Ar fi un clișeu să descriem Vărsătorul drept "semnul prieteniei". Ar fi prea simplu. Situația este mai complexă. Pentru a înțelege cu adevărat natura acestei zodii, e bine să privim mai întâi la semnul său opus, cel al Leului, supranumit și "semnul mondenității". Leul este preocupat să-și definească propria identitate prin ochii celorlalți, motiv pentru care e asociat cu actoria. Actorul nu joacă niciodată pentru el însuși, el joacă pentru public. Publicul îi spune cine este: un actor bun sau nu. Sarcina sa e să descopere cine e el, ca individ, cum poate să-și dezvolte mai bine personalitatea. În zodiac, vizavi de Leu se găsește Vărsătorul, care își caută la rândul său rolul, dar în cadrul cercului de prieteni, al unui club, al unei societăți sau unei mișcări sociale. Și aici Vărsătorul se manifestă sub două forme distincte. Prima este cea a Vărsătorului care, ca să zicem așa, se hrănește din faptul că este parte a acestui grup, că împărtășește cu membrii săi aspirații sau idealuri și e profund preocupat să comunice cu ei. Cea de-a doua tipologie de Vărsător poate inspira ea însăși un curent, printr-o idee sau o cauză, fiind cea care generează și alimentează mișcarea de grup. În timp ce prima tipologie este cea a unui "animal social" în toată regula, călare pe toate rețelele de socializare, cea de-a doua se manifestă de obicei prin intermediul unui blog, al unui site sau al unei emisiuni (să nu uităm că zodia e în afinitate cu tot ce înseamnă aparatură electrică și electronică). Aici el își expune ideile, care fac să se adune în jurul lui cei care se simt în rezonanță cu ele. Acest al doilea tip de Vărsător pune mai puțin preț pe interacțiunea directă cu cei din grup, are o manieră mai impersonală de a se raporta la oameni. Îl interesează mai mult opinia, cauza, decât individul.
Ce au în comun aceste două tipuri? Vocația prieteniei. Fie că au o listă interminabilă de prieteni, ca în cazul primului tip, fie că merg pe principiul puțini, dar buni, ca cel de-al doilea, pentru ambii prietenia e sfântă și ei fac adesea mari eforturi pentru a o dovedi celor aleși, ca să se bucure de ea.
Prima impresie
Până și cel mai conservator dintre Vărsători (și sunt destui dintre aceștia, căci vechiul guvernator al zodiei este protocolarul Saturn) are ceva excentric. Poate purta, de exemplu, la blugi, o cămașă cu papion. Sau Vărsătoarea corporatistă poate să meargă la serviciu în uniforma de rigoare, dar cu părul vopsit portocaliu. Și apropo de păr, care este asociat îndeaproape cu această zodie: acest element poate fi primul care ne atrage atenția la Vărsător. Fie prin frumusețea sa naturală, fie printr-o tunsoare avangardistă, fie printr-o culoare mai trăsnită, ca în exemplul de mai sus.
Pentru că Vărsătorul este ultimul dintre cele trei semne zodiacale reprezentate printr-un simbol uman (după Gemeni și Fecioară), nu prea putem să-i atribuim trăsături distincte. În general, înfățișarea sa este armonioasă, însă nu și spectaculoasă. Să ne aducem aminte că nu-și dorește să se remarce ca individualitate, ci ca reprezentant al grupului. Când intră în acest rol, atrage de obicei toate privirile, pentru că dă dovadă de originalitate, atât din punct de vedere al unghiului neobișnuit din care privește subiectul abordat, cât și prin gestica și inflexiunile vocale cu care-și acompaniază discursul. Mimica este expresivă, dar nu excesivă, în timp ce expresia de fond rămâne una deschisă.
Vărsătorul care este influențat mai mult de guvernatorul său modern, neobișnuitul Uranus, iese adesea în evidență printr-o vestimentație șocantă (îi place să poarte așa-numitele culori electrice), iar ținutele abordate pot lansa o nouă modă. Să nu uităm că Vărsătorul trăiește cu 200 de ani înainte, în timp, decât restul omenirii, așa că este natural ca mulți reprezentanți ai acestui semn să anticipeze nu numai trenduri ideologice, ci și vestimentare.
