Cei mai fierbinți cinci ani ai planetei s-au înregistrat toți după 2010, dezvăluie recent arhivele NASA, care adaugă și o cireașă pe tort. După cum se prezintă El Nino, 2019 ar putea fi al patrulea an consecutiv de record mondial la temperatură. Localizat în partea tropicală a Oceanului Pacific, El Nino este un fenomen climatic ciclic generat de încălzirea la suprafață a apelor oceanului, cu efecte dintre cele mai nedorite. În drumul lui spre vestul Americii de Sud, El Nino generează pe coaste și litoral secete, incendii, furtuni și inundații. Motive serioase de spaimă pentru autorități, care afirmă că El Nino are toate șansele să declanșeze cel mai fierbinte an trăit vreodată de omenire. Un lucru e cert: "micuțul" furios care face ravagii pe întreaga planetă s-a născut din poluarea masivă cu dioxid de carbon.
O Antarctica fără gheață
În mai puțin de 20 de ani, ursul polar ar putea rămâne fără habitat, spun cercetătorii în climatologie, care au simulat recent pe computer schimbările climaterice pentru a analiza în ce fel încălzirea globală ar putea afecta viața în zona polară. Conform unui studiu recent publicat de Geophysical Research Letter, dacă planeta continuă să elibereze în atmosferă gaze cu efect de seră în același ritm ca până acum (și nu există niciun motiv să credem că ceva ar opri procesul), bazinul arctic va rămâne complet fără gheață până în 2040.
A dispărut broscuța aurie
Fotografiată pentru ultima oară în 1989, în pădurea costaricană Monteverde, broscuța aurie (Incilius Periglenes) a fost declarată oficial dispărută, cinci ani mai târziu. Specialiștii pun dispariția ei direct pe seama încălzirii globale. Explicația e relativ simplă. Pe măsură ce cantitatea de CO2 din atmosferă a crescut, pădurile Costa Ricăi au devenit mai calde și mai secetoase, iar broscuțele aurii au căzut pradă unui parazit extrem de prosper în climatul umed și cald. Pentru amfibieni, chytridiomicoza e o boală de piele foarte temută. Le declanșează convulsii, pierderea pielii și în cele din urmă moartea.
Se topesc ghețarii
"Mai bine v-ați așeza pe scaune înainte să priviți rezultatele", a afirmat specialistul francez în ghețari Eric Rignot, înainte de a face publice rezultatele unui studiu asupra topirii ghețarilor din Groenlanda, studiu care a durat 47 de ani. Rignot a calculat pierderea masei de gheață începând cu 1972, data lansării pe orbită a primilor sateliți Landsat, care au fotografiat constant Groenlanda. Rezultatele sunt fără drept de apel. Gheața se topește azi cu o viteză de șase ori mai mare decât în anii '80.
California sub asediu
O veste deloc șocantă pentru locuitorii Californiei, care în ultimii ani se luptă cu incendii naturale catastrofice, imposibil de înăbușit, și care în 2013 au trăit deja cel mai secetos an din istorie. O secetă care a lovit două treimi din teritoriul statului și care a fost absolut devastatoare pentru recolte. Din nefericire, extremele climaterice nu se reduc doar la căldură. Iarna aceasta, California a fost lovită și de frig. Atât de frig, încât Oceanul Atlantic a înghețat la mal, pe coasta Nantucket. Un fenomen spectaculos, pe care fotografii s-au înghesuit să-l imortalizeze, pentru că istoria nu-l mai înregistrase de... 81 de ani.
Mai puțini ghețari în Montana
În statul american Montana au mai rămas doar 25 de ghețari, din 150 câți erau în 1910. Cercetătorii au comparat hărți digitale făcute din satelit și fotografii aeriene datând din 1966, 1998, 2005 și 2016, ca să măsoare marginile ghețarilor pe timpul verii, când zăpada sezonieră dispare. Concluzia? Ecosistemul din Rocky Mountains e profund alterat. Pierderea gheții ar putea avea efecte devastatoare pentru speciile acvatice, ar putea crește masiv debitul râurilor din regiune și ar putea afecta și turismul local.
