Ar fi un clişeu să descriem Vărsătorul drept "semnul prieteniei". Ar fi prea simplu. Situaţia este mai complexă. Pentru a înţelege cu adevărat natura acestei zodii, e bine să privim mai întâi la semnul său opus, cel al Leului, supranumit şi "semnul mondenităţii". Leul este preocupat să-şi definească propria identitate prin ochii celorlalţi, motiv pentru care e asociat cu actoria. Actorul nu joacă niciodată pentru el însuşi, el joacă pentru public. Publicul îi spune cine este: un actor bun sau nu. Sarcina sa e să descopere cine e el, ca individ, cum poate să-şi dezvolte mai bine personalitatea. În zodiac, vizavi de Leu se găseşte Vărsătorul, care îşi caută la rândul său rolul, dar în cadrul cercului de prieteni, al unui club, al unei societăţi sau unei mişcări sociale. Şi aici Vărsătorul se manifestă sub două forme distincte. Prima este cea a Vărsătorului care, ca să zicem aşa, se hrăneşte din faptul că este parte a acestui grup, că împărtăşeşte cu membrii săi aspiraţii sau idealuri şi e profund preocupat să comunice cu ei. Cea de-a doua tipologie de Vărsător poate inspira ea însăşi un curent, printr-o idee sau o cauză, fiind cea care generează şi alimentează mişcarea de grup. În timp ce prima tipologie este cea a unui "animal social" în toată regula, călare pe toate reţelele de socializare, cea de-a doua se manifestă de obicei prin intermediul unui blog, al unui site sau al unei emisiuni (să nu uităm că zodia e în afinitate cu tot ce înseamnă aparatură electrică şi electronică). Aici el îşi expune ideile, care fac să se adune în jurul lui cei care se simt în rezonanţă cu ele. Acest al doilea tip de Vărsător pune mai puţin preţ pe interacţiunea directă cu cei din grup, are o manieră mai impersonală de a se raporta la oameni. Îl interesează mai mult opinia, cauza, decât individul.
Ce au în comun aceste două tipuri? Vocaţia prieteniei. Fie că au o listă interminabilă de prieteni, ca în cazul primului tip, fie că merg pe principiul puţini, dar buni, ca cel de-al doilea, pentru ambii prietenia e sfântă şi ei fac adesea mari eforturi pentru a o dovedi celor aleşi, ca să se bucure de ea.
Prima impresie
Până şi cel mai conservator dintre Vărsători (şi sunt destui dintre aceştia, căci vechiul guvernator al zodiei este protocolarul Saturn) are ceva excentric. Poate purta, de exemplu, la blugi, o cămaşă cu papion. Sau Vărsătoarea corporatistă poate să meargă la serviciu în uniforma de rigoare, dar cu părul vopsit portocaliu. Şi apropo de păr, care este asociat îndeaproape cu această zodie: acest element poate fi primul care ne atrage atenţia la Vărsător. Fie prin frumuseţea sa naturală, fie printr-o tunsoare avangardistă, fie printr-o culoare mai trăsnită, ca în exemplul de mai sus.
Pentru că Vărsătorul este ultimul dintre cele trei semne zodiacale reprezentate printr-un simbol uman (după Gemeni şi Fecioară), nu prea putem să-i atribuim trăsături distincte. În general, înfăţişarea sa este armonioasă, însă nu şi spectaculoasă. Să ne aducem aminte că nu-şi doreşte să se remarce ca individualitate, ci ca reprezentant al grupului. Când intră în acest rol, atrage de obicei toate privirile, pentru că dă dovadă de originalitate, atât din punct de vedere al unghiului neobişnuit din care priveşte subiectul abordat, cât şi prin gestica şi inflexiunile vocale cu care-şi acompaniază discursul. Mimica este expresivă, dar nu excesivă, în timp ce expresia de fond rămâne una deschisă.
Vărsătorul care este influenţat mai mult de guvernatorul său modern, neobişnuitul Uranus, iese adesea în evidenţă printr-o vestimentaţie şocantă (îi place să poarte aşa-numitele culori electrice), iar ţinutele abordate pot lansa o nouă modă. Să nu uităm că Vărsătorul trăieşte cu 200 de ani înainte, în timp, decât restul omenirii, aşa că este natural ca mulţi reprezentanţi ai acestui semn să anticipeze nu numai trenduri ideologice, ci şi vestimentare.
