Literatura
Daniel Vighi
(Timisoara) "Sunt intr-o perioada fasta. Nu depind de anotimpuri"- A venit primavara. Cum bate ea la o fereastra de prozator?
- Bineinteles, cu proiecte. In aceasta primavara intentionez sa organizez o expeditie literara-experiment prin satele pustii din Banat. Exista in aceasta parte a tarii, si mai ales in Podisul Lipovei, multe sate depopulate, sate din care au plecat svabii, inca inainte de 1990. Nu voi fi singur in aceasta expeditie. Ma vor insoti si alti scriitori: Viorel Marineasa, Marius Oprea, Traian Stef si il asteptam si pe profesorul Denis Deletant, de la Universitatea din Londra, care ne-a promis ca se va alatura grupului nostru.
- Care este scopul acestei calatorii?
- Suntem constienti ca aceste sate nu se mai pot repopula. Ele sunt moarte. Nu avem de ce sa sensibilizam, deci, autoritatile. Vrem doar sa facem un reportaj colectiv, probabil ca vom fi insotiti si de o echipa de filmare. Eu am mai fost in aceasta zona in anii trecuti. Sunt locuri in care totul e in paragina, case, gospodarii, biserici ruinate. Pe-acolo-si gasesc adapost ciobanii de prin partile Sibiului, care vin cu oile la iernat. E o atmosfera interesanta, imaginile sunt impresionante, poezia locului e coplesitoare.
- Dar "orasul florilor" de pe Bega, cum mai arata? Ce noutati se intampla in viata culturala a Timisoarei?
- Timisoara a fost recunoscuta totdeauna ca un oras cu o deschidere extraordinara pentru evenimentele culturale. Nu e tocmai placut insa ceea ce se intampla in aceasta perioada. Exista, desigur, si lucruri pozitive, care n-au lipsit niciodata din climatul cultural al urbei, dar, din pacate, exista si manifestari cenusii sau fara perspective. Se observa o mare efervescenta in domeniul literar si in cel artistic-universitar, dar e in suferinta viata teatrala prin plecarea lui Stefan Iordanescu la Teatrul "Bulandra" din Bucuresti. In acest moment, functioneaza un interimat pagubos pentru scena Timisoarei. Tot rau stau lucrurile si la Filarmonica. Aceasta avea, pana nu de mult, sediu comun cu Cinematograful "Capitol". Prin tot felul de manevre oculte, cinematograful a reusit sa ocupe tot spatiul si sa scoata Filarmonica. S-a ajuns astfel la situatia ca intr-un oras important ca Timisoara, Filarmonica sa-si sustina concertele intr-o sala a Liceului de Muzica "Ion Vidu". Probabil ca, daca Primaria ar fi intervenit la timp si mai ferm, lucrurile ar fi stat altfel astazi. Ne-am obisnuit sa vedem insa cultura pusa in coada listei de prioritati, peste tot, nu numai in Timisoara. Fenomenul e general.
- Primavara, un anotimp atat de nestatornic si exploziv, iti da ragazul sa mai stai si la masa de scris?
- Sunt intr-o perioada fasta in ce priveste scrisul. Nu depind de anotimpuri. De fapt, pentru mine, scrisul a devenit un reflex cotidian, scriu zilnic, in fiecare dimineata, cate o ora si jumatate. Pregatesc acum o lucrare ce se va chema "Lumea la 1848", o lucrare ce va fi la granita dintre studiu universitar si evocare a acestei epoci, cu ajutorul mijloacelor specifice prozei. Cred ca va iesi o lucrare buna. Dar parca, totusi, astept si eu sa se faca mai cald, caci mi-e gandul tot la expeditia de care-ti vorbeam, prin satele banatene. Eu cred ca mersul pe jos este o forma de a-ti asimila peisajul si sunt sigur ca vom avea ce vedea, pentru ca peisajul banatean este extraordinar. Otilia Teposu MuzicaIn memoriam
Cornel Chiriac Pe 4 martie 2000 s-au implinit 25 de ani de la moartea lui Cornel Chiriac, cel mai iubit si cunoscut comentator de jazz si pop al anilor "60, animator si figura unica prin pasiunea, competenta si teribilismul prin care se implica in viata muzicala a acelor ani. Erau atunci vremurile de relativa deschidere culturala si bunastare, era vremea primului club de jazz din tara (din 1964, la Casa Studentilor bucuresteni, animat de Mihai Berindei), a auditiilor de la Ateneu si a "retragerilor" pentru cate o saptamana la Sinaia ale celor care-l inconjurau pe George Balan; vremea primelor grupuri de rock si a lansarii lor in cluburi, restaurante, pe litoral, in presa, la radio si chiar la tv. Era vremea cand aceasta noua muzica era neglijata, daca nu hulita de Conservator (nu si de destui conservatoristi) si de Uniunea Compozitorilor, de alte oficialitati. Era vremea autodidactilor, a celor care invatau din mers, care cresteau si traiau o data cu noua muzica. Deloc surprinzator, acesti autodidacti au reusit sa penetreze mass-media si sa devina idolii unei generatii.
