Cititorii Intreaba...
"Sufar de colagenoza nediferentiata"
La 29 de ani trec printr-o experienta dura a vietii, de aceea va cer ajutorul. Sufar de o boala numita colagenoza nediferentiata, in observatie pentru Led. As dori sa aflu daca exista un tratament naturist pentru vindecarea acestei boli. Totodata, sunt interesata si de un tratament pentru dezintoxicarea organismului. Mentionez ca pe durata spitalizarii am urmat un tratament cu antibiotice foarte puternice (Tienam si Vancomicina). Ii rog in mod deosebit pe cei care au suferit de aceasta boala sa-mi impartaseasca cate ceva din cunostintele si experienta lor. Va multumesc din suflet,
Irina Cristina Popa
e-mail:lefterovici@yahoo.com
"Sotul meu a fost operat de doua ori de tumora retroperitoneala foarte mare" In iunie 1998, sotul meu a fost operat la Spitalul "Fundeni" de tumora retroperitoneala (circa 15 kg), fiindu-i scoase splina si rinichiul stang. Diagnosticul anatomo-patologic a fost: masa lipomatoasa foarte voluminoasa cu adipocite mari, delimitate prin fina condensare colagena periferica, in aceasta masa de tesut adipos gasindu-se nodul fibro-colagenic foarte sarac celular, cu cateva insule de tesut adipos si mici vase rare. Tumora fiind benigna, nu i s-a indicat control oncologic, dar medicul mi-a spus ca tumora se reface si ca prin taieri repetate se poate maligniza. In aprilie - iunie 2000, a urmat 10 cure de regim Oshawa (10 zile, cu pauza de 4 zile), apoi regim fara carne si grasimi. In septembrie 2001, a fost internat de urgenta la Spitalul "Floreasca", cu diagnosticul hernie inghinala, insa dupa examenul Ct s-a evidentiat ca de fapt se refacuse tumora. A fost din nou operat, diagnosticul fiind lipom voluminos retroperitoneal stang recidivant cu invazia hemidiagfragmului stang. Ii rog din suflet pe cititorii revistei sa ma ajute cu informatii sau tratamente pentru a rezolva problema de sanatate a sotului meu, care are doar 46 de ani. Va multumesc.
D.P. - Bucuresti, e-mail: dani_i3@hotmail.com
Ma adresez cu mare speranta si incredere tuturor cititorilor revistei, rugandu-i sa-mi recomande un tratament pentru polipi pe fiere. De asemenea, as vrea sa stiu cum se poate trata un copil de 16 ani de hidrocefalee uriasa. Desi a fost operat, nu poate vorbi si nu poate fi lasat nesupravegheat. Cu toata stima si recunostinta,
Fam. Chelaru - Iasi
"Doresc un tratament naturist pentru chist pilonidal"
In urma cu 18 ani am fost operata de acest chist pilonidal, iar acum s-a refacut intr-o forma mai usoara, dar totusi dureroasa. La recomandarea medicului, pentru calmarea durerii folosesc comprese cu solutie de rivanol. Pentru a evita operatia, va rog foarte mult, daca stie cineva un tratament naturist, sa mi-l comunice prin intermediul revistei dvs., pe care o citesc cu pasiune de patru ani de zile. Dumnezeu sa va dea sanatate! Va multumesc anticipat!
Maria - Baia Mare
"Fetita mea sufera de diabet insipid"
Fetitei mele, in varsta de 9 ani, i s-a pus diagnosticul de diabet insipid. Stiu putine lucruri despre aceasta boala si va rog din suflet, daca se poate, sa primesc niste sfaturi. Momentan face tratament cu Adiuretin (cate o picatura, de doua ori pe zi), dar as vrea sa stiu mai multe despre aceasta boala, metode de tratament, regim de viata. Dumnezeu sa va ajute, sa va ocroteasca si sa va rasplateasca! Cu stima,
L.T. - Reghin
"Am un chist pe epiglota"
In urma unui control Orl, mi-a fost depistat, in anul 1982, un chist nedureros situat pe epiglota, care in acel an era de marimea unui bob de mazare. Anul acesta, deci dupa 20 de ani, acest chist epiglotic a ajuns, dupa spusele medicului, de marimea unei cirese si a devenit dureros. Medicul mi-a spus ca se poate opera sub anestezie generala, dar ca ar fi mai bine sa-l ignor. Insa faptul ca ma doare si ca a inceput sa creasca in dimensiuni ma macina psihic. Stie cineva un tratament ce duce la involutia sau la oprirea din crestere a acestui chist? Cu speranta si multe multumiri,
C.N. Georgian - Bucuresti, tel. 01/624.29.14
"Exista tratament naturist pentru flebita?"
