O descoperire senzationala: Scrierea dacica de la Chitila

Un initiat.

Fiecare lume apusa, care a fiintat in urma cu mii de ani pe aceste meleaguri, face parte, intr-un fel tainic, din lumea si din fiinta noastra. Din pacate, stim foarte putin despre ele, iar arheologii, cei ce trudesc sa le scoata la lumina, nu reusesc intotdeauna sa le recompuna. Pentru a putea sa refaci un univers din cateva cioburi, trebuie sa fii, intr-un fel, magician, un initiat. Sa rezonezi cu lumea pe care o gasesti in pamant, sa te poti intoarce in timp, sa poti vedea intr-o frantura de vas ca intr-un glob de cristal. Un astfel de personaj este profesorul Vasile Boroneant si, ca orice initiat care cunoaste lumi pe care noi nu suntem in stare sa le vedem, este foarte modest si intelept. Dupa o tinerete petrecuta dupa gratii de puscarie politica si dupa o viata dedicata arheologiei, profesorul Boroneant mai viseaza si astazi la lumile care-au fost. L-am gasit in biroul sau intunecos, ingropat in materiale arheologice prelucrate sau care asteptau sa fie clasificate, cele mai multe provenind de la Chitila, unde sapa de cativa ani incoace. Vestigiile scoase la iveala sunt tulburatoare. La Chitila exista urme de locuire din cele mai vechi timpuri, din paleolitic pana in epoca moderna. S-au mai facut sapaturi si in anii `80, dar santierul a fost redeschis in anul 2001.
"In perioada dacica, locuitorii acestei zone erau pastori si agricultori, se ocupau cu torsul si impletitul, cu cioplitul lemnului si cu pescuitul", spune profesorul Boroneant. "Agricultura inflorea si ea, datorita pamantului umed, fertil, din preajma raului Dambovita si a mlastinilor formate de el. De altfel, cursul Dimbovitei era navigabil la vremea aceea, favoriza legaturile de schimb cu regiunile de deal si munte, dar si cu bazinul dunarean. Locuitorii din asezarea de la Chitila aveau o organizare militara si aliante cu alte populatii." Deci o asezare in toata regula, in plina dezvoltare, capabila sa produca surprize...
"In ultimii ani, sapaturile s-au axat intr-un punct din partea de nord a sitului arheologic, pe un ostrov colmatat al Colentinei, la est de calea ferata Bucuresti-Ploiesti. Aici locuiau daci liberi sau carpo-daci, iar asezarea este datata in perioada sec. Ii-V d.Cr. S-au dezvelit mai multe locuinte, in interiorul carora s-au gasit fragmente ceramice lucrate cu mana si cu roata olarului, unelte agricole si de pastorit, podoabe de bronz, argint sau sticla, dar si monede romane, caci comunitatea de la Chitila folosea moneda romana in relatiile de schimb." Dar marea surpriza descoperita in sapaturile arheologice reprezinta o enigma, deocamdata nedezlegata: niste oase de animale, acoperite cu o scriere necunoscuta.