Oceanul a devenit mai acid
Apele de suprafață ale oceanelor sunt azi cu 30% mai acide decât la începuturile Revoluției Industriale și mai acide ca oricând în ultimii 300.000 de ani. Acidifierea oceanului este consecința directă a dizolvării în apă a excesului de CO2 din atmosferă. În ultima sută de ani, oceanele au absorbit aproximativ 525 miliarde de tone de CO2 din aer, iar în prezent se estimează că absorb zilnic 22 de milioane de tone. Optimiști la început, când au crezut că dizolvarea dioxidului de carbon în apă va amâna încălzirea globală, oamenii de știință au recunoscut că și pentru asta există un preț. Chimia oceanului s-a schimbat, iar formele de viață nu au timp să se adapteze la un mediu acid. Dacă cele mai vulnerabile sunt crustaceele, care își pierd treptat cochiliile sau și le secretă din ce în ce mai greu (calcitul de magneziu din care sunt construite e ușor de corodat în mediu acid), algele marine, care-și iau energia din dioxid de carbon și lumină solară, par, din contră, să prolifereze.
Păzea, înverzește Sahara!
"În timp ce Pădurea Amazoniană se transformă treptat în deșert, Sahara devine din ce în ce mai verde", declară purtătorii de cuvânt ai fundației britanice Plant a Tree. De câțiva ani, Planeta Albastră pare să câștige verdeață în locuri în care nu te aștepți. Cel puțin asta arată sateliții de la NASA, care au evaluat evoluția suprafeței vegetale pe Terra. Fericita întorsătură se datorează în principal Indiei și Chinei, responsabile pentru mai bine de o treime din repopularea cu vegetație a planetei. Gest admirabil la care au apelat autoritățile la începutul anilor '90, speriate de ariditatea teritoriilor lor.
Încălzirea globală e produsă de... vaci
Oricât de hilară ar părea știrea, specialiștii dovedesc că, măcar în parte, e adevărată. O singură vacă produce anual între 70 și 120 de kg de metan. Cu alte cuvinte, vacile produc în bălegarul lor mai mult metan decât industria petrolieră. Din nefericire însă, metanul are efecte de 25 de ori mai nocive asupra mediului decât banalul dioxid de carbon. Azi, 20% din emisia de gaz metan a Statelor Unite provine de la fermele de vite.
Noi trasee pentru vapoare
Topirea ghețarilor a ridicat într-atât nivelul apelor nordice, încât pentru prima oară în sute de ani, vapoarele pot naviga prin faimoasa trecătoare Northwest de deasupra Americii de Nord. Străbătută pentru prima oară în 1903, de exploratorul norvegian Roald Amundsen, trecătoarea Northwest e azi motiv de dispută între guvernul canadian, care consideră că face parte din apele teritoriale canadiene, și Statele Unite, care o consideră zonă liberă de tranzit.
Încălzire globală pe Marte?
Studiile făcute pe încălzirea globală în ultimele zeci de ani par să-și fi găsit și o aplicabilitate în afara Terrei. Sau, cel puțin așa sunt luate în calcul de inventatorul Elon Musk, directorul Space X, care nu renunță la visul lui de a crea viață pe Marte. Musk ia în calcul două căi. Prima - folosirea tehnologiei nucleare pentru a elibera CO2 din roca solului marțian, care ar crește temperatura apei, ar produce efectul de seră și ar continua să încălzească planeta. A doua - inspirată direct din cercetările asupra schimbărilor climaterice, presupune arderea pe Marte a unor mari cantități de cărbune care ar elibera suficient CO2, încât cosmonauții nu ar mai avea nevoie de costumul presurizat. Ipotezele lui au fost deja cercetate de doi oameni de știință, Bruce Jakovsky și Christopher Edwards, care nu s-au ferit să afirme că proiectul e nefezabil. Marte are doar atât CO2 cât să creeze 12 milibari de presiune atmosferică, în timp ce Pământul înregistrează la nivelul mării o presiune de 1000 de milibari.