Cand cosul in care e pusa e prea departe, nu va intindeti la el peste masa, ci rugati persoana langa care se afla sa vi-l ofere. Nu muscati din felia de paine. Rupeti doar cate o bucata, pe rand.
Sandviciurile - cand sunt mici si se pot manca dintr-o singura imbucatura se iau cu mana. Cand sunt mari, se pun in farfurie si se taie bucati cu cutitul si furculita.
Sosurile, smantana - se iau din vasele in care sunt puse, cu lingura care se afla alaturi. Nu utilizati lingura sau lingurita proprie. Asteptati-va randul la lingura comuna, al carui continut vi-l puneti in farfurie.
Ouale moi - se mananca cu lingurita in suporturi speciale. Niciodata tinute in mana. O veche traditie, consemnata in toate codurile de eleganta, cere ca, dupa ce ai terminat, sa spargi coaja goala.
Cartofii - nu se taie cu cutitul. Nu se zdrobesc in farfurie cu furculita, in vederea imbibarii lor cu sos (oricate regrete v-ar lasa).
Supele si ciorbele - se servesc totdeauna cu lingura (nu baute direct din bol), dar fara sa sorbiti zgomotos. Daca sunt fierbinti, asteptati sa se raceasca, pentru a nu sufla in lingura. La ciorbele cu carne, bucatile sunt de obicei potrivite pentru a fi bagate direct in gura, dar daca sunt, totusi, mai mari, taiati-le cu cutitul si furculita. Sub nici un motiv nu inmuiati paine in ciorba.
Sarmalele - se taie si ele cu cutitul si furculita si se mananca pe rand, imbucatura de imbucatura, si nu zdrobite precum chisalita.
Pasarea - nu va luati dupa cei care o mananca cu mana. Utilizati cutitul si furculita, chiar daca este mai greu.
Orezul - se mananca numai cu furculita. Nu utilizati lingura.