Mesaje pe oase de animale

In incaperea de la parterul Observatorului Astronomic din Bucuresti, care serveste drept birou profesorului Boroneant, se afla o masa invechita, iar in fata ei un rand de scaune invelite intr-un plus ponosit, parca esuate acolo dintr-un cinematograf de cartier. De partea cealalta a mesei, arheologul manuieste cu multa grija niste oase. La prima ochire, nu zaresc pe ele decat niste zgarieturi. La cea de-a doua insa, bagheta vrajita a arheologului imi deschide ochii. "In 2001, cand am descoperit primele oase de acest fel, am crezut ca e vorba de o simpla ornamentatie. In 2003, cand am scos la suprafata mai multe oase cu incizii, am ajuns la concluzia ca este vorba de o scriere. Era evident ca nu putea fi vorba de simple zgarieturi rezultate din curatarea carnii de pe oase. De altfel, ele au fost descoperite in interiorul locuintelor, alaturi de obiecte de uz casnic si podoabe. Predomina oasele cu suprafete mari, care ofereau spatiu pentru scriere, in special mandibule de cal, dar si de la alte animale domestice sau vanate. Suprafata era intai pregatita: se netezea prin slefuire cu o bucata de gresie, apoi se lustruia cu o bucata de piele, cu o tesatura sau cu o bucata de lemn de esenta moale. Dupa aceea, se aplicauimpunsaturi succesive cu un obiect metalic ascutit, iar aceste impunsaturi formau semnul. Se scria, probabil, de la stanga la dreapta, caci se vede dupa inclinatia semnelor. Adesea, osul este scris pe doua fete sau chiar pe trei. In mai multe cazuri, se observa doua straturi de scriere: o scriere mai veche, care s-a tocit sau a fost stearsa, si o scriere mai noua, aplicata deasupra celei vechi, dupa ce osul a fost din nou lustruit. Apar chiar si imagini, cum e de pilda chipul din profil al unui barbat, asemanator cu unele reprezentari de pe monede, sau monograme. Semnele apartin unei scrieri necunoscute, ele nu par sa fie nici grecesti, nici romane, nici rune gotice. Se combina intr-o maniera deosebita, apropiindu-se de insemnarile numite raboaje. Dacii liberi de la Chitila cunosteau si alfabetul latin, caci am gasit fragmente de scriere in acest alfabet pe o bucata de ceramica autohtona. Dar scrierea de pe oase este cu totul aparte. Astfel de mesaje au fost probabil insemnate si pe obiecte de lemn, care nu au supravietuit timpului." In fata unei descoperiri atat de socante, nu poti decat sa izbucnesti intr-o avalansa de intrebari: Cine a scris acele texte pe oase? In ce limba? Ce a vrut sa transmita? Privesc cu mare atentie inciziile: impunsaturile succesive sunt extrem de regulate, semnele se leaga unele de altele intr-un mod tainic, uneori mai stranse, alteori mai departate, uneori mai inalte, alteori marunte. Linii, carlige, ovaluri... Nu exista nici o indoiala ca aceste insemnari sunt intentionate, facute cu mare grija, nu simple zgirieturi accidentale. Bucatile de oase au capatat luciu de la folosirea indelungata. Dar ce folosire? Erau trecute din mana in mana? Care era rolul acestor inscriptii? "Poate e vorba de rememorarea unor evenimente ale comunitatii, ori poate se scriau diverse mesaje. Poate aveau caracter magic, sau poate doar unul profan, de simplu raboj. Nu putem sti inca, in acest stadiu al cercetarilor. Este posibil sa fie vorba de o scriere dacica, locala, folosita doar de initiati. Asezarea de la Chitila era una de daci liberi, neromanizati. Au trecut pe aici si sarmatii, si gotii, dar e putin probabil sa le apartina lor aceasta scriere. Oricum, nu e vorba de rune. Este o scriere autohtona. Da, oricat de socanta pare aceasta afirmatie, se pare ca dacii scriau si aveau si o scriere proprie. Iar aceasta scriere de pe oase aduce mult cu unul din tipurile de scriere de pe tablitele de plumb de la Sinaia." Intr-adevar, pe tablitele de plumb de la Sinaia (considerate falsuri, de catre cei mai multi cercetatori romani), exista mai multe tipuri de scriere, cea mai frecventa fiind scrierea bazata pe alfabetul grecesc. Totusi, intre acestea se afla si o scriere misterioasa, prezenta doar pe frontoanele templelor si care pare sa fie cea mai veche forma de scriere din aceste placi. Semnele acestei scrieri se aseamana cu semnele de pe oasele de la Chitila, dar deocamdata nu putem sti care este mesajul transmis de aceste texte, caci scrierea aceasta ne este total necunoscuta. Unde putem gasi cheia descifrarii acestor mesaje? Mai exista astfel de scrieri in alte parti? "Da, semne pe oase s-au mai gasit si in Basarabia si e posibil sa existe si in alte locuri, dar arheologii, de regula, nu acorda mare importanta oaselor, nu stau sa vada ce e pe suprafata lor. In ce priveste osul ca suport de ornamentatie, m-am gandit in primul rand la cultura Schela Cladovei, care ne-a furnizat multe piese ornamentate, dar intr-o alta tehnica decat cea a impunsaturilor, si in epoci mult mai indepartate. Totusi, scrierea de la Chitila pare sa aiba radacini stravechi, caci poate fi comparata cu semnele scrierilor neolitice europene, cu semne care insotesc unele reprezentari rupestre din arealul geografic al traco-getilor si cu alte materiale arheologice ce provin din sudul Dunarii."

