Vești nu prea bune despre încălzirea globală

Dia Radu
Al patrulea an consecutiv de record de temperatură

Cei mai fierbinți cinci ani ai planetei s-au înregistrat toți după 2010, dezvăluie recent arhivele NASA, care adaugă și o cireașă pe tort. După cum se prezintă El Nino, 2019 ar putea fi al patrulea an consecutiv de record mon­dial la temperatură. Localizat în par­tea tropicală a Oceanului Pacific, El Nino este un fenomen climatic ciclic generat de încălzirea la suprafață a apelor ocea­nului, cu efecte dintre cele mai ne­do­rite. În drumul lui spre vestul Americii de Sud, El Nino generează pe coaste și litoral secete, incendii, furtuni și inun­dații. Motive serioase de spaimă pentru au­torități, care afirmă că El Nino are toate șan­sele să declanșeze cel mai fierbinte an trăit vreodată de ome­­nire. Un lucru e cert: "micuțul" furios care face rava­gii pe întreaga planetă s-a născut din poluarea masivă cu dioxid de carbon.

O Antarctica fără gheață

În mai puțin de 20 de ani, ursul polar ar putea rămâne fără habitat, spun cercetătorii în climato­logie, care au simulat recent pe computer schim­bările climaterice pentru a analiza în ce fel încăl­zirea globală ar putea afecta viața în zona polară. Con­form unui studiu recent publicat de Geophy­sical Research Letter, dacă planeta continuă să elibereze în atmosferă gaze cu efect de seră în ace­lași ritm ca până acum (și nu există niciun motiv să credem că ceva ar opri procesul), bazinul arctic va rămâne complet fără ghea­ță până în 2040.

A dispărut broscuța aurie

Fotografiată pentru ultima oară în 1989, în pă­durea costaricană Monteverde, broscuța aurie (In­cilius Periglenes) a fost de­clarată oficial dispă­rută, cinci ani mai târziu. Spe­cialiștii pun dispariția ei direct pe seama încălzirii globale. Explicația e rela­tiv simplă. Pe măsură ce cantitatea de CO2 din at­mo­sferă a crescut, pădu­rile Costa Ricăi au de­venit mai calde și mai sece­toa­se, iar broscuțele aurii au căzut pradă unui parazit extrem de pros­per în clima­tul umed și cald. Pentru amfibieni, chytridiomicoza e o boală de piele foarte temută. Le declanșează con­vulsii, pierderea pielii și în cele din urmă moartea.

Se topesc ghețarii

"Mai bine v-ați așeza pe scaune înainte să priviți re­zul­tatele", a afirmat spe­cia­listul francez în ghețari Eric Rignot, înainte de a face pu­blice re­zultatele unui stu­diu asupra topirii gheța­ri­lor din Groen­landa, studiu ca­re a du­rat 47 de ani. Rignot a calculat pier­derea ma­sei de gheață în­cepând cu 1972, data lan­sării pe orbită a pri­milor sateliți Land­sat, care au fo­tografiat constant Gro­en­­landa. Rezul­tatele sunt fă­ră drept de apel. Gheața se to­peș­­te azi cu o vi­teză de șase ori mai mare decât în anii '80.

California sub asediu

O veste deloc șocantă pentru locuitorii Ca­lifor­niei, care în ultimii ani se luptă cu in­cen­dii naturale catastrofice, imposibil de înă­bușit, și care în 2013 au trăit deja cel mai se­cetos an din istorie. O secetă care a lovit două treimi din teritoriul sta­tului și care a fost ab­solut devastatoare pentru recolte. Din nefe­ricire, extremele clima­terice nu se reduc doar la căldură. Iarna aceasta, California a fost lovită și de frig. Atât de frig, încât Oceanul At­­lantic a în­ghețat la mal, pe coasta Nantu­cket. Un fe­no­men spectaculos, pe care foto­grafii s-au înghe­suit să-l imortalizeze, pentru că isto­ria nu-l mai înregistrase de... 81 de ani.

Mai puțini ghețari în Montana


În statul american Montana au mai ră­mas doar 25 de ghețari, din 150 câți erau în 1910. Cercetă­torii au comparat hărți digitale făcute din satelit și fotografii aeriene datând din 1966, 1998, 2005 și 2016, ca să măsoare marginile ghețarilor pe timpul verii, când zăpada sezonieră dispare. Concluzia? Eco­sis­temul din Rocky Mountains e profund alte­rat. Pierderea gheții ar putea avea efecte devastatoare pentru speciile acvatice, ar pu­tea crește masiv debitul râurilor din regiune și ar putea afecta și turismul local.