Ma confrunt de mai multi ani cu o problema la picioare. Am avut varice (am fost operat), care acum au degenerat in flebita. Am incercat mai multe tratamente medicamentoase, unguente, dar degeaba. Nu sunt dispus sa ma operez a doua oara, asa ca rog cititorii revistei care s-au confruntat cu aceasta boala sa ma ajute cu o reteta naturista. Va multumesc,
Am varsta de 80 de ani si ma confrunt cu o problema de sanatate. De ceva vreme am o rana la picior care nu se mai vindeca, supureaza tot timpul. M-am uns cu tot felul de unguente, dar degeaba. Va rog sa ma ajutati cu un tratament naturist. Cu mii de multumiri,
Stefan Demeny - Aiud, jud. Alba
"Stie cineva un remediu pentru prurit anal?"
Sufar de foarte mult timp de prurit anal foarte rebel. Tratamentul prescris de dermatolog nu m-a ajutat. Am mancarimi insuportabile. Stie cineva un remediu pentru usurarea suferintei mele? Cu multumiri,
Amalia - Constanta
"Sora mea are un chist la rinichiul drept"
Sora mea, Elena, in varsta de 63 de ani, are un chist de 18 mm la rinichiul drept. Are dureri mari si a slabit foarte mult. Daca cineva cunoaste vreun remediu, il rugam sa ne ajute sa punem capat suferintelor prin care trece. Va multumesc si Dumnezeu sa va aiba in paza!
Carausu Constantin - Galati
"Boala Basedow se poate vindeca?"
De trei ani, varul meu in varsta de 54 de ani sufera de boala Basedow. Prima data i-a fost afectat ochiul drept, cu care in momentul de fata mai zareste doar putin. Boala i-a aparut si la ochiul stang si este deja in stare avansata. I-au iesit ochii cu totul din cap, iar pentru mascare poarta ochelari. Varul meu are si probleme cu inima. Ce este de facut? Mai are sanse de vindecare?
Elena Matei - Constanta
"Cum putem evita operatia de chist sinovial popliteu?"
Nepotica mea, Andreea, care are aproape 8 anisori, are un mare necaz care ne face sa nu ne mai gasim linistea. In spatele genunchiului drept, s-a format o ridicatura, pe care medicul chirurg a diagnosticat-o chist sinovial popliteu. Ea nu acuza nici un fel de dureri, dar atunci cand sta in picioare se observa aceasta ridicatura de culoarea pielii. Medicii au recomandat operatia, dar eu as vrea sa mai incercam si alte tratamente. Va rog din tot sufletul scrieti-mi daca se mai poate face si altceva in afara operatiei, de care ma tem foarte mult. In speranta unui raspuns favorabil, va multumesc anticipat.
Ioan Sofia Ecaterina - B-dul Independentei nr. 67, bl. B1, sc. A, ap. 7, Braila, tel. 039/61.32.95
"Din cauza timiditatii exagerate am ajuns sa ma feresc de oameni"
Am 20 de ani si de vreo doi ani de zile, nu stiu din ce cauza, am o timiditate iesita din comun. Am observat ca in timp ce stau de vorba cu o persoana (oricare ar fi ea), ma rosesc la fata si din cauza aceasta ma simt foarte jenat. Am mai intalnit persoane care sunt timide si rosesc, dar la mine este ceva iesit din comun. Din aceasta cauza am ajuns sa ma feresc de lume, sa traiesc o viata de pustnic, fara prieteni. Daca ma puteti ajuta cu un sfat va voi ramane vesnic recunoscator.
