Conexiuni lingvistice: romana si friulana

Romana si friulana sunt doua limbi intre care exista tulburatoare asemanari. E adevarat, sunt limbi inrudite, care au in comun stratul lingvistic latin.

Si totusi, concordantele lingvistice dintre ele nu se opresc la romanizare, ci merg in timp mult in urma, inainte de venirea romanilor pe cele doua meleaguri. Obisnuiti sa punem pe seama latinei tot ce au in comun doua limbi romanice, ignoram ca si unele limbi prelatine din Europa erau inrudite intre ele. Friulana este considerata de unii lingvisti un simplu dialect italian, iar de altii, un dialect din grupul mixt al unei limbi romanice numite conventional reto-romana. Din aceasta limba reto-romana fac parte si dialectul romans sau occidental, vorbit in Elvetia, cel ladin sau central, din vaile dolomitice, iar friulana reprezinta dialectul oriental.
Intre romana si friulana exista conexiuni lingvistice unice, fapte de limba care nu se mai regasesc in alta parte, in afara celor doua limbi. Dar lucrul cel mai interesant il reprezinta substratul friulanei. Inainte de venirea romanilor, in zona friulilor se vorbea o limba foarte veche, neindo-europeana, care avea asemanari cu etrusca, cu limba iberilor (stramosii spaniolilor) si cu cea a stravechilor locuitori ai insulei Sardinia. Istoricul Titus Livius afirma ca retii, stramosii friulilor, ar fi ramasite ale etruscilor care, inainte de invazia celtilor, ocupau toata Italia de nord. Alti doi istorici din antichitate, Trogus Pompeius si Pliniu cel Batran, sustin ca ei sunt urmasii etruscilor fugiti din campia Padului catre regiunile alpine, in urma invaziei neasteptate a celtilor. Straniu este ca din acest substrat etrusc, friulana are in comun mai multe cuvinte cu romana si cu albaneza, fapt care i-a determinat pe unii lingvisti sa presupuna ca friulana ar avea si ea o componenta straveche traco-ilira. Asadar, "compozitia" pe straturi a friulanei este foarte nebuloasa. Un lucru stim insa sigur: friulana mosteneste si continua o necunoscuta limba europeana, extrem de veche. Iar alaturi de limba, care contureaza sufletul unui neam, friulanii duc mai departe si traditii si credinte ancestrale, nu de putine ori asemenea celor de pe meleagurile carpatine.
Primele observatii cu privire la existenta unor concordante exclusive intre romana si friulana au apartinut unui lingvist italian, G.I. Ascoli (1846). La noi, cel dintai s-a ocupat de concordantele romano-friulane V.A. Urechia, intr-un discurs rostit in 1868 la "Societatea academica romana". Dar cea dintai investigatie serioasa apartine lingvistului Ovid Densusianu, care gaseste mai multe concordante lexicale interesante intre romana si friulana. Astfel, cuvintele friulane brumajo ("decembrie"), discanta, distrama, ferbint, galinar ("hot de gaini"), imbina, imbranca isi gasesc corespondente in cele romanesti brumar ("noiembrie"), descanta, destrama, fierbinte, gainar, imbina, imbranci. Dar surpriza cea mai mare ne-o ofera lingvistul roman atunci cand enumera mai multe cuvinte din substratul limbii romane, care au echivalente foarte asemanatoare in friulana, unde sunt tot prelatine: in friulana razze, sore, cionc, in romana rata, cioara, ciung. Aceste corespondente tulburatoare au intrigat, de-a lungul vremii, pe multi cercetatori. Cel mai mult s-a ocupat de acest aspect cercetatoarea Maria Iliescu, care a insistat asupra faptului ca intre romana si friulana exista o serie de concordante care nu au legatura cu stratul latin, ci cu un substrat inrudit in cele doua regiuni, iliric pentru friulana, si traco-dac pentru romana, incercand astfel sa explice si curioasa "implicare" a limbii albaneze in acest carusel lingvistic. Pe langa cele trei cuvinte deja pomenite - cioara, rata si ciung. Maria Iliescu mai aduce cateva exemple tulburatoare. Cuvintele romanesti balta, sterp, gusa, ciuta, grapa, toate considerate dacice (avand corespondente albaneze in balt, shterp, gush, shut, grep), se regasesc aproape identice in cuvintele friulane palte, sterpe "oaie care nu a fatat niciodata", goshe, tschutta, grapa! Daca despre concordantele lingvistice dintre romana si albaneza s-a scris destul de mult si au fost atribuite unui substrat comun celor doua limbi, despre aceasta surprinzatoare fateta a friulanei, care imparte cu romana cuvinte prelatine, cu siguranta nu au auzit multi.
Oare ce misterioase legaturi de inrudire a avut, in trecutul indepartat, neamul din Carpati cu cel din Alpii Italiei, cu mult inainte de venirea romanilor si, poate, chiar a indo-europenilor? E greu de dat un raspuns. Dar un lucru e sigur: romanii si friulanii au in comun, de multe mii de ani, o particica de suflet, exprimata in traditii si obiceiuri, in felul de a fi si in limba.