Când este singur
În afară de tipul profesorului distrat, care trăiește în mintea lui și în laboratoarele în care își conduce experiențele și care interacționează 90% din timp doar cu ideile din capul lui, ceilalți Vărsători nu prea petrec timp singuri. Mai ales în zilele de azi, le e foarte ușor să interacționeze cu alții. Spre deosebire de alte semne zodiacale (e drept, puține la număr), care, odată ajunse acasă, ignoră rețelele de socializare, închizând chiar și clasicul telefon, Vărsătorul nostru rămâne conectat, pentru că trebuie să afle de îndată ce mai este nou în unul sau altul dintre grupurile din care face parte. Nu vrea să rateze nimic, iar dacă se întâmplă să nu poată răspunde pe moment (mai face și el câte o baie, ca tot omul), dă un semn, imediat ce se disponibilizează. Cu o excepție notabilă. Când îi merge cât de cât bine, se implică cu plăcere în problemele celorlalți. În schimb, când are o problemă personală, de exemplu a pus capăt unei relații sau are un conflict cu șeful, se izolează de toată lumea, încercând să depășească singur momentele critice. Deci, când Vărsătorul devine inactiv pe rețelele de socializare și nu răspunde la telefon, el este cu adevărat singur. Singur și nefericit. Este ciudat că el, care sare să-și consoleze și consilieze prietenii, amicii, cunoștințele, când trec prin momente de criză, se simte incapabil să ceară sprijinul celor pe care i-a ajutat de atâtea ori. Se poate ca în momentul în care reușește să iasă din izolarea autoimpusă, ceilalți să-l certe sau să-l critice pentru dispariția, pentru ei, inexplicabilă. De multe ori, el nici măcar nu le va explica că a trecut prin clipe grele, preferând să încaseze critici, decât să se plângă. Cei care îl cunosc mai îndeaproape, ar face bine să îl ia cu asalt atunci când observă că dispare, pentru că cel mai probabil are nevoie să fie susținut.
Cu cei din familie
Când într-o familie se naște un Vărsător, e de multe ori ca și când în mijlocul ei a apărut un extraterestru. Micuțul poate să surprindă prin precocitate și independență. Învață să meargă repede, probabil ca să nu trebuiască să ceară altora diferite lucruri, ci să și le poată lua singur. Se familiarizează, cu o rapiditate suprinzătoare, cu mânuirea diverselor echipamente electronice. Nu se plictisește. E un copil pe care vrei să-l ai prin preajmă, pentru că nu-ți toacă nici timpul, nici nervii. Dar e derutant, ca părinte, să trăiești momente în care te uiți la odraslă și îți dai seama că tu, adultul, ai mai multă nevoie de el decât el de tine. Sigur, are și el momente în care se enervează, iar acestea sunt fulgerătoare, dar de scurtă durată. Are nevoie să i se explice de ce este necesar un lucru și nerecomandabil altul și bagă fără probleme la cap ce i se spune, dacă explicația e clară. Rari sunt copiii Vărsători care nu împart cu plăcere jucăriile sau mâncarea cu frații sau surorile lor. Pe cât este de generos, pe atât este de detașat. Atrage simpatia, dar trezește și curiozitatea, pentru că, de regulă, copiii mici sunt preocupați aproape în exclusivitate de ei înșiși, în timp ce micuțul Vărsător este preocupat mai degrabă să-i studieze și să-i înțeleagă pe ceilalți, inclusiv pe părinți.
Vărsătorul rămâne legat pe viață de acei membri ai familiei sale cu care a reușit să înfiripe legături de prietenie, pe care o prețuiește mai presus de legăturile de sânge. Pe ceilalți îi va trata cu amabilitate, dar nu va menține legături strânse cu ei doar în virtutea faptului că au un oarecare fond genetic comun. Va respecta cerințele formale, protocolarele felicitări de sărbători și îi va ajuta, desigur, pe cei care-i vor cere sprijinul, dar din proprie inițiativă nu le va căuta prezența, în măsura în care nu există și o apropiere de tip prietenesc.
Ca frate
În calitate de frate mai mare, Vărsătorul se va dovedi atât un educator, cât și un experimentator. Părinții s-ar putea să rămână surprinși să găsească acasă o mică echipă de bucătari, prinși într-o cursă de a pune la punct o cină pentru întreaga familie. Mai puțin plăcut e când își găsesc sufrageria transformată într-o platformă de lansare pentru o rachetă intergalactică. Ce putem spune cu certitudine este că cei mici vor învăța multe lucruri utile, dar și trăsnite de la fratele lor mai mare. Cum ar fi, să gândească singuri.
