Cei mai fierbinţi cinci ani ai planetei s-au înregistrat toţi după 2010, dezvăluie recent arhivele NASA, care adaugă şi o cireaşă pe tort. După cum se prezintă El Nino, 2019 ar putea fi al patrulea an consecutiv de record mondial la temperatură. Localizat în partea tropicală a Oceanului Pacific, El Nino este un fenomen climatic ciclic generat de încălzirea la suprafaţă a apelor oceanului, cu efecte dintre cele mai nedorite. În drumul lui spre vestul Americii de Sud, El Nino generează pe coaste şi litoral secete, incendii, furtuni şi inundaţii. Motive serioase de spaimă pentru autorităţi, care afirmă că El Nino are toate şansele să declanşeze cel mai fierbinte an trăit vreodată de omenire. Un lucru e cert: "micuţul" furios care face ravagii pe întreaga planetă s-a născut din poluarea masivă cu dioxid de carbon.
O Antarctica fără gheaţă
În mai puţin de 20 de ani, ursul polar ar putea rămâne fără habitat, spun cercetătorii în climatologie, care au simulat recent pe computer schimbările climaterice pentru a analiza în ce fel încălzirea globală ar putea afecta viaţa în zona polară. Conform unui studiu recent publicat de Geophysical Research Letter, dacă planeta continuă să elibereze în atmosferă gaze cu efect de seră în acelaşi ritm ca până acum (şi nu există niciun motiv să credem că ceva ar opri procesul), bazinul arctic va rămâne complet fără gheaţă până în 2040.
A dispărut broscuţa aurie
Fotografiată pentru ultima oară în 1989, în pădurea costaricană Monteverde, broscuţa aurie (Incilius Periglenes) a fost declarată oficial dispărută, cinci ani mai târziu. Specialiştii pun dispariţia ei direct pe seama încălzirii globale. Explicaţia e relativ simplă. Pe măsură ce cantitatea de CO2 din atmosferă a crescut, pădurile Costa Ricăi au devenit mai calde şi mai secetoase, iar broscuţele aurii au căzut pradă unui parazit extrem de prosper în climatul umed şi cald. Pentru amfibieni, chytridiomicoza e o boală de piele foarte temută. Le declanşează convulsii, pierderea pielii şi în cele din urmă moartea.
Se topesc gheţarii
"Mai bine v-aţi aşeza pe scaune înainte să priviţi rezultatele", a afirmat specialistul francez în gheţari Eric Rignot, înainte de a face publice rezultatele unui studiu asupra topirii gheţarilor din Groenlanda, studiu care a durat 47 de ani. Rignot a calculat pierderea masei de gheaţă începând cu 1972, data lansării pe orbită a primilor sateliţi Landsat, care au fotografiat constant Groenlanda. Rezultatele sunt fără drept de apel. Gheaţa se topeşte azi cu o viteză de şase ori mai mare decât în anii '80.
California sub asediu
O veste deloc şocantă pentru locuitorii Californiei, care în ultimii ani se luptă cu incendii naturale catastrofice, imposibil de înăbuşit, şi care în 2013 au trăit deja cel mai secetos an din istorie. O secetă care a lovit două treimi din teritoriul statului şi care a fost absolut devastatoare pentru recolte. Din nefericire, extremele climaterice nu se reduc doar la căldură. Iarna aceasta, California a fost lovită şi de frig. Atât de frig, încât Oceanul Atlantic a îngheţat la mal, pe coasta Nantucket. Un fenomen spectaculos, pe care fotografii s-au înghesuit să-l imortalizeze, pentru că istoria nu-l mai înregistrase de... 81 de ani.
Mai puţini gheţari în Montana
În statul american Montana au mai rămas doar 25 de gheţari, din 150 câţi erau în 1910. Cercetătorii au comparat hărţi digitale făcute din satelit şi fotografii aeriene datând din 1966, 1998, 2005 şi 2016, ca să măsoare marginile gheţarilor pe timpul verii, când zăpada sezonieră dispare. Concluzia? Ecosistemul din Rocky Mountains e profund alterat. Pierderea gheţii ar putea avea efecte devastatoare pentru speciile acvatice, ar putea creşte masiv debitul râurilor din regiune şi ar putea afecta şi turismul local.
