Diaspora In Direct
Constantin Bernath
"Sa nu ne pierdem identitatea, oriunde am trai"
Nausica si Constantin Bernath sunt doi romani din Banat, care acum locuiesc in Germania, la Augsburg. Au un baietel, Florian Emanuel, de 4 ani. In Germania au ajuns in urma cu 11 ani si considera ca tot ce au realizat in noua lor tara datoreaza Bunului Dumnezeu. Nausica lucreaza in compartimentul de logistica al unei importante firme nemtesti, iar Constantin este un intreprinzator in domeniul constructiilor. Cei doi incearca si spun ca au reusit intr-un fel sa-si pastreze intacte amintirile despre Romania, traind totodata cu picioarele bine infipte in realitatea sociala a Germaniei, tara lor de adoptie. Desi acum in pasaportul lor scrie ca sunt cetateni germani, ei se simt tot romani si fac tot ce le sta in putinta pentru a-i convinge pe cei din jur ca acest lucru este o calitate. Dar dorul de Romania nu-i poate tine multa vreme departe de tara. In fiecare an, sotii Bernath se-ntorc acasa, aici, unde Florian, cel mai tanar membru al familiei, incearca sa-si descopere radacinile.
- D-le Bernath, pentru romanii din Romania, viata diasporei reprezinta un capitol necunoscut si incitant. De fapt, este o mare aventura, pe care si-o asuma foarte putini. Cat de greu v-a fost sa luati hotararea de a pleca din Romania?
- Omul suporta foarte multe, uneori mult mai multe decat isi poate imagina. Cand insa auzi la tot pasul numai minciuni, cand vezi peste tot numai nedreptati, cand peste tot dai numai peste indivizi care pentru a-ti rezolva o problema, care este de altfel un drept al tau, iti pretind bani sau cadouri, este foarte greu de suportat. Iar acest greu devine si mai apasator atunci cand simti ca nu esti liber, asa cum iti dicteaza propria constiinta, din cauza fricii de ceva sau cineva. Or, in Romania anilor "80, acel ceva si cineva avea un nume: Securitatea. Decat sa devin un opozant pe fata al unui regim de teroare, am preferat solutia de a parasi tara si de a-mi manifesta protestul in alta parte si in alt fel. Nu a fost deloc usor sa-mi las familia, rudele, prietenii si o pozitie sociala destul de respectabila, dar m-am consolat cu ideea ca, luptand pentru a incepe o noua viata, ma voi concentra numai asupra acestui lucru si nu voi mai avea timp pentru dorul de ce am lasat acasa.
- Cand ati reusit sa plecati din Romania si cum au fost primele zile in Germania?
- Am plecat pe 18 august 1988 si peste opt zile am ajuns in Germania. Nu insist asupra peripetiilor petrecute in cele opt zile, dar faptul ca am ajuns in Germania numai cu un singur geamantan spune totul. Ne uitam in jur si ne intrebam daca vom putea vreodata sa ne revenim, sa traim normal. Casa? Masina? Nici macar nu ne puteam permite sa visam la ele! Pentru noi, singura solutie era in primul rand invatarea limbii germane si, paralel, acceptarea oricarei munci, cu conditia sa o facem in asa fel incat sa fim apreciati si respectati. Din capul locului am exclus stilul de acasa: "E bine oricum! Da-i inainte, numai sa mearga!", desi nu a fost usor sa incepi o noua viata cu spalat de vase la bucatariile restaurantelor sau lucrand pe post de camerista la hoteluri. Dar aveam satisfactia ca pe banii nostri puteam cumpara orice, fara a mai avea nevoie de pile la Alimentara sau Aprozar...
- A fost grea adaptarea la stilul de viata german?
- Ce inseamna acum pentru dvs. Romania? Ce amintiri ati luat cu dvs. la Augsburg?
- Cand te nasti intr-un anumit loc si-ti petreci o bucata de viata acolo, este imposibil sa ramai insensibil la tot ce vine din tara ta. Practic, am crescut in mijlocul unor obiceiuri, al unor traditii pe care nu le poti abandona sau nu le poti uita, pentru ca fac parte din propria noastra fiinta. Este suficient sa asculti muzica romaneasca, stiri despre ceea ce se petrece in Romania sau sa auzi vorbindu-se romaneste, ca imediat simti ca faci parte din acea tara, care este si tara ta!
Sunt sigur ca noi, romanii din afara granitelor, suntem primii care ne dorim ca Romania sa aiba o imagine cat mai buna in lume, pentru ca, practic, noi suntem... in prima linie a contactului cu lumea occidentala, ale carei opinii nu sunt de neglijat.