Mihai - Vaslui
"
"Muschii mei si-au pierdut elasticitatea si atarna"
Doresc sa mi se recomande un tratament naturist sau medicamentos pentru afectiunea mea. Pielea de pe tot corpul mi se deshidrateaza si se rideaza, cred eu, din cauze hormonale sau de metabolism hidric defectuos. La 64 de ani, arat cu 10-15 ani mai mult. Muschii si-au pierdut elasticitatea, duritatea si atarna. Afectiunea s-a instalat treptat, cam de la varsta de 40 de ani. Imi pun mari sperante in revista "Formula As". Cu multumiri si consideratie,
Ela - Bacau
Am 18 ani si de trei ani am noduli la ambii sani. Am fost la un doctor endocrinolog, dar problema mea nu s-a rezolvat. Boala se numeste insuficienta progest sau mastoza (nu stiu exact). Am auzit de un doctor naturist, pe nume Dumitru Dumitrescu, care a vindecat multe persoane. Din pacate, nu am numarul dumnealui de telefon si nici adresa. Va rog din suflet, daca stiti cumva cum pot sa dau de el, sa ma ajutati. Multumesc!
Andreea - Craiova, tel. 051/46.65.66
As dori sa aflu daca exista vreun centru care practica epilarea definitiva, in Galati sau in Constanta, si ce preturi se practica. V-as ruga foarte mult sa ma ajutati!
Loredana Dumitrascu - Galati
Bursa Medicamentelor
Cereri
- De la varsta de 22 de ani sufar de degenerescenta hepato-lenticulara pe care o tratez cu medicamentele Cuprenil si Pemine. Intrucat nu le mai gasesc in farmacii, fac apel la cititorii revistei care dispun, eventual, de ele sau care stiu niste inlocuitori performanti. Va multumesc. Mihai Nicusor - com. Movileni, jud. Galati, tel. 036/82.31.78
- Mama mea, in varsta de 66 de ani, cu o pensie de 600.000 lei pe luna, e foarte bolnava si are nevoie de medicamentul Aricept, care costa 3.500.000 lei. Cu toate economiile noastre nu-i putem cumpara cele doua flacoane (minimum) de care are nevoie, si de aceea facem apel la o eventuala donatie. Berteanu Elena - loc. Bordeni, jud. Prahova
- Sunteti singura mea speranta. Caut medicamentul Hyason si nu-l gasesc nicaieri. Vreau sa am un copil si mi s-a spus ca sansele sunt foarte mici. Acest medicament este singurul care ar putea sa ma ajute. Stie cineva de unde il pot procura? Daniela - Mangalia, telefon 041/75.50.73, 091/13.12.49
- Sufar de hipotiroidie de zece ani, iar de un an de zile m-am trezit si cu lupus eritematos. Aceasta este, de fapt, boala pentru care nu gasesc tratament. Mi s-a prescris Hidroxiclorochin, dar medicamentul nu se mai fabrica. In schimb, am auzit ca exista un inlocuitor al lui, fabricat in Irlanda: Plaquenil. Solicit fie primul medicament, in cazul ca il are de prisos cineva, fie pe cel de-al doilea, pe care in Buzau nu-l gasesc. Stoica Milva - com. Smeeni, loc. Smeeni, jud. Buzau, cod 5113, tel. 038/53.29.31
Oferte
- Ofer pentru tratament unor bolnavi cu deficiente grave ale sistemului imunitar un numar de 12 fiole de Cantastim. Doritorii care vor sa intre in posesia medicamentului sa sune la tel. 061/86.22.48. Mic Stelian - loc. Carei, jud. Satu Mare
Vanzari
- Vand ceai contra constipatiei, produs in Germania: "Midro Tee". Sibiu, tel. 069/44.48.46
- Vand 7 cutii (cu 28 de pastile fiecare) din medicamentul Chibro-Proscar, cu termen de garantie pana in iulie 2002, sub pretul compensat. Baleanu Ion - str. Independentei nr. 17, bl. 331, sc. A, ap. 8, Brasov, tel. 068/42.59.39
- Vand la pret convenabil Nootropill 1200 mg (Piracetam), fabricat in Belgia, utilizat in ameliorarea functiilor creierului. Se ia numai cu aviz medical. Am disponibile trei cutii a 300 de pastile. Monica Maisner, tel. 01/211.37.56
