"Pe Via Iulia Augusta, au trecut nenumarate semintii de-a lungul istoriei, la fel ca in Dacia"
Regiunea Friuli - Venetia - Giulia este cea mai nord-estica parte a Italiei. Marginita de Alpi, care o despart de Austria, spre sud se termina in Marea Adriatica, invecinandu-se catre est cu Slovenia. Desi sunt raspanditi peste tot, zona originara, istorica a friulilor este Carnia, partea cea mai nordica a regiunii, un paradis de pasuni si vai inconjurate de o coroana de munti. Poate ca tocmai relieful Alpilor si izolarea i-au facut pe friuli sa-si pastreze atat de bine limba materna, cu totul alta decat limba italiana, traditiile stravechi, diferite fata de restul peninsulei, indeletnicirile pastorale si mestesugurile arhaice taranesti, pe care le practica cu dezinvoltura si azi, spre mirarea vecinilor austrieci si elvetieni, care ii considera retrograzi, neintelegand de ce vor sa ramana in varf de munte, cand bogatia curge pe autostrazi? Raspunsul ar fi ca bogatia e buna, dar nu inseamna totdeauna si fericire, pe cand libertatea si traditia, da! Un model de viata existent si in satele romanesti de la munte, si care ne-a impresionat extrem de puternic, atunci cand l-am intalnit si in Alpi. Cum se explica, totusi, aceste apropieri? Cine sunt friulii acestia, la fel de incapatanati in traditie si la fel de conservatori ca romanii? In ce moment al istoriei ne-am intalnit cu ei, sau poate suntem, si unii, si altii, doua ramuri ale aceluiasi trunchi? La toate aceste intrebari, pe cat de ispititoare, pe atat de grele si complicate, fiindca le lipseste, adesea, fundamentul stiintific, l-am rugat sa raspunda chiar pe-un friul, specialist al traditiei populare din Carnia.
O posibila veriga comuna: celtii
- Reporterii revistei "Formula As" se afla la capatul unei calatorii de exceptie, facuta in nordul Italiei, in cautarea friulilor. I-am gasit si am ramas uluiti: romanii si friulii sunt frati. Intre ei exista asemanari izbitoare, nu doar de limba, ci si de mod de viata, de traditii, de fizionomie si de temperament. Cum se explica aceste identitati intre oameni ce traiesc la mii de kilometri distanta, unii in Alpi si altii in Carpati?
- Cand e vorba de limba, asemanarile, izbitoare, intr-adevar, se explica prin fondul comun, latin. Si romana, si friulana sunt limbi romanice. In ce priveste traditia pastorala si etnografica, vechea arhitectura sateasca, datinile pagane invelite in strai crestin, cultura magica, extrem de puternica pana azi, toate astea au, cred, o explicatie mai veche decat inrudirea romana: prezenta unei mosteniri celtice, atat la friuli, cat si la romani.
- Cand s-au petrecut toate astea?
- Celtii au fost triburi indo-europene care, in mileniul I i.Cr., formau majoritatea populatiei din Europa apuseana si centrala. Ei sunt creatorii culturii La Tne. Pretutindeni unde s-au asezat, in ciuda renumelui lor de razboinici barbari, au exploatat fierul, au dezvoltat relatii comerciale intense, au creat unelte agricole avansate (spre exemplu, plugul cu cutitoi de fier). A doua jumatate a mileniului I i.Cr. o putem numi "Epoca prosperitatii si expansiunii celtice", in cadrul unei avansate democratii militare. Celtii au atins si afectat politic, economic si cultural nu numai mari spatii din Europa central-estica (Panonia, Dacia) si extrem apuseana (Insulele Britanice), dar si societatea lumii antice din Italia.Uneltele, armele, podoabele si o variata ceramica lucrata la roata pastreaza pretutindeni aceleasi caractere. Veniti din nord, celtii au ajuns in Alpii Carniei in secolul Iv-Vi i.Cr., cam in acelasi timp cu patrunderea lor in Transilvania si Banat. Luptatori abili, erau si prelucratori exceptionali ai fierului si bronzului. Cultivau secara si ovazul, si foloseau pentru muncile campului unelte din lemn si fier care au ramas deopotriva in satele friulane si romanesti.
- Ce au mostenit in comun de la celti atat friulii, cat si romanii?
