VLADIMIR PUTIN - Faţetele unui ţar modern

- Nu există în Europa un lider mai agăţat de putere şi mai versat decât Vladimir Pu­tin. Au trecut exact două de­cenii de când a ajuns la putere în Rusia, ba fă­când pe pre­mierul, ba asumându-şi oficial funcţia prezidenţială. Este consi­derat, după caz, odios, agil, cinic, atletic, viclean, dur, imprevizibil, autoritar ori, de ce nu, un cocktail Molotov din toate astea. De ştiut ştim totuşi relativ puţin despre acest fost agent KGB, care, ca orice spion care se res­pectă, a ştiut să-şi păstreze aproape intactă aura de mister. -

Derbedeul transformat în şef peste pionieri

Vladimir Vladimirovici Putin s-a năs­cut în 1952, dintr-o mamă muncitoare şi un tată militar, care a lucrat într-un grup de sabotaj, în timpul celui de-al Doilea Război Mon­dial. Acest grup făcea parte din NKVD, Ministerul de Interne al Uniu­nii Sovietice.
Citind despre copilăria lui Vladimir, aflăm că era cam derbedeu, lipsa de dis­ciplină fiind şi motivul pentru care a ră­mas printre ultimii elevi din clasă făcuţi pio­nieri. Interesant este că informaţia e men­ţionată inclusiv în biografia oficială a ac­tualului lider de la Kremlin într-un mod care sugerează în mod subtil că Putin este mândru de atitudinea rebelă pe care o avea ca puştan. În clasa a şasea, lucru­rile s-au schimbat însă radical pentru Vla­dimir Pu­tin. În primul rând, s-a apucat de sport, activitate care îl pasionează şi astăzi. A în­ce­put să practice intens judo şi sambo, o artă marţială modernă, apărută în Rusia în perioada sovietică. Bene­ficiind şi de sus­ţinerea unei profesoare care dibuise că are de-a face cu o minte şi o personalitate ieşite din comun, băiatul a început să ia note mari, şi nu numai că a intrat în rândul pionierilor, dar a şi preluat aproape imediat condu­cerea detaşa­mentului din clasa lui. În plus, graţie talentului nativ pentru limbi străine, a învăţat în această perioadă să vorbească fluent germana, fapt care avea să-l ajute mult în viaţă.

Patima KGB

Încă de mic, actualul lider de la Kremlin era mare amator de filme cu spioni. Spioni ruşi, bine­înţeles. El însuşi a mărturisit că ştia că doreşte să devină el însuşi unul încă dinainte să fi terminat şcoala. Motiv pentru care s-a dus glonţ la un birou public al KGB, unde s-a interesat ce paşi trebuie să întreprindă în acest sens. Tânărului i s-a explicat că are două variante pentru a fi acceptat în rândul temutului serviciu rus de securitate: să facă armata sau să termine o facultate, de preferinţă de Drept. Concurenţa era mare, doar 10 dintre cei 100 de candidaţi intraseră de la prima încercare, iar Putin era printre ei. Viitorul preşedinte al Federaţiei Ruse a luat examenul din prima. După care s-a pus serios cu burta pe carte, lăsând sportul în plan secund (deşi, după cum el însuşi a mărturisit, a continuat să se antreneze în mod regulat şi să par­ticipe la unele competiţii naţionale de judo). După terminarea Facultăţii, în timpul căreia devenise membru al Partidului Comunist, Vladimir Putin a intrat de îndată în mult râvnitul KGB, iar în anul 1985 a fost repartizat la Dresda, în Republică De­mocrată Germană, într-o funcţie de transla­tor sub acoperire. Ce fă­cea de fapt acolo nu este prea clar. Masha Gessen, autorul unei biografii a lui Pu­tin, susţine că rolul spio­­nului rus era redus la colectarea decupa­jelor din presă, "contribuind ast­fel la munţi de infor­maţii inutile produse de KGB". Cert este că la scur­tă vreme după căderea Zidului Berlinului, Vladimir Putin a fost rechemat în ţară şi, în 1991, a demi­sionat formal de la serviciile de securitate a statului, în gradul de locotenent-colonel.

