"Vine, vine Pri-i-mavara...!" ...Acum cateva decenii, refrenul asta se auzea ca un suvoi cristalin, curat, nu de apa de izvor, ci de glasuri inocente de copii, pe tot intinsul tarii romanesti. Prin gradinite, prin clasele primare, ba chiar si pe strazi... Cantecul asta, dulce ca un cor de ingeri mici, "spunea" cam asa: "Vine, vine, pri-i-mavara/ Se astern in toa-a-ta tara/ Floricele pe campii/ Hai sa le-adunam copii...". Erau si-atunci vremuri tulburi, iscate ca o prelungire nefasta a doua razboaie mondiale si a pogorarii peste aceste plaiuri a norului negru, ucigator, si parca fara scapare, numit Comunism. Si totusi, romanii mai priveau in Sus, spre Cer; si totusi, romanii isi mai educau copiii in spiritul dragostei fata de Dumnezeu, fata de tot ce a creat El bun si frumos pe-acest pamant: oamenii si animalele, pomii si iarba, florile si luncile, apele si muntii...
In primaverile acelea, pe cand mintea si sufletul romanilor ramasesera inca nealterate de pecetea unor timpuri fara Dumnezeu, oamenii se pregateau sa primeasca, asa cum se cuvinte, Sfintele Pasti, minunea?Invierii lui Iisus. Isi curataucasele, curtile, gradinile... Se ingrijeau ca animalele sa aiba tot ce le trebuie, varuiau pomii, gardurile, curatau potecile, santurile din fata casei, napadite de iarba, reparau podeturile... Mamele pregateau hainute noi de Pasti pentru copii; scolile erau curatate de funingine si zugravite cum se cuvine. Iar ei, copacii, florile salbatice si florile din gradini sarbatoreau in felul lor venirea celui mai cantat dintre anotimpuri - Primavara.
Ce-i drept, acum cateva decenii teritoriul tarii noastre fusese, parca, mai ferit de toate relele lumii: nici cutremure prea mari, nici inundatii ca de sfarsitul lumii nu se abatusera peste Romania.
Si, de aceea, poate ca ne si purtam mai bine cu noi, unii cu altii, cu copiii nostri, cu animalele si cu natura. De aceea, acum cateva decenii, bucuria de a trai a romanilor era aproape egala cu frumusetea si rodnicia pamantului pe care ni l-a daruit Dumnezeu, cel ce i-a si pus eticheta: "Cea mai frumoasa si mai manoasa tara a Europei".
Dar iata ca, sub apasarea vremurilor, unii dintre noi - nu putini - s-au ticalosit de tot. Sub apasarea vremurilor, unii dintre noi - nu putini - au uitat de bunul simt, de frica lui Dumnezeu. Sub apasarea vremurilor, unii dintre noi - nu putini - si-au pierdut speranta intr-un viitor mai bun, convinsi ca ne urmareste un blestem. Sub apasarea vremurilor, unii pensionari - nu putini - isi cauta hrana prin gunoaie. Sub apasarea vremurilor, somerii devin cersetori. Sub apasarea vremurilor, siliti de foame, unii cercetatori - destul de multi - prefera sa-si valorifice sclipirea mintii in tari straine.
De parca apa neagra ne-ar fi cuprins si sufletele, am uitat sa ne bucuram de Viata! Oricat de grea ar fi ea, oricat de greu de indurat ar fi umilintele pe care le "inghitim" zi de zi, Viata ramane o minune unica, irepetabila! Si pentru ca, de-acolo de sus, Dumnezeu stie prea bine ce se petrece in sufletele noastre, in acest necajit Aprilie 2000, El ne trimite - pentru a cata oara? - vestea milostiveniei Lui. Vestea asta are forma trandafirie a pomilor infloriti, are mireasma ametitoare a narciselor, a zambilelor, are nuanta "verdelui crud" al Ierbii. Vestea asta are intelesul Reinvierii si a Pastelui. Natura, creatie divina ca si noi, ne intinde mana si ne ajuta sa speram in mai Bine, in Splendoarea care urmeaza Gerului. Mesagera a lui Dumnezeu, ea, mereu glorioasa Natura, ne ia de mana si ne indeamna sa privim in sus, inspre copacii infloriti si inspre Cerul auriu si caldut, indemnandu-ne sa cantam, daca nu chiar cu glas tare, macar cu glasul sufletului, ramas de copil: "Vine, vine, Pri-i-mavara...". Silvia Kerim
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