Când este singur
În afară de tipul profesorului distrat, care trăieşte în mintea lui şi în laboratoarele în care îşi conduce experienţele şi care interacţionează 90% din timp doar cu ideile din capul lui, ceilalţi Vărsători nu prea petrec timp singuri. Mai ales în zilele de azi, le e foarte uşor să interacţioneze cu alţii. Spre deosebire de alte semne zodiacale (e drept, puţine la număr), care, odată ajunse acasă, ignoră reţelele de socializare, închizând chiar şi clasicul telefon, Vărsătorul nostru rămâne conectat, pentru că trebuie să afle de îndată ce mai este nou în unul sau altul dintre grupurile din care face parte. Nu vrea să rateze nimic, iar dacă se întâmplă să nu poată răspunde pe moment (mai face şi el câte o baie, ca tot omul), dă un semn, imediat ce se disponibilizează. Cu o excepţie notabilă. Când îi merge cât de cât bine, se implică cu plăcere în problemele celorlalţi. În schimb, când are o problemă personală, de exemplu a pus capăt unei relaţii sau are un conflict cu şeful, se izolează de toată lumea, încercând să depăşească singur momentele critice. Deci, când Vărsătorul devine inactiv pe reţelele de socializare şi nu răspunde la telefon, el este cu adevărat singur. Singur şi nefericit. Este ciudat că el, care sare să-şi consoleze şi consilieze prietenii, amicii, cunoştinţele, când trec prin momente de criză, se simte incapabil să ceară sprijinul celor pe care i-a ajutat de atâtea ori. Se poate ca în momentul în care reuşeşte să iasă din izolarea autoimpusă, ceilalţi să-l certe sau să-l critice pentru dispariţia, pentru ei, inexplicabilă. De multe ori, el nici măcar nu le va explica că a trecut prin clipe grele, preferând să încaseze critici, decât să se plângă. Cei care îl cunosc mai îndeaproape, ar face bine să îl ia cu asalt atunci când observă că dispare, pentru că cel mai probabil are nevoie să fie susţinut.
Cu cei din familie
Când într-o familie se naşte un Vărsător, e de multe ori ca şi când în mijlocul ei a apărut un extraterestru. Micuţul poate să surprindă prin precocitate şi independenţă. Învaţă să meargă repede, probabil ca să nu trebuiască să ceară altora diferite lucruri, ci să şi le poată lua singur. Se familiarizează, cu o rapiditate suprinzătoare, cu mânuirea diverselor echipamente electronice. Nu se plictiseşte. E un copil pe care vrei să-l ai prin preajmă, pentru că nu-ţi toacă nici timpul, nici nervii. Dar e derutant, ca părinte, să trăieşti momente în care te uiţi la odraslă şi îţi dai seama că tu, adultul, ai mai multă nevoie de el decât el de tine. Sigur, are şi el momente în care se enervează, iar acestea sunt fulgerătoare, dar de scurtă durată. Are nevoie să i se explice de ce este necesar un lucru şi nerecomandabil altul şi bagă fără probleme la cap ce i se spune, dacă explicaţia e clară. Rari sunt copiii Vărsători care nu împart cu plăcere jucăriile sau mâncarea cu fraţii sau surorile lor. Pe cât este de generos, pe atât este de detaşat. Atrage simpatia, dar trezeşte şi curiozitatea, pentru că, de regulă, copiii mici sunt preocupaţi aproape în exclusivitate de ei înşişi, în timp ce micuţul Vărsător este preocupat mai degrabă să-i studieze şi să-i înţeleagă pe ceilalţi, inclusiv pe părinţi.
Vărsătorul rămâne legat pe viaţă de acei membri ai familiei sale cu care a reuşit să înfiripe legături de prietenie, pe care o preţuieşte mai presus de legăturile de sânge. Pe ceilalţi îi va trata cu amabilitate, dar nu va menţine legături strânse cu ei doar în virtutea faptului că au un oarecare fond genetic comun. Va respecta cerinţele formale, protocolarele felicitări de sărbători şi îi va ajuta, desigur, pe cei care-i vor cere sprijinul, dar din proprie iniţiativă nu le va căuta prezenţa, în măsura în care nu există şi o apropiere de tip prietenesc.
În calitate de frate mai mare, Vărsătorul se va dovedi atât un educator, cât şi un experimentator. Părinţii s-ar putea să rămână surprinşi să găsească acasă o mică echipă de bucătari, prinşi într-o cursă de a pune la punct o cină pentru întreaga familie. Mai puţin plăcut e când îşi găsesc sufrageria transformată într-o platformă de lansare pentru o rachetă intergalactică. Ce putem spune cu certitudine este că cei mici vor învăţa multe lucruri utile, dar şi trăsnite de la fratele lor mai mare. Cum ar fi, să gândească singuri.