- S-a facut mereu o diferentiere intre romanii din tara si cei din strainatate. Ce ar trebui facut pentru a sterge aceste deosebiri?
- Din ianuarie si pana in martie 1990, Caile Ferate din Germania au pus la dispozitia celor interesati zeci de vagoane de marfa pentru a se trimite pachete in Romania. Pentru a trimite aceste pachete, stateam uneori ore intregi la coada, dar statul la o astfel de coada a fost ceva deosebit. Am avut ocazia sa vad cu ochii mei cat de dornici erau romanii de aici, din Germania, de a-i ajuta pe cei din Romania. Erau persoane in varsta, care nici nu mai vorbeau bine romaneste, dar isi aduceau aminte ca au lasat, cu cativa ani in urma, un vecin sau un prieten in Romania si venisera la mesagerie pentru a le trimite acestora pachete, sa le arate ca nu i-au uitat. In acele momente, ma gandeam ca poate a venit vremea ca noi, romanii din Germania, sa fim mai uniti. Spre marele meu regret, m-am inselat...
- Cum va explicati aceasta lipsa de unitate intre romanii din afara granitelor?
- Mi-am pus si eu aceasta intrebare, la care n-am gasit deocamdata raspuns. In fond, noi ar trebui sa fim apropiati, fie si numai pentru simplul fapt ca ne-am nascut in Romania. Am auzit si versiuni din partea unor oficiali din Romania, potrivit carora noi, cei plecati din tara, ne lasam cel mai usor asimilati in tarile de adoptie si acesta ar fi motivul pentru care noi intre noi nu ne intelegem. Un fel de oportunism de adaptare, in care se naste invidia si teama de concurenta. Nu cred ca este adevarat. Parerea mea este ca motivul dezbinarii se afla in tara. Lucrul acesta se stie la cele mai inalte niveluri, dar este complet neglijat.
- Cum a fost intorcerea acasa si cum ati regasit Romania dupa anii de experienta vestica?
- In iunie 1991, deci dupa aproape trei ani de la plecarea din tara, am facut prima vizita in Romania. Eu si Nausica eram nerabdatori sa ajungem acasa, mai ales ca la plecarea din tara, in 1988, prevazusem o reintoarcere, in cel mai fericit caz, peste cel putin zece ani. Dar inca de la intrarea in tara am avut cea mai neplacuta surpriza. Desi atat eu, cat si sotia mea aveam pasapoarte romanesti, de cetateni romani cu domiciliul in strainatate, am fost pusi sa completam formularele de intrare in tara ca cetateni straini. Nota de plata de la hotel a fost achitata in valuta. Eram cetateni straini! Ceva mai tarziu, in 1994, dupa ce mi-am deschis in Germania o firma de constructii, am dorit sa fac acelasi lucru si in Romania, dar toate demersurile care trebuiau facute veneau ca din partea unui cetatean strain. Sotia mea a parasit Romania cand era studenta in anul Iii la Facultatea de Stiinte Economice din Timisoara. Dupa Revolutie, a dorit sa-si continue studiile, dar i s-a spus ca o poate face doar ca studenta straina. (Acum isi continua studiile in Germania.) In 1995, am renuntat la cetatenia romana numai pentru a nu fi considerat, in tara mea natala, cetatean strain... cu pasaport romanesc in buzunar!
- Ce poate face Romania pentru romanii din strainatate?
- Cineva spunea ca nu trebuie sa te intrebi ce poate face tara pentru tine, ci ce poti face tu pentru tara ta si cred ca avea mare dreptate. Dar cand legile tarii sunt indreptate parca voit impotriva celor plecati, cu tot dorul fata de tara, cu tot respectul fata de poporul roman caruia ii apartinem si noi, nu prea putem face mare lucru pentru Romania, desi ne dorim asta foarte mult. Fiul nostru, Florian Emanuel Bernath, s-a nascut in Germania. El a pierdut cetatenia romana in momentul in care sotia mea a predat pasaportul romanesc. Asa spune Legea cetateniei din 1991. Stie despre Romania ca este tara in care s-au nascut parintii sai si in care traiesc bunicii. Vorbeste limba romana la fel de bine ca si pe cea germana...
Dar cred, totusi, ca va veni vremea cand cetatenia unui individ va juca un rol secundar intr-o Europa unita. Ceea ce va conta va fi identitatea nationala a fiecarei tari si etnii in parte. Cred ca acest lucru este important pentru noi, romanii: sa nu ne pierdem identitatea, oriunde am trai.
Aura Dobre
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
