Ingrediente (pentru circa 12 bucati): 150 g faina, 1 varf de cutit praf de copt, 1 varf de cutit sare, 100 g unt rece taiat bucatele, 4 oua, 100 g piscoturi, 500 g urda dulce, 125 g smantana groasa, 20 g zeamil, 80 g zahar, zeama si coaja rasa de la o lamaie, 2 piersici, 250 g mure, 4 linguri gem de mure.
Mod de preparare:
Se amesteca mai intai faina, praful de copt, sarea, untul si un ou, dupa care se incorporeaza piscoturile sfaramate si se framanta un aluat, care se inveleste cu o folie de plastic si se tine la rece circa o ora.
Se-ncinge cuptorul la 180 si se unge o forma rotunda, cu peretii detasabili (diametrul: 26 cm).
Se intind 2/3 din aluat ca un cerc de marimea formei si se aseaza pe fundul acesteia. Din restul de aluat se face un sul care se pune de jur imprejur, apasandu-l bine cu degetele. Se-nteapa aluatul cu o furculita si se coace 10 minute, acoperit cu hartie pentru copt si cu un strat de boabe de fasole uscata, dupa care se indeparteaza hartia si boabele si se mai da 10 minute la cuptor.
Se amesteca bine urda, smantana, ouale ramase, zeamilul, zaharul, coaja si zeama de lamaie, se-ntinde crema peste aluatul din tava si se da din nou la cuptor. Se coace 40 de minute si se lasa sa se raceasca.
Se curata piersicile de coaja, se rup in doua, se scot samburii, se taie miezul in spalturi si se presara peste prajitura, impreuna cu murele. Se incalzeste gemul, se intinde peste fructe si se lasa sa se raceasca.
Tortulete cu fructe
de padure si nuca de cocos
Ingrediente (pentru circa 12 bucati): 100 g branza slaba de vaci, 100 g unt, 155 g faina, 30 g nuca de cocos rasa (se gaseste de gata) , 400 ml lapte, inca o lingura unt, 150 g zahar tos, 1 plic zahar vanilat, 1 varf de cutit sare, 1 ou intreg, 4 galbenusuri, 250 g fructe amestecate (zmeura, mure, afine...), zahar pudra si nuca de cocos pentru ornat.
Mod de preparare:
Se framanta un aluat neted din branza de vaci, 125 g faina si unt, se inveleste cu o folie de plastic si se tine circa o ora la rece.
Se pune pe foc laptele, impreuna cu o lingura de unt si cu nuca de cocos, si se lasa sa dea in clocot, amestecand intruna. Separat, se amesteca zaharul tos, zaharul vanilat, sarea si restul de faina si se incorporeaza in laptele tras deoparte. Se pune apoi din nou pe foc si se lasa sa dea cateva clocote (aproximativ doua minute). Se lasa crema sa se raceasca putin si se adauga oul intreg batut cu cele 4 galbenusuri.
Fructele se aleg, se spala, se lasa sa se scurga pe hartie absorbanta si se intind peste aluatul copt. Se presara cu zahar pudra si nuca de cocos rasa.
Prajitura cu nectarine si mac
Ingrediente (pentru circa 20 de bucati): 1,25 kg nectarine, 40 g mac macinat, 250 g unt moale, 200 g zahar, 1 varf de cutit sare, 5 oua, 375 g faina, 1 plic praf de copt, 2 linguri lapte, 6 foi de gelatina, 200 g smantana, 1 plic zahar vanilat, 400 g frisca batuta, eventual putin mac pentru presarat deasupra.
Mod de preparare:
Se curata nectarinele de coaja, se taie in doua si se indeparteaza samburii. Se-ncinge cuptorul la 200.
Se freaca untul cu 150 g de zahar si cu sarea, pana ce devine cremos, dupa care se incorporeaza ouale, faina si praful de copt si se framanta un aluat neted. Jumatate din el se intinde pe o tava (de aragaz) unsa, iar cealalta jumatate se amesteca cu macul macinat si cu laptele si se intinde deasupra lui, netezind suprafata cu un cutit mai lat. Peste aluat se aseaza jumatatile de nectarine (10 se pun deoparte), se da prajitura 20-25 de minute la cuptor si apoi se lasa sa se raceasca.
Se inmoaie gelatina in apa rece si din nectarinele puse deoparte se face un piure (se maruntesc in robot) care se amesteca cu smantana, zaharul tos ramas si zaharul vanilat. Se stoarce gelatina intre palme, se pune intr-o craticioara cu o lingura de apa si se lasa sa se topeasca la foc mic, dupa care se incorporeaza in crema de nectarine, amestecand bine. Se da crema la frigider sa se intareasca si se amesteca, usor, cu frisca batuta. Se intinde valuri-valuri peste prajitura si se presara - eventual - cu putin mac.
Placinta cu mere, pere si mure
Ingrediente (pentru circa 12 bucati): 50 g faina, 1/2 lingurita sare, 100 g zahar, 210 g unt, 1 ou, 500 g mere, 500 g pere, 3 linguri zeama de lamaie, 125 g mure, 2 linguri miere, 1 lingura lapte, 2 linguri pesmet, 4 linguri zahar pudra.
Mod de preparare:
Se framanta un aluat neted din faina, ou, sare, zahar si 180 g unt, se inveleste cu o folie de plastic si se tine o ora la frigider.
Merele si perele se curata de coaja, se taie mai intai in patru, se indeparteaza partea lemnoasa si semintele, se taie apoi in spalturi si se stropesc cu doua linguri de zeama de lamaie. Murele alese si spalate cu apa rece se lasa sa se scurga pe hartie absorbanta. Mierea cu untul ramas si cu laptele se pun pe foc si se lasa sa dea cateva clocote, amestecand intruna.
Se-ncinge cuptorul la 200. Se intinde o foaie rotunda din 2/3 din aluat si se imbraca cu ea o forma de tarta cu diametrul de 24 cm, in asa fel incat aluatul sa depaseasca cu 1 cm marginile formei. Se inteapa cu o furculita si se presara peste el pesmet. Se amesteca spalturile de mere, de pere si murele si se intind pe fundul formei, iar peste ele se toarna amestecul de lapte si miere.
Aluatul care depaseste marginile formei se pliaza spre interior, peste fructe, iar aluatul ramas se intinde si se taie fasii late de 1,5 cm, care se aseaza ca zabrelele peste prajitura, apasandu-le usor la capete. Se da prajitura la cuptorul incins si se coace 50 de minute.
Se amesteca zaharul pudra cu restul de zeama de lamaie si se ung - cu o pensula - gratiile de aluat. Prajitura se serveste calda sau rece, eventual cu inghetata sau sos de vanilie.