Cati Cati
Nume | Cati |
Prenume | Cati |
Locatie | - |
<confidential> | |
Website | - |
Yahoo! | - |
MSN | - |
ICQ | - |
Jabber | - |
AIM | - |
Activitate forum | Nici un mesaj |
Comentarii scrise de Cati Cati
Afisare: 1 - 1 din 1 comentariu
Pentru Ruxandra20.07.2010, 23:17
Draga Ruxandra
Suntem de aceeasi varsta (in toamna fac 38) si parti din povestea ta le regasesc in trecul si prezentul meu. Ma refer la faptul ca nu am avut niciodata o prietena, ca si tine fara vise marete. Singurul meu vis era ca dupa ce termin facultatea sa gasesc de lucru, apoi sa ma casatoresc, sa fac copii- 2 ca asa eram eu cu sormea, sa am un catel- ca asa am avut la ai mei, sa am un serviciu-ca asa am vazut la mama si un sot cat de cat iubitor- ca asa am vazut la ai mei. Ei, lucrurile nu s-au potrivit. Nu ma pot plange prea mult pentru ca m-am impacat cu situatia. Deci am terminat Fac., m-am casatorit cu sotul meu la 27 de ani dupa ce am gasit de lucru. Pana aici a mers cum am visat. In 2001 mi-am pierdut serviciul de la Primaria Capitalei. Sotul a gasit de lucru in Germania asa ca am plecat. O sa spui: Wow, cool... but...nu te grabi sa tragi concluzi. Orice are pret pe lumea asta, asa ca si eu platesc pentru faptul ca traiesc de 9 ani jumate inaafara tari. Suntem in UK acuma. Plata, nu am copiii doriti (a, ti-am spus ca am avut endometrioza la 26 de ani si am doar un ovar!!!!), nu am catelul dorit, nu am serviciu. Da, am o casa (cu imprumut la banca pe 30 de ani!!!) si un sot si stau cu Diploma din tara si alte calificari luate aici in Scotia, in sifonier. De bine de rau pot sa stau acasa ca sotul este in IT si castiga destul pentru amandoi, DAR...unde sunt eu, unde este viata mea. Sunt singura asa cum am fost in copilarie si adolescenta, tin casa si pe sot, adica fac cam ce faceam la ai mei acasa. Mi-aduc aminte de mine, in vacata, singura acasa, fac curat in toata casa, apoi stau pe canapea cu cartea in mana si citesc. In ziua de azi fac acelasi lucru, cu deosebire ca asta este casa mea si a sotului.Si eu m-am intrebat la fel ca si tine: de ce eu, de ce altele au tot ce si-au dorit, au soti, casa, copii, serviciu, catel...si eu nu... Crezi ca am cautat asa ceva...nu, doar s-a intamplat si...m-am resemnat. Am intalnit in Germania o romanca care la -10 grade afara iarna, nu iesea nici sa cumpere o paine iar eu plimbam un catel!! si tine-te bine, fata a ramas gravida de acord comun cu sotul si sotul era asa de bun incat se scula noaptea si ajuta la copil, in conditiile in care ea statea casa iar el se ducea a doua zi la lucru. Chiar daca am un sot iubitor, tot nu s-ar fi prestat la asa ceva. Si m-am intrebat : unde la gasit, ce are ea mai mult decat mine de are un sot ca asta, ca ea nu iese nici la paine la -10 grade si eu faceam cumparaturi cu sotul la -17 grade. E foarte greu, chiar daca multe femei ar vrea sa fie in locul meu, sa nu munceasca, sa stea acasa si sa faca ce vor, dar iti spun nu este usor. Am avut saptamani intregi in care ma trezeam si ma intrebam: Azi ce fac??? Zile in care ma simteam o ratata, o nimica...si acuma mai am, dar mai rar. Oricum the point is ca trebuie sa te resemnezi. Chiar daca te duci acasa la o casa goala, macar ai un serviciu, nici nu sti cat de bine face psihic faptul ca ai contact cu oamenii. Tot timpul ii spun sotului sa nu se mai planga de serviciu ca nu stie cum este sa te simti in fiecare zi un nimica, un ratat. M-am resemnat, am inceput sa citesc carti (in engleza), asta este noua mea meserie. Poate nu o sa ai copii, dar cine stie, daca nu mai cauti si incerci sa te resemnezi, poate intr-o zi o sa gasesti pe cineva. Iti urez numai bine si fruntea sus. Am invatat ca nu toata lumea obtine in viata ce vrea. Sotul meu are tot ce si-a dorit de la a trai in alta tara pana la sotia devotata. Intre noi doi cineva a trebuit sa plateasca pentru ce avem acuma. Chiar i-am spus sotului odata ca ar fi fost prea frumos sa am si eu serviciu ca sa fim amandoi cat de cat impliniti. Cauta un hoby, cititul pentru mine e sfant. Imi place sa ma cuibaresc in pat cu o carte, sa fiu doar eu cu personajele, ajuta psihic. Poate incerci si tu. Bye. PS: tine un jurnal, am jurnal(e) de la 13 ani, tata a fost cu ideea. Si ele ma ajuta foarte mult cand am momente de ratacire si de intrebari. Scrie tot ce simti in acel moment si o sa vezi ca ajuta