Clujul, campion la fonduri europene
Consiliul Judeţean Cluj este pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, iar Clujul a devenit, astfel, judeţul cu cel mai mare buget din România. Au fost atrase nu mai puţin de 250 de milioane de euro pentru drumuri, şcoli şi spitale. La aceşti bani se adaugă şi suma de 355 de milioane de euro obţinuţi pentru dezvoltarea reţelei de apă şi canalizare din judeţ. "Este cel mai mare buget din istoria acestui judeţ şi este numărul 1 din România", spune Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. În prezent, judeţul are în derulare 25 de proiecte europene, iar valoarea lor reprezintă cea mai mare sumă atrasă într-un an din fonduri nerambursabile.
ECONOMIE
Creşte leul!
Recentele alegeri europarlamentare au resetat jocul politic din România. Câţiva dintre oamenii-cheie impuşi în jurul premierului Viorica Dăncilă au fost trecuţi pe linie moartă. Cum unii dintre ei erau implicaţi în viziunea economică a guvernării, piaţa a reacţionat imediat după alegeri, iar leul a început să se aprecieze în relaţia cu euro: o veste cu adevărat bună. Dar, ca de obicei, majoritatea veştilor cu adevărat bune nu vin de la centru, ci din ţară, acolo unde ambiţia oamenilor mută munţii.
INVESTIŢIE
Alba: spital pentru copii unic în sud-estul Europei

PATRIOTISM

Alin Buliga a terminat Administraţie Publică şi, în 2017, a primit oferta de a fi administrator public al comunei Hilişeu Horia. La semnarea contractului, Alin Buliga şi-a asumat o misiune ce părea imposibilă. Se obliga să aducă în comună fonduri de peste 5 milioane de euro în 4 ani. În numai 2 ani, a adus fonduri de peste 10 milioane de euro!
EXCELENŢĂ
Premii pe bandă rulantă pentru tinerii români

Un alt succes recent de răsunet vine de la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori, desfăşurată la Chişinău, unde elevii români au obţinut şase medalii (două de aur şi patru de argint). În fine, la New York, o echipă din România a câştigat una dintre cele mai mari competiţii de programare cu proiecte juridice. Aplicaţia câştigătoare se numeşte Lawrelai (Law related Artificial Inteligence), este un consultant juridic de călătorii, uşor accesibil prin intermediul Facebook. Echipa Legal Shapers, care a realizat proiectul Lawrelai, este formată din avocaţii Roxana Pistolea (Associate Clifford Chance Badea), Roxana Mihaela Catea (Senior Associate Ţuca Zbârcea şi Asociaţii), Tudor Colţan (Senior Associate Suciu Popa) şi specialiştii IT Petruş Bălaşa şi Eduard Mirică. Unicitatea aplicaţiei vine din faptul că oferă gratuit răspunsuri juridice de încredere, cu privire la cele mai frecvente situaţii cu care ne putem confrunta în timpul unei călătorii în străinătate.
SUCCES
Un român de 20 de ani, printre cei mai bogaţi investitori din Silicon Valley

Sebastian Dobrincu a plecat în Statele Unite să studieze, dar, la fel ca alţi antreprenori de mare succes, a renunţat la facultate pentru business. Când avea 18 ani, a fost invitat de Tim Cook să lucreze pentru Apple, însă Dobrincu a refuzat. "Prefer să fac ceva nou care ajută oamenii, decât să îmi găsesc un loc sigur şi confortabil pentru mine", a explicat tânărul, unul dintre cei mai bogaţi şi cei mai în vogă tineri antreprenori din Silicon Valley.
CIVILIZAŢIE
Pelerinii la la Blaj, un exemplu!
Vizita în România a Papei Francisc a fost un succes pe toate planurile. Dar plecarea sa de la Blaj, după slujba de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici, a lăsat în urmă un detaliu care a impresionat pe toată lumea. Reporterii de la "Alba24" au filmat Câmpia Libertăţii la doar câteva minute de la retragerea celor peste 50.000 de pelerini, iar locul arăta impecabil, nici măcar o hârtie sau o sticlă lăsate pe gazon! Un veritabil exemplu de civilizaţie!