Politica improvizatiei
Daca dupa doisprezece ani de tranzitie, Romania este pe ultimul loc in categoria tarilor candidate pentru Uniunea Europeana, explicatia principala este improvizatia care a tinut loc de politica. Am avut patru alegeri generale si doua alternante la putere, dar parca nu s-a schimbat nimic la nivelul rezultatelor concrete. Chiar daca sunt mari diferente de stil, ideologie si convingeri morale intre cei care au fost la guvernare inainte si dupa 1996, inainte si dupa 2000, cand este vorba sa ii comparam din punctul de vedere al eficientei, parca nu este nici o diferenta. Nu fac parte dintre cei care intentioneaza sa blameze clasa politica pentru tot ceea ce s-a intamplat rau. Am prieteni si cunostinte in toate partidele importante (cu exceptia Prm), iar multi dintre ei sunt persoane admirabile, care au crescut enorm in anii din urma si au reusit sa aiba rezultate remarcabile in domeniile specifice in care s-au afirmat. De aceea am combatut intotdeauna reflexul celor care critica mereu clasa politica, partidele, institutiile democratice, pentru tot ceea ce este rau in Romania. S-au facut multe lucruri bune si in tara noastra, dar nu destule, nici intotdeauna la timp si, mai ales, nu foarte repede. De pilda, daca partidul lui Iliescu si Nastase ar fi inceput in 1990 lucrurile pe care le face abia acum, in 2001 si 2002, Romania ar fi fost cu mult inaintea Poloniei si Ungariei. Dar nu se poate vorbi in politica despre "ce-ar fi fost daca", ci numai despre ceea ce a fost. Iar politica dusa de principalele forte electorale nu a fost altceva decat expresia mentalitatilor si culturii politice ale natiunii romane.
Faptul ca multi membri ai unor grupuri sociale masive asteapta totul de la Stat, fara sa isi ia soarta in maini, fara a se recalifica, fara a merge la studii, desi cu o oarecare intarziere, fara a lua totul de la inceput, asa cum multi dintre noi am facut-o dupa 1989, nu se datoreaza fortelor politice de la putere. Nu Frontul Salvarii Nationale sau Pdsr (actualul Psd) i-au transformat pe oameni in actori sociali pasivi, care cel mult se duc o data la patru ani sa voteze. Aceste forte doar s-au folosit de potentialul enorm de inertie, pentru a-si asigura victoria in alegeri. Vorbim despre manipularile din 1990 cu "vin mosierii si capitalistii din Occident sa ne ia pamanturile si fabricile", dar acesta era nivelul mentalitatilor curente, iar politicienii nu au facut decat sa le foloseasca. Cei care au venit in 1990 la putere ar fi trebuit sa le spuna oamenilor ca s-a terminat cu adevarat comunismul si ca abia acum vor trebui sa munceasca, sa faca eforturi, daca vor sa traiasca mai bine. Ei spun aceste lucruri abia acum. Daca tarancile de la noi ar fi avut in spate un deceniu de munca sezoniera la cules de capsuni in Spania, altfel ar fi aratat votul din mediul rural, iar satenii ar fi inceput sa practice si alte forme de participare sociala si politica.
Peste stratul de mentalitati formate in timpul comunismului s-a asternut repede un nou strat de mentalitati, cel al tinerei generatii, care a fost din multe puncte de vedere chiar mai reactionar si inapoiat decat cel anterior, care se formase organic si isi produsese anticorpii. Noile mentalitati colective ale tinerei generatii s-au format in jungla unui semicapitalism salbatic. Acesti tineri nu au avut acces decat la subprodusele si gunoaiele societatii de consum occidentale, nu la formele inalte de cultura sau la conditiile superioare de educatie de acolo, nici la viata prospera sau la formele de civilizatie capabile sa respinga ceea ce este malefic in societatile respective. Tinerii s-au apucat sa maimutareasca Occidentul fara a-l intelege. Si cum in lipsa unor mijloace materiale adecvate era imposibil sa aiba acces la cultura elitelor sau la mult mai raspandita mentalitate a clasei de mijloc, tinerii au luat cultura grupurilor marginale, infractionale, chiar criminale, dominate de complexe de inferioritate si de resentimente. Aceasta se vede in special in muzica, haine, modul de petrecere a timpului liber, in gandire, comportament, limbaj, obiceiuri. Domina cinismul, relativismul etic, dorintele de imbogatire rapida si de a se simti bine, indiferent de circumstante, chiar cu pretul infractiunilor, violentei, fraudei, coruptiei, renuntarii la demnitatea personala, chiar cultul crimei. Daca ii intrebi pe acesti tineri cu cine voteaza sau ce fel de guvernare le-ar conveni, nu constati decat fie dezinteresul, fie totala confuzie. Este un strat social in care nu mai exista pic de loialitate fata de tara, natiune, Biserica sau fata de alte valori, iar cei mai multi vor sa emigreze. Din fericire, exista si medii familiale sau locale in care au crescut tineri cu personalitate puternica, viitoarea elita, care nu poate fi abatuta din drum, ci numai intarziata, oameni care, chiar daca se duc la studii in Occident se intorc inapoi in tara, iar cand o fac, aduc cu ei ceea ce este bun de acolo, nu rebuturile culturale. Societatea este diversa si chiar daca exista fenomene de dezintegrare sociala sau de decadenta morala, exista si tendintele contrare. Important este care dintre aceste tendinte vor fi valorificate in cultura, politica, care vor reusi sa puna bazele unei noi civilizatii.
Sursele semiesecului din politica trebuie cautate nu doar la nivelul clasei politice, ci mai ales acolo de unde sunt selectati politicienii, in baza sociala a acestor partide. Este vorba despre o responsabilitate comuna. Acesta nu trebuie sa fie un motiv de disperare sau pesimism. Dimpotriva. Cand o societate isi constientizeaza problemele, fara ca o parte a ei sa dea vina pe cealalta, atunci se formeaza premisele unei solidaritati sociale sau nationale. Problema cu asemenea solidarizari vine din calitatea umana a celor care ar trebui sa ia initiativa. Din acest punct de vedere, nu trebuie facute false diferentieri intre fortele politice aflate la putere in diferite perioade. Mereu a existat o anumita toleranta la nivelul conducerii partidelor de guvernamant, al Guvernului si Parlamentului fata de cei care actionau la limita dintre lege si faradelege. Chiar daca nu au fost amestecati in afaceri dubioase sau fraude, liderii de varf au inchis ochii sau au privit in alta parte. Necazul este ca au inceput altii sa se uite la neregulile de la noi si sa ne atraga public atentia ca nu putem fi acceptati in Nato sau Ue, cu gradul inalt de coruptie la care s-a ajuns. Este intr-un fel ridicol faptul ca, tocmai in timpul scandalului Enron din Sua, ambasadorul la Bucuresti al acestei tari se trezeste sa vorbeasca despre coruptia din Romania, cu o insistenta care aminteste de fostii comisari sovietici. Aceasta nu inseamna ca nu ar avea dreptate, ci numai ca, daca oficialitatile de la Bucuresti iau masuri anticoruptie doar de ochii strainatatii, iar nu pentru ca trebuie, atunci suntem pierduti. Totul se va transforma intr-un show anticoruptie, intr-un joc de imagini. O improvizatie. Iar noi tocmai de iesirea din improvizatie avem nevoie.Dan Pavel
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
