Ioan Munteanu

Comentarii scrise de Ioan Munteanu

Afisare: 1 - 1 din 1 comentariu

27.05.2009, 16:54

Am asteptat destul; mai mult pentru a ma dumiri daca vorbesti in duh si adevar. Cu firave alunecari teologumenale, esti adevarat, Dane. Iti scriu, doar pentru a te intari - te rog sa nu te superi pentru indrazneala - in fata ricanarilor pline de superbia cliseului scolastic si administrativ.
Faci parte din categoria candelelor care se aprind singure. Si nu este putin lucru, cu atat mai mult cu cat nimeni nu se poate aprinde singur, daca nu ii da foc Dumnezeu.
Ca si Augustin, care a cochetat cu teatrul in tinerete, esti depozitarul unui instrument care orchestreaza si interpreteaza cu claritate simfonii de idei, ce par a fi redescoperite de fiecare interlocutor ori cititor cu bucuria redescoperirii propriei credinte.
"Credinta - spunea un subtil teolog roman - e un risc al ratiunii; dar nicidecum o anulare, ci, dimpotriva o iluminare a ei. E o absorbire a sufletului intr-un dincolo al lumii acesteia, in modul divin al existentei.(...) Deci cand imprejurarile te duc sa vezi limitele ratiunii (...), o iluminare a ratiunii, datorita 'locuirii' lui Hristos in suflet, nu este de nicio mirare, intrucat IIsus Hristos este numit inca in terminologia greaca: Logos, Cuvant, ratiunea absoluta a lui Dumnezeu. Adica si ratiunea noastra primeste o deschidere de orizont la nivelul cu care Dumnezeu Insusi vede finalitatea creatiei Sale. Vedem cu 'ochii' lui Dumnezeu(...) imanenta naturii (care - n.m.) se strabate de transcendenta divina - efectul Harului - si desavarsirea nu mai are sfarsit." Cuvintele ii apartin parintelui Arsenie Boca si contin referiri despre raportarea omului la ratiunea mistica, la Logosul Intrupat. Parintele, unul dintre putinii, poate singurul dintre preotii muceniciti de comunism la tacerea si imobilitatea ne-liturghisirii, in ultimii treizeci de ani din viata; aici.
Cavaleri ai Mesei Agapice, ai jertfelnicei Cine Tainice, luptatori cu sine si cautatori ai pacii inaintea dreptatii, ganditori ai rugaciunii si rugatori ai gandului intru Logosul lui Dumnezeu, parintii trecuti - Ilie Cleopa, Ilarion Argatu, Dometie Manolache si Arsenie Boca; sau - inca aici - Arsenie Papacioc, Teofil Paraian si Justin Parvu nu au ezitat vreodata sa se aseze in ipostaza nevrednica a fiului risipitor, pentru a se smeri in nevrednicia intoarcerii acestuia la Tatal si pentru a concluziona ca " e toata Evanghelia cuprinsa aici in pilda aceasta cu fiul risipitor".
Logosul este steaua la care vin sa se inchine. Este ratiunea lor. Este lumina lor. E paradigma lor. E finalitatea lor. E impreuna cu ei. Este in ei. Traiesc pentru ca traieste El in ei. De aceea, trecuti unii dintre ei la El, sunt mai vii decat cei ramasi. Asa au trait de cand s-au stiut, asa traiesc de cand au trecut. Invataturile lor sunt subsidiare, sunt "deuterocanonice" in comparatie cu viata si slujirea lor. Pentru ca expresia lor este expresia Logosului in lucrarea lor.
Unii au fost autodidacti, ceilalti instruiti. Cand nu li s-a permis sa slujeasca, s-au rugat. Cand nu li s-a permis sa se roage, au ajutat. Cand nu li s-a permis sa ajute, au vorbit. Cand nu li s-a permis sa vorbeasca, au scris. Cand nu li s-a permis sa scrie, au pictat biserici si icoane. Cand nu li s-a permis sa picteze, au spovedit. Cand nu lis-a permis sa spovedeasca, s-au rugat pentru cei care ii dispretuiau si oprimau. Cand li s-a cerut sa rataceasca, au neratacit. Si au trecut, cavalereste, langa Logosul Inviat. Pentru ca Logosul acestor Cavaleri Neratacitori este Hristos intrupat si Inviat et punctum
A mai ramas ceva: lumea in manastire si nelumea in lume. Sintagmele, aproximative, ii sunt atribuite aceluiasi parinte Arsenie Boca; cel care, abatut si neabatut, avertiza ca manastirea se va lumi si lumea diavoli.
Ceea ce pare a fi ramas din esafodajul semantic, filosofic, teologic - in tot cazul, secular - al Logosului este, pare-se, doar ineptul cognomen "logo", folosit la desemnarea unui slogan publicitar sau a unei firme luminoase ori terne de societate comerciala.
Societatea secularizata - teza este veche si ii apartine lui Eliade - dupa ce a renuntat la Tainele liturgice si la conotatiile transcendentale ale cultului ritualic, simte, funciar si imperios, sa reancoreze surogate mitice si incarcaturi "mistice" intalnirilor de gradul trei cu staruri pop, rock, tv ori mouvie sau cu vedete sportive. De la care, privindu-le sau atingandu-le, implora benedictiuni suprafiresti, care mimeaza "punerea mainilor" si salutul "Pace voua!", substituind ritualului sacerdotal liturgic fioruri si isterii colective, in cadru monitorizat: pe stadioane, in sali de concerte si la mitinguri manipulate tezist de mediile de presa.
Simtirea publica, mai mult aiuritoare decat inaltatoare, apropie societatea de conditia unei colectivitati uniformizate, ratata doctrinar in comunism, dar cu perspective iminente, detracante si reale in consumism, si o desparte de comunitatea care ii poate conserva identitatea si implinirea persoanei umane - personalitatea crestina: dimensiunea verticala a raportarii sale spre adanc, la filonul veritabil si forul intim si insondabile ale divinitatii latente ale asemanarii omului cu Dumnezeu.
Ceea ce parintele Arsenie Boca a intentionat sa transmita prin compararea manastirii cu lumea (seculara) si a lumii cu infernul (globalizant) este, deja, simptomatic pentru viermuiala cotidiana a electiunii unui sens si finalitate aproximante.
Ceea ce a transmis, insa, mistic si lucid, se regaseste real in economia divina a Logosului Intrupat si Inviat. pebtru ca mistica crestina este expresia, veritabila si tainica, a prezentei hristice, reale si plenare, intr-o ratiune - de cele mai multe ori - inspaimantator de lucida.
Atata vreme cat crestinul se constientizeza pe sine ca "teofanie" a chipului lui Dumnezeu si ca dor perpetuu al asemanarii cu Dumnezeu, este in duh si adevar.
De aceea, iti doresc sa ramai un cavaler neratacitor.
Mai simplu - sanatate si mantuire! (asa cum mi-a urat si mie un tanar ieromonah, cu nume de mitropolit si poet vechi moldav, de la manastirea Putna, intr-un sms, acum ceva timp).

Cu bucurie si pretuire,

un teolog, care s-a intersectat, demult, cu IATC-ul

Dan Puric - "Ce fac eu este o operatie de igiena"

• 1