron. Se amesteca cu branza de vaci (sau urda), ouale, cascavalul ras si smantana si se condimenteaza cu nucsoara.
Se toarna umplutura peste aluatul din forma, se netezeste la suprafata si se coace tarta 30 de minute, pana ce se rumeneste frumos pe margini si se intareste umplutura.
Inainte de-a o servi, se aseaza de jur imprejur feliile de ou unse cu unt topit. Se poate servi fierbinte, calduta sau rece.
Dulciuri
Turtite cu gem de zmeura
Ingrediente (pentru 8 bucati): 200 g faina de grau, 25 g faina de orez, 2 lingurite praf de copt, 1 varf de cutit sare, 75 g unt, 75 g zahar, 1 ou - batut usor, 2 linguri lapte, circa 2 linguri gem de zmeura, zahar pentru presarat, unt pentru uns tava.
Se-ncinge cuptorul la 200gr.. Se unge cu unt tava de la aragaz si se tapeteaza cu hartie pentru copt, unsa si ea.
Se pun intr-un castron mare cele 2 fainuri si se adauga untul rupt bucatele, frecand amestecul intre palme, pana ce se obtine un aluat faramicios. Se incorporeaza zaharul, se face o gropita la mijloc, se toarna oul batut si laptele si se framanta un aluat moale.
Se imparte aluatul in 8 bucati egale si se formeaza turtite, cu palmele infainate. In mijlocul fiecarei turtite se face o gaura, in care se pune putin gem, peste care se aduna, din nou, aluatul.
Se aseaza turtitele pe tava, cu lipitura in jos, si se coc 20 de minute - la mijlocul cuptorului - pana ce se intaresc, se rumenesc si incep sa se crape.
Se lasa 15 minute sa se raceasca pe tava, dupa care se scot pe un gratar, se presara cu zahar si se lasa sa se raceasca de tot.