Derbedeul transformat în şef peste pionieri
Vladimir Vladimirovici Putin s-a născut în 1952, dintr-o mamă muncitoare şi un tată militar, care a lucrat într-un grup de sabotaj, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest grup făcea parte din NKVD, Ministerul de Interne al Uniunii Sovietice.
Citind despre copilăria lui Vladimir, aflăm că era cam derbedeu, lipsa de disciplină fiind şi motivul pentru care a rămas printre ultimii elevi din clasă făcuţi pionieri. Interesant este că informaţia e menţionată inclusiv în biografia oficială a actualului lider de la Kremlin într-un mod care sugerează în mod subtil că Putin este mândru de atitudinea rebelă pe care o avea ca puştan. În clasa a şasea, lucrurile s-au schimbat însă radical pentru Vladimir Putin. În primul rând, s-a apucat de sport, activitate care îl pasionează şi astăzi. A început să practice intens judo şi sambo, o artă marţială modernă, apărută în Rusia în perioada sovietică. Beneficiind şi de susţinerea unei profesoare care dibuise că are de-a face cu o minte şi o personalitate ieşite din comun, băiatul a început să ia note mari, şi nu numai că a intrat în rândul pionierilor, dar a şi preluat aproape imediat conducerea detaşamentului din clasa lui. În plus, graţie talentului nativ pentru limbi străine, a învăţat în această perioadă să vorbească fluent germana, fapt care avea să-l ajute mult în viaţă.
Patima KGB
Încă de mic, actualul lider de la Kremlin era mare amator de filme cu spioni. Spioni ruşi, bineînţeles. El însuşi a mărturisit că ştia că doreşte să devină el însuşi unul încă dinainte să fi terminat şcoala. Motiv pentru care s-a dus glonţ la un birou public al KGB, unde s-a interesat ce paşi trebuie să întreprindă în acest sens. Tânărului i s-a explicat că are două variante pentru a fi acceptat în rândul temutului serviciu rus de securitate: să facă armata sau să termine o facultate, de preferinţă de Drept. Concurenţa era mare, doar 10 dintre cei 100 de candidaţi intraseră de la prima încercare, iar Putin era printre ei. Viitorul preşedinte al Federaţiei Ruse a luat examenul din prima. După care s-a pus serios cu burta pe carte, lăsând sportul în plan secund (deşi, după cum el însuşi a mărturisit, a continuat să se antreneze în mod regulat şi să participe la unele competiţii naţionale de judo). După terminarea Facultăţii, în timpul căreia devenise membru al Partidului Comunist, Vladimir Putin a intrat de îndată în mult râvnitul KGB, iar în anul 1985 a fost repartizat la Dresda, în Republică Democrată Germană, într-o funcţie de translator sub acoperire. Ce făcea de fapt acolo nu este prea clar. Masha Gessen, autorul unei biografii a lui Putin, susţine că rolul spionului rus era redus la colectarea decupajelor din presă, "contribuind astfel la munţi de informaţii inutile produse de KGB". Cert este că la scurtă vreme după căderea Zidului Berlinului, Vladimir Putin a fost rechemat în ţară şi, în 1991, a demisionat formal de la serviciile de securitate a statului, în gradul de locotenent-colonel.
Milioane de dolari sifonaţi
În 1990, Vladimir Putin a început să lucreze la Universitatea de Stat din Leningrad (actualul St. Petersburg), unde a reluat legătura cu un personaj foarte important din viaţa sa: Anatoli Sobceak, care a rămas în istorie drept co-autor al Constituţiei Federaţiei Ruse. Sobceak fusese în facultate atât mentorul lui Putin, cât şi al lui Dmitri Medvedev, celălalt personaj ce avea să devină atât premier, cât şi preşedinte al Rusiei. Anatoli Sobceak, care a devenit primul primar ales al Sankt Petersburgului, a fost cel care l-a lansat pe Vladimir Putin în politică, numindu-l consilierul său. În 1991, Putin a devenit şef al Comisiei pentru relaţii externe din cadrul primăriei, fiind însărcinat cu promovarea relaţiilor internaţionale şi a investiţiilor străine. Aici, însă, fostul spion KGB a provocat un scandal. O anchetă oficială a concluzionat că Vladimir Putin a subevaluat preţurile şi a permis exportul unor metale evaluate la nu mai puţin de 93 de milioane de dolari, în schimbul unor ajutoare alimentare din străinătate... care n-au mai sosit niciodată. Deşi comisia care l-a investigat a recomandat concedierea lui Vladimir Putin, acesta nu numai că a rămas tare pe poziţie, dar a şi promovat ca o săgeată în carieră, ajungând, în 1994, viceprimar al Sankt Petersburgului.
