Craciunul animalelor

Calatorie in lumea fermecata a padurii. Se spune ca in noaptea Sfanta a Craciunului, Dumnezeu le dezleaga animalelor graiul, lasandu-le sa vorbeasca intre ele. Sa stea la taifas.

Dusmania se uita, vulpea vorbeste cu ursul, ariciul cu jderul si lupul cu caprioarele... Sa fie adevarat, sau doar o simpla poveste de adormit copiii, una din povestile urzite in mod special, pentru ca in preajma Sarbatorii Craciunului sa ne amintim ca miracolul Nasterii este al intregii naturi? Pruncul Sfant nu se intrupeaza doar pentru oameni, ci si pentru pasari si licurici. Si ele au nevoie de bunatate, de ingaduinta si ocrotire, de iubirea pe care Domnul a pus-o in tot ce e viu. Dar oare cum se sarbatoreste Craciunul in intunecimea friguroasa a padurilor? Ce pun iepurii si bursucii pe masa? In casuta lor arde focul? Craciunul lor e sarac sau bogat?
Pentru a gasi raspuns la atatea intrebari, ne-am adresat unei pasionate iubitoare de animale: doamna Georgeta Motea, profesor si biolog la Gradina Zoologica din Bucuresti.

"Cand nu sunt hartuite de oameni,
animalele traiesc in pace si armonie"

- Sunteti profesoara si mare iubitoare de animale. Va punem, deci, o intrebare de nota zece: ce fac animalele in preajma Craciunului?
- Animalele fac ce fac de cand lumea: daca habitatul nu le este distrus si nu sunt haituite de oameni, traiesc in pace si armonie. Mananca, alearga, se joaca, dorm. Iar intr-o padure linistita si sanatoasa, in care omul nu intervine brutal, vom gasi imagini ca in povesti: caprioare rozand lastari inca verzi, porci mistreti scormonind dupa jirul dulce ingropat sub omat, veverite mancand multumite alunele adunate in scorburile copacilor, poate niste pui de lup lingand flamanzi boturile parintilor intorsi de la vanat. Si daca ne vom continua explorarea, o sa dam peste o vizuina cu un culcus cald si moale din frunze si muschi, in care s-ar putea sa gasim un bursuc ghemuit covrig. Trebuie sa mergem cu grija, pentru ca bursucul se trezeste, nu hiberneaza precum marmota - care doarme ca lemnul vreme de sase luni -, ci seamana mai degraba cu ursul, adica se trezeste si fuge daca ne-aude. Iar daca vin zile caldute, mai fac cativa pasi prin jurul barlogului. Cand iarna se termina, bietul Mos Martin este slab de-l sufla vantul, o porneste iar incet, incet, prin padure, luandu-si de la capat viata lui de animal singuratic, morocanos si tacut. Intr-o alta mica scorbura sau adancitura in pamant s-ar putea sa gasim un arici. El doarme dus toata iarna. Se face ghem de ace si isi infunda nasucul in blana moale de pe burta. Poti sa tai lemne pe el ca nu se trezeste. Inima abia ii bate. La fel face si popandaul, dar nu e la fel de rezistent ca ariciul, asa ca daca gerul se intrece cu gluma, s-ar putea ca bietul rozator sa nu se mai trezeasca in veci. Veveritele sunt cele mai gospodine. Iarna, vizuinile acestor dragalase animale sunt transformate in adevarate gospodarii, cu camara plina de alune si ghinde, cu dormitor captusit cu muschi si "baie" separata, curatata zilnic. Este incredibil ce curat si ce bine pus la punct e totul intr-o scorbura de veverita, iar daca nu pica in vreo capcana sau daca omatul nu le astupa camarile, supravietuiesc fara probleme peste iarna. Dar calatoria in padure nu s-a sfarsit! Una din poteci duce spre inaltimi, sus pe stanci, acolo unde capra neagra are iarna o viata de-ajuns de grea.Craciunul ei seamana cu Craciunul saracilor. Ce-i drept, zapada ii place, chiar foarte mult (se da de-a saniusul pe ea!), dar omatul ascunde si arde smocurile de iarba. Sunt scene dramatice. Uneori, cate-o capra ramane spanzurata cu coarnele de cate un ram de copac, in incercarea ei disperata de a manca un lastar. Alteori, foamea le omoara pe bietele animale sau sunt nevoite sa coboare spre vale, in cautare de licheni si de muschi. Locurile cu hrana sunt locuite insa de lupi si de rasi, carora le devin victime usoare. Dar nici o fiara a padurii nu este mai lacoma si mai rea decat omul, decat acei vanatori fara lege, care au pustiit muntii nostri omorand fara mila sute de capre negre. Dar sa revenim in padure. Spre margine. Intr-un loc cu hatisuri, poate ne iese in cale vreun iepuras. Din pacate, la vreme de iarna, urecheatii sunt cam nesuferiti. Cand ii apuca foamea, sunt o pacoste pentru pomisorii tineri de prin livezi si pentru lastarii de zarzavaturi, pe care ii rod intr-o veselie nebuna. Devoreaza tot... de foame, ce-i drept. La fel fac si ciutele cele elegante, cu ochi migdalati. Deseori, oamenii isi pierd rabdarea si pun capcane ca sa-si protejeze gradinile.
Dar Craciunul nu vine doar pentru animalele din paduri. Haideti sa cautam si o balta, sau poate un rau, si sa ne uitam... dupa melci. Cei de apa dulce rezista vreme indelungata in gheata raurilor sau in malurile inghetate, deoarece retin in partea posterioara a cochiliei o cantitate mica de aer, care-i face usori. Ramele au si ele strategia lor de a depasi cu bine iarna cea lunga si grea: isi sapa galerii adanci de 1,5-2 m, se aduna in grupurimari si ierneaza impreuna in pamantul cald. Pestii - precum platica, crapul, salaul - migreaza in deltele raurilor mari, se aduna in grupuri numeroase si hiberneaza in gropi maloase. Broastele si salamandrele se adapostesc in perioada iernii in crapaturile adanci ale solului, sub radacinile arborilor sau chiar in scorburi. Serpii, soparlele, broastele testoase isi dorm si ele somnul de iarna. De pilda, puii de broasca testoasa, nascuti in lunile august-septembrie, intra direct in amortire, iar adultii patrund in pamant, la adancimi de 30-40 cm. Insectele intra si ele pe timpul iernii intr-un somn hibernal indelung si profund, rezistand acestei stari de viata datorita substantelor de rezerva din corp: grasimi si glucide. Albinele - niste veritabile campioane ale inteligentei - se aduna cu sutele in ghemuri, in jurul matcii, si se freaca unele de altele, degajand astfel constant caldura, in jur de 40 de grade. Ca sa se incalzeasca toate, se rotesc mereu intre ele. Foarte interesant este ca apa pe care o beau este de fapt transpiratia lor filtrata.
Ei, dar nu ne putem desparti de natura, fara sa ne gandim si la pasari. Unele din ele ne ies zilnic in drum, cate o vrabie, de exemplu, cautand vreo firimitura inghetata. In schimb, pasarile din grupul randunelelor si lastunilor amortesc bine de tot cand gerul se aspreste prea tare. Se ascund prin scorburi, acoperisuri si dormiteaza pana la prima raza de soare mai dulce. Stapanii pesterilor, liliecii, hiberneaza sase luni. Se aduna in grupuri uriase, se strang unii in altii si sunt extraordinar de sensibili daca sunt deranjati. Au fost cazuri cand oamenii au patruns in pesteri cu lilieci, acestia s-au trezit, iar gerul a decimat cateva mii de exemplare dintr-o singura lovitura.

