E primavara si taranii s-au dezlegat la povestiPalaguta Roman,
59 de ani, taranca din Desesti, MaramuresTaina matusii Ioana
Am avut o vecina, o femeie batrana ce sta cu casa dinsus de mine. Sta singura, vai de ea. Desi a avut o familie numeroasa, la batranete a ramas singura. Si tare bine ne aflam impreuna! Ii mai dam eu lapte, ea ne dadea iarba de cosit din gradina. Era pocaita. Ma punea sa-i citesc in Biblie, ca eu vedeam bine fara ocheri (ochelari - n.r.) si-i placea sa stea sa m-asculte. Da" mai si glumeam cateodata. Am facut o intelegere amandoua: "Matusa Ioana", i-am zis, "daca mori inainte, sa vii sa-mi spui de pe lumea ailalta cum ii mai bine sa fie omu", pocait ori sa ramana in religia lui". Ea a zis ca nu s-ar fi pocait niciodata, daca n-ar fi tras-o intr-acolo barbatu-sau. Si-a urmat barbatu" la pocaiti, c-o gandit ca pe cealalta lume or fi impreuna. Si tot asa, glumind si povestind, ea a zis: "Palaguta, dac-oi muri la vreme de vara, sa pui pe mine numa" flori, sa ma acoperi cu flori in sicriu. De-oi muri iarna, sa faci o oala mare de ceai, sa dai la tata lumea cate o cana de ceai fierbinte". Intr-un timp, s-o bolnavit biata matusa Ioana, o paralizat. O poruncit dupa mine si-o zis asa: sa ma duc sa fac cinstitu" Paraclis langa patul ei. M-am dus cu fata mea, cu Rodica, si-am facut Paraclisul in genunchi, langa pat. A crezut in Maica Sfanta si i-o parut rau ca s-o pocait. Cand erau inmormantari de-ale noastre, venea si ea, in cimitir, la biserica. Zicea ca nu da preotu" la nimeni cu crucea-n cap. Zicea: "Dac-oi muri, Palaguta, sa ma treci si pe mine la pomenirile mortilor". S-am trecut-o.
Batrana n-a murit nici iarna, nici vara, asa cum zicea. A murit primavara, cand singurele flori inflorite erau florile de ciresi padureti si rachiteana aceea rosie. Am rupt rachite si flori din ciresu" meu din gradina si m-am dus la inmormantare. Am stat asa, cu florile-n mana, si mi-o fost oarecum rusine, ca la pocaiti nu sa mere cu flori. Da" m-o vazut fata ei din Feresti, Irina, si m-o chemat la sicriu, si i-am pus roata florile albe si rosii, pe langa cap, de amandoua partile, si pe piept.
Dupa ce matusa Ioana o murit, eu tot ma duceam la un pamant acolo, al meu, si tot am trecut panga cimitirul unde era ingropata si meream la mormantu" ei. Ziceam "Tatal Nostru", ca stiam ca aceea-i prima rugaciune a Domnului nostru Iisus, si plecam de la mormant si tot ziceam eu, in gandul meu: "Oare de ce nu vine matusa Ioana sa-mi spuna cum ii pa lumea cealalta, ca noi am facut legamant ca vine si-mi spune ce sa fac in viata asta trecatoare, ca sa-mi fie bine in cealalta? Ce sa fac?". Si matusa Ioana n-a mai venit sa-mi spuna.
Da" uite ca in urma cu vreo sapte ani, am visat-o c-o fost la mine in pat. Sta, toata, imbracata in alb, da"-n patu" meu, in asternutu" meu: fata alba de plapuma, perini albe si ea imbracata tata in alb. Si mi-o spus asa: "Palaguta, stii ce sa faci? Sa zici Psalmul 50, <<Miluieste-ma, Dumnezeule!>>".