Trambulina Elţîn
În 1996, Anatoli Sobceak a eşuat în încercarea de a recâştiga un nou mandat de primar, iar Vladimir Putin şi-a căutat norocul în altă parte. Adică la Moscova. Aici, el a cunoscut în timp record o ascensiune fulminantă, ocupându-se, iniţial, de proprietăţile de peste hotare ale statului, şi fiind însărcinat cu organizarea transferului fostelor active ale Uniunii Sovietice şi ale Partidului Comunist către Federaţia Rusă. În 1998, adică doar doi ani mai târziu, ce să vezi? Fostul spion a fost numit de către Boris Elţîn, liderul de atunci de la Kremlin, nici mai mult nici mai puţin decât şef al FSB (succesorul KGB). După numai un an, Boris Elţîn l-a numit premier iar apoi, după doar câteva luni, copleşit de problemele sale legate de alcoolism, şi-a dat demisia şi i-a cedat lui Vladimir Putin şi funcţia prezidenţială, în calitate de interimar. Restul este istorie: Putin a câştigat succesiv două mandate prezidenţiale (din 2000 până în 2008), apoi a făcut o rocadă cu Dmitri Medvedev, jucând rolul de premier vreme de un mandat. În 2012, a fost reales preşedinte al Federaţiei Ruse, pentru un mandat de şase ani. Şi, surpriză, în urma alegerilor prezidenţiale din 2018, şi-a asigurat pentru alţi şase ani poziţia de locatar al Kremlinului.
Asasinate în serie
Odată ajuns la putere, Vladimir Putin şi-a măturat drumul de obstacole. Opoziţia rusească, dar şi numeroase voci din Occident, l-au acuzat de comandarea unor asasinate politice, care au ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Jurnalista Anna Politkovskaia, o critică vehementă a politicilor preşedintelui rus, a fost arestată în repetate rânduri, otrăvită şi ameninţată cu moartea. N-au fost vorbe goale. În 2006, ziarista în vârstă de 48 de ani a fost împuşcată mortal în văzul lumii, chiar în holul imobilului în care locuia. Cazul Annei Politkovskaia a fost însă doar o picătură dintr-un ocean. Organizaţia "Reporteri fără Frontiere" susţine că ea a fost al 21-lea jurnalist asasinat în Rusia, de la alegerea lui Vladimir Putin, în 2000. Asasinatele vizând oameni din presă nu s-au oprit odată cu moartea ei.
Şi alte asasinate au aruncat o umbră întunecată asupra puternicului preşedinte al Federaţiei Ruse, deşi nimeni nu a putut vreodată aduce dovezi directe că ar fi avut vreo legătură cu ele. În noiembrie 2006, Aleksandr Litvinenko, un transfug în vârstă de 43 de ani, care colabora cu serviciul britanic de informatii externe MI6, a murit la Londra, după ce a fost otrăvit cu poloniu-210, o substanţă radioactivă extrem de toxică. Între timp, au mai fost comise şi alte astfel de "asasinate radioactive", precum şi câteva tentative. În 2015, principalul lider al opoziţiei ruse, Boris Nemţov, în vârstă de 55 de ani, şi-a găsit la rândul său sfârşitul, după ce a fost împuşcat mortal în plină stradă, la picioarele Kremlinului. O altă picătură într-un lac de sânge.
Cel mai bogat om din Europa?