- Vand 3 fiole Triam 10 mg (fiole a cate 1 ml fiecare), indicat in tratamentul cicatricelor cheloide. Tudor Manuela - Bucuresti, tel. 01/220.17.87
Cititorii Raspund
"Prietenului meu i se plimba durerea prin corp"
(Raspuns pentru Mihaela - Ploiesti, F. As nr. 495)
Draga Mihaela, este foarte greu sa accepti o boala ca a prietenului tau si bine faci ca te lupti sa ii gasesti rezolvarea. Si eu am avut sotul bolnav, cu simptome de amorteala, cu durere care se plimba si disparitia puterii de la mijloc in jos. Aveam cosmarul ca va paraliza complet, in orice clipa. Dumnezeu mi-a indrumat pasii catre minunatii bioterapeuti Aliodor si Doina-Elena Manolea, doctori in stiinte privind terapiile alternative, care practica metoda neutrala, unica in lume, imbinata cu kinetoterapia monahala. Dupa o luna de tratament (1-2 sedinte pe saptamana), sotului meu i-au disparut durerile complet, i-a revenit energia si pofta de viata. Apeleaza cu toata increderea la cabinetul "Casa Lucmed" din Bucuresti, str. Pictor Ion Andreescu nr. 5, sector 2, tel. 01/252.18.95, 092/57.97.90, 092/66.44.38. Va doresc sa aveti norocul meu si cosmarul de acum sa vi se para doar un vis urat in viitor!
F.B. - Covasna, e-mail: rechin45@yahoo.com;
tel. 090/68.60.24(Acelasi raspuns ii este recomandat si d-nei Ilie Camelia din Constanta, semnatara scrisorii cu titlul "Dupa doua operatii de tumora cerebrala, fetita mea se simte la fel de rau" - F. As nr. 505)
"Imi lacrimeaza ochii intruna"
(Raspuns pentru Maria - Resita, F. As nr. 498)
Pentru a opri lacrimarea de care suferiti, va recomand un regim care pe mine m-a ajutat foarte mult. In urma unei raceli, m-am ales cu o conjunctivita, ajunsa, cu timpul, alergica. Medicamentele pe care le-am luat (Proculin, Colir) nu mi-au fost de nici un folos. Imi curgeau ochii tot timpul, ca si in cazul dvs. Cineva m-a sfatuit sa pun zeama de lamaie in ochi. In cateva zile, mi s-a oprit scurgerea. Trebuie sa incepeti cu o doza mai mica. Intr-o cescuta cu ceai caldut de albastrele, puneti cateva picaturi de zeama de lamaie proaspata si bine coapta. Tineti ochii cand inchisi, cand intredeschisi, tamponandu-i cu putina vata inmuiata in lichid. O sa va usture, dar dupa cateva minute o sa va simtiti ochii limpeziti si, treptat, lacrimarea inceteaza. Repetati tratamentul de 2-3 ori pe zi. Puteti sa mancati cate o lamaie zilnic, fiindca substantele ei active ajung si in ochi, prin circulatia sangelui. Acest tratament e bazat pe principiul "vis medicatrix naturae" ("puterile de vindecare ale naturii"), in care sa aveti mare incredere, fiindca da cele mai bune rezultate!
Elena Kulinyak - str. Caragea Voda nr. 6,
sector 1, Bucuresti
"De patru ani sufar de keratita"
(Raspuns pentru Carmen Viviana Gazda -
Alba-Iulia, F. As nr. 502)
V. Geiculescu, in lucrarea sa "Bioterapie...", face urmatoarele precizari: keratita este inflamatia corneei, care devine tulbure, isi pierde luciul, conjunctiva este congestionata. Suferindul are dureri, vedere incetosata, lacrimare si fotofobie. Cauzele externe: herpesul cornean, ulcerul serpiginos, supuratia corneana. Patrunderea microbilor in cornee se face in urma unui traumatism, alteori leziunea corneana este secundara unei conjunctivite. El recomanda mierea de albine - solutie 30% in apa distilata. Se pun cate 3 picaturi in fiecare ochi. Dupa 12 zile de tratament, durerile si celelalte fenomene neplacute dispar.
