Eveniment
"In memoriam Iosif Sava "...
...asa s-a intitulat seara omagiala dedicata acelui - unic, in felul sau - om si animator de cultura care a fost si ramane in amintirea noastra Iosif Sava. Initiata de o parte a ceea ce s-ar putea numi "floarea cea vestita " a artistilor, actorilor, oamenilor de cultura care de-a lungul anilor i-au fost oaspeti la seratele de sambata seara, cand strazile Bucurestilor se goleau ca pentru un mare eveniment, sarbatorirea de la Ateneul Roman - filmata de Tvr 2 - a purtat un nimb. Un nimb rar, care straluceste de cate ori gandurile noastre se indreapta spre fiinte pretuite si dragi pe care, in vremea cand erau pe-acest pamant, nu le-am onorat indeajuns, nu le-am aratat destul de apasat respectul si dragostea noastra.
Ani si ani si ani de-a randul, Iosif Sava s-a luptat cu inertiile oficialitatilor, cu prejudecatile, cu ostilitatea lor fatisa ori ascunsa sub valul unei bunavointe sterpe. Ani si ani si ani de-a randul "si-a mancat " nervii si sanatatea, si-a periclitat optimismul, a riscat sa-si piarda zambetul si rasul, si ironia fina si energia stupefianta pe care o avea, pentru a pastra acolo, la radio, locul care se cuvenea Marii Muzici. Ori locul pe care reusise sa-l cucereasca in grila de programe a televiziunii publice, intru cinstirea Culturii. Stim bine, cu totii, ca la fel ca si acum, din pacate, in vremea lui Ceausescu oamenii de cultura, creatorii de carti ori de piese, muzicienii, virtuozii diverselor instrumente muzicale erau destul de marginalizati - nu cumva sa lezeze anumite orgolii de partid. Ei bine, luptandu-se tocmai cu aceste orgolii, cu aparatorii institutionalizati ai cultului personalitatii celor doi Ceausesti, riscandu-si adesea postul, Iosif Sava i-a adus sub lumina reflectoarelor pe romanii daruiti de Dumnezeu cu harul de a crea bucurii spirituale. Si nu numai atat. Asemenea cautatorilor de fantani, care stiu sa scormoneasca in adancul pamantului si sa aduca la lumina soarelui Apa datatoare de viata, Iosif Sava a vrut si a stiut sa caute si sa gaseasca acei copii minunati, inzestrati pentru muzica, pentru dans, pentru poezie, pentru arta in general, copii-minune care sa ne dea speranta mereu necesara. Speranta in forta creatoare a generatiilor ce vin. Speranta ca Romania isi are viitorul asigurat, macar prin cultura.
Seara omagiala dedicata lui Iosif Sava a insemnat nu doar o recunoastere tarzie a meritelor sale exceptionale, ci si expresia dragostei noastre - datorata unui om de o generozitate fara seaman, de o rara gingasie sufleteasca, ascunsa cu grija dincolo de statura sa de urias, de sprancenele cat aripa de vrabie. O gingasie aparata de zambetul cu sclipiri malitioase, de glasul de tunet cu care-si starnea invitatii. El, cel vesnic "ranit din dragoste de viata ", a fost impins spre o moarte timpurie, tocmai cand avea nevoie - bolnav fiind - de sprijinul nostru, al tuturor. De solidaritatea noastra, a tuturor. Marturiile noastre, dorul nostru adunat intr-o seara de amintiri au ajuns, sunt sigura, pana la el. Si-i vor fi alinat, un pic, suferinta de a fi plecat prea repede dintre noi. Sunt sigura ca asa s-a intamplat, pentru ca, se stie din batrani, "cautatorii de fantani ", cei care aduc apele vii, binecuvantate la lumina soarelui vesnic au, acolo sus, carari deschise, prin care ajung din cand in cand pe pamant...Silvia Kerim
Cinema
Hanno Hofer premiat la cel mai important festival european de scurt metraj
- Simpaticul solist al trupei Nightlosers da noi lovituri ca regizor de film -
Dupa ce primele sale doua filme, "Telefon in strainatate " si "Dincolo ", au plecat cu tolba plina de premii de la festivalurile la care au participat, cel mai recent scurt metraj realizat de Hanno Hfer s-a dovedit a fi, si el, un succes. "Ajutoare umanitare " a primit in noiembrie 2001 Marele Premiu al Festivalului DaKino, iar in acest an a cucerit premiul "Canal Plus ", in cadrul celui mai important festival european de scurt metraj, tinut in Franta, la Clermont-Ferrand. In vreme ce televiziunile din Romania s-au specializat in difuzarea unor filme de pornografie si violenta, ignorand cu desavarsire succesele cineastilor romani, filmul lui Hanno va fi difuzat de celebrul post de televiziune francez si de alte televiziuni europene.
