Dragi cititori, am 47 de ani şi mă confrunt în fiecare an cu o alergie care începe înainte de venirea primăverii şi se termină toamna târziu. Problema este că dacă la început eram alergic doar la polen, cu timpul am devenit alergic la praf, mucegai, nuci, alune, diverse cereale, banane, roşii... Anul acesta mi-a mai apărut o alergie: la alimente şi băuturi reci. Atunci când beau sau mănânc ceva rece, simt arsuri şi furnicături în gât. Tuşesc mult şi am o senzaţie de uscăciune în nas. Tratamentul recomandat - antihistaminice şi spray cu cortizon - nu prea are efect. Dacă ştie cineva vreun tratament naturist, îl rog să mi-l comunice prin intermediul revistei. Vă mulţumesc anticipat.
FILIP G. - Bucureşti
"Caut tratament naturist pentru neurinom acustic"
La începutul anului trecut am fost diagnosticată cu neurinom acustic (tumoră cerebrală benignă). Nu am fost operată şi nu am făcut radio- sau chimioterapie. Mi s-a prescris Betaserc pentru vertij. Anul acesta am repetat RMN-ul, la care s-a constatat că tumora a crescut. Aş dori să ştiu ce tratamente naturiste îmi puteţi recomanda. Vă mulţumesc şi aştept răspunsurile dvs.
SILVIA R.
"Cum se ameliorează durerile de picioare în cazul neuropatiei diabetice?"
Am un prieten care suferă de neuropatie diabetică, boală care îi cauzează dureri mari la picioare. Ştie cineva un mod de alinare a acestor dureri atroce? De vindecat nu se pune problema... Vă mulţumesc şi vă doresc sănătate!
S. MIHĂESCU - Bucureşti
"Sufăr de rectită ulcerativă. Ştie cineva vreun leac?"
Stimată redacţie, mă numesc Radu, am 27 de ani şi vă scriu pentru a vă cere ajutorul. În luna martie am fost diagnosticat cu rectită ulcerativă. Medicul mi-a spus că această boală nu se vindecă şi că, în timp, poate duce la complicaţii foarte grave, inclusiv la cancer de rect. Mi s-a prescris tratament pe perioadă îndelungată cu Salofark 500 mg. M-ar putea ajuta cineva cu un tratament naturist care să vindece această boală? Vă mulţumesc.
RADU T. - Bucureşti
"Am fost diagnosticată cu candidoză vaginală"
Dragi cititori, am 31 de ani şi vă rog din suflet să mă ajutaţi să scap de candidoza vaginală care mă chinuie de ani de zile. Am încercat tot ce se putea încerca: tratamente cu ovule, pastile, spălături cu bicarbonat, cu ceaiuri, am luat tinctură de mărul-lupului... Am încercat chiar şi un tratament homeopat, însă fără niciun rezultat. Am mâncărimi, usturimi, dureri de burtă, stări de apatie, toată pielea din acea zonă este afectată, în unele locuri am şi nişte crăpături fine. Infecţia s-a extins către anus, unde, la fel, am dureri, mâncărimi şi usturimi. Nu ştiu ce să mai fac pentru că această boală a ajuns să mă afecteze şi psihic. Vă rog din suflet să mă ajutaţi! Cu mulţumiri,
A. R.
"Cum pot scăpa definitiv de toxocaroză?"
Sunt o cititoare fidelă a "Formulei AS" şi vă scriu cu speranţa că se va găsi cineva care să mă ajute, indicându-mi un tratament naturist pentru vindecarea definitivă a toxocarozei, boală cu care mă confrunt de ani de zile. Tratamentele medicamentoase au avut rezultat doar pentru scurt timp, după care boala a recidivat. Pentru că am urmat acest tratament cu intermitenţe aproape patru ani, mi-a fost afectat şi ficatul. Aştept cu nerăbdare recomandările cititorilor şi ale specialiştilor dvs. Cu mulţumiri,
MARIA F.
"Am un polip pe uretră şi nu vreau să mă operez"
Stimată redacţie, am 26 de ani şi mi s-a depistat un polip pe uretră. Îi rog pe cei care s-au confruntat cu această situaţie să-mi recomande un tratament naturist, deoarece nu vreau să mă operez. Cu mulţumiri,
ALEXANDRA M.
"Ce pot face pentru a nu mai vorbi «cu precipitaţii»?"