Gabriela Macovei - Brosteni, jud. Vrancea,
tel. 037/67.59.86, e-mal: macoveig@xnet.ro
"Am mari probleme respiratorii"
(Raspuns pentru M.B.O. - Canada, F. As nr. 504)
Am avut si eu o problema asemanatoare cu cea descrisa de dvs. La inceput tuseam numai ziua, apoi si noaptea. Familia mea ma certa ca fumez! Tuseam, lacrimam foarte mult, imi venea sa vomit si simteam nevoia de aer curat. Medicul meu a gasit vinovat de tusea mea un medicament pe care mi-l prescrisese cu putin timp in urma. Mi-a inlocuit medicamentul si in patru saptamani tusea mi-a disparut complet. In fisa medicala a notat "tuse la I.E.C." (inhibitori ai enzimei de conversie). Doar 5% dintre bolnavii care iau medicamente din clasa I.E.C. au reactii adverse. Va sugerez sa va notati toate medicamentele pe care le folositi sau le-ati folosit de curand. Cautati sa aflati care dintre ele va provoaca tusea. Se impune si un control general al starii de sanatate, pentru a putea inlatura pe rand toate cauzele posibile care genereaza tusea. Va doresc sanatate!
Georgeta Teodorescu - str. Argeselu nr. 21,
bl. 38, ap. 33, sector 4, Bucuresti
"Am boala Paget a mamelonului"
(Raspuns pentru Alina Anca - Suceava,
F. As nr. 505)
Doamna Anca, va rog sa luati totul foarte in serios! In 1989, la 44 de ani, mi s-a pus acelasi diagnostic. Norocul meu ca am optat pentru interventia chirurgicala (mamectomie simpla, fara prinderea ganglionilor axiali). Nu regret niciodata decizia luata pentru ca, la numai sase saptamani, rezultatul oncologic era pozitiv. Mi s-a facut o a doua interventie chirurgicala: o ovarectomie, pentru eradicarea ciclului menstrual. Nu a fost nevoie de nici un tratament chimic sau cu raze, pentru ca era in faza I. Pana in prezent, nu am avut nici o recidiva. In primul an, am tinut un regim lacto-vegetarian si extrem de rar am consumat carne (numai peste sau piept de pui). Va urez multa sanatate!
Alexandra Oprea - e-mail: alexopreafr@yahoo.fr
"Nepotica mea sufera
de alergie cronica"
(Raspuns pentru Valeria Rus - Bistrita,
F. As nr. 505)
Cu multa vreme in urma, fiind eu insami internata intr-o clinica de alergologie, am intalnit acolo o doamna de vreo 40 de ani cu simptome identice cu cele ale nepoatei dvs. S-a stabilit ca ele proveneau de la o infestare cu giardia. Prin toxinele pe care le elibereaza in organismul uman, parazitii pot declansa la unele persoane mai putin viguroase reactii alergice de violenta celor descrise de dvs. Presupun ca medicii care au ingrijit-o pana acum pe fetita s-au straduit sa trateze efectul, neglijand cauza. Daca n-a facut o analiza de giardia, v-as sugera sa-i faceti. Daca a facut-o si a iesit negativa, repetati-i-o. Problema giardiei este ca, desi exista in corpul nostru, proba de materie fecala n-o pune totdeauna in evidenta. Cateodata, numai unele modificari in compozitia sangelui semnaleaza prezenta parazitului. Feriti-va de medicatia alopata, care este extrem de toxica si, pe de alta parte, ineficienta: cunosc cazul cand ea a produs adevarate dezastre pe tubul digestiv, fara sa elimine parazitoza. Cineva imi spunea recent ca incearca o varianta de abordare homeopatica - nu stiu deocamdata cu ce rezultate. Poate ca exista si posibilitatea asta. In ce ma priveste, eu am mare incredere in apiterapie. V-as indemna fara rezerve sa va adresati d-nei dr. Viorica Ionescu de la Policlinica "Apimedica" din Bucuresti (str. C. A. Rosetti nr, 31, tel. 01/212.37.72). Atentie: daca va simtiti cumva tentata sa recurgeti simultan la amandoua (cum imi povestea ca procedeaza mama deznadajduita a unui baiat de 22 de ani), as vrea sa va atrag atentia ca propolisul, fiind aromat, risca sa dezactiveze remediile homeopatice, adica sa le anuleze actiunea. De aceea, ar trebui sa va hotarati de la inceput pe ce cale doriti sa mergeti.