Milioane de dolari sifonaţi

În 1990, Vladimir Putin a început să lucreze la Uni­versitatea de Stat din Leningrad (actualul St. Pe­tersburg), unde a reluat legătura cu un personaj foar­te important din viaţa sa: Anatoli Sobceak, care a rămas în istorie drept co-autor al Constituţiei Fe­deraţiei Ruse. Sobceak fusese în facultate atât men­torul lui Putin, cât şi al lui Dmitri Medvedev, celă­lalt personaj ce avea să devină atât premier, cât şi preşedinte al Rusiei. Anatoli Sobceak, care a deve­nit primul primar ales al Sankt Petersburgului, a fost cel care l-a lansat pe Vladimir Putin în politică, nu­mindu-l consilierul său. În 1991, Putin a devenit şef al Comisiei pentru relaţii externe din cadrul primă­riei, fiind însărcinat cu promovarea relaţiilor inter­na­ţionale şi a investiţiilor străine. Aici, însă, fostul spion KGB a provocat un scandal. O anchetă ofi­cială a concluzionat că Vladimir Putin a subevaluat preţurile şi a permis exportul unor metale evaluate la nu mai puţin de 93 de milioane de dolari, în schim­bul unor ajutoare alimentare din străi­nătate... care n-au mai sosit niciodată. Deşi comisia care l-a investigat a reco­man­dat con­ce­dierea lui Vladimir Putin, acesta nu numai că a ră­mas tare pe poziţie, dar a şi pro­mo­vat ca o săgeată în carieră, ajungând, în 1994, vice­primar al Sankt Petersburgului.

Trambulina Elţîn

În 1996, Anatoli Sobceak a eşuat în încercarea de a recâştiga un nou mandat de primar, iar Vladimir Putin şi-a căutat no­rocul în altă parte. Adică la Moscova. Aici, el a cunoscut în timp record o ascensiune fulminantă, ocupându-se, iniţial, de pro­prie­tăţile de peste hotare ale statului, şi fiind însărcinat cu organizarea transferului fos­telor active ale Uniunii Sovietice şi ale Partidului Comunist către Federaţia Rusă. În 1998, adică doar doi ani mai târziu, ce să vezi? Fostul spion a fost numit de către Boris Elţîn, liderul de atunci de la Krem­lin, nici mai mult nici mai puţin decât şef al FSB (succesorul KGB). După numai un an, Boris Elţîn l-a numit premier iar apoi, după doar câteva luni, copleşit de pro­blemele sale legate de alcoolism, şi-a dat demisia şi i-a cedat lui Vladimir Putin şi funcţia prezi­denţială, în calitate de interi­mar. Restul este istorie: Putin a câştigat succesiv două man­date prezidenţiale (din 2000 până în 2008), apoi a făcut o rocadă cu Dmitri Medvedev, jucând rolul de premier vreme de un man­dat. În 2012, a fost reales preşedinte al Fe­deraţiei Ruse, pentru un mandat de şase ani. Şi, surpriză, în urma alegerilor prezidenţiale din 2018, şi-a asigurat pentru alţi şase ani poziţia de locatar al Kremlinului.

Asasinate în serie

Odată ajuns la putere, Vladimir Putin şi-a măturat drumul de obstacole. Opoziţia ruseas­că, dar şi numeroase voci din Occi­dent, l-au acuzat de comandarea unor asa­sinate politice, care au ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Jurnalista Anna Politkovskaia, o critică vehementă a politi­cilor preşedintelui rus, a fost arestată în repetate rânduri, otrăvită şi ame­ninţată cu moartea. N-au fost vorbe goale. În 2006, ziarista în vârstă de 48 de ani a fost împuşcată mortal în văzul lumii, chiar în holul imobilului în care locuia. Cazul Annei Politkov­skaia a fost însă doar o picătură dintr-un ocean. Organizaţia "Repor­teri fără Frontiere" susţine că ea a fost al 21-lea jurnalist asasinat în Rusia, de la alegerea lui Vladi­mir Putin, în 2000. Asasinatele vi­zând oameni din presă nu s-au oprit odată cu moar­tea ei.
Şi alte asasinate au aruncat o umbră întunecată asupra puternicului preşedinte al Federaţiei Ruse, deşi nimeni nu a putut vreodată aduce dovezi di­rec­te că ar fi avut vreo legătură cu ele. În noiembrie 2006, Aleksandr Litvinenko, un transfug în vârstă de 43 de ani, care colabora cu serviciul britanic de informatii externe MI6, a murit la Londra, după ce a fost otrăvit cu poloniu-210, o substanţă radioac­tivă extrem de toxică. Între timp, au mai fost co­mise şi alte astfel de "asasinate radioactive", pre­cum şi câteva tentative. În 2015, principalul lider al opoziţiei ruse, Boris Nemţov, în vârstă de 55 de ani, şi-a găsit la rândul său sfârşitul, după ce a fost îm­puşcat mortal în plină stradă, la picioarele Krem­linului. O altă picătură într-un lac de sânge.

Cel mai bogat om din Europa?