Stimată redacţie, sunt un cititor fidel (de aproximativ 10 ani) al revistei dumneavoastră şi sper să-mi rezolv problema de sănătate cu ajutorul cititorilor sau al specialiştilor cu care colaboraţi. Salivez abundent şi vorbesc «cu precipitaţii». Acest lucru îmi creează un profund disconfort atât în relaţia cu membrii de familie, cât şi cu colegii de muncă. Dacă ştie cineva un remediu, îl rog să-mi spună. Vă mulţumesc anticipat pentru sprijin! Cu stimă,
GEORGE - Bistriţa
"Sora mea are steatoză hepatică"
Acum doi ani, sora mea a suferit o colecistectomie (i s-a scos fierea). De curând, a început să aibă dureri sâcâitoare în zona ficatului. A fost la medic, a făcut o ecografie şi i s-a spus că are ficatul mărit şi gras. Diagnosticul: steatoză hepatică. Mă poate ajuta cu cineva cu un tratament naturist pentru această afecţiune? Sau poate îmi recomandă cineva un naturopat bun. Vă mulţumesc!
CORINA - Bucureşti
"Nu am deloc poftă de mâncare"
Dragi cititori ai revistei, am 82 de ani, sunt diabetic, şi mă adresez dvs. pentru următoarea problemă: nu am poftă de mâncare, trebuie să mă forţez să mănânc şi de fiecare dată am dureri în gât, la înghiţirea alimentelor mai dure. Uneori durerile radiază până în creştetul capului şi am impresia că mi se încleştează gura. Cu ani în urmă am fost internat tot pentru că sufeream de inapetenţă, greaţă şi repulsie pentru mâncare. Acum văd că această problemă s-a acutizat. Medicamentele prescrise şi pe care le iau sunt: Siofor 850 - 3 pe zi, Maninil 1,75 mg - 1 pe zi. Mai iau şi pastile pentru cardiopatie ischemică. Vă rog rog să mă sfătuiţi ce pot face pentru a-mi recăpăta pofta de mâncare. Cu respect,
MARIN S. - jud. Galaţi
"Mi s-a pus diagnosticul menopauză prematură"
Dragă redacţie, am 31 de ani şi sunt mama unui băieţel în vârstă de 4 ani. De curând, mi s-a pus diagnosticul de menopauză prematură. Am fost la medic după prima întârziere de ciclu, am făcut o mulţime de analize hormonale, le-am refăcut... Toţi medicii pe care i-am consultat mi-au recomandat reducerea stresului, care ar fi responsabil pentru situaţia în care mă aflu. Am urmat o cură de tinctură de mărar şi alte tratamente naturiste pentru reducerea stresului. Am căutat pe internet, am fost la medici ginecologi şi endocrinologi şi aceştia m-au îndrumat spre tratament hormonal până la 50-60 de ani. Pe mine mă sperie efectele menopauzei: îmbătrânire prematură, osteoporoză, probleme circulatorii... Vă rog să-mi daţi recomandări care au funcţionat la dvs. sau dacă ştiţi vreo soluţie pentru această problemă. Cu multe mulţumiri,
IULIANA
"Bacteria Ureaplasma Urealyticum e periculoasă?"
Vă scriu cu speranţa că specialiştii dvs. mă vor lămuri într-o problemă care mă frământă. Sunt însărcinată în luna a cincea şi la analize mi-a ieşit pozitiv rezultatul pentru bacteria Ureaplasma Urealyticum. Ginecologul mi-a spus că trebuie tratată cu antibiotice. Obstetricianul - că trebuie tratată doar dacă dă simptome. Imunologul - că trebuie tratată neapărat... Care este adevărul? E periculoasă pentru sarcină? Să fac tratament sau nu? Vă rog să mă lămuriţi. Cu mulţumiri,
INGRID S.
"Am stafilococ auriu la intestine"
În urmă cu doi ani m-am trezit cu o secreţie anală care îmi provoacă o mâncărime de nedescris. Simţeam pişcături pe tot corpul şi nu reuşeam să dorm noaptea. În urma analizelor am fost depistată că am stafilococul auriu localizat la intestin. După mai multe tratamente cu antibiotice, nu am reuşit să mă vindec. Vă rog să îmi recomandaţi un tratament naturist. Vă mulţumesc!
ANGELA S.
(Adresaţi-vă de urgenţă specialiştilor de la ROMVAC. Au tratamente de excepţie. Tel. 021/350.31.09, 0722/85.12.77)