După cum arată chiar biografia sa, prin mâna preşedintelui Federaţiei Ruse au trecut în decursul timpului sume cu adevărat colosale. Să fi rămas o parte din aceste bogăţii lipite de buzunarul său? Ca de obicei, când vorbim despre fostul spion KGB, şi în acest caz lucrurile sunt învăluite în mister. Oficial, Vladimir Putin este departe de a fi un om bogat (departe de impresionantele standarde cu care ne-au obişnuit oligarhii ruşi). O declaraţie de avere publicată în 2016 indica, de pildă, că liderul de la Kremlin ar fi câştigat în anul anterior doar 118.200 de euro şi nu ar fi avut în proprietate altceva decât un apartament de 77 metri pătraţi, un garaj, o rulotă şi trei maşini amărâte, datând din epoca sovietică. Ochii noştri văd însă altceva. De pildă, nişte ceasuri de lux care costă averi, prinse mândre la mâna liderului rus, ori costume de haine perfecte, evaluate la cel puţin 3.000 de dolari bucata. În ce priveşte gurile rele, ele spun că Vladimir Putin ar fi, în realitate, putred de bogat. "Sunt convins că Putin este cel mai bogat om din Europa şi unul dintre cei mai bogaţi din lume", a declarat, de exemplu, jurnalistul Stanislav Belkovski, care estimează averea fostului spion la 40 de miliarde de dolari, în bunuri materiale. Un grup de investigaţie francez estimează însă valoarea lui ilicită la peste dublul acestei sume. Adunând mărturii de la cei care au făcut parte din ceea ce analiştii numesc "autoritarismul cleptocratic" al lui Vladimir Putin, jurnaliştii de la BBC au încercat în urmă cu câţiva ani să afle cum a reuşit acesta să se îmbogăţească atât de mult. Concluzia a fost că Putin ar fi colectat taxe de protecţie de la oligarhi, ca preşedinte al Rusiei, şi că ar avea dovezi că sute de milioane de dolari sunt investiţi pe numele său, sub codul "Mihail Ivanovici".
Macho autentic sau regizat?
Din când în când, fostul spion KGB care a cucerit Kremlinul are chef să fie James Bond. Şi livrează opiniei publice imagini cu el în ipostaze care mai de care mai sportive şi mai aventuroase. Putin făcând ravagii la judo; Putin într-o maşină de curse; Putin în carlinga unui bombardier strategic; Putin înotând degajat într-un râu siberian plin de soiuri; Putin tranchilizând ditamai tigri şi urşi polari. Şi exemplele pot continua.
Potrivit revistei americane "Wired", Vladimir Putin "cultivă în mod deliberat imaginea unui macho, a unui supererou care rezolvă tot. În 2007, de pildă, tabloidul "Komsomolskaya Pravda" a publicat o imensă fotografie cu liderul rus la bustul gol, în timp ce se afla în vacanţă în munţii siberieni. Legenda: "Fii ca Putin!". Unele voci susţin însă că multe dintre activităţile de tip macho puse în seama lui Putin sunt, de fapt, regizate. Şi asta, ca să nu mai vorbim de pârdalnica de presă occidentală, care îl parodiază de-a dreptul pe preşedintele Federaţiei Ruse pentru acest tip de ieşiri. (Ultimul "eveniment" de-acest fel a fost căderea lui Putin pe gheaţă, la un meci de hochey la Moscova.)
Dragoste la secret
O femeie care nu rămâne secretă în viaţa unui bărbat e mama. Nici măcar Putin n-a făcut un mister din afecţiunea pe care i-o poartă. "Trăiam simplu - supă de varză, clătite, dar duminicile şi în zilele de sărbătoare, mama punea la copt piroşti delicioase umplute cu varză sau carne, şi «vatruşki» cu brânză", povestea nostalgic Putin. Din acest punct încolo, relaţiile lui Putin cu femeile se complică.
Înainte de a pleca în Germania ca spion KGB, Vladimir Putin a cunoscut-o, printr-un prieten comun, pe Ludmila, femeia ce avea să-i devină nevastă. "Era ceva la Vladimir care m-a atras. Trei sau patru luni mai târziu, ştiam deja că el este bărbatul de care aveam nevoie", a povestit Ludmila. Trei ani mai târziu, Putin a cerut-o de nevastă. "Ştiam că dacă nu mă însor în următorii doi-trei ani, nici că o s-o mai fac. E adevărat că eram obişnuit cu viaţa de burlac, dar Ludmila a reuşit să schimbe asta", a recunoscut Putin. Cuplul şi-a unit destinele 1983, din acest mariaj rezultând două fete. Ludmila a susţinut că Putin a fost un tată foarte drăgăstos, atât de drăgăstos încât, în familie, ea trebuia să facă pe zbirul. "Nu toţi taţii sunt atât de iubitori cu copiii lor. El le-a răsfăţat pe fete întotdeauna, în vreme ce eu eram aceea care trebuia să le disciplineze".
