Este fiul mijlociu al cunoscutului tenor spaniol şi nu a moştenit de la tatăl său doar numele, ci şi talentul muzical. S-a făcut mai întâi remarcat prin compoziţiile sale, care au ajuns să fie interpretate de artişti cunoscuţi precum Michael Bolton, Riccardo Cocciante, Vanessa Williams, Sarah Brightman, Jose Carreras, Luciano Pavarotti, Leona Mitchell, Diana Ross, Alejandro Fernández, Tony Bennett şi, nu în ultimul rând, chiar de celebrul său tată, Plácido Domingo. Extrem de flatant pentru noi, românii, este faptul că împreună cu fosta lui soţie a compus un musical inspirat din faimosul roman "Dracula", al lui Bram Stoker, pe care l-a intitulat - "Vlad", a cărui premieră a avut loc la finalul anului trecut. Iar de 10 ani, juniorul s-a apucat şi de cântat, la îndemnul tatălui său, şi îşi face loc încet, dar sigur, în fruntea elitei interpretative mondiale. În această postură de cântăreţ îl puteţi vedea în premieră la Bucureşti, la jumătatea lunii aprilie.
În umbra unui titan
Plácido Francisco Domingo Ornelas s-a născut pe 21 octombrie 1965, în Mexico City (Mexic), fiind fiul mijlociu al tenorului Plácido Domingo şi primul copil al acestuia cu soprana mexicană Marta Ornelas. Cum şi bunicii din partea tatălui au fost tot cântăreţi de operă, tânărul Domingo a crescut, practic, înconjurat de muzică. Nu e de mirare că scena l-a atras şi pe el, dar mai întâi a ales să studieze compoziţia la conservatorul din Viena. A devenit repede un nume de referinţă în lumea muzicală în postura de compozitor şi producător, colaborând atât cu artişti de operă, cât şi cu solişti pop.
În 1999, Plácido Domingo Jr. şi soţia lui Samantha (compozitoare şi ea) au decis să pună pe note împreună un musical. Le-a fost greu să se hotărască asupra temei, căci doreau un subiect cunoscut publicului din lumea întreagă. Într-un târziu au hotărât că cel mai celebru vampir din literatura mondială, adică "Dracula", este subiectul ideal. Dar le-au trebuit mai bine de un an şi jumătate şi sute de ore petrecute la pian ca să realizeze musicalul "Vlad". Nu a fost un subiect chiar uşor, căci compozitorul mexican a dorit ca vampirul... lui, spre deosebire de cel al lui Bram Stoker, să nu fie monstru însetat de sânge, ci un erou. Însă bucuria realizării a fost de scurtă durată, căci - după ce au terminat de compus piesa - nu au găsit pe nimeni dispus să o pună în scenă. Abia anul trecut, după mai bine de 18 ani de la crearea piesei, Plácido Jr. şi-a văzut, în sfârşit, visul cu ochii, când musicalul "Vlad" a fost pus în scenă la Cádiz, Ávila şi Valladolid, în Spania.
Încurajare la vârf
Talentul vocal i-a fost descoperit lui Plácido Francisco chiar de tatăl lui, celebrul tenor spaniol, la o vârstă destul de "înaintată", adică doar cu 11 ani în urmă, pe când Plácido Domingo Jr. avea 42 de ani. "(...) Într-o zi, tata, care avea nevoie să înveţe câteva cântece compuse de mine în mod special pentru el, m-a rugat să i le şi înregistrez, ca să-i fie mai uşor să le înveţe. L-am ascultat, le-am înregistrat şi i le-am trimis. Spre marea mea uimire, m-a sunat imediat după ce le-a ascultat şi m-a întrebat de ce nu mă apuc să cânt muzică pop sau contemporană. Restul e istorie...", povestea el, modest, într-un interviu.
A cântat mai întâi un duet cu Plácido Domingo, care a fost cuprins pe albumul pe care acesta l-a scos în 2009, "Amore Infinito". Un an mai târziu, în apropierea Crăciunului, Plácido Jr. lansa primul său EP, intitulat "Songs for Christmas - Canciones de Navidad".
Aşa şi-a început cariera muzicală, încurajat de tatăl lui, dar şi sub apăsarea unui nume uriaş, cunoscut deja în întreaga lume. A ales să cânte melodii ce conţin atât influenţe clasice, dar şi latino pop, jazz, tango, bolero, cha-cha-cha, bachata sau swing. În 2017 a scos primul său album în limba spaniolă - "Latidos", urmat de versiunea în engleză - "Heartbeat". Discul include cântece populare ale anilor '50 şi '60, cu aranjamente orchestrale şi duete cu artişti precum José Feliciano, tatăl său, Plácido Domingo, sau Arturo Sandoval. Opiniile de specialitate au fost împărţite, mai ales că Plácido Domingo Jr. i-a "zgândărit" pe membrii Bisericii Scientologice, o organizaţie religios-financiară extrem de puternică, cu mulţi adepţi aşezaţi în funcţii înalte, inclusiv în rândul criticilor muzicali. Motivul? Însuşi Plácido Domingo Jr. fusese membru al acestei organizaţii timp de 20 de ani, alături de soţia şi de cele trei fiice ale lor... Primele care au părăsit Biserica Scientologică au fost Samantha şi fetele. În 2011, după divorţ, Plácido Jr. a fost sfătuit de membrii organizaţiei să-şi evite fosta familie, mai ales că Samantha devenise un critic vehement al Bisericii Scientologice. Plácido Jr. a refuzat. Imediat, "prietenii" lui scientologi au început să-l atace. Nu s-a lăsat însă intimidat şi a criticat vehement tacticile adoptate de organizaţie. Iar celor care i-au pus sub semnul întrebării noua direcţie în carieră, le-a răspuns simplu că are mai multă încredere în gusturile tatălui său decât în ale lor.
Pe 17 aprilie, vă puteţi convinge singuri dacă Plácido Domingo Jr. a moştenit sau nu măcar o fărâmă din talentul tatălui său. El va urca pe scena Sălii Palatului, însoţit de Orchestra Metropolitană Bucureşti, dirijată de Daniel Jinga, dar şi de soprana ucraineană Irina Polivanova, de muzicialul rus Aydar Gaynullin (un virtuoz al baianului - armonică de mână, cu butoni în loc de clape), de tenorul Alin Stoica, câştigător al prestigiosului premiu Luciano Pavarotti, de talentatul muzician de peste Prut Valentin Boghean şi, nu în ultimul rând, de Laura Bretan - fiica unor imigranţi români în America, câştigătoare a concursului "Românii au talent", în 2016, aflată printre finaliştii de anul acesta ai "Eurovision România".
(Biletele se pot achiziţiona din reţeaua Eventim, şi au preţuri cuprinse între 50 şi 250 lei. )