Agonie şi extaz - Capcanele internetului

- Ponegrit de unii, lăudat de alţii, internetul a căpătat o caracteristică pe care nimeni nu o mai poate combate: este omniprezent. Nu doar în administraţie, presă, politică sau în lumea afacerilor, ci la nivel cât se poate de intim. Internetul a pătruns adânc în vieţile fanilor lui, remo­delându-le existenţa, făcându-i să se simtă ba zei, ba simple cârpe, nu­mai bune de aruncat la gunoi. Lumea pe care a deschis-o este fasci­nantă, dar plină de capcane. Haideţi să le cunoaştem împreună, pentru a le putea ocoli -

De la zero, la jumătate din populaţia globului, în doar câteva decenii

Născut în anii '60 ca un proiect militar ame­rican, internetul a ajuns până în 2017 să fie folosit de 48% dintre oameni - aproape jumătate din popu­laţia globului. În Europa, această cifră se ridică la 79%, iar în România, la 59,50%. Aceste date sunt de-a dreptul şocante, pentru că ne arată cu ce viteză fenomenală s-a dezvoltat internetul care, mai ieri, nu exista nici măcar în terminologia românilor, dară­mite în realitatea vieţii noastre de zi cu zi. Ca o maşină de curse, el a demarat în trombă, lăsând departe, în urma sa, un întreg mod de existenţă. În termeni istorici, abia dacă au trecut câteva secunde de când ne scriam unii altora bileţele sau scrisori, aşteptând uneori cu săptămânile un răspuns. În cutia poştală nu mai sosesc acum decât facturile. Cu un minut în urmă, încă mai cău­tam informaţiile prin cărţi. Acum există Wikipedia. Dar am avut noi timp să ne adaptăm la nivel profund acestei evoluţii ful­minante? Şi cum de s-a ajuns atât de brusc aici?

O explozie economică uluitoare

În data de 12 martie s-au împlinit exact 30 de ani de când a fost propusă ideea creării pe internet a "pânzei" în care s-a prins treptat întreaga lume - World Wide Web, abreviat www, dar numit cel mai adesea web. Nu este acelaşi lucru cu internetul în sine, dar este acel ceva care ni l-a adus tuturor mai aproape, ajutându-ne să navigăm mai uşor, găsind aproape fără efort informaţiile de care avem nevoie. Nu multă lume ştie că web-ul a fost inventat la Centrul European de Cercetări Nu­cleare din Geneva, Elveţia, el constituind soluţia găsită la problemele de comunicare pe care le în­tâmpinau echipele de cercetători, chiar şi în con­diţiile în care era deja folosită poşta electronică.
În 1991, a fost făcut un alt pas fundamental: National Science Foundation a renunţat la inter­dicţia de folosire a Internetului în scopuri comer­ciale, fapt ce a creat premisele boom-ului econo­mic născut drept consecinţă a comerţului electro­nic. Iată cum, într-un interval foarte scurt de timp, oamenii s-au putut bucura de o nemai­văzută viteză de comunicare, de un acces ultra­rapid la informaţii de tot soiul şi de oportunităţi de afaceri de o natură complet diferită decât până atunci.

Reţelele sociale - portiţa prin care internetul a pătruns în viaţa personală

Lucrurile erau însă departe de a se fi oprit aici. În scurt timp, pe internet şi-au făcut apariţia şi aşa-numitele reţele sociale, ca Facebook, Twitter, LinkedIn, Whatsapp sau Instagram. Prin inter­mediul lor, oamenii au putut dintr-o dată socializa altfel decât în modul tradiţional. Acum, fiecare putea sta singur, în colţişorul său preferat de acasă sau pe unde se nimerea, îmbrăcat în pijamale sau în cel mai pretenţios costum, cu părul vâlvoi sau meticulos aranjat, comuni­când cu te miri cine, aflat pe te miri unde, despre te miri ce. Fără a mai da banii pe avion, oricine putea relua astfel le­gătura cu vechi prieteni pe care nu i-a mai întâlnit din anii de şcoală.
Libertatea este foarte mare pe reţelele sociale. Nu trebuie să te vezi cu adevărat cu fostul coleg. Dar te poţi uita la pro­filul lui. Acolo afli în mare întregul lui parcurs, pe unde a mai studiat şi pe la cine a lucrat, cum îi arată partenerul de viaţă, copiii şi pisica, unde locuieşte, care-i sunt bancurile preferate, pe unde umblă, ce îl preocupă, ce mu­zică mai ascultă, poate chiar şi care îi sunt prefe­rinţele politice şi culinare. Fiecare pune pe profilul său ce doreşte. Adevăruri sau minciuni. Un internaut poate fi mai secretos, mai rezervat, în vreme ce altul îşi poate pune întreaga viaţă pe tapet, cu bunele şi cu relele ei. Dacă-ţi doreşti să comunici cu acest fost coleg, nu trebuie decât să-i trimiţi un mesaj. Dacă nu, te poţi mulţumi să-i amuşini existenţa de la o distanţă confortabilă. Fără complicaţii.