Ca mezin, Vărsătorul va da ascultare fără proteste fraților mai vârstnici, dar nu îi va asculta orbește. Dacă unul dintre ei ia o decizie nerezonabilă în ceea ce îl privește, mezinul Vărsător va ignora, pur și simplu, decretul neinspirat și se va duce să se joace singur, în camera lui, până când fratelui mai mare îi va veni mintea la cap. Se întâmplă adesea ca, indiferent pe ce loc se găsește Vărsătorul ca vârstă, în ierahia fraților sau surorilor, ceilalți să vină la el atunci când au nevoie să pună în perspectivă o problemă mai încâlcită. De cele mai multe ori, aici vor găsi un răspuns mulțumitor. Rareori, însă, se vor întâmpla lucrurile invers.
Cum se poartă față de colegii de școală
Școala este un loc foarte pe placul Vărsătorului nostru. Există aici o varietate mult mai mare de persoane pe care le poate observa și studia, deci nu riscă să se plictisească. Ca zodie care reprezintă cunoașterea superioară, e fascinat de felul în care se petrece procesul de învățământ. Și, indiferent de vârstă, ar putea interveni cu propriile sale idei. Să ne înțelegem bine, nu este un elev nedisciplinat, dar este cineva care nu acceptă un set de reguli doar pentru că ele s-au încetățenit ca atare. Poate observa care dintre ele au devenit desuete și îi vin adesea idei cu privire la modalități mai eficiente de a conduce întregul proces de învățământ. Cel mai probabil nu va ajunge să se certe cu profesorii pe tema asta, dar sigur nu se va sfii să ridice întrebări. Într-o manieră rezonabilă, fără obrăznicie sau aere revendicative. Da, Vărsătorul este un rebel, dar un rebel inteligent, care are nevoie să înțeleagă în profunzime nevoia schimbărilor pe care le vizează, înainte de a trece la acțiune. Pentru că e prietenos, convingător și știe să pună întrebări, poate atrage un grup întreg de susținători. Se pot crea ?comitete și comiții", ca urmare a ideilor și propunerilor sale. În acest caz, statutul lui social crește, iar el va investi mult efort în consolidarea acestor inițiative. Pentru că ceilalți simt că se implică cu adevărat, că nu face ceea ce face doar pentru a se evidenția, va câștiga susținători devotați, și iată-l devenit o personalitate printre colegi.
Vărsătorul tocilar e o specie care nu există. Pentru el, informația prezentată la școală nu este un dat, ceva de necontestat, ci un prilej de reflecție. Memoratul mecanic îi repugnă. Când nu înțelege, întreabă. Când nu descoperă răspunsurile în ore, îi întreabă pe colegii care excelează la subiectul respectiv. Dacă nu se lămurește nici acolo, merge la bibliotecă sau își face documentarea pe net. Îi face plăcere să le explice celor care nu au înțeles lucrurile pe care el le știe, și de cele mai multe ori nu se supără dacă alții copiază de la el. Cu alte cuvinte, e aproape colegul perfect.
Cum se poartă față de colegii de serviciu
Mulți dintre Vărsători, mai ales dacă sunt la începuturile carierei, vin cu aceeași deschidere colegială din școală către colegii de muncă. Dar, în funcție de experiențele lor și de domeniul de lucru ales, s-ar putea ca acest comportament să se schimbe. De exemplu, se pot trezi în conflict cu colegii ariviști. Asta, fiindcă Vărsătorul crede cu tărie că promovarea trebuie să se facă în baza unor merite, nu a unor mașinațiuni. De regulă, Vărsătorii câștigă ușor simpatia colegilor, dar fiindcă ei nu au, în general, aptitudini de lingușitori, s-ar putea ca șefii să fie de altă părere. Iar cum Vărsătorul nu este un conformist, s-ar putea să se decidă să plece, spre dezamăgirea colegilor de muncă pe care i-a ajutat sau cărora le-a ținut partea.