Tobosar de jazz, animator de cluburi, initiatorul si redactorul celei mai iubite emisiuni radio din domeniu, Metronom (1967-1969, alaturi de semenul si prietenul lui, Geo Limbasanu), Cornel Chiriac ajunge in 1969 in Occident si reia acest Metronom, la Europa Libera. Mii de scrisori ale ascultatorilor din Romania, semnate cu cele mai ciudate pseudonime, ajung la el, ca si date sau benzi ale grupurilor romanesti. Beneficiind de discografia mondiala si de informatia din tara, emisiunile lui Cornel Chiriac devin sursele noastre de cunoastere competenta, ba mai mult, zic eu acum, obliga oficialitatile sa permita o contrapondere realizata in tara. Mai zic eu ca rolul sau a fost important in lansarea marilor festivaluri nationale ale anului 1969 (Jazz, la Ploiesti, realizat de Clubul de Jazz local si Pop - Club A), chiar daca "disparitia" lui in aprilie a lasat un gol important in lumea noastra si a generat atatea legende (vezi si cartile lui Nicu Covaci si Edmond Deda, scrise, desigur, dupa "89). A fost un luptator aprig si incomod, un pasionat despre care se spune ca petrecea multe nopti in radio, ca la inregistrarile formatiilor statea la masa de mixaj, ca toata fonoteca de jazz a Radioului din acei ani a fost copiata de pe discuri si fisata de el; ca, in martie, la Cerbul de Aur de la Brasov, a dat foc la perdelele din hotelul "Aro" pentru ca organizatorii nu au respectat conventia ca Phoenix sa cante in festival, dupa care, la cateva zile, a aparut pe postul din Munchen.
Cornel Chiriac era pe atunci un european. Am in fata magazinul "Jazz Forum" din 1968; o fotografie ni-l arata pe Cornel la Varsovia, alaturi de toti reprezentantii Federatiilor Nationale de Jazz, la constituirea Federatiei Europene de Jazz. Visul lui Mihai Berindei si al jazzmenilor nostri, de a avea Federatia Romana de Jazz, nu s-a putut realiza. Si n-am fost in stare de acest lucru nici dupa "89...
La 4 martie 1975, pe cand avea 32 de ani, Cornel Chiriac a fost injunghiat de un tanar, aparent fara motiv, intr-o parcare, noaptea, la Munchen. A fost prima pierdere a muzicilor pop-jazz; au urmat apoi Dorin Liviu Zaharia, Richard Oschanitzchi, Gabriel Dragan, Anda Calugareanu, Dan Mandrila, Nicu Vladimir si atatia altii, ultimul plecat fiind Iuliu Merca. Toti la varste nedrepte. Toti in plina maturitate artistica. Putem spune ca pop-jazzul a devenit clasic. Nu voi uita ca un alt 4 martie, cel din 1977, i-a luat pe Toma Caragiu, Doina Badea, Alexandru Bocanet, Alexandru Ivasiuc. Voi cere si pentru ei un moment de aducere aminte. Cine are amintiri are si sperante. In lumea asta in care traim, unde veselia nebuna se impleteste atat de natural si de real cu tragedia, poate ca avem nevoie si de un trecut. I-am fost recunoscator lui Iulian care a fost la Cluj si a adus pentru revista un amplu material despre concertul din 17 februarie, dedicat memoriei lui Iuliu Merca. Iar azi, marti, 14 martie, Tvr 1 a transmis un excelent memorial Mihai Florea, primul si cel mai cunoscut animator de concursuri cu public Tv. Cateva minute mai tarziu, Tele 7abc anunta ca duminica, 19 martie, la opereta, va fi un spectacol in memoriam Dorin Teodorescu. Tot duminica seara, Antena Bucurestiului va intrerupe istoria muzicii pop pentru o emisiune dedicata lui Cornel Chiriac si Dorin Liviu Zaharia. Poate ca nu toate sperantele mele sunt puse la Bingo... Aurel Gherghel CarteSelectia "Formula As"- Thomas Mann, "Povestiri", traducere de Ion Roman, prefata de Ion Ianosi, postfata, biobibliografie, note si comentarii de Thomas Kleininger, doua volume, 422 + 350 pag., Editura "Univers". Numele acestui urias al literaturii universale, laureat al Premiului Nobel in 1929, este binecunoscut la noi, toate operele lui fiind publicate in romaneste, cu numeroase reeditari. Pentru prima oara insa, ni se ofera, intr-o buna traducere unitara si intr-o editie alcatuita cu