După cum arată chiar biografia sa, prin mâna preşedintelui Federaţiei Ruse au trecut în decursul timpului sume cu adevărat colosale. Să fi rămas o parte din aceste bogăţii lipite de buzunarul său? Ca de obicei, când vorbim despre fostul spion KGB, şi în acest caz lucrurile sunt învăluite în mister. Oficial, Vladimir Putin este departe de a fi un om bo­gat (departe de im­pre­sionantele stan­dar­de cu care ne-au obişnuit oligarhii ruşi). O declaraţie de avere publicată în 2016 indica, de pildă, că li­derul de la Kremlin ar fi câş­tigat în anul an­terior doar 118.200 de euro şi nu ar fi avut în proprietate altceva de­cât un apartament de 77 metri pătraţi, un ga­raj, o rulotă şi trei ma­şini amă­râ­te, datând din epo­ca sovietică. Ochii noştri văd însă alt­ceva. De pildă, niş­te ceasuri de lux care costă averi, prin­se mândre la mâna liderului rus, ori cos­tume de hai­ne perfecte, eva­lua­te la cel puţin 3.000 de dolari bu­cata. În ce priveşte gurile rele, ele spun că Vla­di­mir Putin ar fi, în rea­litate, putred de bogat. "Sunt convins că Putin este cel mai bogat om din Europa şi unul din­tre cei mai bogaţi din lume", a declarat, de exem­­plu, jurnalistul Sta­nislav Belkovski, care estimează averea fostului spion la 40 de miliarde de dolari, în bunuri mate­ria­le. Un grup de investigaţie francez estimează însă valoarea lui ilicită la peste dublul acestei sume. Adunând mărturii de la cei care au făcut parte din ceea ce analiştii numesc "autorita­ris­mul cleptocra­tic" al lui Vladimir Putin, jurnaliştii de la BBC au încercat în urmă cu câţiva ani să afle cum a reuşit acesta să se îmbogăţească atât de mult. Concluzia a fost că Putin ar fi colectat taxe de protecţie de la oligarhi, ca preşedinte al Ru­siei, şi că ar avea dovezi că sute de milioane de dolari sunt investiţi pe numele său, sub codul "Mihail Iva­novici".

Macho autentic sau regizat?

Din când în când, fostul spion KGB care a cucerit Kremlinul are chef să fie James Bond. Şi livrează opiniei pu­bli­ce imagini cu el în iposta­­ze care mai de care mai sportive şi mai aventu­roa­se. Putin făcând ra­vagii la judo; Pu­tin într-o maşină de curse; Putin în carlinga unui bombardier stra­te­gic; Putin îno­tând degajat în­tr-un râu sibe­rian plin de soiuri; Putin tranchilizând ditamai ti­gri şi urşi polari. Şi e­xem­plele pot continua.
Potrivit revistei americane "Wired", Vladimir Putin "cul­tivă în mod deliberat imaginea unui macho, a unui supererou care rezolvă tot. În 2007, de pildă, ta­bloidul "Kom­somol­skaya Prav­­da" a publicat o imensă fotogra­fie cu liderul rus la bustul gol, în timp ce se afla în vacanţă în mun­ţii si­berieni. Legen­da: "Fii ca Pu­tin!". Unele voci susţin însă că multe dintre activităţile de tip macho puse în seama lui Putin sunt, de fapt, regizate. Şi asta, ca să nu mai vorbim de pârdalnica de presă occidentală, care îl parodiază de-a dreptul pe preşe­dintele Federaţiei Ruse pentru acest tip de ieşiri. (Ultimul "eveni­ment" de-acest fel a fost că­derea lui Putin pe gheaţă, la un meci de hochey la Moscova.)

