Gheorghe cel VerdeSf. Gheorghe (Sangeorzul)
Este o sarbatoare religioasa cu data fixa, 23 aprilie, inscrisa in calendarul crestin cu cruce rosie. Nu se lucreaza nimic si se tine slujba la biserica. In popor, i se mai spune "Gheorghe cel verde", poate si datorita mantalei verzi pe care o poarta in icoanele ce ni-l prezinta omorand scorpia (balaurul). Sfantul Gheorghe, "purtatorul de biruinta", invingatorul, pe langa multele minuni savarsite, a curatat si apa marii de spurcaciunea scorpiei care prindea tineri si-i omora. La 23 aprilie, se celebreaza moartea acestui sfant. Asa cum se intampla totdeauna, in Maramures sarbatoarea tine sub faldurii ei obiceiuri si rituri stravechi.
Steagul primaverii - Mesteacanul
De obicei, pe la Sfantul Gheorghe mesteacanul este deja infrunzit, acoperit de frunze cat banul. In ajun, toti locuitorii satelor se duc in padure, taie crengi de mesteacan, le aduc in sat si le pun in poarta. Obiceiul se pastreaza si astazi. Unii il pun si in cele doua colturi din fata ale acoperisului casei si la acareturi. Se considera ca este garantul bucuriei si fericirii pentru intregul an, precum si protectorul oamenilor si al animalelor.
In vechime, mesteacanul era un arbore ocrotit de legile nescrise ale gandirii arhaice. Aflam acest lucru dintr-un text rimat - poate strigatura: "Nu furati mestecenii/ Ca v-or prinde gornicii (paznicii de camp)/ Si v-or lua cioarecii". Fiind primul copac infrunzit, este ca un fel de steag al primaverii, un simbol al ei.
"In poarta s-o pus crengi de mesteacan, sa sa vada ca zine (vine) Sangeorzul. El ii cu verdeata, cu primavara. Mesteacanu ii samn de primavara. El o vesteste. La tata lumea ii draga. Cea mai mandra-i primavara! Nimeni n-ar vre sa moara atunci. Mai demult, nu s-o taiet mesteacan pantru foc, numa care-o fost uscat."
Apa sfanta - udatul
"In zaua de Sangeorz, dimineata, s-o udat cu galetile. De prindeau o fata ascunsa, apoi tapau apa pe ea. Trebuia sa te lasi udata. Si pe femeile batrane le udau. Iti aruncau apa din galeata in cap, sa te ude pana la piele. Si-n casa intrau, si pa feresti aruncau. Zaceau: <<Sa sii (fii) vlastoasa>>, <<sa sii vlastos (puternic)>>. Dumnezaule bun si sfant, ce tapote si ce larma era! Sa ascundeau cu galetile pa dupa porti. N-ai avut ce iesi din casa, ca te-ai trezat cu apa-n cap. Sa udau ca sa sa spele de tate relele si bolile, sa le duca apa. Sa ramaie omu curat si sanatos. Apa-i sfanta. Nu-i slobod sa stoptesti (scuipi) in ea, ca ti sa fac bube pa limba. Apoi, Doamne feri, sa te ptisi (sa urinezi), sa faci alte cele cand te scalzi. La acela om ii ies bube pa piele, de nu mai scapa cat ii lumea si pamantu. Ii mare pacat! Doamne feri! Ase ne spune mama ce batrana (bunica) si noi ase am stiut. Nici un fel de murdarie nu sa arunca in apa. Sa ingroapa in pamant. Nici in foc nu sa tapa spurcaciuni, ca si focu-i sfant."Luchiana Fat - Desesti
Tacerea rituala. Magia aratului si semanatului
"Omu trebe sa fie curat inainte de a ara. Pe vremea mea, barbatu n-o durnit cu femeia si si-o luat pa el gatii (izmene largi) curate. Cand samana, barbatu-i in capu gol si descult, daca-i pamantu cald. Si zace inainte un sfant <<Tatal Nostru>>. Apoi pune pe tarina o mana de ovaz ori de grau si zice, da numa in gand: <<Aiesta-i pantru pasarile ceriului>>. Mama punea in samanta coji de oua rosii, slujite de Pasti la biserica. Dupa ce gata de samanat, barbatu arunca desagii in sus: <<Atata de mare sa creasca holda!>>. Cat samana si ara, omu nu graie cu nime, pentru ca paserile ceriului, vrabiile, sa nu-si poata deschide clontu sa manance holda. Eram mica, si tat am grait cu omu care ne-o arat tarina. Patru Cusmanului il chema, si el nu mi-o raspuns nimic. Io tat zaceam: <<Ni, cat ii de neagra sucitura (cozonacul) asta cu nuca, ce ne-o facut-o mamuca - ca n-o fost farina alba>>. Si el - nimic. Am inceput a plange. Si tat n-o zis nimic. S-apoi, mi-o spus mama, dupa ce-am zinit acasa, ca pantru paserile ceriului tacea."
