Sa vedem viitorul, cu ochii copiilor nostri
Monica Popescu
eleva la Colegiul National "Tudor Vladimirescu" din Targu-Jiu
"Sunt sigura pe fortele mele. Sunt optimista. Stiu ce am de facut"
Monica Popescu a implinit recent 18 ani. Ea urmeaza sectia de "umanioare" (filologie) a Colegiului National "Tudor Vladimirescu" din Targu-Jiu. Este olimpica la limba latina. A obtinut locul Iii pe tara, cu o lucrare despre Cicero. Desi "umanista", e sigura ca nu va imbratisa o cariera didactica. Nu scrie nici poezii. Nu poarta ochelari. Nu toceste. Toti colegii stiu ca se va face farmacista. Ar fi si pacat sa nu urmeze traditia familiei. Daca parintii sai au construit deja trei farmacii (doua la tara, una la oras), Monica are ambitia sa impanzeasca judetul cu cladiri moderne, luminoase, unde sa-si poata cumpara taranii antinevralgice, sa nu mai bata drumul la Targu-Jiu pentru un tub de zaharina. Dupa cum arata de pe acum, farmaciile familiei Popescu par a fi primele "ambasade" ale Uniunii Europene in satele gorjene. Iar dupa cum gandeste si vorbeste colegiana de la "Tudor", este clar ca "negocierile" cu forul european, la capitolul mentalitatea tinerei generatii, se vor incheia cu succes.
"Sa vina tatuca si sa deserte desaga cu prime si subventii..."
- Ai intrat in lumea noua romaneasca, imbracata in oribilul costum de "soim al patriei". Iti mai amintesti de iarna lui 1989?
- Cum sa nu? Dar nu-mi place sa vorbesc despre asta. Am avut mare noroc sa-mi fac educatia intr-un sistem democratic; am "fentat" partidul, scapand de corvoada stupida a cravatei rosii de pionier. Din nefericire, pentru acest lucru au murit atatia copii nevinovati.
- Sa facem, daca vrei, un scurt bilant. Ce a adus generatiei tale deceniul postrevolutionar?
- Sunt multe de spus, dar cel mai mare castig este, dupa mine, libertatea comunicarii, deschiderea catre lume, sansa uriasa de a alege.
- S-ar parea ca nu toti colegii tai de generatie apreciaza aceste binefaceri ale democratiei. Sunt tineri care au votat recent pentru trecut, pentru dictatura.
- A fost o necugetare din partea multora. Cum sa compari ce avem noi azi cu ce aveau parintii nostri la aceeasi varsta? Numiti orice domeniu si veti vedea imediat diferenta. S-ar putea invoca, e adevarat, starea de saracie a unei largi categorii de oameni. Exista, da, prea multi saraci. Cauzele merg in trecutul regretat de unii, dar si in directia guvernelor si politicienilor de dupa 1989. Tot atat de sigur, cauzele se afla in noi, in cei ce se plang si blocheaza drumurile. E multa lume saraca, dar e si multa lume care nu munceste. Am vazut mineri care nu accepta nici o slujba in afara celei din subteran. Nu vor recalificare, nu vor in industria textila, nu vor la drumuri. Nu vor nici la liceu sau la scolile particulare de calculatoare! Asteapta doar un lucru: sa le dea Guvernul! Sa vina tatuca si sa deserte desaga cu prime si subventii, cu bani de miel si ajutoare prelungite de somaj. Nu sunt impotriva protectiei sociale, nu cred ca somajul e o fericire, dar nu trebuie sa lasam totul numai pe seama statului paternalist. Nu putem continua cu mentalitatea asta de asistati pe viata.
- E usor sa vorbesti astfel cand primesti bani de la taticu, iar maine-poimaine iti faci planuri sa pleci din tara...
- Primesc, e drept, atat cat imi trebuie. Dar il intreaba cineva pe tata cum a facut banii? Stie cineva cate nopti n-a dormit de teama hotilor de materiale, pe cand farmaciile se aflau in constructie? Si-a luat cineva riscurile lui, imprumutand sute de milioane de la banci si punand garantie pamantul familiei, al bunicilor si al strabunicilor, precum si ipotecand chiar constructiile respective? Dintr-un farmacist obisnuit, tatal meu a devenit un om al viitorului, unul care nu asteapta nimic de la Stat (ci dimpotriva). Mama l-a secondat cu spaima in suflet, a trebuit sa-si paraseasca slujba sigura pe care o avea. Amandoi au pornit pe un drum nebatut de nimeni din comuna noastra. Un drum cu obstacole de tot felul, epuizant, care l-a dus adesea aproape de infarct. De aceea, ii admir atat de mult si-i dau ca exemplu colegilor mei, ramasi in urma cu... imaginatia. Acesti colegi sunt cei care doresc sa plece din tara, nu eu. La o bursa sau la masterat? Da, cu placere. Nu e rau sa-i vezi si pe altii cum traiesc, nu poti ignora experienta celor dezvoltati. Asta-i drumul: integrarea cu cei mai buni. Dar de ce sa traiesc acolo? Ca cetatean european voi fi libera sa-mi aleg tara, orasul, slujba. Eu le-am ales deja.
- Nu e prematur sa vorbim acum despre ce va fi peste cinci-sase ani cand vei termina facultatea?
"Sunt superstitioasa: gandesc pozitiv"
- Vorbesti frumos, inflacarat. Unii colegi ar putea sa te contrazica. Nu esti, totusi, prea optimista?
