Sugestii pentru masa de Craciun si de Anul Nou
Salate
Oua "Tonnato"
Ingrediente (pentru 4 persoane): 125 g piept de curcan (sau carne slaba de vitel), 150 g ton (din conserva), 8 oua, 200 g fasole verde ingusta (congelata), 2 linguri smantana subtire, 150 g maioneza, o lingura zeama de lamaie, o lingura capere, sare, piper.
Mod de preparare: Se scurge tonul, se zdrobeste si se amesteca bine (cu mixerul) impreuna cu maioneza. Se adauga zeama de lamaie (putin cate putin) si apoi se incorporeaza smantana. Se sareaza, se pipereaza, se acopera vasul cu capac si se tine 30 de minute la rece.
Fasolea se fierbe circa 8 minute in apa cu sare (sa fie "al dente" , nu moale). Se baga sub un jet de apa rece si se lasa sa se scurga.
Se fierb ouale tari, se baga putin in apa rece, se curata de coaja si se lasa sa se raceasca. Carnea (de curcan sau vitel) se fierbe si se taie lamele late de 3 mm. (Poate sa fie si carne din friptura.)
Pe un platou se asaza fasolea si carnea si deasupra se toarna o parte din piureul de ton. Urmeaza apoi ouale, taiate in patru, acoperite cu restul de ton si presarate cu capere.
Salata elvetiana
Ingrediente (pentru 4 persoane): 350 g parizer de pui sau Mortadella taiat in felii de 2-3 mm, 250 g cascaval taiat si el in felii de 2-3 mm, 2 cepe mari, 2 castraveti mari murati, 4 linguri de otet aromat, 8 linguri de ulei de porumb sau floarea-soarelui, o lingurita de mustar iute, un praf de paprica dulce, sare, piper macinat.
Mod de preparare: Taiati parizerul si cascavalul in bastonase fine. Curatati ceapa. Una dati-o pe razatoarea mare, pe cealalta taiati-o in rondele subtiri. Taiati castravetii in cubulete. Y Amestecati otetul cu mustarul, putina sare si mult piper. Varsati uleiul amestecand. Amestecati ingredientele salatei cu sosul (minus ceapa taiata rondele). Puneti totul pe un platou. Acoperiti salata cu rondele de ceapa, presarate cu paprica (dulce).
Salata de heringi cu cartofi si maioneza
Ingrediente (pentru 4 persoane): 250 g fileuri de heringi marinati (sau alt peste), 800 g cartofi rezistenti la fiert, 2 legaturi de ridichi, 4 cepe mici, un mar acru, o legatura de marar verde, 200 g smantana, 1/2 l lapte, 50 g maioneza, o lingurita de suc de lamaie, 1/2 lingurita de chimen, un praf de zahar, sare, piper proaspat macinat.
Mod de preparare: Se tamponeaza heringii cu hartie absorbanta, apoi se pun in lapte vreme de doua ore.
Se curata ceapa si se taie in rotocoale. Se curata ridichiile si se taie feliute subtiri.
Se scurg cartofii de apa, se lasa sa se raceasca, se curata de coaja si se taie felii. Se scot heringii din lapte, se clatesc, se zvanta. Se taie in felii de 2 cm.
Se amesteca maioneza cu smantana. Se adauga sucul de lamaie, se sareaza, se pipereaza abundent.
Se curata marul de coaja si se da pe razatoarea mare. Se amesteca cu celelalte ingrediente, apoi se adauga sosul si se amesteca din nou. Mararul tocat se presara la urma, deasupra.
Broccoli cu alune prajite
Ingrediente (pentru 4 persoane): 500 g broccoli, 200 g rosii mici, 200 g ciuperci din conserva, 2 cepe mici rosii (de apa), 50 g alune sau migdale decojite, 2 oua fierte tare, o lingurita de mustar iute, 3 linguri de otet alb, o lingurita de suc de lamaie, 2 linguri de vin alb sec, 5 linguri de ulei de floarea-soarelui, sare, piper proaspat macinat.
Mod de preparare: Despartiti buchetelele de broccoli de pe tulpina. Fierbeti-le 4 minute in apa cu sare. Treceti-le printr-un jet de apa rece si lasati-le sa se raceasca.
Curatati si taiati cepele in ineluse. Clatiti ciupercile si taiati-le in felii mai mici (daca sunt mari). Stropiti-le cu o lingurita de suc de lamaie.
Spalati rosiile si taiati-le in patru, apoi pe lateral, in 2-3 bucatele mai mici. Curatati de coaja ouale fierte si taiati-le in doua. Scoateti galbenusurile, iar albusurile taiati-le felii subtiri.
Zdrobiti galbenusurile cu o furculita si amestecati-le cu mustarul si otetul. Sarati si piperati. Adaugati uleiul, amestecand ca la maioneza. Subtiati sosul, adaugand vinul alb.
Prajiti usor alunele (curatate de coaja) sau migdalele intr-o tigaie, fara grasime, pe flacara mica, amestecand. Lasati-le sa se raceasca. Zdrobiti-le foarte usor in mojar. Amestecati toate ingredientele salatei cu sosul. Puneti totul intr-un castron si presarati deasupra alunele sau migdalele prajite.
Dulciuri
Prajitura cu alune si ciocolata
Ingrediente (pentru 10 persoane): 100 g unt moale + 20 g pentru forma, 100 g zahar tos, 4 oua (galbenusuri si albusuri separate), 100 g iaurt, 100 g alune curatate si taiate (zdrobite), 5 linguri dulceata de caise, 50 g ciocolata amaruie rasa, coaja rasa de la o lamaie.
Mod de preparare: Se freaca bine untul cu 50 g de zahar tos, pana ce se face spuma. Se adauga galbenusurile unul cate unul, pe urma iaurtul, alunele si coaja de lamaie.
Se bat albusurile spuma, adaugand restul de zahar tos si se incorporeaza in crema de unt - primul sfert amestecand energic iar restul - putin cate putin - amestecand usor. Se toarna intr-o forma unsa (antiadeziva), se baga la cuptorul incins la 190 grade C si se coace 35 de minute. Apoi se scoate prajitura din cuptor, se desprinde de pe margini, se lasa sa se raceasca si se rastoarna.
Se pune sa fiarba dulceata cu o lingura de apa si dupa ce-a dat cateva clocote se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca. Se intinde peste prajitura si apoi se presara deasupra ciocolata rasa si zaharul pudra.