Cu timpul, periile de corp, de par si pieptenii se acopera de o pelicula de spray, clabuc de sampon si gel, care aduna murdaria si praful, transformandu-se intr-un strat lipicios. Inlaturati-l, inmuind obiectele de toaleta intr-un litru de apa calda, in care adaugati o cana de otet de mere alb. Lasati-le sa se inmoaie o ora, apoi frecati-le cu o perie inmuiata in clabuc de sapun. Murdaria se va lua usor. Clatiti cu apa curata, apoi cu apa calda cu putin otet. Stergeti obiectele, apoi lasati-le sa se usuce la aer.
Contra depunerilor de pe dus
Cand pe sita dusului se formeaza depuneri de calcar, ele exista si in interior si impiedica apa sa curga. Desurubati capul dusului si inmuiati-l in otet pur. Depozitele se vor dizolva. Daca orificiile dusului sunt infundate, folositi un ac, pentru a inlatura calcarul. Frecati cu o perie veche de dinti si clatiti bine cu apa curata.
Cum se curata perdelele de plastic
Perdelele din plastic care despart dusul de restul baii se murdaresc usor cu clabuc de sapun amestecat cu grasime. Uneori, se formeaza chiar pete de mucegai. E suficient sa inmuiati perdelele intr-un vas cu apa, amestecata cu doua cani mari de otet. Lasati-le peste noapte sa se inmoaie, apoi spalati-le cu apa calda si putin detergent. Clatiti-le si uscati-le, daca este posibil, la soare. (Curatati sistematic perdeaua dusului cu otet alb. Murdaria se va depune mult mai greu.)
Cum se scot petele de urina din saltele
Vaporizati peste pete otet alb, apoi stergeti cu o carpa. Operatia trebuie repetata de mai multe ori, dar in cele din urma, petele si mirosul dezagreabil vor disparea.