Afirmaţiile de mai sus se regăsesc pe pagina oficială a biografiei liderului de la Kremlin, unde există şi o poză a fetelor de când erau mititele. Cine doreşte însă să afle cum arată ele în prezent sau măcar cum le cheamă va fi dezamăgit. În afară de speculaţii ale presei, cum că cutare sau cutare femeie ar fi progenitura puternicului Putin, nu există nicio informaţie concretă legată de existenţa lor.
În ceea ce o priveşte pe soţia preşedintelui rus, cu ea mai găsim, ce-i drept, câte o poză, doar că Ludmila şi Putin au divorţat în 2014. Ce s-a întâmplat în continuare în viaţa amoroasă a preşedintelui Rusiei rămâne un mister, deşi presa rusească i-a atribuit numeroase relaţii, de la fosta spioană Anna Chapman, până la fosta gimnastă Alina Kabaeva, cu care s-a spus chiar că s-ar fi căsătorit în taină şi ar fi făcut un băiat, acum în vârstă de zece ani, şi o fată, în vârstă de şase ani. Zilele trecute, presa a relatat că Alina Kabaeva a mai născut, în data de 7 mai, doi băieţi gemeni. Adevărul adevărat nu-l cunoaşte însă nimeni, poate doar câţiva dintre apropiaţii preşedintelui. Dragoste la secret.
Vulpoi bătrân, înconjurat de puiandri
Din punct de vedere al longevităţii, poate doar Angela Merkel, cancelar al Germaniei încă din 2005, se mai poate compara cu Vladimir Putin. În rest, toţi marii lideri occidentali ai lumii, de la preşedintele francez Emmanuel Macron şi până la liderul de la Casa Albă, Donald Trump (care au împlinit fiecare abia doi ani de când sunt la putere) sunt mici copii, în comparaţie cu eternul Putin. Au câte un mandat de patru-cinci ani, urmat, cu puţin noroc, de un altul. Până să se dumirească bine ce înseamnă să conduci un stat, locul lor e deja luat de un alt ales. Nici vorbă de experienţa şi continuitatea lui Putin. În plus, să nu uităm că Putin a fost kagebist. O vulpe bătrână în ale politicii, trecut prin şcoala dură a vieţii, dar şi prin aceea a unuia dintre cele mai redutabile servicii secrete ale lumii. Şi nu doar Putin se remarcă prin longevitate, ci şi personaje-cheie din echipa sa. Serghei Lavrov, bunăoară, conduce diplomaţia rusă de nu mai puţin de 15 ani. Câţi miniştri occidentali de Externe se pot lăuda cu o asemenea performanţă? Şi, implicit, cu atâta experienţă şi cu atâtea secrete şi informaţii esenţiale? La fel şi Dmitri Medvedev, actualul premier, cu care Putin a făcut şi schimb de roluri, încă din 1999. Existenţa unui trio atât de puternic şi de bine sudat explică, desigur şi supravieţuirea actuală a Rusiei în poziţia de forţă pe care o are pe plan internaţional. Federaţia Rusă a anexat fără să clipească Peninsula Crimeea, sub privirile pe cât de terifiate, pe atât de neajutorate ale comunităţii internaţionale, în frunte cu temutele State Unite ale Americii. Spre oroarea aceloraşi State Unite, a adus Germania de partea sa, măcar în ceea ce priveşte gazoductul Nord Stream 2. A îndulcit sensibil relaţiile cu China, rivala comercială numărul unu a SUA. Turcia, al doilea cel mai puternic dintre membrii NATO, priveşte astăzi mai degrabă către Moscova decât spre Washington, când vine vorba de achiziţii masive de armament. În ultimul timp, se vorbeşte frecvent de o renaştere a Războiului Rece. Ambele părţi îşi încordează muşchii, dar Vladimir Putin pare în avantaj. În vreme ce preşedintele Federaţiei Ruse are parte de linişte totală acasă, unde şi-a redus la tăcere toţi oponenţii, subalternii săi din serviciile secrete ruse sunt comniprezenţi în viaţa politico-economică a Occidentului. Provoacă cutremur la Washington şi în alte puternice capitale ale lumii, pe seama lor fiind puse tot soiul de manipulări, inclusiv de natură electorală. Una peste alta, Vladimir Putin pare să fie în formă maximă. Şi e abia la începutul celui de-al patrulea mandat...