Revoluţia Facebook

Reţelele sociale, într-o formă mai puţin rafis­to­lată, au început să apară cam odată cu web-ul. Ele au avut şi continuă să aibă forme dintre cele mai variate. Reţeaua care le-a dat clasă tuturor celor apărute înaintea ei, dar şi după acel moment, a fost însă, de departe, Facebook. Ca să ne facem o idee cu privire la impactul reţelei de socializare fondate în 2004 de tânărul student de la Harvard Mark Zuckerberg, iată câteva date. Facebook are peste 2 miliarde de utilizatori activi (22% din populaţia lumii), care intră, în medie, de circa opt ori pe zi în reţea, petrecându-şi acolo vreo 20 de minute. Reţeaua a înregistrat un succes nebun şi în România. Conform statisticilor, în 2017, Face­book era principala platformă socială pentru 9.600.000 de români. Dacă ponderea femeilor şi bărbaţilor din ţara noastră care au conturi de Facebook este relativ egală, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre diversele categorii de vârstă. Cei mai activi utilizatori ai reţelei sociale sunt tinerii - în special cei de 25 -34 de ani, care deţin ponderea cea mai mare în fiecare dintre primele trei oraşe din România, cu cele mai multe conturi active de Facebook, respectiv Bucureşti, Cluj-Na­poca şi Iaşi. În schimb, doar 3% dintre utilizatorii români din cele trei oraşe menţionate au peste 65 de ani.

Domnia prostiei şi a kitsch-ului

Reţelele sociale sunt un paradis. Pentru că aici putem să fim exact ce ne dorim, ne putem prezenta în cea mai bună lumină sau măcar în ce ne închi­puim noi că ar fi unghiul care ne pune cel mai mult în valoare. Suntem avizi după aprecierea ce­lor din jur, aşa că ne lăudăm, care mai de care, cu ce avem la dispoziţie. Uneori, scriem câte o plati­tudine (creaţie proprie sau citat) cu aerul că ar fi o vorbă de duh de-o mare profunzime. Alte­ori, minţim. Că suntem bogaţi, că suntem mai tineri, că suntem fericiţi. Tocmai ne-am certat cu iubitul, dar asta nu ne împiedică să postăm după cinci minute o imagine în care apărem îmbră­ţi­şându-ne duios. O mascaradă la care şi el este feri­cit să parti­cipe, că doar şi el tânjeşte după aşa-numitele "like-uri". Dăm sfoară în ţară că am fost la mall, de parcă ar fi cine ştie ce izbândă perso­nală. Mergem la munte, tragem repede pe dreapta la primul peisaj mai acătării şi începem de îndată să pozăm pentru Instagram, cu o mână în şold, capul lăsat lasciv într-o parte şi aruncând la ca­meră un zâm­bet care se vrea satisfăcut şi totodată miste­rios. Asta, dacă nu cumva hotărâm într-o sclipire de moment să ne ţuguiem buzele, ca să pară, vezi-Doamne, mai îmbietoare. Apoi, iute-iute în ma­şină, că e frig.
Atât de adânc a pătruns această cultură a kitsch-ului în societate, încât dacă omiţi să aderi la ea, te pomeneşti cu sfaturi despre cum ar trebui să faci lucrurile corect. Că poate nu ştii, şi e păcat. Am un trandafir roşu care face puţine flori, dar rezistente. Aşa se face că iarna trecută, deşi nin­sese deja a doua oară, trandafirul meu se încă­păţâna să fie înflorit. Arăta interesant aşa, roşu închis şi exagerat de înalt, iţindu-se stingher şi nelalocul lui pe fondul zăpezii din grădină. N-am rezistat. I-am făcut o poză şi am postat imaginea pe Facebook. De îndată am primit o uşoară bătaie pe umăr, sub forma unui mesaj prietenesc: "Ţi-am editat puţin poza. Să fie mai dramatică". Înda­toritoare, amica mea muncise cu sârg la fotografia în cauză, astfel încât roşul trandafirului să riva­lizeze cu cel mai tare ruj. "Ceva frumos, deose­bit", cum se exprimă unii când îţi recomandă la magazin vreo rochie supraîncărcată de danteluţe şi paiete...