Ca mezin, Vărsătorul va da ascultare fără proteste fraţilor mai vârstnici, dar nu îi va asculta orbeşte. Dacă unul dintre ei ia o decizie nerezonabilă în ceea ce îl priveşte, mezinul Vărsător va ignora, pur şi simplu, decretul neinspirat şi se va duce să se joace singur, în camera lui, până când fratelui mai mare îi va veni mintea la cap. Se întâmplă adesea ca, indiferent pe ce loc se găseşte Vărsătorul ca vârstă, în ierahia fraţilor sau surorilor, ceilalţi să vină la el atunci când au nevoie să pună în perspectivă o problemă mai încâlcită. De cele mai multe ori, aici vor găsi un răspuns mulţumitor. Rareori, însă, se vor întâmpla lucrurile invers.
Cum se poartă faţă de colegii de şcoală
Şcoala este un loc foarte pe placul Vărsătorului nostru. Există aici o varietate mult mai mare de persoane pe care le poate observa şi studia, deci nu riscă să se plictisească. Ca zodie care reprezintă cunoaşterea superioară, e fascinat de felul în care se petrece procesul de învăţământ. Şi, indiferent de vârstă, ar putea interveni cu propriile sale idei. Să ne înţelegem bine, nu este un elev nedisciplinat, dar este cineva care nu acceptă un set de reguli doar pentru că ele s-au încetăţenit ca atare. Poate observa care dintre ele au devenit desuete şi îi vin adesea idei cu privire la modalităţi mai eficiente de a conduce întregul proces de învăţământ. Cel mai probabil nu va ajunge să se certe cu profesorii pe tema asta, dar sigur nu se va sfii să ridice întrebări. Într-o manieră rezonabilă, fără obrăznicie sau aere revendicative. Da, Vărsătorul este un rebel, dar un rebel inteligent, care are nevoie să înţeleagă în profunzime nevoia schimbărilor pe care le vizează, înainte de a trece la acţiune. Pentru că e prietenos, convingător şi ştie să pună întrebări, poate atrage un grup întreg de susţinători. Se pot crea ?comitete şi comiţii", ca urmare a ideilor şi propunerilor sale. În acest caz, statutul lui social creşte, iar el va investi mult efort în consolidarea acestor iniţiative. Pentru că ceilalţi simt că se implică cu adevărat, că nu face ceea ce face doar pentru a se evidenţia, va câştiga susţinători devotaţi, şi iată-l devenit o personalitate printre colegi.
Vărsătorul tocilar e o specie care nu există. Pentru el, informaţia prezentată la şcoală nu este un dat, ceva de necontestat, ci un prilej de reflecţie. Memoratul mecanic îi repugnă. Când nu înţelege, întreabă. Când nu descoperă răspunsurile în ore, îi întreabă pe colegii care excelează la subiectul respectiv. Dacă nu se lămureşte nici acolo, merge la bibliotecă sau îşi face documentarea pe net. Îi face plăcere să le explice celor care nu au înţeles lucrurile pe care el le ştie, şi de cele mai multe ori nu se supără dacă alţii copiază de la el. Cu alte cuvinte, e aproape colegul perfect.
Cum se poartă faţă de colegii de serviciu
Mulţi dintre Vărsători, mai ales dacă sunt la începuturile carierei, vin cu aceeaşi deschidere colegială din şcoală către colegii de muncă. Dar, în funcţie de experienţele lor şi de domeniul de lucru ales, s-ar putea ca acest comportament să se schimbe. De exemplu, se pot trezi în conflict cu colegii arivişti. Asta, fiindcă Vărsătorul crede cu tărie că promovarea trebuie să se facă în baza unor merite, nu a unor maşinaţiuni. De regulă, Vărsătorii câştigă uşor simpatia colegilor, dar fiindcă ei nu au, în general, aptitudini de linguşitori, s-ar putea ca şefii să fie de altă părere. Iar cum Vărsătorul nu este un conformist, s-ar putea să se decidă să plece, spre dezamăgirea colegilor de muncă pe care i-a ajutat sau cărora le-a ţinut partea.