Semanatorul nu raspunde nici daca este salutat. Cel care il va saluta, comite chiar un pacat.
"Cat am semanat, n-am grait cu nime, ca te samtasti atuncinea dator sa te gandesti la Dumnezau. O liniste de mormant pana samini si dupa ce-ai samanat, apoi tat ii grai si-i hori. Ase-i, ca de la Dumnezau asteptam <<panea cea de toate zilele>>."(Nicoara Hotea-Ciotu, sat Sugatag)
Rituri agrare de primavara
Tanjaua de pe Mara
Este un foarte vechi rit agrar de primavara, care se practica pe intreg cuprinsul tarii, sub diverse denumiri. Este vorba de sarbatorirea omului care a iesit primul la arat, care a ranit pamantul cu plugul prima data in anul acela. Este onorat cel mai harnic om din sat, este cinstita munca. Acest primul "este raspunzator de toti ceilalti", de recolta de peste an a tuturor. El este agricultorul exemplar, incarcat cu darurile cerului (apa, caldura) ca sa rodeasca pamantul si sa produca painea. Este Adamul taran. El va fi curatat (purificat) prin foc si prin apa; trecut prin foc si prin apa, ca si cum ar fi o bucata de lut.
Desi in Maramures se tin vreo trei sarbatori de Sangeorz, ne vom rezuma la a prezenta Tanjaua de pe Mara, mai cu seama cea din Sat-Sugatag, asa cum ne-a relatat-o Hotea Nicoara-Ciotu, un taran foarte legat de traditie.
Numele obiceiului vine de la tanjala, popular tanje, un protap care se foloseste pentru a prinde a doua pereche de vite in jug. Cel care iesea primul la arat trebuia sa iasa cu boi, daca se poate albi.
"In ajun de Sangeorz, feciorii care faceu Tanje mergeau in padure, aduceau mesteceni si-i impodobeau mandru cu cipce (panglici) colorate si cu sterguri. Ii puneau la juguri. La tat jugu erau doi feciori-"boi" si cate-un pogonici sa-i maie. Cu cat is mai multe juguri instrutate, cu atata-i mai frumos. Jugurile sa leaga unu de celalalt si de cel din urma tileguta, pa care sta sarbatoritu. Panga teleguta stau vo cativa <<fugai>> (baieti buni de picior). Ei il prind si-l aduc inapoi pa sarbatorit cand fuge, cand vre sa scape."
In dimineata de Sangeorz, dupa ce tanjelele sunt gata si sarbatoritul este pus pe teleguta, Tanjaua este inconjurata de trei ori cu tamaie. Inaintea primei perechi de "boi" se pun trei carbuni aprinsi peste care trece Tanjaua. Dupa aceasta purificare prin foc si protejare prin fum, alaiul se indreapta spre locul arat pe care il inconjoara de trei ori in sensul rotirii soarelui, apoi flacaii se opresc. Se spune "Tatal Nostru" si "Nascatoarea", dupa ce s-a facut o invocatie soarelui: "Sfinte soare calator/ Apleaca-te pa ogor/ Si-ncalze semintele/ Sa rodeasca holdele".
La Harnicesti se implanta toporul in pamant, ca sa fie ferita holda de grindina si se imparte o azima celor prezenti. Se zice "Tatal Nostru".
La Hoteni, se adauga: "Sa rodeasca tarina hotenarilor, a harnicestilor, a sugatanilor si-a toata Tara Romaneasca".
De la tarina, alaiul se indreapta spre rau. Tanjaua trece raul Mara. Daca apa nu este foarte rece, se opresc la mijloc si-l scalda pe sarbatorit, il baga in apa cu totul! Daca apa este prea rece, dupa ce au trecut raul, il spala pe obraz si-l sterg cu o "stergura mandra". Conducatorul adreseaza cateva cuvinte apei: "Mara, Mara, rau frumos/ In asta zi de Sangeorz/ Du cu tine relele/ Si ne ada binele".
Purificarea prin apa va trece si ea mai departe, asupra celor care-l insotesc pe sarbatorit, asupra satelor, a tarii, se va propaga in cercuri concentrice, pana acolo unde o va mana gandul omului.