A. Rotaru - Bucuresti
"Fiul meu are mari probleme respiratorii"
(Raspuns pentru Georgiana Sediq - Sua,
F. As nr. 506)
Dupa toate simptomele fiului dvs., este foarte clar ca el se lupta cu o foarte puternica alergie, care pe zi ce trece poate sa se agraveze. Incercati sa-i administrati, timp de 30 de zile, cate o lingurita de sirop "Claritine". Atentie! Sirop, nu tablete, deoarece varsta lui nu-i permite sa-i fie administrate tablete, acestea fiind prea tari pentru el. Dupa 30 de zile, daca starea de sanatate se amelioreaza, trebuie luata legatura cu un medic care practica biorezonanta. Tratamentul cu biorezonanta trebuie facut la un interval de sase saptamani si nu mai mult de sase ori. Rezultatele sunt de necrezut. Daca mai aveti nevoie de anumite informatii, va rog sa ma contactati prin Internet. Cu stima,
dr. Felicia Gross - e-mail: dr.gross@aon.at
"Doresc un tratament naturist pentru artroza tibio-tarsiana"
(Raspuns pentru Gheorghe Pop -Êloc. Izvoarele,
jud. Bihor, F. As nr. 506)
Va recomand un tratament pentru refacerea cartilajelor articulare si care stopeaza decalcifierea oaselor, pe baza de integratori alimentari Gnld. Acest tratament a fost folosit si de parintii mei si, desi nu a fost complet, rezultatele au fost foarte bune. Integratorii alimentari Gnld nu se gasesc in farmacii. Contactati-ma si vom stabili care este cea mai potrivita formula de tratament pentru situatia dvs.
Sabin Parpala - Bucuresti, tel. 01/324.60.29, 092/79.42.24, e-mail: jctsabin@yahoo.com
"Sufar de urticarie afrigore"
(Raspuns pentru Nicolae Grejdan - Pitesti,
F. As nr. 507)
Adresati-va urgent d-lui dr. Florin Bratila, seful Centrului Metodologic de Acupunctura din Bucuresti, str. Visarion nr. 4-6 (langa Piata Romana). Si eu am suferit de aceasta boala si, dupa doua reprize a cate 14 sedinte, am scapat de ea.
Anton Anghel - Bucuresti, tel. 01/666.18.83
"Sufar de o cistita rebela la antibiotice"
(Raspuns pentru Ioana Iancovici -ÊTulcea,
F. As nr. 509)
Stiu exact prin ce treceti, intrucat ma confrunt cu aceeasi problema din 1986. Primul puseu de infectie cu Escherichia coli l-am avut la aproximativ doua saptamani dupa Cernobal si asa mi-am si explicat intamplarea: prin scaderea imunitatii in acel moment, datorita efectului radiatiilor. Iar antibiograma a iesit foarte prost. Microbul nu raspundea decat la doua dintre multele antibiotice cu care fusese testat. In primul an, recidivele s-au succedat la interval de 6-12 luni, chiar si dupa ce mi se administrase un autovaccin. Atunci, o internista careia ii port si astazi o imensa recunostinta, d-na dr. Luminita Sarca de la Centrul de Diagnostic si Tratament Dorobanti, m-a avertizat ca o continuare a terapiei cu antibiotice nu va face decat sa-mi selecteze tulpini microbiene din ce in ce mai rezistente, pana cand ele vor deveni practic imposibil de atacat. Urmandu-i sfatul, m-am orientat spre homeopatie, ceea ce v-as recomanda si dvs. Nu pot sa afirm ca as fi definitiv vindecata, dar pauzele dintre puseuri se intind acum pe o durata de 4-5 ani. Totodata, am invatat sa-mi recunosc primele semne ale infectiei si s-o "parez" imediat cu remediul homeopatic, oprind-o din mers. Ar trebui sa stiti ca exista o serie de factori capabili sa intretina o asemenea infectie. Unul dintre ei este, de pilda, nisipul la rinichi. Diareea sau constipatia prelungita pot favoriza si ele o reinfectare permanenta din intestin. Deci preocupati-va sa-i depistati si, in masura posibilitatilor, sa-i faceti sa dispara. Discutati neaparat cu un medic serios. Daca va pot ajuta cu alte amanunte, sunati-ma.