Oceanul a devenit mai acid

Apele de suprafață ale oceanelor sunt azi cu 30% mai acide decât la începuturile Re­voluției Industriale și mai acide ca oricând în ultimii 300.000 de ani. Acidi­fierea oceanului este con­secința directă a di­zolvării în apă a exce­sului de CO2 din atmo­sferă. În ultima sută de ani, oceanele au absorbit aproximativ 525 miliar­de de tone de CO2 din aer, iar în prezent se esti­mează că absorb zilnic 22 de milioane de tone. Optimiști la început, când au crezut că dizol­va­rea dioxidului de car­bon în apă va amâna în­călzirea globală, oamenii de știință au recunoscut că și pentru asta există un preț. Chimia ocea­nului s-a schimbat, iar formele de viață nu au timp să se adapteze la un mediu acid. Dacă cele mai vulnerabile sunt crustaceele, care își pierd treptat cochiliile sau și le secretă din ce în ce mai greu (calcitul de magneziu din care sunt construite e ușor de corodat în mediu acid), algele marine, care-și iau energia din dioxid de carbon și lumină solară, par, din contră, să prolifereze.

Păzea, înverzește Sahara!

"În timp ce Pădurea Amazoniană se transformă treptat în deșert, Sahara devine din ce în ce mai ver­de", declară purtătorii de cuvânt ai fundației britanice Plant a Tree. De câțiva ani, Planeta Al­bastră pare să câștige verdeață în locuri în care nu te aștepți. Cel puțin asta arată sateliții de la NASA, care au evaluat evoluția suprafeței vegetale pe Terra. Fericita întor­să­tură se datorează în principal Indiei și Chi­nei, responsabile pen­tru mai bine de o trei­me din repopu­larea cu vegetație a pla­netei. Gest admi­ra­bil la care au apelat autoritățile la începu­tul anilor '90, spe­riate de ariditatea teritoriilor lor.

Încălzirea globală e produsă de... vaci

Oricât de hilară ar părea știrea, spe­cialiștii do­vedesc că, măcar în par­te, e adevărată. O singură vacă pro­duce anual în­tre 70 și 120 de kg de me­tan. Cu alte cu­vinte, va­cile pro­duc în bă­legarul lor mai mult metan decât indus­tria pe­tro­lie­ră. Din nefe­ricire însă, me­ta­nul are efecte de 25 de ori mai no­ci­ve asupra me­diu­lui de­cât banalul dio­xid de carbon. Azi, 20% din emi­sia de gaz metan a Sta­telor Uni­te provine de la fermele de vite.

Noi trasee pentru vapoare

Topirea gheța­ri­lor a ridicat într-atât nivelul ape­lor nor­di­ce, încât pentru pri­ma oară în sute de ani, vapoarele pot na­viga prin fai­moa­sa trecătoare North­west de dea­supra Ameri­cii de Nord. Stră­bă­tută pen­tru prima oa­ră în 1903, de explo­rato­rul nor­vegian Roald Amundsen, trecătoarea North­west e azi motiv de dispută între guvernul canadian, care con­sideră că face parte din apele teritoriale cana­diene, și Statele Unite, care o consideră zonă liberă de tranzit.

Încălzire globală pe Marte?

Studiile făcute pe încălzirea globală în ultimele zeci de ani par să-și fi găsit și o apli­cabilitate în afara Terrei. Sau, cel puțin așa sunt luate în calcul de in­ven­tatorul Elon Musk, di­rectorul Space X, care nu renun­ță la visul lui de a crea viață pe Marte. Musk ia în calcul două căi. Prima - folosirea teh­no­­logiei nucleare pen­tru a elibera CO2 din roca solului mar­țian, care ar crește tem­pe­ra­tura apei, ar produce efectul de seră și ar continua să încăl­zească pla­neta. A doua - inspirată direct din cerce­tările asupra schimbărilor climate­rice, presupune ar­derea pe Marte a unor mari cantități de cărbune care ar eli­be­ra suficient CO2, încât cosmo­nau­ții nu ar mai avea nevoie de costumul presurizat. Ipote­zele lui au fost deja cercetate de doi oameni de știință, Bruce Jakovsky și Christopher Ed­wards, care nu s-au ferit să afirme că pro­iectul e nefezabil. Mar­te are doar atât CO2 cât să creeze 12 milibari de pre­siune atmosfe­rică, în timp ce Pământul înre­gis­trea­ză la nivelul mării o presiune de 1000 de milibari.