Dragoste la secret

O femeie care nu rămâne secretă în viaţa unui bărbat e mama. Nici măcar Putin n-a făcut un mister din afecţiunea pe care i-o poartă. "Trăiam simplu - supă de varză, clătite, dar duminicile şi în zilele de sărbătoare, mama punea la copt piroşti delicioase umplute cu varză sau carne, şi «vatruşki» cu brân­ză", povestea nostal­gic Putin. Din acest punct în­colo, relaţiile lui Pu­tin cu femeile se com­pli­că.
Înainte de a pleca în Germania ca spion KGB, Vladimir Putin a cunoscut-o, prin­tr-un prieten comun, pe Ludmila, femeia ce avea să-i devină ne­vas­tă. "Era ceva la Vla­dimir care m-a atras. Trei sau patru luni mai târziu, ştiam deja că el este băr­ba­tul de care aveam ne­voie", a povestit Lud­mila. Trei ani mai târ­ziu, Putin a cerut-o de nevastă. "Ştiam că dacă nu mă însor în următorii doi-trei ani, nici că o s-o mai fac. E adevărat că eram obişnuit cu viaţa de burlac, dar Ludmila a reuşit să schimbe as­ta", a recunoscut Pu­tin. Cuplul şi-a unit destinele 1983, din acest mariaj rezultând două fete. Ludmila a susţinut că Putin a fost un tată foarte dră­găs­tos, atât de dră­găstos încât, în familie, ea trebuia să facă pe zbirul. "Nu toţi taţii sunt atât de iubitori cu copiii lor. El le-a răsfăţat pe fete întotdeauna, în vreme ce eu eram aceea care trebuia să le disciplineze".
Afirmaţiile de mai sus se regăsesc pe pagina oficială a biografiei liderului de la Kremlin, unde există şi o poză a fetelor de când erau mititele. Cine doreşte însă să afle cum arată ele în prezent sau măcar cum le cheamă va fi dezamăgit. În afară de speculaţii ale presei, cum că cutare sau cutare fe­meie ar fi progenitura puternicului Putin, nu există nicio informaţie concretă legată de existenţa lor.
În ceea ce o priveşte pe soţia preşedintelui rus, cu ea mai găsim, ce-i drept, câte o poză, doar că Lud­mila şi Putin au divorţat în 2014. Ce s-a în­tâm­plat în continuare în viaţa amoroasă a preşe­dintelui Rusiei rămâne un mister, deşi presa rusească i-a atribuit numeroase relaţii, de la fosta spioană Anna Chapman, până la fosta gimnastă Alina Kabaeva, cu care s-a spus chiar că s-ar fi căsătorit în taină şi ar fi făcut un băiat, acum în vârstă de zece ani, şi o fată, în vârstă de şase ani. Zilele trecute, presa a relatat că Alina Kabaeva a mai născut, în data de 7 mai, doi băieţi gemeni. Adevărul adevărat nu-l cu­noaşte însă nimeni, poate doar câţiva dintre apro­pia­ţii preşedintelui. Dragoste la secret.

Vulpoi bătrân, înconjurat de puiandri

Din punct de vedere al longevităţii, poate doar Angela Merkel, cancelar al Germaniei încă din 2005, se mai poate compara cu Vladimir Putin. În rest, toţi marii lideri occidentali ai lumii, de la pre­şedintele francez Emmanuel Macron şi până la lide­rul de la Casa Albă, Donald Trump (care au împlinit fiecare abia doi ani de când sunt la putere) sunt mici copii, în comparaţie cu eternul Putin. Au câte un mandat de patru-cinci ani, urmat, cu puţin noroc, de un altul. Până să se dumirească bine ce înseamnă să conduci un stat, locul lor e deja luat de un alt ales. Nici vorbă de experienţa şi continuitatea lui Putin. În plus, să nu uităm că Putin a fost kagebist. O vul­pe bătrână în ale politicii, trecut prin şcoala dură a vieţii, dar şi prin aceea a unuia dintre cele mai redutabile servicii secrete ale lumii. Şi nu doar Putin se remarcă prin longevitate, ci şi personaje-cheie din echipa sa. Serghei Lavrov, bunăoară, conduce diplomaţia rusă de nu mai puţin de 15 ani. Câţi mi­niştri occidentali de Externe se pot lăuda cu o ase­menea performanţă? Şi, implicit, cu atâta experienţă şi cu atâtea secrete şi informaţii esenţiale? La fel şi Dmitri Medvedev, actualul premier, cu care Putin a făcut şi schimb de roluri, încă din 1999. Existenţa unui trio atât de puternic şi de bine sudat explică, desigur şi supravieţuirea actuală a Rusiei în poziţia de forţă pe care o are pe plan internaţional. Fede­raţia Rusă a anexat fără să clipească Peninsula Crimeea, sub privirile pe cât de terifiate, pe atât de neajutorate ale comunităţii internaţionale, în frunte cu temutele State Unite ale Americii. Spre oroarea aceloraşi State Unite, a adus Germania de partea sa, măcar în ceea ce priveşte gazoductul Nord Stream 2. A îndulcit sensibil relaţiile cu China, rivala comer­cială numărul unu a SUA. Turcia, al doilea cel mai puternic dintre membrii NATO, priveşte astăzi mai degrabă către Moscova decât spre Washington, când vine vorba de achiziţii masive de armament. În ultimul timp, se vorbeşte frecvent de o renaştere a Războiului Rece. Ambele părţi îşi încordează muşchii, dar Vladimir Putin pare în avantaj. În vre­me ce preşedintele Federaţiei Ruse are parte de linişte totală acasă, unde şi-a redus la tăcere toţi oponenţii, subalternii săi din serviciile secrete ruse sunt comniprezenţi în viaţa politico-economică a Occidentului. Provoacă cutremur la Washington şi în alte puternice capitale ale lumii, pe seama lor fiind puse tot soiul de manipulări, inclusiv de natură electorală. Una peste alta, Vladimir Putin pare să fie în formă maximă. Şi e abia la începutul celui de-al patrulea mandat...