Într-un colectiv creativ (științific sau artistic), Vărsătorul se simte cel mai bine, deoarece aici găsește o comunitate în care originalitatea viziunii sale este mai ușor acceptată. Aici el va pune mai mult accentul pe propria lui individualitate și unicitate, intrând poate în competiție cu un coleg sau altul, dar pe principii fair-play. Acest gen de competiție îl stimulează și, pentru că e suficient de obiectiv pentru a ști să aprecieze calitățile colegilor, se integrează fără probleme în colectiv.
Există însă și o minoritate a Vărsătorilor care își folosesc aptitudinile sociale pentru a intra în grația șefilor. Aceștia sunt manipulatori cu sânge rece, care-și văd doar propriul interes.
Ca vecin
Vărsătorul este într-adevăr prietenos, dar nu este comod, în sensul că nu își caută prieteni pe lângă casă. Când vine vorba despre prietenie, îi caută pe diverse forumuri sau în diverse organizații, unde știe că va găsi persoane preocupate de aceleași lucruri ca el. Ca să aibă un punct de pornire promițător. Cu vecinii se împrietenește doar dacă vede că vine un curier să le livreze un gadget de care e interesat și el, sau dacă acela primește corespondență din partea unei asociații despre care Vărsătorul ar dori să afle mai mult. Atunci poate deveni interesat și nu se va sfii să ia legătura cu vecinul respectiv, pentru a-l cunoaște mai îndeaproape. Altfel stau lucrurile, atunci când Vărsătorul care, să zicem că locuiește la bloc, află că proprietarii clădirii de birouri de vizavi vor să pună mâna pe spațiile de parcare ale celor din blocul în care locuiește. În acest caz, va strânge toți vecinii la el acasă, le va explica situația, le va cere părerea și în final vor scrie împreună o petiție, iar cel ce se va duce cu jalba-n băț la primărie, ghiciți cine va fi? Vărsătorul, desigur. Ca reprezentant al grupului, cu toate că probabil i-a cunoscut pe ceilalți vecini ai săi de-abia în momentul în care s-a întâmplat dandanaua cu parcarea.
Ca amic
Cu toate că, din punct de vedere principial, Vărsătorul îi consideră pe toți membrii speciei homo sapiens frații săi, din punct de vedere social are în cap o ierarhie bine structurată, care descrie gradul de apropiere ce există între el și ceilalți. Vedeți, el este un semn fix, deci are nevoie de o viziune organizată, și este un semn de aer, deci îi sunt necesare criterii raționale, după care să-și definească relațiile cu ceilalți. De exemplu, pentru a face distincția între un prieten apropiat și un amic, Vărsătorul va considera că cel din urmă se scrie cu "a" mic. Adică, are o pondere mai mică în viața lui decât un prieten. Dar se situează la un nivel mai înalt față de o simplă cunoștință. Un amic, deși este încă scris cu a mic, poate fi cineva pe cale să-ți devină prieten.
Ca dușman
Aici lucrurile sunt paradoxale. Din punct de vedere strict individual, Vărsătorul nu consideră pe nimeni un dușman. Asta, pentru că are capacitatea aceea unică de-a se detașa, de-a privi lucrurile din avion, pentru că necesitatea sa primară este de a înțelege. Deci, dacă cineva îi face rău sau îl ofensează, Vărsătorul se va strădui să înțeleagă care au fost motivele care au determinat persoana respectivă să se poarte astfel față de el. În momentul în care a înțeles că există motive și care sunt acelea, chiar dacă el personal a avut de suferit, Vărsătorul este capabil să treacă peste paguba sau ofensa produsă. Nu va încerca să se răzbune pe cel vinovat, nici să-l jignească și nici nu va păstra ranchiună, dar va încerca să restabilească echilibrul pe cale legală, dacă e cazul, într-o manieră impersonală, civilizată.
Cu totul altfel stau lucrurile când este vorba despre un dușman, cum ar fi, de exemplu, corporațiile care defrișează jungla amazoniană. În acest caz, Vărsătorul ia personal această nedreptate făcută întregii planete și va lupta cu îndârjire, recurgând și la mijloace extreme, cum ar fi să se lege cu lanțuri de arborii amenințați, pentru a sensibiliza opinia publică și a pune capăt injustiției. Din acest punct de vedere, Vărsătorul este un justițiar neînduplecat, un luptător neobosit, consecvent, care nu se dă în lături de la măsuri radicale. Ce mai - un adevărat revoluționar.