Reţelele sociale: situaţii neplăcute

Intimitatea este un dar pe care lumea îl pre­ţuieşte nespus, dar nu prea ştie să-l păzească. Ne punem perdele, încuiem bine uşa, refuzăm să vor­bim cu colegii despre viaţa noastră intimă. În schimb, postăm pe internet imagini într-o vacanţă scumpă prin Thailanda. Numai bine de ştiut pentru autorii de spargeri, care pândesc momentul potri­vit. Noi nu ne-am învăţat minte. Vedetele, da. Mai ales cele intens vânate de paparazzi sau de alţi hăr­ţuitori, care abia aşteaptă să fie puşi la curent cu locurile în care se află aceste personalităţi.
Alt exemplu: îmi exprim opinia religioasă sau politică. De pildă, "Jos cu ăla", "sus cu celălalt". Cei mai mulţi dintre colegii mei de serviciu sunt de altă părere. Şi iată cum mi-am otrăvit, în mod iremediabil, atmosfera la locul de muncă.

Ce se poate întâmpla când copiii cresc cu ochii în ecran

Utilizarea internetului la scară largă, fiind încă un fenomen relativ nou, nu există deocamdată mul­te studii complexe, vizând efectele sale no­cive. Mai ales pe termen lung. Şi, mai ales, pentru cazurile în care accesul la tehnologie are loc de la vârste fragede. În schimb, exis­tă numeroase urmări concrete, vizibile cu ochiul liber. Nu trebuie să fii un mare specialist pentru a vedea că mulţi dintre copiii crescuţi la lumina ecra­nului nu mai ştiu nici măcar să fugă corect. Nu au ţinută, stând mereu cocârjaţi. Sunt lipsiţi de vlagă, de îndemânare, echili­bru sau graţie. Nu se mai pot concentra pe termen lung, par în permanenţă fie agitaţi, fie absenţi. Le vine greu să se ex­prime fluent şi coerent. Nu se prind la glume. Au probleme cu ochii. Nu ştiu să lege prie­tenii, să se poarte firesc cu cei de-o vârstă. Se vor remedia aceste lucruri de la sine, cum par părinţii să creadă? De ce ar face-o? Există, în schimb, toate şansele ca mulţi dintre aceşti copii să se confrunte ca adulţi cu dureri atroce de spate şi cu alte inconveniente, atât fizice cât şi de natură psi­hologică şi socială. Mai mult. Crescând cu inter­netul mereu la îndemână, ei pot neglija învăţătura şi viaţa socială, în favoarea jocurilor pe calculator, care, în unele cazuri, creează depen­denţă.
Unul dintre puţinele studii existente privind impactul internetului a fost realizat de National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite şi s-a concentrat asupra efectului pe care îl are expu­nerea prelungită a copiilor la internet asupra creierului. În cadrul studiului, au fost monitorizate creierele a 4.500 de copii de nouă şi zece ani. Potrivit medi­cului Gaya Dowling, au fost observate "urme ciudate" în creierele copiilor care folosesc smartphone-uri, tablete şi jo­curi video peste şapte ore pe zi. Exa­me­nul IRM a evidenţiat subţierea prema­tură a cortexului, care, potrivit specia­liş­tilor, "este considerată ca manifestare a unui proces de îmbătrânire".

Cât ne poate costa o singură greşeală

Un tânăr român de 31 de ani a de­cedat anul trecut, doar de dragul de a face cât mai multe vizualizări pe Face­book. Bărbatul încerca să stabilească un record de viteză în timpul unei trans­misiuni live, la volan. Florin Muntean a dat mu­zica la maximum şi a apăsat pedala de acceleraţie, până când a atins o viteză de 200 de km pe oră. Ultimul video înregis­trat de el durează doar patru secunde. Atât a durat gre­şeala lui. Atât a durat până când a intrat pe contra­sens, lovind frontal o altă maşină. În urma impac­tului, tânărul a fost proiectat prin parbriz şi şi-a pierdut viaţa. Florin Muntean nu a murit însă sin­gur. El a tras cu sine în lumea de dincolo şi o fetiţă nevinovată, de nu­mai nouă ani.
Povestea de mai sus reprezintă un singur exem­plu, luat complet la întâmplare, cu privire la modul în care o singură mişcare greşită pe internet poate distruge vieţi.
O altă întâmplare, de o natură dife­rită, dar simi­lară ca morală, este cea a unei fete de 13 ani din jude­ţul Târgu Jiu. Ado­lescenta s-a pozat în ipo­sta­ze indecente şi i-a ară­tat fotografiile unei prietene, care le-a copiat în tele­fon. Sora prietenei, o tâ­nără de 19 ani, a văzut ima­gi­nile şi a înce­put să o şantajeze pe copilă că le va posta pe in­ternet. Înfri­coşată, fata a cedat şi a în­ceput să fure din biju­teriile mamei. No­roc că fe­meia a realizat ce se întâmplă, şi-a făcut fiica să-i mărturi­sească tot adevărul şi a apelat la po­liţie. În cele din urmă, tânăra şantajistă a fost reţinută în urma unui fla­grant.
Fetiţa de 13 ani din po­vestea noastră este, însă, un caz fericit. Multe tinere şan­tajate cu ajutorul unor poze ajung trau­mati­zate pe viaţă, fiind uneori obligate să acor­de inclusiv favoruri sexuale, pentru ca imaginile să nu ajungă cum­va pe inter­net. De unele cazuri aflăm din presă. Cele mai multe ră­mân însă un secret tenebros, îm­părtăşit numai de victimă şi de tar­torul ei. Vieţi distru­se pentru o poză nepotrivită, făcută într-un moment de rătăcire, ce ar putea ajunge oricând publică, prin inter­mediul in­ternetului.