Sceptrul crestin

Povestea s-ar putea incheia aici, in asteptarea unui alt vrajitor care sa descante semnele si sa descifreze mesajele pe care inteleptii de acum doua mii de ani din Chitila au vrut sa le transmita pana la noi. Dar mai e ceva de spus... Intre obiectele descoperite de profesorul Boroneant in campania de sapaturi din 2001, se numara si un sceptru de bronz ornamentat cu motive in bradut, datat in sec. Iii-V d. Cr, care constituie cea mai veche dovada a crestinismului in Campia Romana. Avand forma de glob, in care se infigeau, deasupra o cruce, iar dedesubt un baston, piesa seamana izbitor cu sceptrele reprezentate pe unele monede de epoca si chiar cu o reprezentare a lui Constantin cel Mare, care tine in mana un astfel de sceptru. Cui putea sa apartina acest insemn crestin? Cu siguranta unei capetenii locale, poate un preot cu rang inalt. "Motivul in bradut este stravechi si se regaseste si pe coifurile dacice de la Poiana Cotofenesti, Agighiol, Portile de Fier si Peretu, fiind atestat in continuare, in secolele Ii-V si urmatoarele. Forma de glob a sceptrului face parte din traditia dacica a arealului si este atestata si prin sceptrul descoperit in mormantul dacic de secol Iii de la Peretu, avand chiar "stramosi" mai indepartati, in sceptrele din piatra si lut din epoca pietrei si bronzului, in special cele din cultura Tei." Deci, un sceptru cu radacini dacice, apartinand unei capetenii crestine! Iar acest ierarh este, foarte probabil, unul din autorii misterioaselor texte de pe oase.
Din motive greu de inteles, descoperiri senzationale precum cele facute de profesorul Boroneant sunt trecute sub tacere in lumea stiintifica romaneasca. Colegii il privesc cu suspiciune (la fel se intampla si cu tablitele de la Tartaria), asemenea profanilor care nu vad si nu cred in alta realitate decat cea pe care au invatat-o la scoala. Dar nu conteaza ce cred ei acum. Istoria va cerne lucrurile si timpul va aseza la locul cuvenit fiecare descoperire.
Astazi, punctul arheologic de la Chitila-Ferma are o soarta trista. Inainte de `89, aici existau livezi cu pomi fructiferi - ciresi, caisi, meri si pruni - care apartineau gospodariei de stat. Dupa `89, terenul a fost vandalizat de romi. In apropiere, ei au improvizat un abator pentru traficul ilegal de carne, iar zona sitului arheologic a fost impanzita cu oasele de la acest abator, care atrageau multime de caini vagabonzi si infestau zona. In 2006, cei care au cumparat in preajma terenuri au transportat pamant din sit, pentru a-si umple fundatiile vilelor. Si, odata cu pamantul, au ingropat si vestigii nepretuite. Insa dincolo si in paralel cu aceasta lume in descompunere, lipsita de repere si de credinta, se afla, pentru cei care au ochi sa vada si suflet sa cuprinda, lumea dacilor liberi, cu mesajele lor misterioase si sacre, cu viata lor aproape de Dumnezeu.