Eu stiam Psalmu" 50 pana la un loc, da" ma pierdeam pe la altul, si iarasi mai stiam ceva cuvinte pe la sfarsit, dar tot, pe de-a rostul, nu il stiam. Spun sincer, zau, nu-l stiam tot. Cartea mea de rugaciune era la o vecina. Am mers si i-am cerut-o inapoi, ca sa ma pun pe invatat, sa urmez indemnul matusii Ioana. Venind pe ulita cu cartea in mana, m-am gandit: "Oare de ce nu-mi da mie Dumnezeu sa stiu toate cuvintele rugaciunii?". In ast timp, ma tot intalneam cu oameni ce mereau in carute. Imi dadeau binete, da" eu n-am raspuns la nime nimic, n-am salutat pe nime, ca ma gandeam la Psalmul 50. Il ziceam in gand, viind pe ulita, da" cu cartea inchisa. Cand am ajuns acasa, nepotelul meu de la Baia Mare, de la Seminar, venise la noi. Si i-am dat cartea in mana. Am zis: "Vasile, te rog frumos, deschide la Psalmul 50 cartea de rugaciuni si urmareste-ma". El a zis: "De ce, bunica?". "Eu trebuie sa stiu psalmul asta si nu-l stiu tat, pe de rost." S-am inceput sa-l zic. Si l-am zis pana la sfarsit. S-a zis Vasalie: "Bunica, pai il stii, ca n-ai gresit nicaria". Si l-am stiut perfect. L-am invatat venind pe ulita, cu cartea inchisa in mana, fara sa-l mai citesc. Asa mi l-a dat Dumnezeu.
"Milueste-ma, Dumnezeule!", Psalmul 50, cuprinde multe cuvinte foarte insemnate, pe care le zice preotul cand afuma, cand se canta Heruvimii in biserica. Cand se-ntoarce lumea asa, ni, cu fata, baga de sama ca popa zice Psalmul 50. Si se zice: "Noi, care pe Heruvimi cu taina inchipuim". Stii, se canta! Si se zice la urma: "Toata grija cea lumeasca de la noi sa o lepadam". Cu asta se termina. E o rugaciune foarte importanta si ii bine s-o zici. Io, daca n-am vreme s-o zic acasa, o zic ducandu-ma pa carare, la lucru, vara. Daca vad ca cineva ma ajunge din urma sau vine asa, pa langa mine, ca o parere, daca ma intalnesc cu oarecineva pe carare, eu iar il zic, il zic baremi in minte, da-l zic si-n cuvinte, ca-l stiu perfect.
Acuma stau si intreb: cum am putut sa-l invat, fara sa-l mai citesc inca o data, dupa visul ce l-am avut in noapte? Cum l-am invatat, numa" cat am dus cartea in mana? Duhul cel Sfant m-a-nvatat, Dumnezeu cel Sfant mi l-a dat. Ca mi-o zis si nepotu": "Bunica, il stii perfect!". "N-am gresit nicari, Vasilica, n-am pierdut, oare, nici un cuvant?" "Nu, bunica, perfect l-ai zis!" Pruncu" m-o urmarit din carte si eu l-am zis. Doamne, mari is minunile Tale! Eu am plinit dorintele Ioanii lui Rad si ea s-o tinut de cuvant.
Sorin Ilievici,
26 de ani, catun Darieni, sat Demacusa, com. Moldovita, BucovinaMuma Padurii si Omul-Lup
Traiesc in Bucovina si vreau sa va povestesc tot ce se petrecea in trecut. Locul are numele Darieni, sat Demacusa si mai traiesc aici putini batrani, cu varsta de 80-90 de ani. In catunul nostru exista opt case batranesti, avand 100-200 de ani. Exista si case noi. Cu ani in urma, catunul nostru era numai padure. Primul om care a venit in locul acesta a fost un refugiat din Polonia, adica mai exact din Galitia, si se numea Darie. Asa a luat si catunul denumirea de Darieni. Dupa un timp, au aparut alti refugiati, tot din Polonia, fiecare si-a ocupat cate un teritoriu si si-au facut case din lemn de brad. Taiau padurea si cladeau case manual, numai cu securea. Oamenii traiau din vanat si din cresterea animalelor. In loc de paduri, faceau livezi, ca sa faca fan si sa cultive cartofi. Dupa un timp, au aparut si evreii, care au facut fabrici, unde lucrau oamenii. Lumea traia foarte greu, din cauza haiducilor, care veneau si jefuiau pe cei care aveau aur si chiar si pe ceilalti. Din cauza aceasta, oamenii faceau geamuri mici la case si cu gratii, ca sa nu intre hotii. La noi, acolo, vorbim ruseste si evreieste.