Tragedia fake-news

În iulie 2014, pe Facebook a apărut o postare potrivit căreia o femeie budistă din Myanmar (Birmania) ar fi fost violată, suspectul fiind un musulman. Tensiunile între adepţii celor două religii erau deja la cote ridicate, aşa că vestea a sosit la ţanc pentru a pune paie pe foc. O mulţime furioasă s-a adunat în stradă, începând să van­dalizeze magazine şi maşini aparţinând musul­manilor. Doi bărbaţi - un musulman şi un budist - au fost ucişi şi alte 12 persoane au fost rănite. Totul, în urma unei ştiri false, lansată pe internet.
Iată un exemplu oarecare despre impactul ştirilor false în lume. Ştirile false au puterea de a ridica sau dărâma guverne şi economii, de a dis­truge vieţi şi afaceri. Ele pot scoate oamenii în stradă, făcându-i să participe la proteste masive, sau îi pot ţine încuiaţi în casă, privind liniştiţi la TV, chiar dacă "ţara arde".

Fenomene periculoase pe internet: de la pedofilie, la instigare la ură

Încă de acum peste 10 ani, un articol informa că, în Marea Britanie, unul din patru copii între 11 şi 16 ani este racolat pe internet, având apoi întâlniri direct cu pedofili sau cu persoane care lucrează pen­tru aceştia. Articolul nota că în România lucrurile nu au ajuns la acest nivel, ţara noastră având la acea dată o acoperire geo­grafică cu internet de doar 21% la sută (faţă de 80% în Marea Britanie). Anii au trecut, însă, şi lucrurile s-au schimbat şi pe meleagurile noastre, astfel încât trebuie să fim atenţi. Extrem de mulţi copii poartă, fără ştirea părinţilor, conversaţii pe internet cu tot felul de străini. Unii sunt ino­fensivi, alţi tineri cu preocupări similare. Alţii, însă, sunt ieşiţi la "vânătoare". Tinerii sunt racolaţi treptat, întâi printr-o serie de discuţii plăcute, apoi, de pildă, oferindu-li-se ocazia de a face bani "uşor", de a se plimba cu o maşină scumpă sau de a le fi satisfăcută a altă dorinţă, pe care părinţii nu le-au luat-o în seamă. Apoi poate urma şantajul, copiii care au căzut victimă putând fi siliţi, între altele, să racoleze la rândul lor.
Un alt fenomen îngrijorător, mult mai des întâlnit decât pedofilia, dar având drept ţintă predilectă tot copiii, este aşa-numitul bullying. Mulţi îi cad victimă în şcoli, unde sunt în perma­nenţă umiliţi, tachinaţi, luaţi în derâdere şi chiar loviţi de colegi. Bullying-ul este însă tot mai des întâlnit şi pe internet, unde ia adesea forma co­men­tariilor răutăcioase sau ameninţătoare.
Dar cel mai grav fenomen dintre toate, pentru că poate atinge oricând pe oricine şi capătă, une­ori, proporţii uriaşe, conducând inclusiv la acte concrete de violenţă şi chiar la pierderi de vieţi omeneşti, este instigarea la ură. Mesajele de acest tip atâţă, de regulă, internauţii, împotriva celor de o rasă, religie, orientare politică sau sexuală diferită. Alteori, ele au o ţintă mai precisă: o ve­detă, un om politic, un coleg de şcoală, un profe­sor, un partid. Instigaţi de acest tip de mesaje, unii indivizi se dedau la acte de violenţă, agresând fizic sau verbal diferiţi oameni (dacă nu şi rude, prie­teni, iubiţi sau animale ale aces­tora) ori distrugând bunuri ale acestora (maşina, sediul, propria locuinţă). Pe drept cuvânt, internetul este agonie şi ex­taz!