- Sunt optimista de felul meu, dar sunt si sigura pe fortele mele. Stiu ce am de facut. Imi pot dirija faptele dupa un program pe care il elaborez singura, pe baza informatiilor de tot felul, care exista la tot pasul. Ce informatii avea tata la 18 ani? Si de unde le obtinea? De la Comitetul de partid?
- Din carti. Statea probabil toata ziua cu nasul in carte, iar singura lui distractie era sa se uite cum trece acceleratul... Sau cam asa ceva.
- Ha, ha! Vad unde bateti. Si astazi sunt tineri care citesc, cu toate ca tentatiile sunt atat de mari. Numai ca literatura nu mai e totul. Exista atatea alte variante de culturalizare. Poti merge, dupa un plan riguros, si la discoteca, si la biblioteca. Nu-i pun in ecuatie aici pe cei ce se imbata prin carciumi si fac atatea prostii. Vorbesc de oamenii normali, cu un statut mediu in societate. Vorbesc de mine insami, pana la urma.
- In ce banca stai?
- De cand ma stiu, am stat in prima banca. Am fost premianta si monitoarea clasei. Mi-a placut sa fiu in fata, sa fiu remarcata, sa ma simt mai aproape de profesori, mai implicata in desfasurarea lectiilor. Nu am avut nimic de ascuns, nu am copiat, nu am manevrat fituici. Am dorit sa comunic deschis cu profesorii, cu toate ca, in ultima vreme, sunt unii care au un comportament asa-zis "universitar". Adica, vin la ore, predau, asculta, pun note si la revedere. Impersonali ca manechinele de ceara. Nici o conversatie colocviala, nici o critica, nici o lauda.
- Iti plac laudele?
- Cum sa nu? Daca nu vin de la altii, sunt situatii cand trebuie sa te lauzi singur, sa arati ce poti, ce stii, ce oferi. Proverbul cu lauda de sine ar trebui amendat; azi se poarta autoreclama. In noianul coplesitor de informatii, oamenii nu-si mai permit sa piarda timpul pentru a-ti citi "credentialele". Spune tu cat esti de bun. Lauda-ti cunostintele de programare, limbajele de calculator in care te descurci, priceperea de a lucra sub stres, capacitatea de a avea initiative. De ce credeti ca patronii straini te intreaba, la angajare, "Ce salariu va avantajeaza?". Sunt ei nebuni? Deloc. Doar tu stii exact cati bani faci si nu exista riscul sa pacalesti pe nimeni, fiindca respectivii te dau afara la fel de usor precum te-au angajat.
- Cum ai putea sa te definesti pentru cititorii nostri? De ce crezi ca ai merita sa publicam acest interviu?
- Sunt superstitioasa: gandesc pozitiv.
"Sa lucram peste puteri, ca robii, pentru a indrepta situatia in care se afla tara"
- Ai talent la politica. Nu te-ai gandit sa urmezi o cariera in domeniu?
- Ba da. Insa vreau sa am suficienti bani in banca in clipa in care ma inscriu intr-un partid. Nu vreau sa traiesc din mila bugetului public, nu vreau sa ma aventurez in actiuni care "dau dependenta", cum avem atatea cazuri intre politicienii actuali.
- Te rog, acum, sa-ti lauzi generatia, ca tot se spune ca tineretul de azi e debusolat si plin de pacate. Ce aduceti voi in plus in peisajul social si politic?
- Noi venim curati, deschisi pentru a ne ajuta semenii, lipsiti de egoism, dinamici, fara prejudecati. Informatiile noastre sunt la zi si vin dintr-un evantai fabulos de surse. Dar, mai presus de toate, avem spirit comunitar. Culmea culmilor: cei care vin din co-mu-nism se dovedesc teribil de egoisti. Cand au venit strainii sa lucreze la casele de copii handicapati, multi s-au intrebat: ce urmaresc astia? Sistemul care proclamase viata in comun drept tinta a intregii omeniri inoculase de fapt individualismul cel mai feroce. De aceea, in Romania nu exista cultura ajutorului comunitar voluntar si dezinteresat. Dar va fi creata, sunt sigura.
- Ce ar trebui facut chiar "de maine" pentru a schimba starea de lucruri din societate?
- Nu stiu prea bine, nu sunt inca politician. Dar cred ca se impune sa lucram peste puteri, ca robii, pentru a indrepta situatia in care se afla tara. In acesti ani, se joaca marea loterie a destinului nostru. Daca nu suntem in stare sa ne ridicam la nivelul gravitatii momentului, ne vom linge ranile pe undeva, pe la periferia lumi civilizate.
- Cum crezi ca va arata Romania condusa de generatia voastra?
- In primul rand, cred ca va disparea "patul germinativ" care intretine lancezeala, complexele de inferioritate, imobilismul. Apoi, cred ca va disparea din limbajul cotidian magica sintagma "sa ni se dea". Va disparea creditul acordat celor ce nu-si asuma responsabilitati, celor ce nu au nici o aspiratie decat sa-si asigure stomacul, celor ce promit prea multe si nu fac nimic. Va exista mai mult pragmatism si se vor produce schimbari de jos in sus in intreaga societate. In fine, se va manca mai sanatos. Nu e de ras, caci alimentatia prea bogata in carne submineaza natiunea. Filosofia "Iesim din iarna cu porcul de la Craciun si putina de varza de pe balcon (din beci)" va trebui sa dispara.Ion Longin Popescu
Fotografii de Emanuel Tanjala
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