Într-un colectiv creativ (ştiinţific sau artistic), Vărsătorul se simte cel mai bine, deoarece aici găseşte o comunitate în care originalitatea viziunii sale este mai uşor acceptată. Aici el va pune mai mult accentul pe propria lui individualitate şi unicitate, intrând poate în competiţie cu un coleg sau altul, dar pe principii fair-play. Acest gen de competiţie îl stimulează şi, pentru că e suficient de obiectiv pentru a şti să aprecieze calităţile colegilor, se integrează fără probleme în colectiv.
Există însă şi o minoritate a Vărsătorilor care îşi folosesc aptitudinile sociale pentru a intra în graţia şefilor. Aceştia sunt manipulatori cu sânge rece, care-şi văd doar propriul interes.
Ca vecin
Vărsătorul este într-adevăr prietenos, dar nu este comod, în sensul că nu îşi caută prieteni pe lângă casă. Când vine vorba despre prietenie, îi caută pe diverse forumuri sau în diverse organizaţii, unde ştie că va găsi persoane preocupate de aceleaşi lucruri ca el. Ca să aibă un punct de pornire promiţător. Cu vecinii se împrieteneşte doar dacă vede că vine un curier să le livreze un gadget de care e interesat şi el, sau dacă acela primeşte corespondenţă din partea unei asociaţii despre care Vărsătorul ar dori să afle mai mult. Atunci poate deveni interesat şi nu se va sfii să ia legătura cu vecinul respectiv, pentru a-l cunoaşte mai îndeaproape. Altfel stau lucrurile, atunci când Vărsătorul care, să zicem că locuieşte la bloc, află că proprietarii clădirii de birouri de vizavi vor să pună mâna pe spaţiile de parcare ale celor din blocul în care locuieşte. În acest caz, va strânge toţi vecinii la el acasă, le va explica situaţia, le va cere părerea şi în final vor scrie împreună o petiţie, iar cel ce se va duce cu jalba-n băţ la primărie, ghiciţi cine va fi? Vărsătorul, desigur. Ca reprezentant al grupului, cu toate că probabil i-a cunoscut pe ceilalţi vecini ai săi de-abia în momentul în care s-a întâmplat dandanaua cu parcarea.
Ca amic
Cu toate că, din punct de vedere principial, Vărsătorul îi consideră pe toţi membrii speciei homo sapiens fraţii săi, din punct de vedere social are în cap o ierarhie bine structurată, care descrie gradul de apropiere ce există între el şi ceilalţi. Vedeţi, el este un semn fix, deci are nevoie de o viziune organizată, şi este un semn de aer, deci îi sunt necesare criterii raţionale, după care să-şi definească relaţiile cu ceilalţi. De exemplu, pentru a face distincţia între un prieten apropiat şi un amic, Vărsătorul va considera că cel din urmă se scrie cu "a" mic. Adică, are o pondere mai mică în viaţa lui decât un prieten. Dar se situează la un nivel mai înalt faţă de o simplă cunoştinţă. Un amic, deşi este încă scris cu a mic, poate fi cineva pe cale să-ţi devină prieten.
Ca duşman
Aici lucrurile sunt paradoxale. Din punct de vedere strict individual, Vărsătorul nu consideră pe nimeni un duşman. Asta, pentru că are capacitatea aceea unică de-a se detaşa, de-a privi lucrurile din avion, pentru că necesitatea sa primară este de a înţelege. Deci, dacă cineva îi face rău sau îl ofensează, Vărsătorul se va strădui să înţeleagă care au fost motivele care au determinat persoana respectivă să se poarte astfel faţă de el. În momentul în care a înţeles că există motive şi care sunt acelea, chiar dacă el personal a avut de suferit, Vărsătorul este capabil să treacă peste paguba sau ofensa produsă. Nu va încerca să se răzbune pe cel vinovat, nici să-l jignească şi nici nu va păstra ranchiună, dar va încerca să restabilească echilibrul pe cale legală, dacă e cazul, într-o manieră impersonală, civilizată.
Cu totul altfel stau lucrurile când este vorba despre un duşman, cum ar fi, de exemplu, corporaţiile care defrişează jungla amazoniană. În acest caz, Vărsătorul ia personal această nedreptate făcută întregii planete şi va lupta cu îndârjire, recurgând şi la mijloace extreme, cum ar fi să se lege cu lanţuri de arborii ameninţaţi, pentru a sensibiliza opinia publică şi a pune capăt injustiţiei. Din acest punct de vedere, Vărsătorul este un justiţiar neînduplecat, un luptător neobosit, consecvent, care nu se dă în lături de la măsuri radicale. Ce mai - un adevărat revoluţionar.