"Bine-ar fi daca Mosul
ar pune stavila la vanatori"

- Pentru ca povestea dvs. sa aiba un sfarsit fericit, ar trebui sa ne intoarcem inapoi, in padure, langa un brad. Incarcat de zapada si de stele adevarate, va astepta clipa miraculoasa cand toate fapturile codrului se vor aduna imprejurul lui. Ce credeti ca-si doresc animalele de Mos Craciun?
- In primul rand, o casa in care sa locuiasca. Pe masura ce padurea se taie - si la noi se taie fara urma de mila -, ele raman fara adapost. Animalele se retrag odata cu defrisarile, pana cand nu mai au unde merge si dispar. Apoi, bine ar fi daca Mosul ar pune stavila vanatorilor. Sigur, exista si vanatori organizate cumcere legea, dar majoritatea sunt genociduri facute pe sume uriase de bani. Se vaneaza iarna animale direct in barloguri, ceea ce e crud, nedrept, periculos pentru specie si denigrant pentru om. Nu e oare suficient ca natura e suparata pe noi? Ca ne inunda ca sa ne pedepseasca, pentru ca o ranim taind nebuneste padurile? Ca iernile sunt tot mai calde, iar mamiferele se trezesc nefiresc din somnul lor hibernal, ca pasarile se intorc prea devreme sau pleaca prea tarziu, pacalite de razele soarelui, fiind apoi lovite de gerul brusc si neasteptat? Cred ca asta asteapta animalele de la Mos Craciun. Sa inmoaie sufletul omenesc. Sa puna in el iubire si grija, pentru ca traim de milenii alaturi de ele, si Dumnezeu a suflat asupra lor aceeasi viata pe care a aprins-o si-n noi. Asta vor animalele: sa le iubim si sa le protejam.