- Inainte de toate, chiar numele zonelor in care traiesc. Carnia, denumirea zonei noastre, vine de la celti sau carni (Kar, karra = roca, piatra), ca si numele provinciei Carintia din Austria sau al Carpatilor din Romania (toate au prefixul car). Numele multor munti din zona, ale unor rauri si sate au, de asemenea, origine celtica.
Nopti de Sanziene in Alpi
- Sa nu uitam ca puterea spirituala a celtilor era in mana druizilor, preotii lor, care aveau cunostinte astronomice insemnate, fiind obsedati de magie si ritualuri. Astfel, toate traditiile legate de foc, de solstitiul de vara, de serbarile populare de primavara, inca tinute si azi in unele sate din Carnia, sunt de origine celtica. Aproape toate sarbatorile "pagane", peste care s-au suprapus adesea sarbatori crestine, vorbesc de timpurile celtice. Spre exemplu, obiceiul "Le ruote infocatte" (rotile cu foc), despre care stiu ca se tine si in Romania. Baietii se urca pe deal si lanseza roti de car infasurate in paie si carpe aprinse, strigand cat ii tine gura numele logodnicei si urari de bun augur in viitoarea casnicie. Toata lumea din sat priveste. Daca traiectoria rotii este lunga, inseamna ca urarile se vor implini, daca nu, logodna se poate rupe. O alta sarbatoare importanta, legata de magia plantelor, extrem de dezvoltata la celti si la daci, este "Botezul Florilor", tinuta la inceputul Solstitiului de vara (Sanzienele, in varianta romaneasca). Fetele si baietii merg noaptea spre ziua si culeg brate de flori cu roua pe ele, asigurandu-si astfel protectia in fata spiritelor rele din acea noapte (24 iunie), pentru ca roua cazuta la solstitiul de vara este magica si are, potrivit traditiei celtice pagane, o mare putere. In unele sate se crede ca roua aceasta este sfanta si vindeca orice boli. Se spune ca, daca o fata mare se culca goala pe florile cu roua, se va marita in curand. In fine, dimineata sunt duse florile la biserica (aici intervine crestinarea obiceiului, pentru ca pe 24 iunie se sarbatoreste ziua de nastere a Sfantului Ioan Botezatorul), iar preotul le boteaza, conferindu-le o putere inca si mai mare. Sunt flori si plante medicinale diverse: feregute contra trasnetului, pelinarite contra vrajilor si deochiului, flori de alun contra furtunilor si fulgerelor, barba-caprii contra stragilor, artemize contra Satanei, folosite la slujba de exorcizare, ienupar contra serpilor si demonilor, musetel contra isteriei, si varnant contra oricarei forme de rau ("ogni mal tude", in dialectul friulan).
Serbari ciobanesti
- In Alpii Carniei, la fel ca si in plaiurile si pasunile din Carpati, e plin de turme de oi si capre, cirezi de vite si nenumarate stane unde se face branza. Pastorii friuli mai practica vechile sarbatori legate de transhumanta, de urcatul si coboratul animalelor din munti?
- Bineinteles, si sunt mostenite din antichitate, tot de la celti, chiar daca s-au suprapus si alte interferente. Sarbatorile legate de pastoratie se mai practica inca, in zona satului Cleuris, de exemplu, o asezare de pastori de capre si oi. De cand se stiu, cei din acest sat sarbatoresc masurarea laptelui, precum si urcatul si coboratul din munte. Dintre toate, coboratul animalelor este considerat cel mai important eveniment, si are loc la fiecare 8 septembrie. Toata lumea iese in strada sa vada sirurile nesfarsite de caprite si mioare mitoase, trecand impodobite cu panglici colorate si flori, cu clopotei la gat si, mai nou, cu "carti de identitate europeana" in urechi. O alta sarbatoare pastoreasca antica este cea de la Rusalii, cand tot satul face daruri ciobanilor care au grija de animalele comunitatii. In fine, un grup de muzicanti au adus din Irlanda muzica celtica, pe care o canta la aceste sarbatori. S-au gandit ca, daca tot avem aceleasi radacini, macar sa copieze un pic si muzica stramosilor comuni, care se presupune ca s-a pastrat nu se stie prin ce minune. Folclorul local s-a pierdut din pacate, in vreme ce in Romania, am auzit ca este foarte bogat. Sa-l pastrati ca pe ochii din cap. E un element pretios de identitate, va fi nevoie de el in contextul european.
