Evremea merelor coapte, pe care gospodinele pricepute stiu sa le transforme nu doar in compot si peltele, ci si in must si in otet dulce-acrisor. Nemaipomenit de bun pentru sanatate, el ii prieste deopotriva si obrazului, pe care il ajuta sa ramana... subtire. Incercati retetele noastre si veti vedea...
Pentru femei
Masca cu otet pentru fata
Un sfert de cana de fulgi de ovaz se amesteca cu o lingura de miere si o lingura de otet de mere. Dupa ce sunt bine omogenizate, se aplica pe fata uda. Lasati masca sa se usuce. Clatiti-va cu apa rece si aplicati apoi o crema hidratanta.
Solutie pentru ten luminos si curat
Un sfert de cana de otet alb se amesteca cu un sfert de cana de suc de lamaie, o cana de vin alb si o lingurita de miere. Ingredientele se pun intr-un castron si se amesteca bine. Se conserva la frigider intr-un borcanel. Se aplica seara si dimineata, pe obrazul nemachiat.
Piele fina, pentru eternitate
Pastrati-va delicatetea pielii, hidratand-o in permanenta, inainte de a va machia. E suficient sa inmuiati o manusa de bumbac sau o compresa de tifon in apa calda, amestecata cu putin otet de mere, s-o stoarceti si apoi sa o mentineti pe fata intre 15 si 30 de secunde. Pe pielea aproape zvantata, aplicati apoi o crema hidratanta si machiajul. Pielea va ramane fina si tanara, iar rosetile vor disparea.
Tratament capilar cu ulei si otet
Solutie hidratanta pentru par
Ingrediente: un galbenus de ou, o lingurita de miere, 1/4 cana de ulei de masline, 1/4 cana otet de mere.
Mod de preparare: bateti bine toate ingredientele, vreme de cateva minute, sau bagati-le in mixer, pentru a obtine o crema moale. Frecati-va parul si pielea capului cu acest amestec si lasati sa actioneze 10 minute. Spalati-va cu sampon si clatiti-va cu apa in care puneti cateva picaturi de otet.
Pentru barbati
Lotiune parfumata
Puneti intr-o sticla cu otet de mere cateva ramurele de menta proaspata sau cateva linguri de flori de musetel. Lasati-le sa se macereze. Solutia obtinuta e un tonic ideal pentru obrazul barbatilor.
Reteta de folosit dupa ras
Amestecati o jumatate de cana de otet alb cu o jumatate de cana de vodca si doua linguri cu miere. Pastrati solutia la rece si folositi-o dupa ras. Variante:
Puneti in amestec o lingurita de plante aromate la alegere si lasati-le sa se macereze o luna. Strecurati inainte de folosire.
O lingurita de glicerina adaugata la amestec inmoaie si hidrateaza pielea uscata.
Lotiune astringenta
Bagati in mixer un castravete mic, cu coaja cu tot, si cateva frunze de menta proaspata. Incorporati amestecul intr-o lotiune obisnuita pe care o folositi dupa ras. Tineti lotiunea la rece, dupa ce o strecurati.