"Nu concep aceste filme special pentru strainatate ", declara pentru cititorii nostri Hanno Hfer, recent intors din Franta. "Asta e situatia - afara au succes, iar aici nu ai unde sa le vezi, in afara festivalului DaKino. Cred ca se simte nevoia difuzarii unor scurt metraje romanesti, macar la televizor, indiferent cat de tarzie ar fi ora. <<Ajutoare umanitare>> este un film realizat in aceasta vara, dupa un scenariu propriu, ce a pornit de la un fapt real. E vorba de trei tineri occidentali care vin cu o dubita de ajutoare intr-un sat ardelenesc - filmarile au fost facute in comuna Margau, din judetul Cluj - si, dupa o saptamana de chefuri, pleaca mai incarcati decat au venit: cergi, butoaie cu branza, vin, tuica. Cu acest film am plecat la Clermont-Ferrand, un festival cosmopolit, ce a durat zece zile si a adunat o groaza de regizori, realizatori, producatori din intreaga lume. Este, de asemenea, un festival renumit, si ca targ de filme: acolo se fac si se desfac toate afacerile privind scurt metrajele, acolo se semneaza contractele. In concurs au intrat 80-90 de filme, dintre care vreo sapte mi-au placut foarte mult, altele au fost bunicele, iar unele - chiar slabe. Din Romania, a mai participat un film, <<Invitatie la masa>>, semnat de Gabriel Sarbu. Ce-i drept, filmele lor sunt realizate in conditii tehnice incomparabile, insa altfel nu cred ca sunt mai buni ca noi. Pentru <<Ajutoare umanitare>>, acesta este doar inceputul - un film traieste circa doi ani in circuitul de festivaluri -, am primit deja cateva invitatii din Europa si sper sa aiba un traseu cat mai frumos in continuare. Altfel, am idei pentru un nou scurt metraj si astept sa vad daca voi primi finantarea Centrului National de Cinematografie, iar daca nu, voi face echipa cu un producator francez. "Iulian Ignat
Carte
Selectia Formula As
- Florin Mugur, "Scrisori de la capatul zilelor ", Editura Compania (tel. 211.59.64), 104 pag., 52.000 lei. La 11 ani de la moarte, despre poetul si editorul Florin Mugur (1934-1991) se vorbeste si se scrie nedrept de putin. Pana cand ii va fi reeditata opera si marele jurnal inedit, Adina Keneres, Petru Romosan si Mircea Iorgulescu au ales sa il aduca din nou in atentia cititorilor, intr-un mod pe cat de impresionant, pe atat de semnificativ pentru anii de sfarsit ai dictaturii si inceputului democratiei. Conceputa cu o afectiune ce transpare in grija pentru fiecare detaliu, de la machetare si pana la redactare, aceasta carte neobisnuita inchide intre coperte tragedia unui om, dar este in acelasi timp un document despre viata cotidiana a scriitorului roman in vremuri potrivnice spiritului. Ea contine scrisorile trimise de Florin Mugur, din februarie 1989 si pana in preajma mortii, prietenilor scriitori evadati din inchisoarea cu regim de exterminare numita R.S.R. si aflati in exil in Franta, Israel, Sua. Pentru a inlesni cititorilor tineri intelegerea imprejurarilor in care a fost scrisa aceasta corespondenta, volumul are numeroase note explicative si e completat cu un text-marturie al lui Mircea Iorgulescu, "Intre apatie si exasperare " (difuzat la "Europa Libera " in toamna lui 89), despre conditia scriitorului la sfarsitul anilor 80, in plina dementa ceausista. Pe langa nevroza comuna ce transformase tara intr-un infern maladiv (duplicitate, suspiciune, lipsuri elementare, minciuna ideologica uriasa, mereu alte ordine absurde s.a.), sensibilul si chinuitul poet a avut de indurat lovituri tragice ale destinului. In 1983, tatal lui iubit, un om vital, intelept, cu umor, e ucis intr-un accident de circulatie, iar la 1 iunie 1989 dispare si fiinta cea mai importanta din viata lui Florin Mugur, sotia sa, Iulia. De zece ani, Iulia facea dializa, iar Mugur o ingrijea si o sustinea cu disperare, fiind dependent de starile ei: "Stiam ca, la un moment dat, Iulia, bucuria mea, va muri. Speram sa i-o iau inainte macar cu un ceas. N-a fost sa fie. Si viata mea s-a golit ". Ramane complet singur, iar existenta ii devine mecanica. Cei mai buni prieteni ii sunt departe, iar comunicarea cu ei e dificila si plina de precautii. Munca la Editura "Cartea Romaneasca " ii e tot mai penibila caci, dupa asa-zisa "desfiintare a cenzurii ", editorii insisi fusesera transformati in cenzori, sub amenintarea unor pedepse administrative. Redactarea manuscriselor se transformase in cautarea, impreuna cu autorii, a unor modalitati de a pacali "vigilenta " functionarilor de la Consiliul Culturii si a politrucilor. Neptuinta, dezgustul, teama castigau teren, fapt cu atat mai insuportabil cu cat Mugur era un editor daruit si entuziast in descoperirea si promovarea talentelor literare, se indragostea de cartile bune ale tinerilor, punea mult suflet in batalia pentru aparitia lor. "Lovitura de stat revolutionara " (cum o numeste Mircea Iorgulescu, in note) din 22 decembrie 1989 ii da expeditorului de scrisori catre prieteni euforia libertatii si speranta unei renasteri morale a tarii. Dar foarte repede, inca din ianuarie 1990, isi da seama cu o dureroasa luciditate de asaltul profitorilor, de jocurile murdare si periculoase, de egoismul exacerbat din lumea literara si iluziile i se spulbera una cate una. Singurele sale bucurii depline sunt ca isi poate face munca de redactor adevarat si ca si-ar putea intalni corespondentii de la Paris. Ceea ce se si intampla. Dar o data revenit acasa, discutiile incrancenate, invazia de lichele, confuzia zgomotoasa si mai ales mineriada din 13-15 iunie 1990 ii creeaza poetului, cu nervii oricum incordati, o stare de tensiune insuportabila. Abuzeaza de somnifere si tranchilizante, fiindca singuratatea, suferintele fizice si psihice, dezamagirea si atmosfera incarcata il fac sa se gandeasca adesea la moarte. Ii scrie lui Mircea Iorgulescu in noiembrie 1990: "Minciuna si ura nu s-au retras, ci se afla intr-o ofensiva incredibil de violenta. Nu sper altceva decat sa mor in somn. Toate calitatile mele (discutabile - sfiala, o anumita luciditate, bunul-simt) se intorc impotriva mea. Nici nu vreau si nici nu ma pricep sa urlu. Iar fara urlete, nu se obtine, in acest moment, nimic ". In ultima scrisoare, de la sfarsitul lui ianuarie 91, starea de oboseala si lehamite se agraveaza: "Totul sta. Sunt lipsit pana si de curajul de a ma sinucide ". La 9 februarie e gasit fara viata in apartamentul lui. Abia implinise 57 de ani. Cartea postuma ce ii poarta semnatura ne releva un Florin Mugur de carne vie, un personaj frumos-dureros si ne indeamna sa ii recitim volumele de poeme cu o alta intelegere, mai adanca.Adriana Bittel
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