Obiceiuri batranesti in satul nostru
De Sfintele Pasti, oamenii merg la biserica cu pasca, iar dupa aceea se intorc acasa. Cand ajung acasa, rostesc mai multe cuvinte, adica: "Noi ce mancam, azi, de Pasti?", intreaba barbatul pe sotie, iar sotia raspunde: "Dupa cum este legea, azi mancam colaci si copturi", iar barbatul intreaba din nou: "Dar vrajmasii nostri ce mananca?", si sotia raspunde: "Carbuni aprinsi". Dupa aceste vorbe, barbatul trage cu pistolul de trei ori si rosteste de trei ori "Hristos a inviat!". Oamenii merg prin sat cu pasca, calare pe cai. Dupa aceea, se intra in casa si se sarbatoreste.
Duminica, peste an, oamenii mergeau la hora si la vanatoare. Cei mai batrani spuneau povesti, iar babele faceau vraji. Sa va scriu niste superstitii inventate de ele si care sunt adevarate si ajuta la toate.
1. Alungarea furtunii, a grindinei si a ploilor mari - femeile batrane procedeaza in mai multe feluri: punerea toporului cu ascutisul in sus, punerea crengilor de fag sfintite din duminica mare de Pasti pe foc, stropitul cu apa sfintita prin casa si pe afara. Toate acestea opresc furtuna.
2. Aducerea ploii: spalarea vaselor la fantana, punerea greblei in curte cu dintii in sus, imbaierea copiilor mici cu apa amestecata cu roua.
Se povesteste ca demult, pana la venirea oamenilor in satul nostru, exista Muma Padurii. Noi denumim pe Muma Padurii "nauca". Un om povesteste ca a vazut cu doi ani in urma o nauca in munti. Povesteste ca era imbracata in alb si nu putea sa-i vada fata. Canta cumva, intr-un fel, o jalanie. Se spune ca ea apare o data la sapte ani.
Mai exista o poveste spusa mie de un om pe care il cheama Pavel. El umbla singur la vanatoare. Intr-o zi, s-a dus departe de casa. Spune el ca a ajuns intr-o padure deasa, unde a auzit un copil ca plangea. S-a apropiat si a vazut un leagan facut din crengi si din paie. Copilul era agatat colo sus de o creanga, si omul nu vedea fata lui. A leganat leaganul si copilul a tacut. Se uita mai incolo si ce vede Pavel? O femeie, ceva, mulgea o cerboaica. Era Muma Padurii. Avea parul coborat peste fata, pana-n pamant. De frica, omul scapa pusca si o ia la goana printre copaci. Nu se uita inapoi, fiindca stie ca Muma Padurii ii va lua mintile. Totusi, el n-a mai uitat femeia aceea si umbla nebun prin paduri.
La sfarsit, va mai spun o poveste adevarata, despre Omul-Lup. Ea a fost povestita in sat de mai multi muncitori care lucrau la padure. Lucrau de multa vreme in padure si nu se intamplase nimic pana atunci. Dar intr-o seara, dupa sfarsitul muncii si cand s-au retras in baraca, facand la mijloc un foc, aud niste tipete. Speriati, stau si asculta, dar dintr-o data vad ca intra un om acoperit pe jumatate cu blana, asa, ca la lupi. Chiar si semana cu un lup si avea in mana pe Muma Padurii, prinsa de par. Muncitorii spun ca poate a fost o cearta intre ei. Dar atunci, omul acela cere niste opinci. De frica, unul dintre muncitori i le da pe-ale lui. Iar acel om ii multumeste si spune ca pana a doua zi dimineata va scoate toate lemnele din padure, la drum. Muncitorii n-au crezut, dar cand se sculara, padurea era goala de lemne, iar lemnul era la drum. S-au mirat foarte tare: cum sa faca atata munca pentru niste opinci? Muncitorii aceia ar fi trebuit sa lucreze o luna ca sa scoata atatea lemne la drum. De bucurie, duminica s-au scoborat jos, pe vale, si au pus pariu cu patronul, care are un joagar, ca si-au terminat treaba de pe o luna. "Pe-un butoi de vin", au zis ei. Patronul nu a crezut, dar cand a vazut, s-a facut la fata galben ca lumanarea si atuncea oamenii au spus totul, cum s-a intamplat. Credeti sau nu, dar de teama ca a fost necuratul, patronul acela a plecat departe din sat.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