Oceanul a devenit mai acid
Apele de suprafaţă ale oceanelor sunt azi cu 30% mai acide decât la începuturile Revoluţiei Industriale şi mai acide ca oricând în ultimii 300.000 de ani. Acidifierea oceanului este consecinţa directă a dizolvării în apă a excesului de CO2 din atmosferă. În ultima sută de ani, oceanele au absorbit aproximativ 525 miliarde de tone de CO2 din aer, iar în prezent se estimează că absorb zilnic 22 de milioane de tone. Optimişti la început, când au crezut că dizolvarea dioxidului de carbon în apă va amâna încălzirea globală, oamenii de ştiinţă au recunoscut că şi pentru asta există un preţ. Chimia oceanului s-a schimbat, iar formele de viaţă nu au timp să se adapteze la un mediu acid. Dacă cele mai vulnerabile sunt crustaceele, care îşi pierd treptat cochiliile sau şi le secretă din ce în ce mai greu (calcitul de magneziu din care sunt construite e uşor de corodat în mediu acid), algele marine, care-şi iau energia din dioxid de carbon şi lumină solară, par, din contră, să prolifereze.
Păzea, înverzeşte Sahara!
"În timp ce Pădurea Amazoniană se transformă treptat în deşert, Sahara devine din ce în ce mai verde", declară purtătorii de cuvânt ai fundaţiei britanice Plant a Tree. De câţiva ani, Planeta Albastră pare să câştige verdeaţă în locuri în care nu te aştepţi. Cel puţin asta arată sateliţii de la NASA, care au evaluat evoluţia suprafeţei vegetale pe Terra. Fericita întorsătură se datorează în principal Indiei şi Chinei, responsabile pentru mai bine de o treime din repopularea cu vegetaţie a planetei. Gest admirabil la care au apelat autorităţile la începutul anilor '90, speriate de ariditatea teritoriilor lor.
Încălzirea globală e produsă de... vaci
Oricât de hilară ar părea ştirea, specialiştii dovedesc că, măcar în parte, e adevărată. O singură vacă produce anual între 70 şi 120 de kg de metan. Cu alte cuvinte, vacile produc în bălegarul lor mai mult metan decât industria petrolieră. Din nefericire însă, metanul are efecte de 25 de ori mai nocive asupra mediului decât banalul dioxid de carbon. Azi, 20% din emisia de gaz metan a Statelor Unite provine de la fermele de vite.
Noi trasee pentru vapoare
Topirea gheţarilor a ridicat într-atât nivelul apelor nordice, încât pentru prima oară în sute de ani, vapoarele pot naviga prin faimoasa trecătoare Northwest de deasupra Americii de Nord. Străbătută pentru prima oară în 1903, de exploratorul norvegian Roald Amundsen, trecătoarea Northwest e azi motiv de dispută între guvernul canadian, care consideră că face parte din apele teritoriale canadiene, şi Statele Unite, care o consideră zonă liberă de tranzit.
Încălzire globală pe Marte?
Studiile făcute pe încălzirea globală în ultimele zeci de ani par să-şi fi găsit şi o aplicabilitate în afara Terrei. Sau, cel puţin aşa sunt luate în calcul de inventatorul Elon Musk, directorul Space X, care nu renunţă la visul lui de a crea viaţă pe Marte. Musk ia în calcul două căi. Prima - folosirea tehnologiei nucleare pentru a elibera CO2 din roca solului marţian, care ar creşte temperatura apei, ar produce efectul de seră şi ar continua să încălzească planeta. A doua - inspirată direct din cercetările asupra schimbărilor climaterice, presupune arderea pe Marte a unor mari cantităţi de cărbune care ar elibera suficient CO2, încât cosmonauţii nu ar mai avea nevoie de costumul presurizat. Ipotezele lui au fost deja cercetate de doi oameni de ştiinţă, Bruce Jakovsky şi Christopher Edwards, care nu s-au ferit să afirme că proiectul e nefezabil. Marte are doar atât CO2 cât să creeze 12 milibari de presiune atmosferică, în timp ce Pământul înregistrează la nivelul mării o presiune de 1000 de milibari.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