un profesionalism rar astazi, integrala celor 32 de povestiri (sub acest nume generic sunt incluse specii de proza diferite ca dimensiuni, de la schite la nuvele ample) scrise intre 1893 si 1953. Flancata de doua studii datorate celor mai buni specialisti romani in opera lui Thomas Mann - care faciliteaza prin informatii si interpretari intelegerea genialelor proze - cuprinzand note si comentarii la fiecare text, precum si atat de necesara bibliografie, Integrala e un eveniment editorial de care va sfatuiesc sa profitati. Saptamanal apar carti valoroase (problema nu e ca n-avem de unde alege, ci ca trebuie sa ocolim librariile pentru a ne scuti de frustrari), dar aceste doua volume insumand aproape 900 de pagini format mare sunt o investitie cu adevarat nepretuita. Cei care au citit in editii anterioare "Micul domn Friedemann", "Tonio Kroger", "Moartea la Venetia", "Dezordine si suferinta timpurie", "Mario si vrajitorul" vor intelege de ce spun asta: puterea de a fascina si emotiona a povestirilor lui Thomas Mann face din ele o experienta de lectura unica. Eroii lui, de predilectie artisti, condamnati fie de vocatia lor, fie de o infirmitate (simbolica) sa ramana in afara deliciilor vietii burgheze, isi cauta un refugiu in fragilul teritoriu al frumosului artistic, din care sunt smulsi cel mai adesea de izbucnirea distructiva a pasiunii. Dar artistul ascuns sub diferitele masti in povestiri este si un spirit critic, necrutator-intelegator atat cu sine, cat si cu "oamenii normali" care traiesc pur si simplu, fara sa-si puna prea multe intrebari, si pe care prezenta celui diferit de ei ii nelinisteste. Suferinta lui este ca nu poate trai nici exclusiv pe taramul frumusetii eterne a artei, nici nu se poate adapta "onorabilitatii" conventionale. Intamplarile si trairile acestui personaj in variate ipostaze sunt povestite cu un amestec rafinat de tandrete si grotesc, de melancolie si ironie, ce le-a facut sa fie recunoscute in toata lumea ca o culme a genului.
- Mario Vargas Llosa, "Adevarul minciunilor", eseuri literare, traducere de Luminita Voina-Raut, Editura "Allfa", colectia "Literatura universala moderna si contemporana", 216 pag. Va este cunoscut desigur acest scriitor peruvian (unul dintre marii nedreptatiti, an de an, de juriul Premiului Nobel), fiindca volumele lui au fost si sunt traduse prompt la noi, pe masura ce apar la edituri spaniole sau sud-americane. De data aceasta, cartea pe care v-o propunem nu e un roman, ci cuprinde parerile lui Llosa despre o serie de scrieri celebre, apartinand celor mai buni romancieri europeni si americani ai secolului Xx, incepand chiar cu Thomas Mann, continuand cu Joyce, Virginia Woolf, Faulkner, Camus, Pasternak, Nabokov si sfarsind cu Soljenitin si Gunter Grass. Ce este cu adevarul minciunilor din paradoxalul titlu? El este chiar adevarul literaturii de fictiune, al lumilor construite din cuvinte: "Oamenii nu sunt multumiti cu soarta lor si aproape toti - bogati sau saraci, geniali sau mediocri, celebri sau anonimi - si-ar dori o viata diferita de cea pe care o traiesc. Deci, pentru a potoli - in mod fraudulos - aceasta dorinta, s-au nascut fictiunile. Acestea sunt scrise si citite pentru ca oamenii sa traiasca vietile pe care nu se resemneaza sa nu le aiba". Cum toate cartile despre care scrie Vargas Llosa, in stilul sau accesibil si atragator, exista si in romaneste (trebuie sa recunoastem ca, atat inainte de "89, cu toata cenzura, cat si in ultimul deceniu, editurile ne-au adus tot ce e mai bun in lume), v-ar putea interesa sa va confruntati propriile trairi de lectura cu acelea ale lui. In plus, placerea cu care isi comenteaza romancierul confratii e molipsitoare si va va indemna sa recititi cartile despre care vorbeste sau sa le descoperiti pentru prima oara in biblioteci. Adriana Bittel
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