De la rau, se intorc la casa sarbatoritului, unde acesta va da un ospat si se va incinge un joc, daca Sf. Gheorghe nu cade in Postul Mare, ca anul acesta, de pilda.
La rau, sunt udate apoi fetele. Cate doi baieti duc o fata la marginea raului si o spala pe fata.
"Odata, numa tri fete or fost udate, celelalte s-o suparat. Pa una a prins-o de la oi, di pa Mocira, s-o adus-o pana la rau s-o ude. Trebe sa te ude de doua ori: si acasa, si acolo. Care fata sa ascunde acasa si n-o puteau uda, apoi o bagau <<cu tatu>> in rau." La origini, conditia udarii fetelor in rau era virginitatea, fecioria, insemnand ca apa era considerata sfanta, iar cea care a incalcat legea (norma) si nu mai este "fata fecioara" nu putea sa vina in contact cu puritatea apei.
Hotea Nicoara-Ciotu, care a condus Tanjaua de zece ori, a facut si puscarie pentru ea. O iubea atat de tare, incat atunci cand obiceiul a fost interzis in Sat-Sugatag (pe motiv ca prea multe comune tin aceeasi traditie!), i-a fost foarte greu sa vada ca altii au voie s-o faca si ei, sugatanii, nu.
"Noi am facut prima data Tanjaua. Apoi s-o facut in Harnicesti si in Hoteni. Ase ca io, pa cand m-am radicat si io fecior, am zis: <<Mai, d-apoi cum? La noi sa nu faca Tanjaua?>>. S-apoi m-am dus la comunisti. Zac: <<Domnule, tovarase sef de post, da-mi otorizatie (autorizatie) sa fac Tanje>>. <<Ce superstitii capitaliste is aieste, tovarase? Du-te-n trebi-ti!>> Sanatate si m-am dus. <<Ma, tu-i mere in temnita!>>, m-am gandit. Pa cum ase o si fost. Bine. Asta o fost Tanjaua. Amu io am fo foasta de tri ori in puscarie. <<Tat impotriva esti>>, zaceau cata mine. Erau sa ma bage-n temnita si pentru Viflaimu, Nasterea Mantuitorului. Da am scapat oarecumva. N-am avut ce manca, da comunist nu m-am facut, biserica greco-catolica nu am lasat-o, s-o arunc pentru o felie de pane. Tovarasii membri de partid o fost o forma amenintatoare, o forma de a distruge poporul cu voarba (vorba). Atata o stiut tovarasii aiestia. Dupa cativa ani, ne-o lasat sa facem Tanje. Ase c-am facut-o cu brad, in loc de mesteacan, pentru ca n-o fost infrunzat pa la Sf. Gheorghe, din cauza frigului. O fost iarna la Sf. Gheorghe! Am pus la tanjele crengi de brad impodobite cu sterguri si cipce (panglici) colorate. Bune-o fost si crengile de brad. Bine ca ne-o lasat s-o facem! Trizaci de tanjele (juguri instrutate) am facut pa spezele mele. Trizaci! Acolo am dat io bautura si mancare. Am dat 40 de litari de horinca la 90 de oameni. Sarbatoritu n-o dat nimnic. Is o mie o suta si nu stiu cati ai de cand ii Satu-Sugatag. Multi spun ca-i mai devreme ca celelalte sate. Din care septe sute de ai s-o gasat in arhiva noastra. Si noi am facut prima data Tanjaua. Asta Tanje din Sugatag o fost cea mai adevarata si mai frumoasa. Noi nu facem comerturi, doamna draga. O facem autentica (cuvant folosit de vorbitor) si stam drepti in fata oamenilor. Amu, nu s-o facut de mult. As vre sa traiesc s-o mai fac o data, ca lumea. Sti-ma Dumnezau: <<Parca ma gadila ceva la inima, parca am ceva lipsa. Sa ma duc s-o fac. S-o fac! Mama lor de comunisti, cum o stracat-o!>>."
*
Hotea Nicoara-Ciotu din Sugatag, Maramures, om inalt, mandru si frumos ca un zeu, mare mester de cojoace (pe Mara), n-a mai apucat sa faca o Tanje. Bolnav, a plecat dintre noi cu aceasta parere de rau. Prin cuvintele inregistrate insa pe o caseta, in 1995, corecteaza greselile unei epoci intunecate, de acolo, de dincolo de lume, din al nu stim catelea cerc magic. Pentru ca multe cercuri de aparare trebuie sa fi trasat in viata lui un asemenea om. Dumnezeu sa-i pastreze memoria binecuvantata!Parasca Fat
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