A. Rotaru - Bucuresti, tel. 01/411.44.11
(Raspuns pentru d-na Zenovia Pintilie - Suceava,
F. As nr. 507)
Produse fara gluten gasiti in Bucuresti, la Institutul de Cercetari pentru Industria Alimentara (langa Spitalul de Urgenta). Se fac putine produse - paste fainoase si biscuiti din malai, blaturi de tort si un amestec pentru prepararea painii. Preturile sunt destul de ridicate, pentru ca nu exista o linie industriala. Totul este realizat prin stradania d-nei ing. Marioara Duse (tel. 01/210.91.28). Daca doriti amanunte, inclusiv legate de boala si regim (si eu sufar de aceeasi intoleranta la gluten), gasiti telefonul meu la redactie. Multa sanatate!
Ligia Erscoi - Bucuresti
Raspuns pentru toti cei care cauta tratament pentru metastaze
si au curajul sa-l incerce
Saptamana trecuta s-a intamplat un lucru extraordinar, pe care vreau sa-l impartasesc tuturor celor interesati. Acum cateva luni de zile, am luat din revista "Formula As" un tratament pentru metastaze, dat de un barbat care l-a urmat si s-a facut bine de cancer metastazat la plamani. Saptamana trecuta, m-a sunat prietena mea din America sa ma intrebe de numele unui preot din Romania, renumit pentru rugaciunile sale, la care urma sa apeleze in vederea sprijinirii prin rugaciune a unui bolnav de cancer, aflat in pragul mortii. Eu ii spun ca nu cunosc preotul despre care vorbeste, dar ca am o reteta pentru metastaze luata din "Formula As" si, daca are ingredientele necesare (unt si untura de casa), sa o incerce. Zis si facut. Prietena mea a facut reteta si i-a dus-o prietenului la spital (asta se intampla vineri dimineata, pe 8 martie 2002). Conform retetei, compozitia respectiva trebuie sa fie luata de trei ori pe zi, cu o jumatate de ora inainte de fiecare masa. Prietena mea s-a gandit sa-i dea cate o lingurita din compozitie o data la trei ore. Prietenul ei era deja pe perfuzie si morfina. Duminica dupa-amiaza m-a sunat sa-mi spuna ca Gabriel si-a revenit, vrea sa manance, nu mai are sange in urina, sangerarea gingiilor a incetat si ca are moralul foarte ridicat. Dupa o ora, ma suna din nou sa-mi spuna ca analizele facute dimineata i-au iesit normale. Nu vreau sa par ridicola: si acum imi vine greu sa cred ca in asa scurta vreme s-a putut obtine asa un rezultat si, daca n-ar fi prietenea mea la mijloc, as sta pe ganduri. Ori este o simpla minune, care n-are nimic de-a face cu reteta in cauza, ori intr-adevar, reteta face minuni. Bunul Dumnezeu stie, cert este ca in urma "tratamentului" minunea s-a produs.
Reteta pentru vindecarea metastazelor cancerigene
Ingrediente: 500 g unt de casa (nesarat), 500 g untura proaspata de casa (nesarata), 500 g miere poliflora, 500 g lamai (cu tot cu coaja) tocate marunt, 500 g cafea macinata (daca are tensiunea marita, se vor folosi doar 250 g de cafea).
Se amesteca totul (lamaile se taie in bucatele foarte mici, cu coaja cu tot) si se incepe imediat tratamentul: cate o lingura de amestec, luata cu 30 de minute inaintea meselor principale. Nu se face nici un alt tratament in paralel. Aceasta cura naturista este buna pentru orice fel de metastaza.
Multumesc pe aceasta cale atat redactorilor revistei "Formula As", pentru care am un adanc respect si admiratie, cat si tuturor cititorilor ei.Mirela Ardeleanu - Canada