- Dialectul friul e foarte diferit de limba italiana. E un argument al originii celte?
- Nu putem afirma cu certitudine acest lucru, deoarece se stie ca romanii i-au ucis aproape pe toti localnicii, batrani si tineri, barbati, femei si copii. Aproape la fel au facut si in Dacia. Poate vor fi scapat cativa in munti, dar nu destui ca sa formeze un nou popor celto-friul, cum s-a intamplat la nordul Dunarii, in cazul daco-romanilor. Ne consideram un pic celti, un pic romani si un pic longobarzi, pentru ca pe aceste mari "poteci" transalpine, care leaga Carnia de Austria si Europa,Via Monte Croce sau Via Iulia Augusta, au trecut nenumarate semintii de-a lungul istoriei. La fel ca in Dacia.
- Ati descoperit, in limba friulana, cuvinte celtice?
- Nu prea multe, deoarece celtii n-au avut scriere. Au ramas totusi unele cuvinte. Spre exemplu, chiarut - un mic vehicul pe doua roti (carut, in romana); ghiaia - o sabie fara tais, cu nod friulan la un cap (ghioaga, in romana); troi - carare (troita) si altele. Insusi numele orasului Trieste, fost candva un port friul, vine din celta, dupa parerea profesorului Nicolae Luca din Bucuresti. Astfel, daca varianta latina este Tergeste, in slava se spune Targ, care vine din celtul Terg. In Romania, exemplul clasic pentru aceasta mostenire lingvistica straveche, este Targoviste (Tergoviste). De altfel, este posibil ca si cuvantul drac, existent in friulana si romana, sa vina tot din celta, pe filiera slava.
Mustata si paharelul
- Am observat si multe particularitati fizionomice friulane asemanatoare cu cele ale romanilor...
- Cea mai frapanta este mustata. Atat ciobanii friulani, cat si ciobanii din Carpati poarta mustata. Or, se stie ca romanii nu purtau asa ceva. In schimb, la celti, facea parte din fizionomia masculina. O alta caracteristica: si friulanii, si romanii au o mostenire grea de la stramosii celti: le cam place sa bea.
- Din cate am aflat, friulanii, la fel ca romanii, sarbatoresc in noiembrie Ziua mortilor. De unde vine acest cult al celor din lumea de Dincolo?
- Desigur, de la celti. Ca si celtii, friulanii si romanii cred ca mortii se intorc pe pamant si iau parte la viata de familie pe care au parasit-o. De aceea, obiceiul pagan era acela ca in noaptea de 2 noiembrie, sa le ducem mancare si de baut la mormant. Mai tarziu, obiceiul a suferit unele schimbari: mancarea, apa si vinul se pun pe masa sau pe fereastra, iar focul se lasa aprins in vatra, asteptand ca cei de dincolo sa vina si sa se ospateze. Tot de la celti vine si credinta ca sufletul celor morti se intrupeaza in animale, pasari sau insecte. In copilarie, mama nu ne dadea voie sa omoram fluturii, zicand ca sunt suflete ale mortilor care se invartesc, de dor, in jurul casei.
- "Un, doi, trei", "ce vedi", "razza", "tsapina", "talpa", "ce faci tu". Iau la intamplare cateva expresii si cuvinte identice in friulana si romana. Cum va explicati aceste frapante asemanari?
- Dincolo de episodicele mosteniri comune celtice, latinitatea este cea care ne leaga frateste. Romanii si friulanii se regasesc ca rude de sange in spatiul european. Avem, si unii, si altii, case de piatra, biserici cu turle ascutite si inalte pana la cer, obiceiuri stravechi, credinte si eresuri puternice, inca vii. Ne aparam traditiile, pentru ca sunt actul nostru de identitate in fata tavalugului Uniunii Europene.
- Dottore Molfetta, dupa toate cele povestite, va intreb daca sunteti mandru ca sunteti friulan?
- Sunt mandru ca sunt viu. Ca sunt un friulan viu.
D-lui Domenico Molfetta ii puteti scrie la email: info@imbellinum.it
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
